2,766 matches
-
Toți sunt încă în viață, adăugă. Prin intermediul acelor oameni, puterea senatorială și cea imperială se confruntau acum zilnic. Într-o clipă, Callistus văzu că numărul dușmanilor era copleșitor. Afară, în vechiul atriu din Domus Tiberiana, se înghesuiau funcționari și curteni neliniștiți, fiindcă se răspândise vestea că fuseseră găsite niște secrete din vremea lui Tiberius. Callistus își trecu mâinile slabe pe deasupra foilor. Împăratul spuse: — Nu Tiberius mi-a condamnat familia, ci votul senatorilor, al grupului de optimates, care, imediat după moartea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Servius Galba; fu întâia clipă de ușurare în orele acelea spasmodice. Luă o hotărâre fulgerătoare. Să pună mâna pe trădători, să-i zdrobească înainte ca aceștia să facă vreo mișcare, să pună legiunile sub comanda lui Galba. Între timp, Callistus, neliniștit, cerea să fie primit. Instinctul îi spunea să-l refuze. Se gândi însă, cu o încredere oarbă, la tribunul militar Domitius Corbulo, fratele Miloniei, și îl chemă în taină pe Palatinus, în toiul nopții. Fură de-ajuns puține cuvinte pentru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ta, vei căuta pe dibuite ușa și vei ieși, și vei urca cele o sută douăzeci de trepte ale scării înainte ca zorii să lumineze nisipul“. Oare bătrânul preot chiar spusese toate astea, sau amintirile se amestecaseră cu visele lui neliniștite? Împăratul se întoarse pe partea cealaltă, convins că era singur. Era plină zi. Milonia se întinsese alături și îl privea. Emoționat, încercă să spună ceva. — Noi doi... Se întrerupse însă, fiindcă ea îl îmbrățișă deodată și își lăsă capul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
false, în mod mai mult sau mai puțin conștient, ajungeau, fără control, asemenea picăturilor de cerneală care cad pe papyrus, în cuvintele alese de ei? Damnatio memoriae Erau ultimele zile de noiembrie, foarte friguroase. Valerius Asiaticus se gândea, tot mai neliniștit: „Nu are nici treizeci de ani. Cât timp va trebui să-l suportăm? Nu e bătrân, cum era Tiberius, despre care în fiecare dimineață așteptam să auzim că a murit. Pe zi ce trece, el capătă experiență, mintea lui lucrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
el. Nu te speria, Augustus. N-a anunțat că vei muri. A spus doar că moartea se învârte aproape de tine. Se învârte, înțelegi? Prin urmare, a anunțat că o putem opri... Continuând să se sprijine în genunchi, îi strângea mâna, neliniștit. — Am înțeles, spuse Împăratul, și nu știa de ce îi răspunde astfel. I-am alertat pe germani, l-am alertat pe Chereas. Se ridică, eliberându-și mâna din strânsoarea băiatului. De îndată ce se termină serbările, vom cerceta din nou totul. Se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
parte și de alta, în penumbră se unduiau dansatori cu părul și brațele vopsite în nuanțe verzui, ale căror trupuri și văluri sugerau o pădure în bătaia vântului; în spatele lor se aflau muzicienii veniți din Asia. Sunetele, mișcările colective, tresăririle neliniștite și senzuale ale trupului lui Mnester reprezentau vraja dorinței, de care dansatorul nu reușea să se elibereze, și aveau un efect hipnotic asupra publicului. Ritmul muzicii devenea tot mai alert, zbaterile erau din ce în ce mai dese și mai explicite, iar trupul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vadă“. Și Callistus se ridicase; Împăratul observă că mergea alături de el. — Nu trebuia să beau, îi spuse cu glas scăzut. Am nevoie să fac o baie caldă și să mănânc ceva. Așa îl sfătuiseră medicii. Observă că celălalt îl privea neliniștit, îl asculta fără să vorbească. Durerile erau ascuțite; ridică mâna, cu gestul pe care toți îl cunoșteau și cu care le indica celorlalți să plece; își urmă drumul, înconjurat de soldați. Callistus rămase în urmă. În acea clipă, unii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu aveau să mai accepte un imperator impus de alții. Voiau să-l aleagă ei, „din moment ce ne riscăm viața pentru apărarea imperiului“. Și când toți fură suficient de alarmați de acea intervenție - „Roma e în mâinile lor“, șopteau senatorii, la fel de neliniștiți ca și după moartea lui Tiberius -, printr-o mișcare tactică, libertul Callistus rosti numele lui Claudius, bătrânul înspăimântat care purta numele familiei imperiale, dar nu avea și caracterul predecesorilor săi și, prin urmare, având în vedere mediocritatea sa, putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
afecteze frumoșii săi pomi. Între timp, o delegație mixtă, formată din reprezentanți ai majorității și ai opoziției, o pornise în căutarea lui Claudius, dar bătrânul se ascunsese bine. Pentru că timpul se scurgea repede și adunarea putea oricând să se răzgândească, neliniștitul Callistus trimise cohortele pretoriene să-i dea de urmă prin saloanele, criptoporticurile, camerele și termele palatelor imperiale. Pretorienii se grăbiră, știind ce aveau de pierdut dacă nu-l găseau. Soarta imperiului fu hotărâtă atunci când un soldat care scotocea înjurând prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu mă vor mai vedea niciodată vie? * În orice caz, dacă mă Întorc, voi fi cu siguranță alt om. Când eram mică, eram o mare fricoasă, dar pe stânci și În pomi mă suiam fără șovăială. Am fost un copil neliniștit, cu multe visuri irealizabile, cu multe utopii În gândire. Poate și ce gândesc acum e o utopie. Dar vreau să mor, de va fi nevoie, pentru utopia mea. Știu eu ce o să fac În fața stâncii? Va fi, În orice caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nebune aseară la beție, acuma-i dimineață ș-am adormit un pic, dar capul tot mă doare, mă doare tot din mine. Acum nu mai tremur, dar nu mai știu nimic. Idioată sunt! Ce amorțeală În mintea mea. De ce-s neliniștită și ce aștept, pe cine? 23 aprilie 1963 (marți) S-a terminat și cu Dinu. Nu știu de ce astăzi nu mi-a putut stăpâni repulsia pentru atingerea lui fizică. Nu l-am lăsat să mă sărute, mi-e scârbă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lui Lon Sellitto, în căutarea prăzii imposibil de definit. Sachs și Bell pătrunseră în birou și își fluturară legitimațiile pe sub ochii femeii din spatele mesei. Privi afară și îi văzu și pe ceilalți polițiști. - Da? S-a întâmplat ceva? întrebă ea neliniștită. - Doamnă, folosiți cumva ulei Tack-Pure pentru ingrjirea șeilor și a hamurilor? - Da, domnule. Folosim aproape numai Tack-Pure, răspunse ea precipitat, în timp ce privea la unul din asistenți. - Am găsit urme de astfel de ulei și de excremente de cal la locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
pe detectiv prin semne despre ea, dar un grup de oameni trecu printre ei și îl pierdu din vedere. O porni atunci spre locul în care îl văzuse, răsucindu-și în permanență capul în căutarea suspectului. Realiză că se simțea neliniștită, la fel ca în acea dimineață la școală, în ciuda faptului că cerul era senin și soarele strălucea, peisaj deloc asemănător cu decorul gotic al interiorului școlii. Înfricoșător... Știa care era cauza acestei stări. Sârma. Când patrulai pe străzi, fie aveai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nu credea că ofensele spirituale ale căror martor era în acest parc erau un motiv îndeajuns de puternic pentru a arde în focurile gheenei. La un moment dat totuși, când încă se afla în parc, începu să se simtă ușor neliniștit. Se gândi imeadiat la bărbatul care îl spionase la hotel, cel în salopetă și cu cutiuța cu unelte în mână. Pastorul era destul de sigur că îl mai văzuse încă o dată, reflectat în vitrina unui magazin, nu departe de hotelul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Malerick era că prinderea unui asasin le-ar induce gărzilor de corp o stare de mulțumire și încredere și ar reduce posibilitatea de a reacționa violent la vederea unui al doilea criminal. Ei bine, asta fusese o idee, reflectă el neliniștit. Să vedem dacă funcționează și în practică. Își continuă mersul pe lângă tablouri proaste, pe lângă portrete de familie, pe lângă teancuri de reviste juridice, „Vogue” sau „The New Yorker” și pe lângă obiecte decorative prăfuite, achiziționate de membrii familiei de la anticarii de pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
-mi pierdusem vremea îngrijorându-mă, iar explicația lui perfect rezonabilă, cum că stătuse la coadă la o casă înceată, mi-a subliniat propria prostie. Mi-am revărsat asupra lui ușoara iritare, acuzându-l, irațional, că mă făcuse să mă simt neliniștită. Sunt melancolică uneori când mă gândesc la discuțiile noastre: cele mai multe dintre ele deveniseră o chestiune de înscris puncte invizibile și, câteodată, mă întreb când și cum am ajuns la etapa în care simpla plăcere de a petrece timpul unul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
el să știe nimic și i-am rostit numele tare. Nu păru să audă, iar eu am mers repede spre el și am rostit din nou: „Charlie!“. Atunci am observat că avea ceva în mână și m-am simțit vag neliniștită. Dacă ieșise doar ca să se plimbe puțin și să-și adune gândurile, de ce luase ceva cu el? Și de ce continua să se îndepărteze de casă? Probabil că mersese cam trei sferturi de oră câtă vreme eu mă agitasem și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
dar se întâmplă des să nu le asculte, deci nu e obligatoriu să însemne ceva că nu m-a sunat încă. Ceea ce m-a îngrijorat într-adevăr a fost că atunci când i-am spus lui Sally, a părut pe cât de neliniștită mă simțeam eu- eram atât de sigură că o să mă acuze ca de obicei că exagerez, dar n-a făcut-o: a luat-o în serios într-adevăr și mi-a zis printre dinți ceva de genul „Mă așteptam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
fapt, dacă n-aș ști, aș fi tentat să-l alung de la intrarea personalului - are o privire ciudată-n ochi. Ea s-ar descurca mult mai bine de una singură. Charlie Ș tiam eu că am dreptate să mă simt neliniștit pentru că vine la noi prietena ei din scrisori. Au trecut deja șase zile de când au venit și tot nu-mi vine să cred că „ea“ s-a dovedit a fi un „el“. Îmi place să cred despre mine că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
al Adrianei, uneori chiar obositor, dar în seara asta îi era recunoscătoare pentru că prelua controlul asupra situației. Trecuseră aproape doisprezece ani de când Leigh văzuse pentru prima dată zâmbetul Adrianei, dar încă o impresiona și o făcea să se simtă puțin neliniștită. Cum e posibil ca o ființă să fie atât de frumoasă? se întrebă pentru a mia oară. Ce forță superioară a orchestrat o îmbinare de gene atât de perfectă? Cine a hotărât că o singură ființă merită o piele ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
în care un bărbat o cere în căsătorie. Nu se poate ca Toby s-o ceară în căsătorie... sau se poate? Nu, era ridicol: abia s-au cunoscut la începutul verii. Probabil că el a început să se simtă cam neliniștit din cauza “iubitului ei secret” imaginar și s-a decis — corect, firește — că o mică atenție ar înclina balanța în favoarea lui. — E neobișnuit de răcoare astăzi, nu-i așa? zicea femeia. — Hmm. Ajunge cu pălăvrăgeala! Adrianei îi venea să urle. Vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Împleti cu bîzÎitul Îndepărtat al unui avion de transport. Jim schimbă băncile și se așeză lîngă doamna Hug, care Îl ținea pe tatăl ei bătrîn la piept. Două dintre misionare erau culcate pe podeaua camionului, iar ceilalți deținuți moțăiau tresărind neliniștiți. Basie Își pierduse interesul față de băieții englezi și Îl urmărea pe Jim pe deasupra gulerului pătat de sînge al hainei. Mii de muște se adunară În jurul camionului, atrase de transpirație și de urina care curgea printre scîndurile de lemn. Jim aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
În vasul sifonului care duce la canal, o cădere lungă În bezna ocrotitoare, prin umezeala și miasmele subterane. El, copilul, asistă la marea evadare, stă În pat, acoperit cu pătura până-n bărbie, doar privirea căutând afară, somnoros Încă după noaptea neliniștită. „A scăpat? O fi scăpat bietul de rac?”, se Întreabă. Cu mult Înainte... Spre zori, când este Întuneric, În casă se aud zgomote, el se trezește, cizmele tatălui scârțâie de colo-colo, scoate pistolul, Îl Întinde odată cu mâna spre fereastră, Întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
particulari. Nu era pregătită Însă pentru reacția pe care a avut-o Jill. Fața lui Jill se Întunecă brusc și felul ei jovial și optimist de-a fi dispăru În dosul unei bariere de răceală. Nu părea supărată, ci doar neliniștită. Nu discutăm despre pacienții noștri, spuse ea mutându-și Într-o manieră nervoasă stiloul și blocnotesul. Sau despre tratamentul lor. — Doamne, nu, desigur că nu, spuse Ruby rușinată de faptul că adusese vorba de celebrități. Știa că spitalele de genul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
E o prietenă foarte, foarte veche de-a mea. A venit aici cu cei doi copii. A, pentru cât timp? spuse Ruby strângându-i mâna lui Kimberley. Nu sunt foarte sigură, Îi zise ea. Îi aruncă lui Sam o privire neliniștită, pe care Ruby o reperă imediat. Kimberley, Kimberley. Numele ăsta Îi suna cunoscut. Și-apoi Îi pică fisa. În seara când fusese În mașina lui Sam cu Buddy și Irene, Irene aceasta Îl Întrebase de Kimberley. Deci, ce mai faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]