13,698 matches
-
satul Giungi, pe Crasna, cîteva așezări În amonte. Casă sărmană cu patru fete, toate frumoase, dar nu oricum, să furi clopotul bisericii de dragul lor, nu alta. Bal În sat la care iese și Floare, cea mai mică dintre ele. Ca obrajii să-i fie mai În rîndul lumii, și-i freacă cu hîrtie creponată roșie. Îi cade cu tronc nu oricui, ci tocmai feciorului primarului Pomean din Pișcari, om Înstărit, cu nume În satele de pe toată valea. Foc mare, de nestins
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de o savoare pe care o sorbi Încă multă vreme după ce ai Întîlnit-o. Euforia tuturor papilelor gustative din ființa mea venea de foarte departe. Cu ochii Închiși sau nu, mă săruta chipul ei de la șapte ani, cu gropițe În amîndoi obrajii, cu bucla blondă, rebelă de pe frunte. DÎnd să i-o așez la loc, n-am mai găsit-o. Încercînd să-i număr gro pițele cu degetele, și alea dispăruseră. Nu mă puteam despărți de fața ei de atunci, cu toate că strîngeam
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Învăluie În aura pro priului ei surîs ca-ntr-o mireasmă. Nu Înseamnă că pot s-o descriu În amănunt și nici nu Înseamnă că are de fiecare dată exact, dar exact aceeași Înfățișare. Detaliile, o aluniță, o gropiță În obrazul stîng, trei pistrui, o bătaie gînditoare din gene apar dacă mi le-nchipui ca atare, dacă le inventez. Imaginea ei, ca să se construiască, să strălucească, are nevoie de timp. Poate doar de cîteva secunde, dar asta Înseamnă tot timp. Nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
magyarul!“ Nu-l Înțelese nimeni. Totuși, În graiul acelor oameni toate cuvintele care numeau mădulare ale trupului sunau la fel ca-n limba ungurească. Descoperiră uimiți că se pot Înțelege. Păstorii foloseau aceleași vorbe ca și ungurii pentru: cap, dinte, obraz, limbă, mînă, frunte, os, sînge, inimă, bărbat, prunc și altele. Pomean Îi numea „hanți“ și povestea că În fiecare iarnă se lăsau la vale spre miazăzi, iar primăvara se Întorceau În ținu turile lor de dincolo de vărsarea Irtîșului În Obi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Niște țărani proști, habar n-aveau pe ce lume trăiesc, credeau că se află tot la 1900... Ba, se prostiseră rău față de ăia de atunci! Bunicule, am reluat cu un apelativ pe care nu-l foloseam de obicei și cu obrajii arzînd de indignare, ascultă, bunicule, astăzi, noi... — Bine, bine, m-a expediat bătrînul. Îi trecuse. Ba tocmai atunci se Întorcea și moșu’ Ștefan cu niște pere din grădină, iar taclaua lor se reluă firesc cu Întrebări despre oameni cunoscuți, cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Hermon. Apoi coboară printre oameni și se căsătoresc. Păcatul iremisibil al îngerilor răzvrătiți pare a fi nu atât răzvrătirea față de Dumnezeu, cât „vinderea” secretelor cerești oamenilor. Îngerii le învață pe soțiile lor arta împodobirii, a fardării pleoapelor și a vopsirii obrajilor, iar pe bărbați, metalurgia (confecționarea armelor) și arta războiului. Răsturnarea ierarhiei, prin coborârea unor ființe cerești pe pământ, aduce cu sine un dezastru demografic: uriașii zămisliți din tați cerești și mame pământence au un apetit grozav, înfulecă toate roadele și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
anului și făcea ca Sfânta ostie să aibă gust de carne și vinul, de sânge. În vitraliul cel vechi. Iar copila vine mereu, în cea mai lungă zi a anului, cântă întreaga zi, lacrimi mari se preling în asfințit pe obrajii transparenți, apoi dispare. Și an de an, de-a pururi neschimbată, cântă întreaga zi și pleacă odată cu soarele dar vine iar și iar, mereu și mereu... Ca să ne aducem aminte. Urmașii Căii ...De la o vreme începuseră să se petreacă lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
era ceva de făcut prin casă. "De când nu te-ai mai rugat?" mă întrebă el. N-am răspuns. Parcă de când se uscase mâna, nici nu mai vorbeam cum trebuie. Limba se împleticea și, încetul cu încetul, se uscase jumătate din obraz acum nu mai semănam cu tata, el era tare frumos. Nu mai semănam cu nimeni. Cu ochii în pământ, am mers în urma învățătorului. Ce n-aș fi dat să mă lase în pace, acolo, acasă. Nu mai vroiam nimic: iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ieșind furioși afară altădată m-aș fi temut, dar în iubirea aceea nu te puteai teme de nimic și de nimeni și când m-am uitat, mâna mea se făcuse ca și cealaltă sănătoasă. Am dat cu mâna pe față, obrazul nu-mi mai era căzut și fără vlagă. Am strigat de bucurie și limba nu mi s-a împleticit. Eram om ca toți oamenii. De asta am venit aici, cum am aflat că L-au prins. Vreau să dau mărturie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
an... Mersese mai mult pe jos cine știe cum de nimerise: spunea ca l-a adus visul (sau vântul n-am înțeles ce tot repeta); nu s-a așezat jos, n-a băut apă, n-a mâncat: lacrimi mari se rostogoleau pe obrajii înnegriți de vânt și soare. A plecat înapoi . Atât a spus : "Omul Lui Dumnezeu știa c-o să moară" fiindcă așa spun ei preotului : "omul Lui Dumnezeu". M-am uitat la ea. Mai purta încă urma sângelui. Se închegase acolo, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
inima să tremure... Păpușa aceea o privea și parcă bucuria ieșea de acolo... Deodată se simți trasă de mână: era prichindelul care tare vroia să vina și ea la colinde... O trase spre el în jos și o sărută pe obraji: era înghețat tot și lipicios, dar ochii lui erau albaștri, ca ai păpușii, plini de lumină, plini de soare : "Ai venit, ai venit ! știam că ai să vii! O, ce veste minunată..." începu să cânte el încetișor, să nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Moare... moare"... dar eu știam că a doua zi El avea să meargă în Ierusalim și toată mulțimea se pregătea să-l încoroneze rege... În sfârșit, se făcu ziuă. Soră-mea s-a desprins din brațe, m-a mângâiat pe obraz și a ieșit în lumina zilei. Din ușă mi-a strigat : "Uite cu ce mă duc eu să-L întâmpin"; în mâna ei strălucea alb, parfumat, un crin cum nu mai văzusem niciodată, cu transparență de alabastru și parfum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
că se întunecă în jur și parcă nu mă puteam mișca... Am simțit cum cineva mă ia de mână, pe urmă îmi desface ștergarul de pe față... Era Marta, care râdea și plângea și mă săruta și-mi uda cu lacrimi obrazul... Dar eu nu-L vedeam decât pe El... Era acolo, în fața mea, am alergat înaintea Lui, aș fi vrut să mă adăpostesc iar la pieptul Lui, dar mâinile și picioarele se mișcau greu, erau amorțite... m-am prăbușit la picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și-i scălda în lacrimi fața încă rece... ce rece-i era încă fața... nu, nu , eu rămăsesem acolo, în căldura vieții pe care-o văzusem... uite, mâinile lui frate-miu începuseră să se încălzească... iar când mi-a atins obrazul cu buzele... da, buzele lui erau deja calde și el mirosea ușor a scorțișoară, ca atunci când era copil mic... lua viața de la început, acum... Chiar și eu luam viața de la început... Așa cum murisem cu frate-miu, așa mă întorsesem cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a plecat rânduiala vieții. Iar astea sunt darurile pe care Fiul Lui le-a adus oamenilor : Libertatea și Iubirea. Și împăcarea cu Tatăl Lui tocmai ca să se continue rânduiala vieții. Ai înțeles? Tăceam. Tare l-aș mai fi sărutat pe obrazul aspru, ars de soare și de vânt... cine știe, poate că o să mă ierte... După un timp, a continuat: De aceea străinii de acolo își spuneau unii altora : Pacea Lui Cristos să fie cu tine. M-a mângâiat și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
strângeai așa de tare banca sub care căzuseși, că m-am căznit să-ți descleștez degetele, dar tu nu și nu. Când am reușit să te aduc înăuntru și ai început să te încălzești, ți-a venit repede sângele-n obraji, da' mai întâi ți s-a descleștat limba -of, gură bogată ! și strigai cât te ținea gura nu știu ce despre grădină ! Grădina și iar grădina ! Înțeleg să strigi de furtună, de mare, de stânci, orice dar grădina unde vedeai tu grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
îs de lung ca să merg mai repede. Tot tu îi puseseși o frunză mare pe cap, să-i fie răcoare. Dacă nu erai tu, ar fi murit. Pe urmă, ai stat cu el și mă uitam cum îl mângâiai pe obraz. Când a deschis ochii, s-a uitat la tine. Era un biet copil, străin și el pe un țărm străin, dar prin ochii lui să știi că îți mulțumea Fratele nostru. Vrei să-ți mai spun ? Am tăcut. Mă uitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cum arată , ca să-l poți iubi ?! Păi...uite, când închid ochii, mi-aduc aminte... cum îi flutura părul în vânt când venea acasă. Altă dată, îmi aduc aminte de brațul pe care avea o cicatrice, altă dată simt buzele și obrazul aspru pe obrazul meu, când mă lua în brațe... Cam puțin, nu crezi ?! Uite, din ce mi-ai spus până acu', eu nu știu cum arată tatăl tău. Spune-mi cum arată și sunt gata să-l iubesc și eu, fiindcă doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-l poți iubi ?! Păi...uite, când închid ochii, mi-aduc aminte... cum îi flutura părul în vânt când venea acasă. Altă dată, îmi aduc aminte de brațul pe care avea o cicatrice, altă dată simt buzele și obrazul aspru pe obrazul meu, când mă lua în brațe... Cam puțin, nu crezi ?! Uite, din ce mi-ai spus până acu', eu nu știu cum arată tatăl tău. Spune-mi cum arată și sunt gata să-l iubesc și eu, fiindcă doar știi că eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Nu da omului cât poate duce! - cum spunea biata “mamaia”, gazda mea - draga de ea... De nu era această ființă divină, astăzi nu mai călcam spre spitalul Spiridoniei, unde scumpul meu Nicu este operat”... Și fulgii Îi mângâiau cu gingășie obrazul pe care aducerea aminte de acele vremuri i-a aruncat o umbră de tristețe. De multe ori i se Întâmpla ca durerea adunată În suflet atunci să iasă la suprafață... “Trebuie să le povestim și copiilor despre trecerea noastră prin
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
nu i-am spus mai Întâi lui mami. Îmi promiți? ― Deși nu bănuiesc o iotă din ce Îmi vei spune, nu te voi certa. ― Voiam... Am venit să te Întreb ce părere ai despre... de... - a tărăgănat vorba Despina, cu obrazul de purpură... ― Am Înțeles, Despi. Cine-i și cum Îl cheamă? - a preluat vorba Nicu, privind-o cu Înțelegere și zâmbet Încurajator. ― E... e doctorul... Bogdan ... Îl știi foarte bine . E la secția Reanimare... ― Îl știu pe doctorul Bogdan, Despi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și personalitatea unui om... Și... mai ales când la mijloc se află sufletul, Îl mai lași și pe el să spună ce simte și ce crede.... Despina Îl asculta simțind că inima este gata să-i iasă din piept, iar obrajii - până În albul ochilor - ardeau ca para... ― Mă gândesc, Însă, că nu ar fi rău să găsești un mod civilizat de a-l cunoaște și mami. ― Cum, tati? - a reușit să Întrebe Despina, cu glas tremurat. ― Când vă veți cunoaște mai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
din suflet, Însă, să nu-i amintești de stările emoționale prin care am trecut... E suficient că le-ai văzut sau le-ai dedus doar tu... Îți mulțumesc, tati... ― Mulțumita seacă nu este primită. O știi bine... O sărutare pe obraz a pecetluit observația lui Nicu. ― Unde te pregăteai să pleci? ― De unde ai dedus că vreau să plec undeva? ― Te cunosc atât de bine, Încât și felul cum stai pe scaun Îmi spune ce gândești sau ce vrei să faci... ― Atunci
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
mestecându-și năduful... Unul din pacienții din salon a zis, așa, ca pentru sine, dar să audă și securistul: ― Dacă Își rupea falca, umbla cu botniță, ca vițeii, când vrei să-i Înțărci... ― Dar de nu era nasul, Își belea obrazul - l-a completat altul, cu icnet de râs. ― De unde obraz, frate? Mai subțire era talpa ciubotei lui Ivan. A lui Ivan care a călcat țara asta În picioare... Îi cunosc foarte bine, fiindcă am avut de-a face cu ei
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
așa, ca pentru sine, dar să audă și securistul: ― Dacă Își rupea falca, umbla cu botniță, ca vițeii, când vrei să-i Înțărci... ― Dar de nu era nasul, Își belea obrazul - l-a completat altul, cu icnet de râs. ― De unde obraz, frate? Mai subțire era talpa ciubotei lui Ivan. A lui Ivan care a călcat țara asta În picioare... Îi cunosc foarte bine, fiindcă am avut de-a face cu ei! - a intervenit cu năduf alt pacient. ― De unde se deduce că
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]