2,868 matches
-
de înnebunesc, aștept îngrozit momentul în care o să termin de scris mailul ăsta nesfârșit și de căcat și o să trebuiască să-mi dezlipesc efectiv laptopul de pe coaie. Auci. Dar nu avem ce face, cum ar zice scenariștii serialului Tânăr și neliniștit: Trebuie ca istoria fiecărui om să fie lungă și să iasă încetul cu încetul din el... Mă doare și limba, am un fel de bube pe limbă, cred că e de la pasta de dinți stricată, când era ea aici mă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
Să dăm un exemplu: după cum poate mai ții minte, pe Barzovie-Vodă, pe spătarul Vulture și pe Broanteș i-am lăsat în stepă, în drum spre Stambul. Și cum mergeau ei călare prin stepă, din când în când Barzovie-Vodă se-ntorcea neliniștit și zicea: „Spătare Vulture, să știi că ne urmărește cineva.” „Cine să fie, mărite Doamne, nu vezi că nu-i nimeni?” „îți spun eu, că simt, ne urmărește cineva, spătare.” „Acuma că ești mazilit, cine să te mai urmărească? făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îndeplinita lor misiune de alianță cu creștinătatea italică, cu atât mai mult cu cât misiunea fusese pusă la cale de Barzovie, iar el, Sima-Vodă, părea extrem de credincios turcilor? Cei doi călugări nu-și puteau da seama și de aceea pășeau neliniștiți, cu inima mică, spre Curte. Sima-Vodă cel Bătrân era un om nu mare de stat, însă era un mare om de stat. Era foarte bătrân, avea peste 80 de primăveri, plus câteva ierni petrecute în Buceag, ca ostatec al tătarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
precupeți nici un efort, oricât de mare ar fi el, ca bărbatul să-și reia locul ce i se cuvine în familie, în societate, în viața de zi cu zi. Auzind aceste, cele două muieri, doamna Potoțki și tânăra Malgorzata, plecară neliniștite privirile. Li se vestea un viitor sumbru, pe deplin meritat. — Multe ar mai fi spus - zise Metodiu - dar timpul înaintează și călătoria, această linie șerpuită între o stare de fapt și o dorință, ne dă ghes să plecăm. Să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un bol din sticlă cu ulei de măsline în care să le înmuiem; am luat o chiflă cu roșii uscate și am mușcat din ea. Mergea bine cu vinul, cel puțin. Chelnerul s-a retras și brusc m-am simțit neliniștită. Stând lângă Sebastian așa de formal, amândoi bine îmbrăcați (da, el era la costum) și comportându-ne exemplar, mă făcea să vreau să mă fâțâi pe scaun și să-mi rod unghiile. Am fost salvată de rămășițele bunului-simț primar, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
și cînd voia să mă invite la o plimbare pe Întuneric și deodată porni pieziș. Respira greu și i se citea Îngrijorarea În glas. — E stranie atmosfera. Mai bine te-ai retrage. — Stranie? Adică cum? — Nu știu, răspunse el privind neliniștit În jur. Am senzația că au pus ceva la cale Împotriva mea. Adineauri am văzut un bețiv cam interesant. Zicea că a fost dat dispărut. Mai avea puțin și izbucnea În plîns... — Ce cretin! Zău că da. — Sper că șeful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Conversația cu domnul Toyama a fost foarte grăitoare. Îmi dezlegase cît de cît ițele dintre EL și Camelia. Era singurul fir de nădejde de care mă puteam agăța pînă acum. Ceva mă făcu Însă să ezit. Mă simțeam gol și neliniștit, ca și cînd mi-aș fi pierdut rațiunea de a fi. Aș putea să aduc vorba despre Camelia mai pe ocolite... — A, da. Am uitat să scriu două-trei lucruri despre Camelia În raportul meu... Știi, se află o parcare chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
petrecut timpul ca acest șofer, cu nervii praf, ca o bucată de sticlă fărîmițată? Oare este chiar atît de insuportabilă lumea aceasta, Încît trebuie să Încerci să evadezi tot timpul ca să poți suporta viața? — L-am văzut. Tashiro mă privea neliniștit, dintr-o parte. Ochelarii Începuseră să se aburească pe cînd mă uitam la el. Era prea cald În mașină. Simțeam că mă cuprinde amețeala pe măsură ce tensiunea Îmi părăsea obrajii amorțiți de frig. Cu siguranță că cele două sticle și jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
în poveste, nu m-am mai putut opri. Cartea parcă ar fi căpătat o viață proprie, și am devenit așa de implicată încât visam noaptea personajele și vorbeam despre ele ca și cum ar fi fost oameni adevărați. Părinții mei deveneau din ce în ce mai neliniștiți. Mama spunea că nu era normal comportamentul meu și că toți scriitorii sunt nebuni. Oricum, Mike m-a încurajat mult în timpul celor patru luni de scris întruna. Uneori stăteam trează toată noaptea la computer, uitând cu totul să mă bag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
avortul sau scutul anti-rachetă. Era greu de crezut, pe atunci, că în România vom vedea politicieni care să se ia la harță pe teme atât de „abstracte“. România televizuală a ultimelor zile a înregistrat două premiere. Prima: este întâia vară neliniștită politic, în care aleșii nu se duc să-și exerseze imaginea cu bronz prin Bora-Bora sau alte ținuturi de vacanță. A doua: pentru prima dată, certurile politice se desfășoară în jurul unor subiecte sociale și cu iz ecologist. Evident, se desfășoară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
papuci... Degetele tremurătoare reușesc cu greu să nimerească locurile destinate lor în mănușile prea mari, să găsească mânecile, să lege cordoanele, șireturile... Nici țipenie pe coridorul larg și aseptic, cu încăperi de ambele părți, cu uși închise pe care ochii neliniștiți citesc ca prin ceață : "Celulă de ajutor psihologic", "Sectorul 1", "Medic de gardă", "Anestezist", "Infirmiere", "Sectorul 2" și, în fine, ultima ușă pe dreapta, față în față cu o altă ușă larg deschisă : " Sectorul 3". Pe unicul pat, sau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Sura și pe Murgu. Lipițanul, preferatul meu, fusese desigur înhămat la șaretă. S-au întors târziu, nu au mâncat mai nimic și pentru prima dată tata m-a izgonit din preajma lui. Se vedea bine că așteptau pe cineva. Așteptarea asta neliniștită a durat mult, nesfârșit. A treia zi seara s-a auzit în fine galopul Lipițanului. Din șaretă a coborât Atanasie, feciorul de încredere al tatii, care ne-a rămas credincios până azi. Aproape că nu l-am recunoscut. Feciorul falnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
s-au așezat la locurile lor...", intervine gândul transmis de Teodora. Dintr-o dată măsuța vibrează cu violență. În stânga ei, între degetele mâinii ei stângi și cele ale dreptei Teodorei intervine încă o prezență, o invizibilă prezență nechemată: Cine ești, spirite neliniștit ? Ești cumva Minodora ?", întreabă Teodora. Masa mai vibrează de câteva ori cu impetuozitate și Dora percepe, în stânga ei, vibrația răspunsului: "Nu, nu e Minodora. Sunt Mihai și am venit să îl întâlnesc pe Simion și pe fata lui. Nu o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
în ea nimic spăimântos, nimic care să îi sugereze că moartea ar fi altceva decât sfârșitul unei vieți. Dimpotrivă a confirmat existența unei alte vieți, a acelei vieți a sufletelor în care se poate intra doar învingând Moartea. Doar prezența neliniștită a spiritului nechemat la masa dorului, a acelui Mihai ("Să fie vorba de Mihai Eminescu ?", se întreabă Dora ) a perturbat și probabil a scurtat întâlnirea lor "de familie". A tulburat-o mult gândul lui Simion că spiritul Isidorei, al mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
scormonind în orele lungi de nesomn, își declanșă mecanismul complicat al ambiției. Fusese ca o iluminare, ca o renaștere, micile dificultăți de zi cu zi își estompară rând pe rând importanța și ea se trezi înconjurată de o altă sferă, neliniștită, tulbure, ca aerul dintr-un balon. În primul rând renunță la prietena ei cea mai bună, Fana, lucru destul de greu de realizat atâta timp cât nu voia nici s-o rănească, nici să-i ațâțe curiozitatea. Despărțirea lor semăna mai degrabă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de importanță, când lumea era atât de plină de taine ce se cereau dezlegate? Cât de simplu i se păruse totul după o noapte de nesomn și cât de greu îi era să înceapă de undeva. Un timp se arătă neliniștită. Profitând de dezorientarea fetei, soții Alexe s-au năpustit cu o groază de nume și titluri, împrumutându-i ediții rare și comentând împreună cu ea conținutul textelor, mirându-se la unison de forța de pătrundere a Carminei, îmbiind-o spre lecturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
știa că soția lui este mereu prezentă și asta era suficient. După prima naștere, când ea îl anunță că este din nou însărcinată, el bănuise, datorită balanței cu care era obișnuit, că ea va face neapărat un băiat. Fusese surprins, neliniștit chiar, când i se comunică rezultatul. Avea tot o fetiță. Se gândi dacă nu era un semn rău, un rău biologic care să vină să-i tulbure lui existența. A treia oară, când această pretinsă anomalie se repetă el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sângele pierdut. Ajunși acolo nu au găsit ficat, în schimb au consumat o friptură de porc, făcută la grătar, cu garnitură de cartofi și au ciocnit câte un pahar de vin roșu. Tu ce faci cu mașina, l-a întrebat neliniștită Carmina când a văzut că Ovidiu a întins mâna după sticla rămasă pe masă ca să-și mai toarne un pahar. Nu-i nimic, orice-ar fi se rezolvă, a liniștit-o el. Maman are relații peste tot. Și apoi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fost șlefuit prin atingere de cealaltă soție a lui. Eu, crede-mă, n-aș putea, n-aș putea pur și simplu. Parcă nici n-ar fi făcută de mine, nu-i plămădeala mea. Pentru că ea, uite, poate! Carmina a tresărit neliniștită. Se simțea privită cu atenție și nu i-a fost greu să descopere sursa. Fana o studia cu ochii larg deschiși, ciudat de umbriți, parcă plini de panică. Nu înțelegea ce se petrece. L-a privit pe Ovidiu, el, îmbătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dacă n-a uitat ceva, va avea aerul unui om copleșit de vinovăție, știa că se va duce acasă și acolo trebuia să rostească o scuză, o ședință, o șuetă cu prietenii, ceva cât de cât credibil, e de pe acum neliniștit, cu gândul la acel moment penibil, întâmplat în hol, în fața cuierului, un neadevăr rostit sec și cu voce controlată, indiferentă, prețul intrării lui în interiorul apartamentului, moment peste care trece uneori mai ușor, alteori mai greu. În cămașă de noapte, toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vă faceți comod, domnule Knisch? Manetti indică spre un scaun de lângă ușă. M-am așezat - și m-am trezit imediat cu soarele amiezii În ochi. Acum vedeam și mai puțin din presupusul geniu al orașului. M-oi fi simțit eu neliniștit, simțindu-mi inima În drum spre gât, dar nu eram Încă atât de paralizat de frică, Încât să nu observ că exact asta era intenția Inspectorului. Soarele impertinent, jucându-i feste percepției mele, servea drept o mică demonstrație de forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
era pe punctul să mute Încă o pereche de piese albe În spațiul deschis, Armanoush s-a oprit brusc, palidă și Îngrijorată. — O Doamne, cum de n-am fost În stare să-mi dau seama de asta!? a exclamat Armanoush neliniștită. Nu e vorba de mama, vezi tu, ci de tata. Ăsta e exact felul În care ar reacționa mama dacă tătălui meu i s-ar Întâmpla ceva rău... sau familiei tatălui meu... O Doamne, i s-a-ntâmplat ceva tatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe care o ținea acolo pentru astfel de zile chinuitoare: o sticlă cu vodcă. A dat repede peste cap, Însă cu gesturi din ce În ce mai greoaie, un sfert de sticlă. Acum, după patru țigări și șase duști, nu se mai simțea deloc neliniștită, de fapt, nu mai simțea nimic, decât că Îi era foame. Tot ce avea de mâncare În camera ei era o pungă cu stafide aurii pe care le cumpărase de la un vânzător ambulant slab și Încovoiat care striga prin fața casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Nu te gândi la asta acum, a Încercat s-o liniștească Aram. Ia o pauză. Ești prea aspră cu tine. Vino aici mâine dimineață la prima oră. — Of, dragostea mea... cât aș vrea să pot... Mătușa Zeliha a Întors chipul neliniștit de parcă ar fi putut-o monitoriza prin receptor. — Se așteaptă să mă duc la aeroport să-i Întâmpin. Sunt singura din familie care conduce, ai uitat? Aram a tăcut, admițând lucrul ăsta. — Nu-ți face griji, a șoptit mătușa Zeliha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
aceasta fiind prima ei călătorie Într-o țară În care engleza nu era prima limbă vorbită, iar oamenii nu mâncau clătite stopite cu sirop de arțar la micul dejun, Rose s-a trezit că era În același timp Încântată și neliniștită. Adevărul e că nu fusese niciodată o exploratoare și că, dacă n-ar fi fost acea călătorie de vis, mult dorită, Însă niciodată Înfăptuită, la Bangkok, ea și Mustafa nici măcar n-ar fi avut pașapoarte. Nu se aflase niciodată mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]