KorAP: Find »[drukola/base=nobilime & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...80 81 82 ...111 >

2,751 matches

Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681

în generație și n-au încetat să-i caracterizeze pe moștenitori. Când realitatea acestei transmiteri a excelenței este pusă la îndoială, se pune în discuție însăși legitimitatea poziției preeminente. Referitor la aceeași chestiune, Tocqueville considera ca fiind instructivă comparația dintre nobilimea franceză și cea engleză. Nobilimea engleză continua să participe efectiv la exercitarea puterii. În Franța, nobilimea se crampona de privilegiile sale, dar dispunea de tot mai puțină putere reală. Acest fapt antrena o diferență importantă la nivelul atitudinilor și al

[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
încetat să-i caracterizeze pe moștenitori. Când realitatea acestei transmiteri a excelenței este pusă la îndoială, se pune în discuție însăși legitimitatea poziției preeminente. Referitor la aceeași chestiune, Tocqueville considera ca fiind instructivă comparația dintre nobilimea franceză și cea engleză. Nobilimea engleză continua să participe efectiv la exercitarea puterii. În Franța, nobilimea se crampona de privilegiile sale, dar dispunea de tot mai puțină putere reală. Acest fapt antrena o diferență importantă la nivelul atitudinilor și al percepțiilor. În Anglia, nobilimea, preocupată

[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
excelenței este pusă la îndoială, se pune în discuție însăși legitimitatea poziției preeminente. Referitor la aceeași chestiune, Tocqueville considera ca fiind instructivă comparația dintre nobilimea franceză și cea engleză. Nobilimea engleză continua să participe efectiv la exercitarea puterii. În Franța, nobilimea se crampona de privilegiile sale, dar dispunea de tot mai puțină putere reală. Acest fapt antrena o diferență importantă la nivelul atitudinilor și al percepțiilor. În Anglia, nobilimea, preocupată de păstrarea unei puteri efective, și nu de aparența puterii, a

[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
engleză. Nobilimea engleză continua să participe efectiv la exercitarea puterii. În Franța, nobilimea se crampona de privilegiile sale, dar dispunea de tot mai puțină putere reală. Acest fapt antrena o diferență importantă la nivelul atitudinilor și al percepțiilor. În Anglia, nobilimea, preocupată de păstrarea unei puteri efective, și nu de aparența puterii, a fost nevoită să adopte strategii de acomodare cu celelalte clase. A rezultat mai ales o împărțire mai echitabilă a obligațiilor fiscale. Acolo, aristocrația a luat asupra ei sarcinile

[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
i se permite să guverneze; aici [în Franța, n. tr.], i-a ținut cu dinții până la capăt de imunitatea fiscală pentru a se consola, neplătind impozite, că a pierdut guvernarea (Tocqueville, 1856, pp. 159-160). Tocqueville conchide că pierderea credibilității de către nobilimea franceză ca elită purtătoare a unei anumite forme de excelență a fost cea care a contribuit la angajarea țării pe calea schimbărilor sociale printr-o revoluție violentă, decât printr-o evoluție treptată. Așadar, caracteristicile care fundamentează pretenția la un statut

[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
18). Realitatea relațiilor dintre sociologia elitelor și cea a claselor sociale este totuși mai complexă, chiar în măsura în care noțiunea de clasă ieșită din tradiția inițiată de Marx este plină de ambiguități. În scrierile lui Marx, termenul clasă desemnează atât minoritățile privilegiate (nobilime, burghezie), cât și masele dominate: muncitorii și țăranii (Aron, 1960, pp. 279-280). Apoi, găsim la Marx schița unei teorii a claselor de factură universală, cea conținută în formula abruptă din Manifestul partidului comunist: „Istoria tuturor societăților până în zilele noastre este

[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
guvernului” (ibidem, p. 11). Această evoluție trebuie înțeleasă în contextul unei societăți care n-a cunoscut orânduirea feudală. Elita americană modernă a fost de la început una burgheză. Viteza de dezvoltare a capitalismului n-a permis constituirea în Statele Unite „a unei nobilimi ereditare durabile”. Așadar, nu a existat „o clasă dominantă fixă”, în stare „să reziste presiunii istorice a comerțului și a industriei (ibidem, pp. 16-17). Alți teoreticieni pun mai mult în evidență autonomia politicului. Astfel, Alain Touraine se arată critic la adresa

[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
socială de o și mai mare anvergură. Este cazul legiștilor, categorie socială ascendentă a cărei importanță s-a manifestat încă din secolului al XIV-lea, sub Filip al IV-lea cel Frumos. Legiștii au intrat în competiție cu elitele tradiționale, nobilimea și clerul, și vor sfârși prin a ocupa, în serviciul regelui, un loc preponderent în stat. În opinia lui Kolabinska, este vorba despre „o colectivitate nouă, care vine să ia loc în elită”. Membrii ei erau, în general, de origine

[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
regelui, un loc preponderent în stat. În opinia lui Kolabinska, este vorba despre „o colectivitate nouă, care vine să ia loc în elită”. Membrii ei erau, în general, de origine modestă, dar aveau calități eminente și, „dacă regalitatea îi susținea, nobilimea războinică, ba chiar și clerul îi combăteau din toate puterile” (Kolabinska, 1912, pp. 36-38). Așa au apărut noi criterii de justificare a preeminenței: laicitatea, competența juridică și serviciul statului. Dincolo de luptele pentru putere din sânul elitei, când o mișcare de

[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
lui Tocqueville în privința Revoluției franceze, chiar dacă termenii diferă. Într-adevăr, pentru Tocqueville, ruptura revoluționară nu face decât să traducă în termeni politici și instituționali o schimbare faptică operată deja cu mult timp în urmă. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, nobilimea se mai bucura de aparența puterii, dar, în realitate, aceasta îi scăpase din pricina alianței monarhiei cu burghezia în ascensiune: În secolul al XVIII-lea existau încă mari seniori ce purtau titlul de guvernatori ai unor provincii”, însă partea reală aparținea

[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
termenii lui Pareto, „elementele superioare” (adică elementele elitei) „se acumulaseră în straturile inferioare ale societății”, iar tendințele ascensionale manifestate în secolele precedente deveniseră insuficiente pentru a asigura în continuare echilibrul social. Dimpotrivă, acumularea de elemente inferioare în rândurile vechii elite (nobilimea era) demonstrată prin decăderea unui mare număr ai membrilor ei reduși la o viață de lipsuri, la calicie sau nemaisusținându-și rangul decât datorită pomenilor venite din partea regelui: niște indivizi care ar fi căzut în rândurile claselor inferioare, dacă n-

[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470

devine sprijinul regilor barbari în aflarea cadrelor administrațiilor lor, în timp ce bogăția și cultura îi permit să monopolizeze funcțiile de conte și episcop. Puțin cîte puțin, ea tinde să fuzioneze cu aristocrația germanică de origine războinică, constituindu-se într-o nouă nobilime de funcții, ce-și împarte timpul între viața pe domeniu și cea de la curte. Deși creștinismul și legile germanice au încercat să limiteze arbitrariul stăpînilor și să favorizeze eliberările, sclavia n-a dispărut, însă, odată cu prăbușirea Imperiului de Apus, alimentată

by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
și de o religie sensibilă, numeroși în rîndurile femeilor, călugărilor, reprezentanților claselor populare, în Grecia, ca și în capitală. De partea iconoclaștilor (cei care sfarîmă icoanele), se află provinciile orientale, dar și, la Constantinopol și în alte cîteva cetăți grecești, nobilimea, înaltul cler și anturajul împăratului. Îndemnat de episcopii din Asia Mică bizantină, influențat, poate, și de o erupție vulcanică și un cutremur de pămînt, în care împăratul credea că recunoaște mînia divină, Leon III el însuși originar din Siria pornește

by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
Verona. Didier este aruncat în închisoare, în timp ce fiul său fuge la Bizanț și suveranul franc își pune coroana de fier a regilor longobarzi. Stăpîn al Italiei de Nord, el îi încredințează stăpînirea fiului său Pepin și creează aici o nouă nobilime, francă. Cucerirea teritoriilor așezate în nordul și estul Galiei vor cere mai mult timp și eforturi, fie și numai pentru că suveranul franc nu dispune de o armată permanentă. Într-adevăr, dacă toți oamenii liberi sînt, în principiu, obligați să-și

by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
un număr mic de persoane: o mie, cel mult, în timp ce administrația unui singur oraș roman depășește uneori această cifră. Imperiul este deci, subadministrat. Realitate la care se adaugă și faptul că, adesea, regele a trebuit să încredințeze sarcinile comitale reprezentanților nobilimii locale, înzestrați cu importante domenii, cu o clientelă numeroasă și dispuși să-și transmită funcția descendenței lor, devenind astfel potentați ereditari. Pentru a-i supraveghea, pentru a-i împiedica să se organizeze în dinastii locale scăpate de pe orbita puterii, Carol

by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
viață ai lui Ludovic cel Pios și cei trei nepoți ai lor, neînțelegerile se instalează foarte repede, ațîțate de ambițiile și aviditatea fiecăruia. Ludovic Germanicul, chiar, se va năpusti, în 855, asupra regatului lui Carol cel Pleșuv, găsind sprijin în nobilime și cșuînd doar în fața fermei atitudini a clerului Franciei Occidentale, condus de Arhiepiscopul de Reims, Hincmar. Încă o dată, Biserica se ridică în apărarea a ceea ce mai poate fi salvat din unitatea Imperiului creștin. Ea impune chiar celor doi frați dușmani

by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
castelului și al seniorului care-și protejează supușii. Legăturile de vasalitate se concretizează: suveranul dă vasalului său un feud în schimbul căruia acesta trebuie să-l ajute și să-l sfătuiască. Această ierarhie feudală tinde să se confunde cu instituirea unei nobilimi a războinicilor profesioniști, a cavalerilor, În jurul fortăreței, concepută pentru a rezista asediilor îndelungate, o întreagă viață nobiliară se desfășoară avînd în centrul ei ca unică rațiune a lor de a fi războaiele senioriale. Seniorul nu poate duce acesta viață brutală

by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
cînd este atacat, să-i facă dreptate și să-1 ajute să se întrețină, fie așezîndu-l la masa lui, fie concesionîndu-i un fief. Paralel cu această evoluție instituțională a legăturilor de la om la om, se accelerează procesul de substituire a vechii nobilimi carolingiene, ea însăși formată prin lenta fuzionare a vechii aristocrații senatoriale și a elitei războinice barbare, cu o nouă clasă de profesioniști ai războiului, milites, a căror apariție este legată de transformările tehnice și mentale care tind să confere cavaleriei

by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
ai războiului, milites, a căror apariție este legată de transformările tehnice și mentale care tind să confere cavaleriei grele un rol notărilor în bătălii și să facă din cavalerie elita societății: toate acestea fără ca o soluție de continuitate între vechea nobilime și noua aristocrație a armelor să fi avut loc, așa cum s-a afirmat multă vreme. Cu timpul, structurile familiale ale acestui grup ai evoluat către o descendență patriliniară, moștenirea fiefului (altădată conferit, să ne amintim, cu titlu viager), exercitarea dreptului

by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
și scoaterea sa din luptă cu ajutorul lancei lungi, exercițiul cerînd o forță fizică și o dexteritate dobîndite din prima tinerețe, printr-un antrenament intensiv. De aici și tendința aristocrației armelor de a se constitui într-o castă închisă, într-o nobilime de drept, beneficiind de un statut juridic și de privilegii transmise ereditar. În alte părți, transformarea a fost mai lentă și uneori chiar incompletă, în țările germanice, distincția dintre cavalerie și nobilime continuă pînă în secolul al XIII-lea, grație

by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
se constitui într-o castă închisă, într-o nobilime de drept, beneficiind de un statut juridic și de privilegii transmise ereditar. În alte părți, transformarea a fost mai lentă și uneori chiar incompletă, în țările germanice, distincția dintre cavalerie și nobilime continuă pînă în secolul al XIII-lea, grație faptului că această cavalerie era servilă, în Spania, permanența războiului în timpul Reconquistei (secolele VIII-XII) și nevoia de a recruta mereu noi milites au împiedicat ca nobilimea să se transforme în castă, în

by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
țările germanice, distincția dintre cavalerie și nobilime continuă pînă în secolul al XIII-lea, grație faptului că această cavalerie era servilă, în Spania, permanența războiului în timpul Reconquistei (secolele VIII-XII) și nevoia de a recruta mereu noi milites au împiedicat ca nobilimea să se transforme în castă, în Anglia, ea rămîne deschisă fără discriminare și oamenilor liberi, posesori deja ai unei anumite suprafețe de terenuri. Există, așadar, diferențe regionale sau, dacă vrem, "naționale", care apar la fel de bine și în procesul de feudalizare

by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
la fel de bine și în procesul de feudalizare a societății. Rapid, între Rin și Loira, acolo unde metodele de guvernare carolingiene s-au impus cel mai devreme mari responsabilități acordate conților, încurajarea de către suveran a practicilor recomandării și vasalității, instalarea unei nobilimi palatine -, acest proces a pătruns, în schimb, mult mai lent și mai puțin adînc în regiunile unde bogăția și puterea rămîneau concentrate în orașe, acolo unde se mențineau încă solide tradiții romane și unde încă mai subzistau nuclee importante ale

by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
Spania și, mai ales, în Italia, acolo unde influența romană se adăuga celei a Bizanțului, feudalitatea s-a lovit de puternice rezistențe. În Italia de Nord și Centrală, asocierea dintre fief și serviciul militar este prea puțin prezentă, într-atît încît nobilimea feudală nu constituie aici o castă războinică. Fieful tinde să devină o proprietate privată care poate fi înstrăinată, în regiunile de limbă germanică, unde instituțiile imperiale carolingiene au rezistat mai mult dccît în alte părți și au luat un nou

by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
Occident, pentru ca, mai apoi, să-1 excomunice pe Henric V, în 1115. În 1118, Împăratul declanșează o nouă schismă, opunînd un nou antipapă (Grigore VIII) succesorului lui Pascal: Gelasius II. În cele din urmă, abandonat încă o dată de o parte a nobilimii sale și de episcopatul său, pradă revoltei baronilor din Lorrena de Jos și Saxonia, învins de armatele acestora, împăratul trebuie să accepte, ci, de data aceasta, să negocieze, cu papa Calixt II, Concordatul de la Worms (l 122). Episcopii vor fi

by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]