2,508 matches
-
și altul albastru. Mergeau așa pe stradă, trecând unul pe lângă celălalt, fără să clipească, fără bună ziua. Și totuși, de fiecare dată când se aflau unul în dreptul celuilalt, din ochiul albastru al adevărului, dar și din ochiul cel negru al minciunii picurau câte trei lacrimi ca niște șuvițe apoase de foc; picurau câte trei perechi de lacrimi și pe partea însorită a adevărului începea să plouă, iar pe partea minciunii începea să ningă. Uneori treceau unul pe lângă celălalt fără să-și dea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
celălalt, fără să clipească, fără bună ziua. Și totuși, de fiecare dată când se aflau unul în dreptul celuilalt, din ochiul albastru al adevărului, dar și din ochiul cel negru al minciunii picurau câte trei lacrimi ca niște șuvițe apoase de foc; picurau câte trei perechi de lacrimi și pe partea însorită a adevărului începea să plouă, iar pe partea minciunii începea să ningă. Uneori treceau unul pe lângă celălalt fără să-și dea seama și atunci, în loc de trei, picurau din ochii lor șase
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
șuvițe apoase de foc; picurau câte trei perechi de lacrimi și pe partea însorită a adevărului începea să plouă, iar pe partea minciunii începea să ningă. Uneori treceau unul pe lângă celălalt fără să-și dea seama și atunci, în loc de trei, picurau din ochii lor șase perechi de lacrimi și unde cădeau, acolo făceau gaură-n asfalt. O singură dată, pe partea adevărului ai fi putut zări o umbrelă roșie, iar pe partea minciunii, o umbrelă albă, din ochiul adevărului picurând în loc de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
trei, picurau din ochii lor șase perechi de lacrimi și unde cădeau, acolo făceau gaură-n asfalt. O singură dată, pe partea adevărului ai fi putut zări o umbrelă roșie, iar pe partea minciunii, o umbrelă albă, din ochiul adevărului picurând în loc de lacrimi, stropi de întuneric, iar din ochiul minciunii pietre topite, rostogolindu-se până spre seară la deal. A doua zi însă, totul reveni la normal: umbrelele, două, circulau în sensul stabilit, lacrimile picurau la momentul oportun, peste umbrela albă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
o umbrelă albă, din ochiul adevărului picurând în loc de lacrimi, stropi de întuneric, iar din ochiul minciunii pietre topite, rostogolindu-se până spre seară la deal. A doua zi însă, totul reveni la normal: umbrelele, două, circulau în sensul stabilit, lacrimile picurau la momentul oportun, peste umbrela albă ploua de zor, peste umbrela roșie ningea de zor, stăruia și pe mai departe un anotimp nedefinit și suspect, iar lacrimile, unde cădeau, acolo făceau gaură-n pământ, marcând fiecare câte-un popas în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cu mama, în acele subsoluri noptatice ale Securității, slab luminate, aveam doi ani și câteva luni și îmi amintesc și acum cu claritate cum m-a luat în brațe, avea barba mare și aspră și mi-a spus, cu lacrimile picurându-i pe mâinile mele: "Vai, dragul tatii, cine v-a crește și pe voi?". A fost singura clipă din viața mea când am fost ținut în brațe de propriul meu tată, știa că nu scapă cu viață, și așa a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
motiv sunt zorile dimineții atât de curate. Roua, acești picuri cristalini pe care îi primim în dar, este ca lacrimile nopții, lacrimi adunate din ochii celor care dorm și care-și lasă în grija nopții amarul zilei. Le găsim dimineața picurate pe muguri, pe flori, pe iarbă, pe frunze, pentru a împrumuta din puritatea acestora, din gingășia și din iubirea lor pentru frumos. Zorii vestesc aceste trăiri, aceste daruri ale nopții și, transformate în perlele dimineții, acestora le este oferită strălucirea
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]
-
Suceava. Astăzi, Bucovina oferă „un peisaj răcoros, cu forme largi, lăsându-ți impresia de solemnitate, accentuată prin vuietul adânc al pădurii de brad în care uneori îți pare că auzi încă tropotul zimbrilor. Tot ținutul răsună de izvoare [...]. Munții întregi picură și cântă. Un abur ușor învăluie cuprinsul într-o lumină de vis, ca și cum l-ai privi într-un opal. Chiar pe un cer senin, contururile sunt estompate în linii ca de fum, iar ierburile grele de rouă îți
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
de diferită de robustețea fetelor de la el din cartier, cu râsul lor sonor, cu șoldurile lor rotunde, cu insinuările și clipiturile lor viclene din ochi. Și în câteva luni, Kulfi se mutase din căminul strămoșesc, masiv și amplu, chiar dacă apa picura prin acoperiș și vopseaua se scorojise, în camerele cele mici ale familiei Chawla din străzile abrupte ale Shahkot-ului. Cu timpul domnul Chawla ajunsese să resimtă o afecțiune exasperată pentru soția sa, chiar și atunci când deveni clar că ea nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
sub pământ, ca să rămână proaspăt, lămâile și dovlecii se uscau pe acoperiș, tot soiul de lucruri fermentau în cutii închise ermetic, ardeii iuți și frunzele de curry atârnau de crengile unui copac, la fel și laptele de bivol prins, care picura dintr-o pânză în timp ce se făcea paneer. Cu forța mușchilor ei celor noi, vânoasă și dură în ciuda aerului delicat, Kulfi felia și tranșa, măcina și zdrobea, tăia și toca în haosul de ingrediente și de vase. — Chimen, pitpalac, semințe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
violet să plutească înăuntrul lui. Întunericul acesta impersonal putea fi liniștitor, așa cum nu fusese niciodată atenția de care se bucurase din partea vreunui om. Își simți mușchii relaxându-se, și, odată cu trecerea timpului, se simți ciudat de calm, își simți gândurile picurând din el, și o forță bizară pătrunzându-l, o amorțeală strecurându-i-se în membre. Din cauza epuizării sau a resemnării sau a sorții din nou inspirate, cine știe? Nu-și mai simțea trupul, dar simțurile nu-i erau amorțite. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
cântam“ la cămin până ne reclamau seraliștii de la etajul inferior. Poate de-asta n-am arhivat-o. Timpul n-a șters nimic. Doar a polizat strofele. „Dacă preferi să fii un nor din nori Ridică-ți pleoapele spre zări Vor picura din tine stropi de jar Gândul te va purta hoinar...“ Ce herme-năuc ar putea refuza acestui catren simplu aluzia curativă a cântecului protestatar? Lidia Creangă spune că ele n-au vrut să facă nici protest, nici opoziție. Dar ce vor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2199_a_3524]
-
deja. Sau cel puțin așa pare. În tot cazul, era un câine murdar și destul de enervant, plin de purici și căpușe, care se gudura mereu pe lângă fiecare, implorând, căruia Îi plăcea să-și culce tot timpul capul pe genunchii tăi, picurând pe ei salivă. Ideea lui, a lui Dimi, a fost să culeagă rămurele verzi și flori și să Împodobească altarul. I-a aranjat și lui Winston un buchețel mic pe cap, așa cum se face la grădiniță la aniversări. I-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
oglinzii cu tot felul de creme grase și poate că se culcă alături de el noaptea cu părul plin de bigudiuri, Întocmai ca nevastă-sa. Și ea Își atârnă sutienele la uscat pe bara perdelei de la duș, iar din ele Îi picură apă În cap. Și pe ea o apucă migrenele și toanele exact În momentul În care dorința Începe să i se trezească. — Mannerheim! exclamă deodată Fima fericit, cu voce tare, pentru că gândindu-se la toanele amantei Își amintise de celebrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
făceau asta. Am continuat să mă uit la documentele mânjite din mâna ofițerului. Nu credeam în Dumnezeu. Cum aș fi putut, după ce fusesem unde fusesem și după ceea ce văzusem? Broboane de sudoare mi se adunaseră pe buza de sus, îmi picurau de la subsuoară și mi se prelingeau pe corp. Cămașa îmi era udă. Lenjeria era o cârpă umedă care mi se lipise de abdomen, de fese și de adevărata mea problemă. Dovada a ceea ce eram de fapt. Crestătura lui Avraam, semnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
teroarea. Eram captiv în acea carte cum fusesem captiv în acea casă. În același timp - și tocmai asta nu înțelegeam - mi-era și dor de ea. Duceam dorul acelor camere urât mirositoare, unde vara ieșeau aburi din pereți și iarna picura un fel de sudoare rece. Mă topeam de dorul părinților mei. Îmi lipsea Anne. Mi-era dor de mine. Uneori mă enervam. Nu doar fiindcă schimbase numele, deși chiar și asta era destul de rău. Când în anexa secretă îi zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
pe o cascadă cu bolovani falși, care funcționa zi și noapte. Jinei ar fi trebuit să-i facă rău s-o audă, dar, în loc de asta, ea deschidea ferestrele și lăsa apa să facă tot ceea ce face ea de obicei: să picure, să se reverse, să țâșnească, să gâlgâie și să înece tăcerea cu blândețe; cu grație și fără istovire s-o facă să-și închipuie că nu e singură. Apa întotdeauna îi răsplătește pe cei care așteaptă. Ai avut o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
oscila nehotă-rît. Trebuia sau nu să se apropie? Sta astfel, bălăbănind capul și brațele ca o pendulă. Preotul, plictisit de încetineală, îi făcu un gest de invitare. Livid, Rim se apropie și aplecă de formă capul peste coroane. Printre flori picurau încet stropi greoi, ce se prelingeau din sicriul asudat. Lui Rim acum îi zbârnâiau picioarele ca niște coarde slabe. Se gândi la gută și o grimasă mare de nemulțumire îl urâți încă; părea lecuit de sărutări virginale: "Fecioară nesocotită!" își
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
de cerneală să ajungă În despicătura din capătul peniței și să rămînă În aer, gata să cadă. Dar nu cădea, ci se-ncli na doar a picurare pînă-l plimbam eu prin lumină ca să scînteieze. Se desprindea În cele din urmă și picura pe bancă, pe caiet ori pe podea, uneori chiar Înapoi În călimară. Preț adevărat avea numărul de clipe cît, ținîndu-se de vîrful peniței ca de o geană, rămînea lacrima albastră În soare, uneori mai mult, alteori prea puțin. O revăd
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cultul față de Iorga pentru sufletul căruia, Împreună cu moșu’, se ruga În fiecare seară deoarece, ca șef de guvern, dăduse Legea conversiunii datoriilor agricole și-i scăpase de la sărăcie și de la robie În Închisoarea datornicilor. Mila față de oamenii schingiuiți sau omorîți picura de-a dreptul din lacrimile ei pentru Iisus. Ați auzit cine-i Soponaru? Îi Întrebă tata pe bătrîni. Că doară știm noi bine ce-o făcut, Îi răspunse moșu’, s-o bătut ca să nu vină colectiva peste oameni, da’ n-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Lucru cu fierul. CÎnd eu Îl scot din foc și-l țin, un poleac dă În el. CÎnd Îl ține poleacul, dau io. Atîta este din aiesta lucru, că nu se gată În veci.“ Prima traversare Dolarii au prins a picura de la Chicago, dacă nu În fiecare lună, măcar Într-un ritm dătător de iluzii. A mai trecut un an cu țîrÎita asta care a apucat totuși să umple o ulcea. Floare nu ținea Însă banii la vedere. Îi cosea și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Personajul principal al romanului este o pianistă celebră, cu un nume romanțios, Azaria. Ea arată, bineînțeles, ca o zeiță: „Cântând la pian, Azaria se transfigura. Inspirată, ochii-i străluceau magic, când de sub degetele ei, din clapele atinse de soli cerești picurau cele mai fascinante sunete. Azaria era o frumusețe neverosimilă, era strălucirea artei, subjugarea muzicii, chiar sufletul oferit sub nelumeasca stare de muzică.“ Bărbații care fac dragoste cu Azaria cad în extaz și îi înalță imnuri de slavă: „— Doamne, cum ai
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
deschis, inimitabil, capodopera unei uși.“ Cu mari eforturi, cititorul revine totuși, în cele din urmă, la suprafața textului. Dar cade iar, într-o altă capcană: „Am fost în fața norului purpuriu, în fața - sau, mai exact, m am adăpostit - zidului care, moloz-moloz, picură sub asfalt, sub căpriorul care bate asfaltul cu coarnele.“ Ce e cu toată această fandoseală stilistică din volumul publicat în 2001 (la Editura Ramuri din Craiova) de Ioan Lascu? Titlul nu ne spune nimic: Sublima persiflare. Represalii 1984. Ce urmărește
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Printre grădini arzând îmi port povara / Ferind-o de a patimei prigoană. / Săgeți de foc pe frunte-mi pun coroană. / De glezna umbrei se atârnă vara. Mă zbat să scap și-a gândurilor toană / Înfige-n carnea tăbăcită gheara. / Îmi picură pe-un colț de geană seara, / Și-n limpezi urme îmi sfințesc icoană.“ (Printre grădini arzând îmi port povara) În principiu, merită stimă un autor care promovează prin poezia sa un limbaj elegant, fie și emfatic, într-un moment de
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
un ceas gândești la viața toată. // Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri, / N-ai vrea ca nime-n ușa ta să bată; / Dar și mai bine-i, când afară-i zloată, / Să stai visând la foc, de somn să picuri...“ Ne oprim aici cu transcrierea sonetului, pentru a conveni că primele două strofe au și creat o atmosferă afectivă, un amestec de abandon și nostalgie, care constituie chiar esența poemului. Mariana Neț analizează însă poemul fără esența lui, adică poemul
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]