142,832 matches
-
tavanul acoperit de oglinzi, totul sub privirile unor manechine care ne trimit, poate, la vremea copilăriei, când am fost cu toții cititori ai basmelor lui Andersen. Însoțiți de imaginea noastră de astăzi, reflectată de oglinzile de deasupra capului, și având dinaintea ochilor propriile dubluri, ne cufundăm în acest spectacol care îmi amintește o frumoasă definiție a lui Lucian Raicu: "poezia este gândire concentrată". În sensul acesta, Visul lui Andersen este într-adevăr poezie, acea poezie care iese din strânsoarea determinismelor logice și
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
Nu m-am vindecat încă de pierderea lor, le simt lipsa și nu m-am resemnat să renunț definitiv la ele. Să fie ăsta oare semnul unei rezistențe? Îndrăznesc să cred că da, atunci când, descumpănit, ies la lumina zilei cu ochii umezi. Unde sunt zăpezile de altădată.." răsună în urechi vechiul refren al lui Villon. Holstebro l-a primit pe Odin în același an în care a achiziționat, în urma unui referendum local, Fata cu căruțul a lui Giacometti, din dorința de
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
celebreze nunta lui Odin cu Holstebro. Ne așezăm în cerc pe scaunele consilierilor municipali, în timp ce primarul îl așteaptă pe Eugenio Barba care, ca un veritabil tată, o conduce pe Iben Nagel Rasmunssen, îmbrăcată în rochie albă de mireasă și cu ochii ascunși sub vechea mască a primului Arlecchino. În care alt oraș ar fi fost posibilă o asemenea inițiativă? Astfel, printr-un contract încheiat în joacă, dar după toate regulile, e confirmată fidelitatea reciprocă dintre un oraș și teatrul său. Tortul
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
și soneria, de partea cealaltă a ușii, răsună înfundat, ca la oamenii bătrîni. Apoi se auziră pași înăbușiți, urmă o ezitare și în sfîrșit, un zgomot foarte ușor, cel al zăvorului tras cu precauție. Ușa se întredeschise puțin și un ochi îl observă cu atenție. Maigret zîmbi fără să vrea și zise: - Eu sînt! - O, îmi cer scuze! Nu v-am recunoscut. Nu aveam nici o întîlnire fixată la ora asta și mă întrebam cine ar putea fi... Intrați... Scuzați-mă că
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
trist, Parson era în schimb tipul bețivului răutăcios, agresiv. Se știa slab și urît, se știa murdar, se știa disprețuit sau detestat și ura întreaga omenire, care, în momentul acela, lua forma feței acelui Maigret placid care îl privea cu ochi mari și calmi, așa cum te uiți la o muscă agitată din cauza furtunii. - Pun prinsoare că după ce vă veți întoarce acolo, în frumoasa dumneavoastră Franță, veți spune tot răul posibil despre America și despre americani... Așa sînt toți francezii... Și veți
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
spațiul mai larg al artei românești contemporane, Claudia Todor este o prezență singulară. Mai întîi o individualizează un anumit exotism al apariției nemijlocite și insolitul definiției somatice. Suplă ca o atletă în plin exercițiu competițional, cu tenul măsliniu și cu ochii mari, umbriți de un păr întunecat și compact ca un coif, afișînd mereu același zîmbet ambiguu în care scepticismul și ironia se amestecă în proporții greu de aproximat, ea pare mai degrabă un transplant meridional decît un produs tipic al
Claudia Todor și oglindirea în lume by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12192_a_13517]
-
de celofan îmbracă, mai mult pentru a o deconspira, nuditatea unor personaje coborîte direct din Pop Art-ul american al anilor șaizeci, din lumea prerafaelită a secolului trecut sau din Art Nouveau-ul începutului de secol XX. După cum imaginea obsesivă a ochiului se conjugă cu topografia astrală și cu desenul bizar al geografiei zodiacale. In acest halucinant inventar de forme, de stiluri, de materiale și de tehnici, atît de puternic diversificat prin natura nemijlocită a părților sale constitutive dar perfect coerent prin
Claudia Todor și oglindirea în lume by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12192_a_13517]
-
totdeauna strălucesc! răsăritul te Învață minunea vieții nesfârșite, simplul cu care atingi iubirea... 12 august 2008, 11:05 LUMINĂ DIN LUMINA la majorat, tinerii primesc tot felul de cadouri, dar eu am primit un Înger păzitor! și m-am schimbat... ochii mei sunt plini de Lumină, pentru că am Învățat cel mai simplu mister... sunt copilul Domnului, creat după chipul și asemănarea Să! și anii au trecut, ca să mai Învăț ceva! iubirea este expresia cea mai Înaltă a tuturor sentimentelor, iar sufletul
Poezii. In: Editura Destine Literare by Daniela Voiculescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_287]
-
atunci mi-am intitulat prima carte... Anahata! așa au urmat și celelalte: Nsoromma, Mercurul filosofal, Doimea materiei, Zeița de turcoaz și Spica. mesajul lor este același! timpul poate fi Înduplecat doar prin iubire! la mijlocul vieții mele, când mă uit În ochii copilului meu... trăiesc bucuria, recunosc minunea! e și el copilul Domnului, are sufletul plin de iubire... ochii noștri sunt plini de Lumină!!! 13 august 2008, 14:36 ȘTIU SĂ MOR! Își simt lipsa. sunt rece, ca o frontieră... cu suflet
Poezii. In: Editura Destine Literare by Daniela Voiculescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_287]
-
Zeița de turcoaz și Spica. mesajul lor este același! timpul poate fi Înduplecat doar prin iubire! la mijlocul vieții mele, când mă uit În ochii copilului meu... trăiesc bucuria, recunosc minunea! e și el copilul Domnului, are sufletul plin de iubire... ochii noștri sunt plini de Lumină!!! 13 august 2008, 14:36 ȘTIU SĂ MOR! Își simt lipsa. sunt rece, ca o frontieră... cu suflet de dragon! mă simt privită, dar tăcerea lacrimilor se face un drum pe care nu-l alege
Poezii. In: Editura Destine Literare by Daniela Voiculescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_287]
-
ceață... și doar Sfântă Vineri mă poate alină! m-am Îmbrățișat mereu cu speranță... și-am uitat că motanii nu trăiesc În colivii! și mirarea mea, de papagal verde, se pierde printre gratii... Într-o călătorie de vis, Într-un ochi de poveste care se scrie singură, fără să mai plângă! leganându-se cu amintirile, jucându-se cu clopoțeii emoțiilor! 19 august 2008, 23:52
Poezii. In: Editura Destine Literare by Daniela Voiculescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_287]
-
folosește doar comunicării triviale) de o tînără cosmopolită și perfect emancipată la cei 24 de ani ai săi (siguranța și voluntarismul ei pun sub semnul întrebării multe teorii feministe), jurnalul Elisabetei Odobescu din 1916-1918, chiar fără a avea permanent sub ochi imaginea bătrînei la fel de puternice la 94 de ani, e esența subtilă și concentrată a Bucureștiului neclintit sub bombardament de zeppeline și a acelei Românii care-a făcut Unirea, România castelor, dar și a valorilor morale tranșante, a spiritului de sacrificiu
Fața și reversul memoriei by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/12209_a_13534]
-
două mari centre ale creștinătății este una de reținut: "Cu totul altfel arată istoria noastră privită de la Roma, cu aceea privită de la Constantinopol". Spuneam că cea de-a doua calitate a scrisului lui Andrei Brezianu este calofilia. Eseistul are un ochi de artist. Mereu atent la toate detaliile care îl înconjoară, competent și rafinat, el se simte în lumea artei ca peștele în apă. Intrarea într-un castel din Salzburg îi prilejuiește scrierea unor rînduri în care contemplația superioară se întîlnește
Deliciile conservatorismului cultural by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12204_a_13529]
-
artei ca peștele în apă. Intrarea într-un castel din Salzburg îi prilejuiește scrierea unor rînduri în care contemplația superioară se întîlnește cu erudiția și cu rafinamentul artistic: "La castel domnește un paradoxal spectacol de contraste ce hrănește și încîntă ochiul minții, ca o frîntură de oglindă ruptă dintr-un gran teatro del mundo. Istoria veche dăinuie, teatral de vie, în toate ungherele; locatari de mult răposați bîntuie cu blîndețe prezentul, privind trecerea ceasurilor din cadrele lor de aur și cretă
Deliciile conservatorismului cultural by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12204_a_13529]
-
la noi mulți și înfierbîntați avocați. Hollywood-ul și MTV-ul sunt astăzi vectorii prin care cultura americană își pune pecetea pe fețele culturii mondiale. Dar sunt acestea cu adevărat produsele tipice ale culturii americane, singura emblemă a spiritualității americane în ochii lumii? Andrei Brezianu remarcă la capătul unei experiențe de douăzeci de ani petrecuți pe pămînt american că, inclusiv în Statele Unite, există mulți adversari ai culturii descinse din ideile corectitudinii politice. De fapt, observă cu justețe autorul român, specificitatea culturii americane
Deliciile conservatorismului cultural by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12204_a_13529]
-
cu barba întunecată, sprîncenele stufoase, privirea aprigă. Își pusese paltonul gros de iarnă și cizmele înalte de piele. - Trebuie să plec, am treabă, spunea el. Tu, Antoșa, mergi la prăvălie, și vezi să fie totul în regulă. Cu lacrimi în ochi, Anton șoptea: - E frig la prăvălie, și-așa tremur de cînd am ieșit de la școală. - Nu-i nimic, îmbracă-te bine și n-o să-ți fie frig! - Am lecții multe pentru mîine. - Le faci la prăvălie. Hai, vezi de toate
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
să dau nas în nas cu cîte un vagabond care se adăpostea acolo peste noapte. Ce spaimă trăgeam amîndoi!" În fine, unul din comisionari, care stătea la pîndă pe drum, se întorcea strigînd: "Vine tata!" Anton se ridica, deschidea bine ochii aburiți de somn și se pregătea, cu inima strînsă, pentru o mustrare. Tata inspecta prăvălia cu o privire aspră, apoi se apleca asupra catastifului. Anton își ținea răsuflarea. Vai de el dacă făcuse vreo greșeală! Ajuns acasă, ostenit și pătruns
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
terminarea războiului, cei doi soți și copilașul s-au întors în oraș și s-au așezat într-o căsuță cumpărată de tatăl lui Pavel Egorovici. În fine, în 1857, punînd copeică peste copeică, Pavel Egorovici și-a văzut visul cu ochii, cumpărîndu-și propria băcănie. Acolo, în inima Taganrogului, în casa Gnutov de pa strada Polițeiskaia, s-a născut, pe 17 ianuarie 1860, Anton Cehov. șCasa există încă, este la nr. 47 de pe strada care poartă acum numele scriitorului.ț O clădire
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
odioase mi se par obloanele veșnic închise." Într-o altă scrisoare, purtînd aceeași dată, dar scrisă publicistului Leikin, Cehov își va preciza impresiile: "Influența Asiei se simte peste tot atît de mult, încît nici nu-mi vine să-mi cred ochilor. Șaizeci de mii de locuitori nu fac decît să mănînce, să bea, să se reproducă, fără nici un alt scop în viață. Oriunde te-ai uita, doar ouă, vin de Santorini și copii de țîță. Nici un ziar, nici o carte. Nu întîlnești
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
dumitale cu cuie. Începe să sune a obsesie! Dacă ești infirm, nu înseamnă că trebuie să le faci tuturor viața imposibilă aici, închipuiește-ți! S-a îndepărtat pe hol și fesele ei ascuțite, parcă, mă priveau cu aceeași ură ca și ochii ei. Nastia a trecut atunci ca o cometă, lumina ochilor mei. -N-o ascultați pe scorpia asta bătrână, unchiu Fedia! mi-a strigat ea înainte de a dispărea pe ușa de la intrare. M-am instalat în fotoliu satisfăcut. Ce poate fi mai
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
infirm, nu înseamnă că trebuie să le faci tuturor viața imposibilă aici, închipuiește-ți! S-a îndepărtat pe hol și fesele ei ascuțite, parcă, mă priveau cu aceeași ură ca și ochii ei. Nastia a trecut atunci ca o cometă, lumina ochilor mei. -N-o ascultați pe scorpia asta bătrână, unchiu Fedia! mi-a strigat ea înainte de a dispărea pe ușa de la intrare. M-am instalat în fotoliu satisfăcut. Ce poate fi mai îmbucurător decât un cui frumos, înfipt la un loc potrivit
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
cui ca să scoată în evidență niște aureole ample, soioase, de umezeală. Începe să miroasă a ars. Precis e arpacașul Annei uitat pe foc. Oare n-oi avea eu nimic să agăț aici, de cuiul ăsta? Bătaie în ușă. Nastia. Lumina ochilor mei. - Unchiule Fedia! Am venit să vă citesc! A înșfăcat numărul vechi din Muncitorii invers, și-a pus o jumătate de pulpă pe pat și și-a luat zborul aproape imediat. -Dacă mă caută mama sunt la toaletă, da? îmi
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
înainte, mă cățăram în echilibru pe un scaun, pe schele, pe grinzi. Oriunde trebuia dat cu pensula. Stăteam pe ultima treaptă a scării cu ruloul într-o mână și cu găleata de vopsea în cealaltă. Acum numai cât arunc un ochi pe fereastră și mă ia amețeala. Totul se învârtește, am impresia că tot cad, tot cad și nu mai ajung jos. Din fericire, există socialismul și pensia de stat. Ciudat noroc am avut cu cuiul ăsta. Tabloul este exact la
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
ceva ce s-a pus acolo de-a curmezișul. Ar fi trebuit să deschidă pentru ca să repare chestia asta în liniște. După accident am rămas doar în pat, ca să evit, de dragul răposatei, să merg la spital. Și-așa vedea negru înaintea ochilor numai când îmi cumpăram un clondiraș de vodcă peste porția obișnuită. Am încercat totuși să-i explic că vodca era din rațiuni de economie, ca să evit să-mi cumpăr un nou palton. Pe ăsta l-am căptușit cu hârtie de
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
dat cu bidineaua, înainte, din trei arcuiri de braț văruiam un tavan întreg și iată-mă acum silit să mă uit la peretele ăsta scârbos, ros de grăsimi și de umezeală! Nu, uite, totuși, acum e tabloul aici. Ridicându-mi ochii de pe picior mi-am dat seama că nici nu mă uitasem bine la el. Tabloul cu agățătoarea lui, era pomană curată pentru cui. Se poate spune că am o zi bună. În afară poate de pantof. Cine o să mi-l
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]