2,314 matches
-
cu fiecare cutremur care le măcina fundația, cu fiecare inundație care le stârnea șiroaie de lacrimi, priveau bărboase prin ochelarii ferestrelor, ca și cum și-ar fi pierdut și ele ultima speranță. Turnurile de sticlă și metal dinspre centru Îmbătrâneau demne și opace, asemenea afaceriștilor care scrutaseră Îndelung orașul din spatele ferestrelor-oglindă. Ici-colo, vedeai un lift telescopic oprit pe mijlocul versantului, ca un măr al lui Adam sugrumat de nodul prea strâns al cravatei, podețele spălătorilor de geamuri fluturau inutile, asemenea ochelarilor legați cu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
și nimic nu rezistă prea mult în preajma ei. Clarității aerului i se opune neclaritatea spirituală a acestor tineri și ambele elemente se inhibă reciproc. Rainer fumează nervos o țigară care face ca, pentru scurt timp, aerul de adineauri să devină opac. # În vestiarul sălii de sport explodează o bombă cu focos percutant. Multe vise neomoderne ale generației postbelice sunt distruse total. Printre altele, sunt distruse fuste Conny, pantaloni gri de flanel, blugi, șosete, ciorapi trei sferturi, pulovere, bluze, blazere și temuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și subțiri, cu mici pete brune. Unghii fără ojă, tăiate scurt. — Da, de mult. Ar urma altă întrebare, dar tânărul își adaptează ritmul, nu se mai grăbește. Femeia aprinde o țigară lungă, cu filtru cenușiu la cap, soarbe adânc. Lentilele, opace ca două orbite oarbe, par scobite în întuneric. — Tocmai despre el povesteam. Nu știu dacă ați fost atentă, dar vorbeam de... — Nu, n-am auzit, n-am fost atentă. Vocea e caldă și groasă, răspunsul obosit. Acum ar înțelege și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fata cu care ai venit“. Se află deja în fața noastră. Ne îmbrățișează, apropiindu-ne pe unul de celălalt... brațele ei sunt albe și lungi. A fost bine ? o întreabă, retrăgându-se, înviorat, dar ea răspunde doar privirii, neatentă și parcă opacă la cuvinte. Între noi apare brusc, șchiopătând ușor pe stânga, alt spectator. — A, uite-l pe Neagu. Îl cunoașteți ? — Da, desigur. Neagu poartă un veston de piele subțire, neagră, peste o cămașă kaki, fără cravată și - adevărată surpriză - e proaspăt
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fiul ei ? Ești fiul ei, poți fi, spune ? Studenta ținea cartea despre Cosimo în mână, alertată de mereu alte citate, ipoteze, provocări, din același vis fără frontiere, chiar când era realitate palpabilă, imediată, de-o hipnotică intensitate. — Privește-o. Înghețată, opacă, în altă lume, unde nu avem acces. Primindu-mă într-unul din coșmarele ei, drept fiu ? Reîntâlnind numele acelui Cosimo, să se gândească la fiul pe care l-ar fi putut avea ! Bătrânul Cosimo i-a făcut portretul ? Încercare de-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ciocăneau copitele, călcâiele arse, iritate, rostogolite de pe o treaptă pe alta, de la un etaj la altul, prin poarta larg deschisă a zilei. În stradă, în cenușa amurgului, care își aduna fantomele. Pelicule de ploaie și gheață acoperă geamurile, tot mai opace. Răsuflarea orașului se depărtează. Cineva răstoarnă din greșeală stiva de mape și de planșe. Câțiva tresar, ridică privirile. La planșeta din dreapta, cocul cărunt al doamnei palide se desface din cauza șocului. Sună telefonul : colegul cu ochelari de lângă dulap se ridică, aleargă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
trăia și poate că niciodată nu mi-aș mai fi amintit de el, dacă nu aș fi avut la un moment dat o revelație extraordinară, prin confirmarea universalității operelor nemuritoare, chiar și în spații care la prima vederea ar părea opace fenomenului. Cum s-a întâmplat aceasta? Deși Harpău trăia singur, pe acolo se pare că mai trecea și Focșoaia, o femeie singură cu o casă de copii. Și Harpău i-a făcut și ei unul, care semăna bucățică ruptă cu
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
tânărului și a soției. — Trei Marsala, Îi ceru tânărul fetei care stătea În spatele tejghelei. — Vreți să spuneți două, zise fata. — Nu, una este pentru un vecchio. — A, spuse ea râzând și luând sticla, un vecchio. Turnă În trei pahare băutura opacă și groasă ca nămolul. Soția se așezase la o masă, sub rastelul pentru ziare. Tânărul Îi puse un pahar În față. — Ai putea să-l bei, poate te face să te simți mai bine. Ea privi paharul În tăcere. Tânărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
zadarnic, noapte de noapte. Cum se putea ca Velunda să nu mai vină la el, dacă amuleta era tot limpede? Nu era oare transparența simbolul unirii lor, o legătură care urma să se rupă doar când piatra avea să devină opacă? Privi din nou amuleta. Ce anume o putea face să se întunece, dacă nici măcar moartea nu reușise asta? Confuz, strânse amuleta la piept, vrând parcă să și-o întipărească în carne. „Plec“, își spuse iar. Nu știa încotro. Îi dusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bătrâni și-aici, orbi de singurătate. Străzile lumii au fost uitate. În colț mai găsești câte un câine visând la soare lângă trunchiul de brazi. Se strânge inima, și mâinile se desfac într-o lume de cerșetori, iubitori cu masca opacă, fără zâmbet și fără rid! Măcar un blid de aer să soarbă Inima înghețată și oarbă. Agenda Stă o agendă veche din 1966 pe scrin, mi-a răpit privirea într-un joc trist. Prin apele de venin a rămas inelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
și oricât ar fi de grea, să scap de această apăsare. Sub legea credinței mele mă voi așeza și voi aștepta rugându-mă fecioarei sub un copac cu trunchiul tânăr și drept, în crusta-i verde însă, jarul vremii deveni opac. Am răsărit fără spini și buruieni cu floarea, cuprinsă de sfială, descoperită în cerurile de pământ, în luciul apei ce încă răstoarnă lumea din loc, cu bucuria de foc! Genunchii mei scunzi tot sub patrafire-i ascunzi? De această noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
împrăștiată și ea. Dă-mi, Doamne, nădejde în ultima clipă ce se-nfiripă. în lumina de ceară. * * * Pentru Cati Iordănescu Orice aș face, flacăra este rece! În jur, camerele au înghețat, ferestrele și gardul le-au încorsetat cu un brâu opac, cerul s-a ascuns dincolo de veac. Ce o să prind din acest frig oracular, oprit peste vreme, ceasul a înțepenit acele nu mai sar în turnul bisericii clopotul bate mai rar, fără muzică și fără credință; spaima face ocol. Nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
magnetic. „În om sînt trei lucruri: trupul, sufletul și umbra.” (Legenda de aur) Bătrînii Își rătăcesc umbra, de aceea și stau la coadă, ca să nu se vadă că nu mai umbră. Fără ea, această Întunecime omenească provocată de corpul nostru opac prin care nu trec razele de lumină vîrstnicii dobîndind cu trecerea timpului un trup transparent , nu se mai produce curcubeul, scînteia, așadar electricitatea. Drept rezultat, bătrînii nu mai detectează pe nimeni și nimeni nu-i mai detectează, se trece peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
sută răsfirate de mîna reporterului În poala cretinoidului. Și, imediat, imagini de la demonstrația din fața televiziunii. Acum, pe Onești fîșÎie ca pe vremuri cauciucurile sicrielor negre cu număr mic de Înmatriculare și antene ridicate amenințător. Transportînd polițiști, militari, civili cu aer opac. Lumea e tot mai agitată. Totuși predomină cei bucuroși că vor putea circula din nou, În sfîrșit, cu mașina prin centru. Că s-a măturat gunoiul din intersecție. Celălalt, din noi Înșine, nu contează. Cu el ne-am obișnuit. GÎndurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
O mînă de șrapnel: abia ajunge pentru o halbă de bere. Mă simt ca un vagabond de rahat cînd merg prin bomba asta micuță de crîșmă. E un salonaș separat alături, despărțit printr-o placă din lemn și niște sticlă opacă. Din spatele lui pot auzi hohotele de rîs măgărești ale unei ștoarfe de patru ture, iar eu nici măcar n-aș putea să i-o trag o singură dată vacii. Îmi iau halba de bere și cît ai zice pește dau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
-i mai rău decît să trăim singuri... 0000000000000000000NU BRUCE 0000000000000000000NU BRUCE000000000000 Acum sînt pregătit și aud cheia. Sar și cad, apoi simt cum mă ridic. Aud un trosnet, dar nu simt nici o durere, iar apoi o siluetă apare În geamul opac al ușii dar nu e ea e prea mică e Stacey nu Stacey ce morții măsii nu deschide ușa... nu... și Îmi pasă... ... vreau mai mult decît orice ca Stacey să nu fie acolo ca să vadă asta și Încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
ei inițiale, deși ei nu știau aceasta. O porțiune mare din perete fusese decupată, iar breșa, deși complet înghițită, era încă nefinisată și crestată. Asta cât privește pereții. Pe aproape fiecare iard pătrat de pardosea, imensă și nouă, erau mașini opace și mașini transparente, mari și mici, câteva părând complete, iar altele neîndoios doar simple fragmente. Pentru moment, totul i se părea prea încărcat. Czinczar înaintă gânditor, privi la câteva dintre mecanismele transparente cu un ochi ce încerca să surprindă rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
te așezi, gata să urle În agonie dacă cineva, Doamne ferește, comitea cumva crima - ce oroare! - de a vărsa ceva pe ele. Numele diverselor reviste scrise cu litere negre și groase, reproducând fontul de pe copertă, atârnau pe pereții holurilor. Uși groase, opace de sticlă apărau aceste titluri. Sunt, toate, nume pe care orice american de rând le recunoaște, dar rareori și le poate imagina În vâltoarea și agitația activității lor cotidiene sub același foarte Înalt acoperiș. Deși nu ocupasem niciodată un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Charleston. Una dintre fuste era din material decolorat de jeanși și avea gata prinsă la brâu o curea gigantică din piele maro, iar alta era confecționată dintr-un soi de material sclipitor, argintiu, cu dublură tot argintie, dar ceva mai opacă. Ce naiba să facem noi cu toate astea? — Sfinte Sisoe, s-ar zice că Mirandei Îi plac fustele, nu-i așa? am Întrebat eu pentru că pur și simplu nu-mi venea nimic altceva În minte. — De fapt, nu. Miranda are o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și nu mă mai interesa. Am Înțeles că orice Încăierare fizică e o exteriorizare a fiarei ascunse În orice ființă și m-am cutremurat ca În fața unui abis. Violența aceasta răbufnește din când În când la suprafață, ca acel Întuneric opac ce acoperă lumina zilei, o eclipsă bruscă neavertizată de nimeni. (decembrie) Nu sunt același astăzi cu cel ce-am fost ieri: În intervalul de timp care a trecut, m-am schimbat deja În felul de articulare a cuvintelor; mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ochii fosforescenți, se strecoară printre noi, care am vrea să-l atingem, dar ne este o teamă teribilă să nu luăm foc; urcă pe podium marțial și-și caută În sală un punct de sprijin. Laserele privirilor lui străpung zidul opac de trupuri, ne cercetează rece, proiectându-ne brusc la o distanță catastrofală. Parcă nemulțumit de lipsa de aderență intelectuală, profesorul Își retrage fulgerele din priviri sau le Îndreaptă brusc către unul dintre Însoțitori. Îl Întreabă ceva la modul familiar: „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Atunci, am avut prima dată ideea renunțării. Dar Eugen, de parcă nimic nu s-ar fi Întâmplat, a Început să se pregătească, adresându-mi doar: „Iute, Motane, că e târziu“. Automat, aproape nevoit, m-am sculat. Totul În mintea mea era opac. Nici nu mai știam că am de urcat peretele. Mi-era somn și lene. Când Însă mi-am dat seama dintr-odată ce am de făcut, când posibilitatea de a urca Fisura Albastră mi-a apărut clară Înainte, m-am cutremurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Nici lor nu le plăceau bucureștenii, mai ales cei din Piața Universității. Nu mai aveau de gând să se întoarcă acasă și nu aveau loc de noi. Ridică piatra. — Vezi, prin asta nu se vede nimic, adăugă. E cu totul opacă. — Și eu sunt din Moldova, spuse el. — Știu. De unde știți ? — Păi, mi-ai mai spus... — Poate că da... clătină el din cap. Când au început să se închidă minele, m-am gândit să mă întorc acasă. Nu mai țineam bine
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zicem, că trăim pe fața pământului, da’ nu-i adevărat. Începu iar să tușească mărunt. Căuta ceva în adâncul pieptului și nu găsea. — Pământul e bun, adăugă, până la urmă pe toate le acoperă. Rada puse alături cele două pietre, cea opacă și cea translucidă. Apoi împături hârtia la loc și o legă iarăși. O puse în cutie, vru să-i facă loc și celeilalte, dar se răzgândi și închise capacul. Cristalul părea, într-adevăr, viu, se hrănea cu lumină, ca plantele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
destul cât să-și amă gească ochii țepeni și creierele înmuiate și nălucitoare. În întuneric, mormanul uriaș putea fi acum orice, povârnișurile se îndreptau, grohotișurile de cioburi colorate, țesăturile destrămate, cartoanele și lemnele putrezite ca de corăbii scufundate căpătau culoarea opacă și grea a zidurilor, vârfurile se arcuiau. Orașul, cu pâlpâirile lui, rămase în vale ca un cuibar, încât, privind orașul, pe de o parte, urcușul de gunoaie, pe de alta, te întrebai care sunt, cu adevărat, resturile : ceea ce se aruncă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]