2,055 matches
-
pe cehi cît și pe români să devină virtuozii supraviețuirii. Capacitatea de supraviețuire a românilor transformă chiar și rămînerile în urmă în oportunități și reușește întotdeauna să-i facă să rămînă în picioare, ceea ce scapă uneori capacității de înțelegere a occidentalilor. Așa cum am văzut, Brătianu și-a intitulat cartea O enigmă și un miracol istoric: poporul român. Este adevărat că în timpul Evului Mediu (mai ales în perioada dominației otomane) au avut loc numeroase migrații ale popoarelor balcanice și un flux de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
autodeterminare într-o regiune atît de amestecată. Cum să procedăm cu ea? Aici, naționalismul nu este considerat drept o extremă. Datorită unei istorii sinuoase, el a devenit o condiție a supraviețuirii. Ideologii și birocrații urăsc naționalismul și chiar și mulți occidentali de bună credință, văzînd la televizor consecințele conflictelor naționale, sînt mai degrabă tentați să întrebe "Cum?" decît "De ce?" De căutăm exemple de conștiință națională de sine frustrată și expusă pericolelor, le vom găsi în Polonia, Croația și Serbia, unde vom
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
bursă, aceasta va acoperi o mulțime de cheltuieli". Iorga avea o antipatie organică față de "Schmelztägel-Wien", rareori scăpînd ocazia de a scoate în evidență ceea ce vedea el în spatele impresionantei fațade a culturii vieneze. Fațada aceasta i-ar putea încînta pe mulți occidentali, dar rareori pe cineva din Balcani, care are de-a face cu ea de secole. Acești oameni cunoșteau Viena la un nivel diferit decît cei care nu făceau decît să petreacă seri plăcute la Opera de la Viena sau vacanțe în
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cosmopolite, rătăcită, nu se știe cum, de europeni În cursul secolului. În anii agoniei comunismului, orașul a devenit un soi de frecvență radio a libertății, un spațiu Întinerit de Întâlnire și plecare pentru est-europenii care fugeau În Vest și pentru occidentalii care Întindeau o punte spre Est. Viena anului 1989 era așadar locul ideal din care să „gândești” Europa. Austria Întruchipa mulțumirea de sine a Occidentului postbelic: un stat social bine Înzestrat susținea prosperitatea capitalistă; slujbele și avantajele generos distribuite prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și chiar italienii - nu Își dădeau seama cât de norocoși erau prin comparație. Adevăratele orori ale războiului avuseseră loc În Est. Naziștii Îi trataseră pe europenii din Vest cu oarecare respect, deși doar ca să-i poată exploata mai bine, iar occidentalii le-au Întors favorul, făcând relativ puține eforturi de a sabota sau de a opri mașina de război germană. În Europa de Est și Sud-Est, nemții au fost fără milă, și nu doar pentru că partizanii le-au opus acolo o rezistență cruntă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Roșie a ajuns, În sfârșit, În Europa Centrală, soldaților epuizați li s-a arătat o altă lume. Contrastul dintre Rusia și Vest fusese dintotdeauna puternic - țarul Alexandru I regreta odinioară că i-a lăsat pe ruși să vadă cum trăiesc occidentalii - și se accentuase pe durata războiului. În timp ce soldații germani semănau distrugerea și moartea În Est, Germania rămăsese prosperă - În asemenea măsură Încât populația civilă nu a resimțit costul conflictului decât spre sfârșit. Germania din timpul războiului era o lume urbană
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unul dintre motivele pentru care au căutat cu insistență o soluție În problema germană, cu sau fără cooperare sovietică. În opinia unor consilieri prezidențiali bine informați, precum George Kennan, Europa din primăvara anului 1947 se afla pe marginea prăpastiei. Frustrările occidentalilor, care crezuseră Într-o refacere mai rapidă și În Întoarcerea la condiții economice normale, alături de disperarea nemților și a altora din Europa Centrală, amplificate de neașteptata criză a mijloacelor de subzistență din 1947, nu puteau decât să alimenteze șansele comunismului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dolar În urma Planului Marshall. Merită să ne oprim asupra implicațiilor acestui fapt. A fost mai ușor pentru Truman, anul următor, să obțină aprobarea Congresului pentru ERP În condițiile În care banii erau destinați exclusiv Vestului (cu grecii și turcii ca occidentali onorifici). Multe se schimbaseră Într-un an: Congresul voia să creadă că Planul Marshall reprezenta o barieră economică În calea expansiunii sovietice. Dar În iunie 1947, oferta de ajutor a fost Înaintată tuturor țărilor europene, fără deosebire. Stalin și Molotov
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ar fi obținut termeni mai buni de la Stalin În aceste ultime luni de război, chiar dacă le-ar fi trecut prin cap să negocieze. Singura speranță a polonezilor și a celorlalți era ca Stalin să fie generos cu ei, În schimbul bunăvoinței occidentalilor. Însă aceasta era garantată; multă vreme după Înfrângerea lui Hitler, Aliații vestici au căutat cooperarea lui Stalin, nu invers. Uniunea Sovietică trebuia menținută În război Împotriva Germaniei (apoi, cum se presupunea pe atunci, Împotriva Japoniei); problema Europei Centrale putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să-și adjudece funcțiile de președinte, prim-ministru sau ministru de Externe, preferând să le lase colegilor de coaliție din partidele socialist, țărănesc sau liberal. Se menținea astfel structura inițială a guvernelor postbelice - comuniștii fiind În minoritate -, Întru liniștea observatorilor occidentali. Mai greu de păcălit, populația locală și-a luat măsuri de precauție (spre sfârșitul anului 1945, Partidul Comunist Român a ajuns la 800.000 de membri), dar În multe privințe strategia comunistă era realmente liniștitor de moderată. Partidul nu urmărea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la creșterea nivelului general de trai”. Dar cum? Germania de Vest, chiar și după ce a devenit un stat În 1949, nu avea legături directe cu restul continentului decât prin mecanismele Planului Marshall și prin ocupația Forțelor Aliate - ambele temporare. Majoritatea occidentalilor Încă vedeau În RFG o amenințare, nu un partener. Economic, olandezii au depins dintotdeauna de Germania (48% din câștigurile lor „invizibile” proveneau din comerțul german prin porturile și căile maritime olandeze), deci renașterea sa economică era vitală pentru olandezi. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ce minciuni spun intelectualii comuniști, la asta se reduce totul. Omul lăuntric trebuie ucis pentru ca În suflet să pătrundă Decalogul comunist. Alexander Wat Aici mai Întâi spânzură omul și apoi Îl judecă. Molière, Monsieur de Pourceaugnac În anii de după 1945, occidentalii erau pur și simplu Înspăimântați de Uniunea Sovietică. Armata Roșie mărșăluia pe jos, transportând armele și munițiile În care trase de vite; soldații n-aveau parte de permisii și, dacă ezitau, nici de clemență: numai În 1941 și 1942, 157
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi moștenitoarea de facto a vechilor imperii ce se Întindeau de la Stettin la Istanbul - a fost evitat la limită doar mulțumită erorilor lui Hitler. Soluția sovietică, impusă În locul celei germane, a rupt vulnerabila jumătate estică de restul continentului. Pe atunci, occidentalii nu s-au sinchisit. Cu excepția nemților - națiunea cea mai afectată de diviziunea Europei, dar și cel mai puțin În măsură să protesteze -, europenii din Vest erau În general indiferenți la dispariția Europei de Est. Ba chiar s-au obișnuit atât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aceeași, iar intelectuali se regăseau de ambele părți; entuziasmul pentru comunism În teorie era Însă, În mod sistematic, invers proporțional cu experiența directă a comunismului real. Această ignoranță generalizată În ceea ce privește soarta Europei de Est contemporane, dublată de indiferența crescândă a occidentalilor, stârnea În Est uluire și frustrare. Problema est-europenilor (intelectuali și nu numai) nu era poziția lor periferică - soartă cu care se Împăcaseră de mult. Ce i-a durut după 1948 a fost dubla excludere: din propria istorie, din cauza prezenței sovietice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și generalizată, În Europa, de o renaștere a fascismului sau de apariția din ruine a unor simpatii neofasciste. Antifascismul, conotând rezistență și alianță, profita și de imaginea favorabilă a Uniunii Sovietice din timpul războiului, de simpatia autentică pe care mulți occidentali o nutreau pentru eroii Învingători la Kursk și Stalingrad. Simone de Beauvoir nota În memoriile ei, generalizând ca de obicei: „Prietenia noastră față de URSS era fără rezerve; sacrificiile poporului rus dovediseră că țara avea lideri de nădejde”. Victoria de la Stalingrad
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
statutul orașului. În 1958, URSS era din nou Îngrijorată că Statele Unite i-ar putea Înarma pe vecinii săi vest-germani, de data aceasta cu arme nucleare. Nu era, așa cum am văzut, o temere nefondată - la urma urmei, o Împărtășeau și unii occidentali. Hrușciov a decis așadar să folosească Berlinul, oraș de care rușii, de altfel, nu se sinchiseau ca pârghie pentru a bloca nuclearizarea Bonnului, de care le păsa În schimb foarte mult. Primul pas În criza Berlinului a fost făcut la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nouă În strategia sovietică: atenția URSS părăsea Europa pentru a se Îndrepta spre alte continente. Stabilizarea Războiului Rece În Europa, probabilitatea redusă ca el să devină „fierbinte” și faptul că aceste decizii oricum nu le aparțineau i-au făcut pe occidentali să adopte concluzia confortabilă că un conflict armat convențional era depășit. Războiul, credeau mulți În anii 1953-1963, era improbabil, cel puțin pe continentul european (el a continuat să rămână soluția predilectă pentru rezolvarea conflictelor În restul lumii). În cazul unui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amenința Europa; dezarmarea a fost Înlocuită de subiecte noi pe agenda radicală. Chiar și În URSS, fizicianul atomic și disidentul Andrei Saharov a abandonat tema riscului unui dezastru nuclear iminent, Îndreptându-și atenția „dinspre problemele mondiale spre apărarea indivizilor”. Majoritatea occidentalilor erau, fără Îndoială, În favoarea dezarmării nucleare, atunci când subiectul le era adus În discuție: sondajele din 1963 arată că Îndeosebi italienii ar fi Întâmpinat cu bucurie interzicerea tuturor armelor nucleare. Francezii erau mai puțin unanimi, iar nemții și englezii aveau păreri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
favoruri și funcții care semăna oarecum cu Proporz, cu toate că avantaja puternic una din părți. Dacă Italia a dobândit stabilitatea politică În schimbul unui nivel intolerabil de corupție publică, pentru austrieci costul a fost mai puțin evident, dar la fel de pernicios. Un diplomat occidental compara Austria de după război cu „o operă interpretată de dubluri” - și nu se Înșela. În urma primului război mondial, Viena și-a sfârșit cariera de capitală imperială; În timpul ocupației naziste și a celui de-al doilea război mondial, orașul și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
limitată. În anumite privințe, era de fapt cu mult mai mică decât lumea pe care francezii sau olandezii o cunoscuseră pe vremea când statele lor națiuni se deschiseseră spre populații și locuri Îndepărtate, de peste mări. În Împrejurările din acea vreme, occidentalii oricum nu aveau de ales. Dar acest lucru avea să creeze cu timpul o mentalitate europeană Îngustă, cu implicații Îngrijorătoare pentru viitor. Moartea lui Iosif Stalin În martie 1953 a precipitat lupta pentru putere Între câțiva moștenitori nervoși. La Început
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
materie primă și producția de bunuri primare a generat inițial o creștere rapidă În producția brută și În PIB-ul per capita. Pe termen scurt, caracterul industrial al economiilor comuniste de comandă a părut astfel impresionant (inclusiv pentru mulți observatori occidentali). Dar nu prevestea nimic bun pentru viitorul regiunii. Declinul agriculturii ar fi justificat singur mare parte din dezvoltarea Europei, așa cum saltul de la țară la oraș și de la agricultură la industrie Însoțise, cu un secol În urmă, supremația britanică. Mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru creștin-democrați, așa cum au sesizat ambele partide. și mai important, era o pierdere pentru fasciști și comuniști. Aceste schimbări reflectau transformările demografice deja menționate, dar și un nivel fără precedent de siguranță personală și o mobilitate socială și educațională sporită. Occidentalii erau acum mai puțin legați de locul, ocupația, nivelul de venit și clasa socială În care se născuseră, așa că nu se mai identificau automat cu mișcările politice și afiliațiile sociale din lumea părinților lor. Generația anilor ’30 se mulțumea acum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
așa cum am văzut, importanța crescândă a statului-administrator atenuase vechile animozități politice. Tot mai mulți oameni erau direct interesați de politica și cheltuielile statului, dar nu se mai luau la bătaie pentru reușita unui partid anume. Mai curând decât se anticipase, occidentalii ajunseseră pe „câmpiile largi și Însorite” (Churchill) ale păcii și prosperității: politica cedase locul guvernării, iar guvernarea se limita la administrație. și totuși: consecința previzibilă a „statului-doică”, fie el postideologic, era că, pentru toți cei care nu apucaseră alte vremuri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iremediabil (Franța), fie, În cazul italian, obligate să se distanțeze de moștenirea moscovită. Marxismul oficial, ilustrat de istoria și Învățăturile partidelor leniniste, era În mare parte discreditat - mai ales În teritoriile unde aceste partide se aflau la putere. Nici chiar occidentalii care votau cu comuniștii nu se arătau prea interesați de subiect. În același timp exista un larg interes academic și intelectual pentru acele părți ale moștenirii marxiste care puteau fi separate de Uniunea Sovietică și sustrase falimentului moral. Încă de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Tratatului de la Moscova prin care erau recunoscute frontierele postbelice ale Germaniei, că „prin acest Tratat nu pierdem decât ce am irosit, oricum, de mult”. Pentru a-și realiza obiectivele, strategii Ostpolitik trebuiau să ia În calcul trei categorii de public. Occidentalii trebuiau asigurați că Germania nu trece În tabăra estică. Prima reacție a președintelui francez Georges Pompidou În fața Tratatului de la Moscova a fost o deschidere Încurajatoare către Marea Britanie - a cărei prezență În Comunitatea Europeană prezenta acum avantajul unei contraponderi la o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]