8,628 matches
-
se vedeau smocuri de mierea ursului. De sub umbra copacilor, tijele lungi ale ferigilor se aplecau spre lumină. Opriră acolo, chiar la marginea poienii și coborâră din mașină. Era liniște și în aer plutea un miros plăcut de flori sălbatice. Ileana păși prin iarba înaltă și se apropie de copaci. Doi bușteni groși, albiți de vreme și de pe care coaja fusese îndepărtată, zăceau aruncați acolo. Poiana fusese folosită cu mult timp în urmă de țapinari ca depozit intermediar, înainte ca lemnul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
putea de nerăbdare să se apuce de treabă. Atunci când privea în altă parte, parcă certitudinile nu mai erau atât de clare și întrebările prindeau să se contureze. Din partea opusă a poienii, trecând de-a curmezișul peste ea, se apropia Calistrat. Pășea ușor prin iarba înaltă, abia atingând-o. Inspectorul privea la cele două urme de pași pe care le lăsase el și cu Ileana în drumul făcut de la mașină până la bușteanul pe care se așezaseră. În urma lui Calistrat, vegetația se ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ascultător și să aibă răbdare cu Moș Calistrat. Gândurile care îl frământaseră până mai adineauri dispă ruseră ca prin farmec. Mintea i se golise, acum încerca să rețină tot ce-i spunea bătrânul. Se apropiară de puntea improvizată și Calistrat păși pe ea. Trunchiul gros se arcuia sub greutatea bătrânului, dar acesta nu părea să bage de seamă. Fără să pregete nici un moment, Toma îl urmă imediat ce acesta ajunsese pe malul celălalt. Simți un fior rece care îi cobora pe șira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
greu să se țină de moșneag. Își mișca picioarele într-un ritm alert, străduindu-se să nu rămână în urmă, însă era clar că nu va fi în stare. Apoi nu mai simți pământul sub tălpi, continua să meargă dar, pășea în gol. Aluneca din ce în ce mai repede deasupra ierbii, tras de mână de Calistrat. Luat prin surprindere, inspectorul privi în jos rărind pașii. Nu te opri! îi șuieră bătrânul printre dinți. Mergi mai departe și mai ales nu încerca să înțelegi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bătrânul, e aici. Nu s-a dus prea departe. Ne pândește de undeva dintre copaci. În timp ce-i spunea acestea, Calistrat privea atent spre pădure. La rândul său, Cristian făcea același lucru. Pe aici! spuse bătrânul, pornind hotărât spre marginea drumului. Păși peste șanț și începu să-și facă loc prin desișul de acolo. Cu toate că nu înțelegea de ce moșneagul alesese direcția aceea, Cristian îl urmă imediat. El nu observase nimic deosebit în locul acela însă învățase să aibă încredere în decizia moșului. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rămas liber în coronament, pătrundeau ca niște săgeți de lumină, razele galbene ale soarelui matinal. Se aplecă ca să treacă pe dedesubt, ferind într-o parte crengile care îi stăteau în drum. Inspiră adânc aerul plin de miros de rășină și păși mai departe. După un timp, printre trunchiuri începu din nou să se zărească lumină. În câteva minute se afla la marginea răriturii de sub Stânca Adevărului. Deși mai devreme nu-și dorea decât să ajungă mai repede acasă, acum se răzgândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în față, fiind gata-gata să cadă dintre crengile stejarului în care era urcat. Se holba la bărbatul din fața sa, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Bătrânul se plimba încet de-a lungul peretelui. Boris privea la iarba peste care acesta pășea și care, rămânea neatinsă sub tălpile sale. Calistrat plutea la câteva palme deasupra solului. La un moment dat, moșul își ridică privirile în sus spre un punct situat la vreo câțiva metri deasupra capului. Nu era adevărat, fără îndoială că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
alte pâraie unde să spele nisipul aurifer. Bătrânul ajunsese deja jos, la baza stâncii ce forma cascada, făcându-i semn inspectorului să coboare și el. Haide, odată! spuse el nerăbdător. Parcă spuneai că te grăbești. Fără să-l mai aștepte, păși în apa mică de la mal și, aplecându-se ușor pe o parte dispăru dincolo de pânza de apă ce curgea de sus. Cristian sări și el repede de pe stâncă, ajungând în locul unde stătuse socrul său câteva clipe mai înainte. Se aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
piperniciți, crescuți pe versanții aproape verticali, se înghesuiau în sus, spre lumină. Gura galeriei se afla la nici un metru deasupra fundului bolovănos al râpei, care cobora ușor spre dreapta. Mai departe, nu putea străbate cu privirea, canionul arcuindu-se ușor. Pășind prudent pe pietroaiele adunate acolo, porni la vale. Pe măsură ce înainta, studia atent pereții, căutând un loc pe unde s-ar fi putut cățăra. Dacă voia să afle ce fac oamenii lui Boris Godunov la peștera vâlvei, trebuia să urce până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
urcăm prin altă parte. Uită-te cu atenție la mine și fă și tu la fel! Simion se așezase între ulmul bătrân și versantul râpei, punându-și tălpile pe peretele de stâncă. Încet, începu să se ridice ca și cum ar fi pășit pe peretele vertical. În timp ce punea un picior în fața celuilalt, se rezema cu spatele în copac. Apoi, cu o mișcare bruscă își sălta și restul corpului. În câteva minute, acesta dispăru printre crengile pline de frunziș. Inspectorul îl urmă imediat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
gura peșterii, se îngrijoră de-a binelea. Nici aici nu-și găsi oamenii. Înșfăcase o lanternă și ordonase ca nimeni să nu părăsească camioneta în care se aflau, în timp ce el se repezise înăuntru. Odată intrat, își scosese pistolul de la brâu, pășind cu grijă. Teama îl cuprindea pe măsură ce înainta. Nu mai simțise așa ceva din Afganistan, atunci când se strecura în peșterile talibanilor ca să le curețe de mujahedinii ascunși acolo. Pe jos, chiar lângă podul peste râul subteran, recunoscu una din lanternele pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îl avea pe ceafă i se zbârli pe loc. Spaima îl copleșea, paralizându-l. Simțea un imbold de neoprit să se lase la pământ și, așa ghemuit, să aștepte acolo până ce trecea pericolul. Cu un efort supraomenesc, se scutură și păși dincolo de intrare, în lumina zilei. Odată cu căldura soarelui care îl învăluia, dispăru și teama covârșitoare. Începea să-și revină și se mai liniști puțin. Băieții erau în jurul camionului să fumeze o țigară. Se uitau la el nedumeriți, curioși să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o rochie de atlaz azuriu, numai că-n atitudinea ei, În Înfățișarea ei din lumina aceea rozalie În care părea cufundată ca-ntr-un acvariu (eterna Sirenă a marinarilor) era ceva care-l va atrage imediat pe Bandura. Abia cînd păși În odăița ei și cînd ea trase draperia grea de pluș verde și-i vîrÎ mîna caldă sub cămașă, abia atunci Înțelese: Marietei nu-i era hărăzit nici unul dintre acele roluri - nici de Gazdă, nici de Tricoteză, nici de Studentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
roșiatică a soarelui ce topea stalactitele de gheață de sub streșini. Apoi prin fața ochilor mi se perindă un cortegiu funerar ; se Îndrepta spre cimitirul satului. Patru bărbați cu creștetul descoperit duceau pe umeri un coșciug de brad, iar În fruntea cortegiului pășea, cu pălăria În mînă, un om despre care știam - așa scrie și-n carte - că era bunicul dinspre tată, Marko, bărbatul răposatei pe care o Însoțea pe ultimul drum. Și despre ea erau trecute toate cele, cauza bolii și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fetița avea dreptate: erau ciuperci otrăvitoare, Ithyphalus Impudicus, ceea ce ea nu știa, nu s-ar fi Încumetat să știe). Le lovi cu pantofiorii de lac, frîngîndu-le ca-ntr-un acces de furie. Doar că pantofii nu fură Înnoroiați, pentru că ea pășea pe frunze ca pe-un covor, Însă pe suprafața lucioasă a lacului se-ntinsese o boare fină, ca peste un măr sau ca atunci cînd respiri În oglindă. Ea-și aminti și-și scoase din buzunar oglinjoara rotundă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
60-70%)... Exista credința că anumite boli se vindecau prin descântece de către babele doftoroaie, care bolboroseau cuvinte neînțelese, stingeau câțiva cărbuni, se spuneau și rugăciuni Î. Alți bolnavi erau duși la biserică ca să le citească preotul Moliftele Sfântului Vasile și să pășească peste ei în fața altarului. Funcția de moașe în sat o îndeplineau câteva bătrâne pricepute, care aisitau la nașteri, dintre care amintim pe Marghioala Andrieș, Maria Caprian, Catrina Boca (mătușa Catrina). Înainte de războiul din 1916-1918 moașă a fost Irodia D. Iacobeanu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Ignat, Armindenul, Sânzienele, Spolocaniile, Joia Mare, Dochia, Izvorul Tămăduirii, Logodna păsărilor, Săptămâna brânzei. După înșirarea celor peste o sută de întrebări, se adresau următoarele întrebări: - Ce spun bătrânii despre fiecare dintre aceste sărbători?, - Pentru ce folosă se țin?, - Ce au pășit când nu s-au Șinut?, - Ce au folosit dacă le-au Șinut? Facem cuvenita precizare că mare parte din sărbătorile înscrise în Adresa din 1906 a Ministerului Instrucțiunii și Cultelor, nu sunt înscrise cu acest nume în Calendarul creștin; cele
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
chiriașilor se puteau citi pe niște cartonașe de carton gălbui, inserate Într-o renură, după obicei. Miquel Moliner / Nuria Monfort 3.o -2.a Am urcat Încet, parcă temîndu-mă că edificiul avea să se prăbușească dacă aș fi cutezat să pășesc cu fermitate pe treptele acelea minuscule, de casă de păpuși. Erau cîte două uși pe palier, fără număr și fără vreo distincție. CÎnd am ajuns la etajul trei, am ales una la Întîmplare și am ciocănit. Scara mirosea a umezeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
împotriva banalității vieții. Evenimentele legendare devin cel mai valabil pașaport al eroului către nemurire. Filosoful ironic reflectează zâmbind că Sir Walter Raleigh este întronat mai sigur în amintirea omenirii pentru că și-a întins pelerina dinaintea Reginei Fecioare pentru ca aceasta să pășească pe ea, mai degrabă decât pentru că a purtat numele flotei englezești în țări nedescoperite până atunci. Charles Strickland a dus o viață obscură. A izbutit să-și facă mai degrabă dușmani decât prieteni. Așadar, nu este ciudat că cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
femeile erau simple obiecte, iar bărbații stăpâni de sclavi, i-am zis. — Întâmplarea face să fiu un bărbat absolut normal. N-am putut să nu râd de această observație făcută cu toată seriozitatea. Dar el i-a dat drumul înainte, pășind în sus și-n jos prin cameră ca o fiară în cușcă, hotărât să exprime ceea ce simte, numai că nu-i venea deloc ușor să înșire cuvintele. Când o femeie te iubește, nu e mulțumită până când nu pune stăpânire pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
două matahale de negri. Nu era greu să-ți dai seama că e deja beat turtă. Căuta ceartă. Mergând împleticit dădu peste o masă la care ședeau trei soldați și răsturnă o halbă. Se stârni o altercație și patronul barului păși înainte și-i porunci lui Bill Ghioagă să plece. Era un bărbat foarte zdravăn, deprins să nu lase clienții să facă prostii, așa că Bill începu să șovăie. Patronul nu era un bărbat cu care ar fi avut chef să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
boala aceea scârboasă. — Și ei știu? întrebă într-un târziu Strickland arătând către cei de pe verandă, care ședeau într-o tăcere neobișnuită, inexplicabilă. — Băștinașii cunosc prea bine semnele, spuse doctorul. Le-a fost frică să-ți spună și dumitale. Strickland păși spre ușă și se uită afară. Trebuie să fi fost ceva înfiorător pe chipul lui căci deodată cu toții izbucniră în strigăte puternice și văicăreli. Își ridicară glasurile și plânseră. Strickland nu vorbi. După ce-i privi o clipă reveni în încăpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
juca nepăsător la soare tresări și se îndepărtă în fugă. Pentru el orice străin era un dușman. Dr. Coutras avu senzația că băiețelul îl iscodește pe furiș dindărătul unui copac. Ușa era larg deschisă. Strigă, dar nu-i răspunse nimeni. Păși înăuntru. Bătu la o ușă, dar din nou nici un răspuns. Răsuci clanța și intră. Mirosul care-l întâmpină agresiv îi întoarse stomacul pe dos. Își duse batista la nas, își luă inima-n dinți și intră. Lumina era slabă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
clipă, crezu că era o halucinație și se Întoarse. Văzu, de dincolo de colțul străzii, un curios șir de oameni care se apropiau cu pași Înceți. De la ei venea acea cântare. Grupul părea alcătuit din supraviețuitorii unui naufragiu. În fruntea tuturor pășea un bărbat Înalt, Înveșmântat Într-o sutană austeră și Întunecată, cu capul bărbos afundat În glugă. Înainta sprijinindu-se Într-un baston lung, terminat În partea de sus printr-o cruce Înscrisă Într-un cerc. Înapoia lui, o mică oaste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îi apăruse În lumina nelămurită a zorilor. Cu un gest dramatic, bărbatul Își aruncă gluga pe spate, descoperindu-și țeasta complet cheală, cu o frunte maiestuoasă. Parcă statuia de marmură a unui roman din vechime ieșise din pământ spre a păși din nou printre oameni. Nu avea nimic umil, se gândi Dante, observându-l cu atenție. Cel mult, reprezenta icoana desăvârșită a călugărului războinic, cu umerii săi largi de luptător, statura impunătoare și mai cu seamă poziția semeață a cuiva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]