8,062 matches
-
Îndepărtată cu lordul Byron, În pofida faptului că el era de fel din localitatea Caldas de Montbuy. Probabil În intenția de a evidenția această conexiune, Barceló se Îmbrăca În mod invariabil asemenea unui dandy din veacul al XIX-lea, etalînd fular, pantofi de lac alb și un monoclu fără dioptrii pe care, potrivit gurilor rele, nu și-l scotea nici În intimitatea closetului. În realitate, Înrudirea cea mai semnificativă pentru averea sa era aceea cu propriul genitor, un industriaș ce se Îmbogățise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
domnul. Se cunoaște ați fost la universitatea aia cu sorbitul. — Sorbona, o corecta Barceló fără acreală. Era foarte greu să n-o iubești pe Bernarda. Fără ca nimeni să i-o fi cerut, gătea și cosea pentru mine. Îmi aranja hainele, pantofii, mă pieptăna, mă tundea, Îmi cumpăra vitamine și pastă de dinți și chiar a ajuns să-mi dăruiască un medalion cu o fiolă conținînd apă sfințită adusă de la Lourdes, cu autobuzul, de o soră a ei care trăia la San
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
curate ca să-l Îmbrăcăm, auzeam glasul tatei care Îi vorbea necontenit. Am găsit un costum pe care tata nu și-l mai punea, o cămașă veche și ceva lenjerie intimă. Din lucrurile aduse de cerșetor nu se puteau recupera nici măcar pantofii. I-am ales o pereche pe care tata a nu prea Îi Încălța, fiindcă Îi rămăseseră mici. Am Învelit În hîrtie de ziar zdrențele, inclusiv niște chiloți care aveau culoarea și consistența șuncii muntenești, și le-am vîrÎt În lada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Ce spuneți? Întrebă tata. Intrați În echipă? Mi se păru că urma să spună ceva, Însă tocmai atunci Fermín Romero de Torres izbucni În plîns. La prima leafă, Fermín Romero de Torres Își cumpără o pălărie ca-n filme, niște pantofi de ploaie și se zori să ne invite, pe mine și pe tata, la o porție de coadă(sulăă de taur, care se prepara, În fiecare zi de luni, Într-un restaurant aflat la două străzi de Plaza Monumental. Tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
întinse de-a lungul frontierei, de o parte și de alta. Cei trei bărbați au trecut deja, în față merge șeful, care e cel mai înalt și, în șir indian, traversează cu toții pajiștea a cărei umiditate picură și geme sub pantofi. Pe o șosea secundară de la periferie, la vreo cinci sute de metri de acolo, așteaptă automobilul care-i va duce, în tăcerea nopții, la destinația lor din capitală, o firmă falsă de asigurări&reasigurări pe care lipsa de clienți, atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
comisarul, în coada cortegiului. Bărbatul înaintă lipăind din papuci pe coridor, Urmați-mă, veniți pe aici, deschise o ușă care dădea într-un mic living și spuse, Luați loc, vă rog, dacă-mi dați voie, mă duc să încalț niște pantofi, ăsta nu e un mod de a primi musafiri, Nu suntem tocmai musafiri, îl corectă inspectorul, Bineînțeles, e un mod de a spune, Duceți-vă să încălțați pantofii și nu zăboviți, ne grăbim, Nu, nu ne grăbim, chiar nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
loc, vă rog, dacă-mi dați voie, mă duc să încalț niște pantofi, ăsta nu e un mod de a primi musafiri, Nu suntem tocmai musafiri, îl corectă inspectorul, Bineînțeles, e un mod de a spune, Duceți-vă să încălțați pantofii și nu zăboviți, ne grăbim, Nu, nu ne grăbim, chiar nu ne grăbim deloc, negă comisarul, care încă nu spusese nici un cuvânt. Bărbatul se uită la el, acum da, cu un ușor aer speriat, ca și cum tonul cu care vorbise comisarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
vă faceți probleme. Bărbatul se întoarse spre al treilea membru al grupului, înlocuind întrebarea printr-o ridicare de sprâncene interogativă, dar răspunsul îi veni de la comisar, Domnul acesta e inspector și vice-comandantul meu, și adăugă, Acum duceți-vă să încălțați pantofii, vă așteptăm. Bărbatul ieși. Nu se aude altă persoană, totul pare să arate că e singur în casă, șopti agentul, Mai mult ca sigur soția s-a dus să-și petreacă ziua la țară, zâmbi inspectorul. Comisarul le făcu semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ai dreptate, spuse inspectorul, îți urmez exemplul, mă duc și eu să mă odihnesc un pic, dar las aici o notiță spunând să ne cheme în cazul în care ar avea nevoie de vreunul dintre noi, Bine. Comisarul își scosese pantofii și se întinsese pe pat. Stătea culcat pe spate, cu mâinile încrucișate sub ceafă și se uita la tavan, ca și cum ar fi așteptat să-i vină de acolo de sus vreun sfat sau, dacă asta era prea mult, atunci măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
modă și spuneau că nici în ruptul capului nu pot înțelege de ce trebuie să-ți neglijezi ținuta pur și simplu pentru că ai scris un roman. Dacă ai un corp frumos trebuie să-l pui în evidență la maximum, iar un pantof elegant pe un picior mic nu l-a împiedicat niciodată pe un editor să-ți publice „materialul“. Altele însă socoteau această atitudine frivolă și purtau „țesături decorative“ și bijuterii primitive. Bărbații nu erau decât rareori excentrici. În înfățișarea lor încercau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
poartă, indiferent de vreme, o încălțăminte mai sclipitoare decât cascheta unui soldat din garda republicană. Putea să cadă o zăpadă de-un metru, să plouă torențial, drumul putea să dispară sub clisă, dar acest om avea mereu în picioare în pantofi de piele imaculați. Îl văzusem într-o zi curățându-și-i, pe holurile palatului - crezuse că nu îl vedea nimeni, în vreme ce puțin mai încolo, dincolo de lambriurile din lemn de nuc deteriorate de-a lungul anilor, doisprezece jurați cântăreau greutatea capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
capului unui om. Era în gesturile lui, în acea zi, un anumit dispreț amestecat cu oroare. Iar eu înțelesesem niște lucruri. Destinat ura murdăria, chiar și pe cea mai firească și mai terestră. De obicei, repulsia îl făcea să privească pantofii grosolani și murdari ai justițiabililor care se înghesuiau pe băncile tribunalului sau ai bărbaților și femeilor pe care îi întâlnea pe stradă. Când îți vedea pantofii, erai judecat pentru a se stabili dacă ești demn de privit sau nu. Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe cea mai firească și mai terestră. De obicei, repulsia îl făcea să privească pantofii grosolani și murdari ai justițiabililor care se înghesuiau pe băncile tribunalului sau ai bărbaților și femeilor pe care îi întâlnea pe stradă. Când îți vedea pantofii, erai judecat pentru a se stabili dacă ești demn de privit sau nu. Totul pentru un lustru fără cusur al pantofilor, care trebuiau să fie strălucitori precum o țeastă pleșuvă după o vară cu mult soare, precum crusta unui pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se înghesuiau pe băncile tribunalului sau ai bărbaților și femeilor pe care îi întâlnea pe stradă. Când îți vedea pantofii, erai judecat pentru a se stabili dacă ești demn de privit sau nu. Totul pentru un lustru fără cusur al pantofilor, care trebuiau să fie strălucitori precum o țeastă pleșuvă după o vară cu mult soare, precum crusta unui pământ arid sau ca ploaia scânteind peste o piele tăbăcită, rigidă și goală pe dinăuntru. Dar acum, înaintea pantofiorilor compromiși de noroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mobile, un dulap din lemn masiv și un pat. Iar pe acest pat era întinsă Lysia Verhareine. Cu ochii închiși. Cu ochii închiși pentru totdeauna. Mâinile îi erau împreunate pe piept. Purta rochia de dimineață, de culoarea piersicii coapte, și pantofi maro ca pământul crăpat de soare care se transformă în praf fin. Un fluture de noapte zbura pe deasupra ei, înnebunit, lovindu-se de gemulețul întredeschis și revenind în cercuri tremurătoare spre chipul ei pentru a se ciocni din nou de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
îi tăie maioul. Îi scoase cu precauție hainele, iar torsul gol al prizonierului se ivi ca o pată mare și luminoasă în penumbra curții. Când Matziev termină cu hainele, făcu același lucru cu pantalonii, izmenele și chiloții. Îi tăie șireturile pantofilor, apoi le ridică încet fluierând melodia lui preferată, Caroline și pantofii ei verzi. Tânărul urla, scuturând din cap ca un nebun. Matziev se ridică: prizonierul era în întregime gol, la picioarele sale. — E mai bine așa? Te simți mai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
al prizonierului se ivi ca o pată mare și luminoasă în penumbra curții. Când Matziev termină cu hainele, făcu același lucru cu pantalonii, izmenele și chiloții. Îi tăie șireturile pantofilor, apoi le ridică încet fluierând melodia lui preferată, Caroline și pantofii ei verzi. Tânărul urla, scuturând din cap ca un nebun. Matziev se ridică: prizonierul era în întregime gol, la picioarele sale. — E mai bine așa? Te simți mai în largul tău? Sunt sigur că acum memoria-ți va reveni. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
când umblam din nou de-a lungul malului, după ce trecui de pod, se auzi foșnetul ierbii în spatele meu. El era. Mai mare decât în amintirile mele, cu un păr cenușiu, aproape alb, dat pe spate, îmbrăcat în negru și cu pantofi impecabili, ceruiți, ținând în mâna dreaptă un baston terminat cu o mică măciulie de fildeș. Mă privea fără să mai facă vreun pas. Cred că mă auzise trecând și ieșise pe poarta din fundul parcului său. Ne-am privit îndelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cerul de un albastru superb, dar întoarse din nou ochii spre mine și mă privi stăruitor: — Nu trebuie să ne încredem în răspunsuri, nu sunt niciodată ceea ce am vrea noi să fie, nu credeți? Apoi împinse în apă cu vârful pantofului stâng mușchiul pe care mai înainte îl desprinsese cu bastonul. Era moale, de un verde proaspăt, și dansă într-un vârtej înainte de a ajunge în mijlocul râului, și de a se scufunda. Mă întorsei spre Destinat. Dispăruse. Viața își urmă cursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Ani vorbești?, îl întreabă Lori cu o ciudă pe care o ascunde foarte bine, interpretase atât de inocent, că maestrul n-a intuit nimic. — Despre Anita. Odată, lui Vichi, i-am trântit-o: auzi, cum își încheie Ion șireturile la pantofi, poate de burtă? M-am gândit că, încet, în timp, am să o fac pe ea să plece de-acasă, și cum timpul le așază pe toate, odată cu ajutoarele venite în țară după ’89, după revoluție, au venit și niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cheamă piesa, Emma... EMMA (piesă de teatru într-un act) TINA TUDOR EMMA, 40 ani, arhitectă, părul roșcat, fața extrem de albă, ochi albaștri. Probează hainele pentru a pleca la cursuri, de-a lungul piesei își va schimba ținuta, este elegantă, pantofi cu tocul foarte înalt. La mâna stângă are legată pe încheietură o fundă albastră. În flashbackuri, nu are fundă. Ar trebui să se vadă că e femeie de afaceri, bogată. SOȚUL ANITA, fiica celor doi, 16 ani TÂNĂRUL ARHITECT Living
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
la mobilier... Pe unde Dumnezeu am pus cărțile alea? (Se miscă prin casă, le găsește.) Da, e bine, sunt bine... draga mea, îți povestesc, nu prea am ce, că totul e OK. (Râde iar, forțat, strepezit, se rotește pe vârfurile pantofilor, arată lumii o femeie frumoasă...) Da, am de toate, soț (face o pauză, e bucuroasă că persoana cu care vorbește nu o vede, ochii sunt cuprinși, treptat, de disperare și de lacrimi...), am o meserieeee!!!, lux, arhitectă, proiecte, case, poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cry, baby”, Janis Joplin, azvârle cureaua fetei.) La facultate, studenții mă divinizează, colegii de Catedră la fel, mi-am schimbat firma la care lucrez, proiectele vin, am bani, sunt elegantă, dacă m-ai vedea, dacă mi-ai vedea colecția de pantofi, am schimbat shoppingul cu mâncatul, toată ziua ronțăi câte ceva..., nu, nu mă îngraș, nu m-am îngrășat... încă, dacă-ai vedea casa asta pentru care am muncit atât. Obiectele care ne stăpânesc, zicea fata mea, odată (oftează adânc... ascultă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
din campus. La ora 19.00, în București, e încă lumină, dar becurile, lămpile, neoanele, spoturile, toate aprinse la Teatru, creează sărbătoarea Shakespeare. Lumea - bărbați și femei, urcă scările spre intrare. Eleganță și lumină în campus. Haine de seară, bijuterii, pantofi cu tocuri înalte, a început să nu se mai poarte încălțămintea ascuțită, ci aceea cu boturile rotunjite, retro. Sunt mulți studenți, au blugi și tricouri ușchite, bluze albe peste pantalonii strâmți, au dezinvoltura, aplombul, inconștiența, șansa tinereții. Tinerii vin la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
privință. Împlinise șaisprezece ani acum șase luni. — Isabelle! a strigat-o verișoara Sally din ușa camerei de toaletă. — Sunt gata. A Înghițit un nod mic, produs de nervozitate. — A trebuit să trimit pe cineva acasă, după o altă pereche de pantofi. Vin Într-o clipă. Isabelle a dat să pornească spre camera de toaletă, ca să arunce o ultimă privire În oglindă, dar ceva a făcut-o să rămână pe loc și să se uite În jos de pe scara grandioasă a Clubului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]