3,087 matches
-
l cunoșteam bine, a început să frământe mătăniile, scoțând sunetul acela plăcut care te făcea, nu știu de ce, să înghiți în sec. Căpitanul n-a rămas indiferent și, cu un gest teribil de enervant, s-a interesat de materialul mărgelelor pipăindu-le. Mâna lui era la câțiva centimetri de a ei. N-am mai vrut să văd restul. M-am întors cu fața către doamna Pärchen. — Ce ziceți, domnule, cade Harkovul? N-am avut niciodată dovezi tangibile că soția mea mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și corect, cam în felul în care vorbesc eu atunci când sunt oficial. - Domnișoară, eu am trecut prin multe... domnișoară, viața oferă... viața este... viața nu este... o fată singură... Și îndrugând verzi și uscate, a întins deodată mâinile și a pipăit-o pe Magda pe pântec și coapse. Ea a rămas ca trăsnită. Nu vreau neapărat să insinuez că i-a dat voie, era clar că era surprinsă, chiar îngrozită. A avut nevoie de o vreme până să înțeleagă ce i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de lângă bucătărie. Am ieșit din sufragerie pe hol. Zgomotul nu putea avea sursa aici, și nici în bucătărie. Am deschis ușa cămării. Pe peretele din fund, dincolo de mături și cutii, se crăpase un dreptunghi luminos. Am intrat și l-am pipăit. Era mobil, putea fi împins. L-am mișcat atât cât să pot trece, și m-am pomenit într-un coridor ce cobora în spirală la subsol. O lampă chioară lumina cam trei trepte, după care totul se cufunda în beznă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
toată istoria, doar niște episoade demente relaționate cu chiu cu vai. Mă pregăteam să plec, când ochii mi-au căzut pe un mic compartiment aflat deasupra pragului ușii. Semăna cu o simplă sonerie dar, când m-am apropiat și am pipăit-o, mi-am dat seama că era de fapt o altă cutie. Am desprins-o și am așezat-o pe moloz. Cu mare grijă, am suflat praful de pe ea. Alte litere. PG. De data asta m-am temut să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
propria frânghie, prinsă deja de coarda de siguranță. Se urcă pe mobil și coboară cu el, dar ea are o altă coardă. Așa trebuie procedat, pentru siguranță, înțelegi? — Dar nu poate rămâne agățată de cablul ăsta pe măsură ce coboară, zisei eu pipăind unul dintre cablurile de oțel, chiar dacă-l îmbraci în funie de cânepă. O să-și facă praf mâinile. Nu, o să-l îmbrăcăm frumos, nu-ți face griji. Bez continuă: —Bun, deci mașinistul de aici aduce mobilul jos trăgând de cablul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
atât de mult - e clar că nu te interesez, așa că trebuie să-mi caut și eu norocul în altă parte. Ce păcat că Marie e fată, altfel aș fi putut s-o molestez, așa, în trecere, medită Hugo. S-o pipăi când și când. Ar putea fi un băiețaș de-al meu, care a crescut un pic. Prea mare ca să mi se mai pară atractiv, dar care-mi trezește o plăcută nostalgie a vremurilor bune petrecute împreună. Bill șuieră ca aburul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ce e vorba. Sophie se încruntă, părând surprinsă. —Ce vrei să spui? — Ce are, bineînțeles. Mă uitai lung la ea, neștiind ce să cred. Părea că vorbim despre două lucruri diferite. —Ai niște antihistaminice la tine azi? — Da. Sophie își pipăi buzunarele, dar nu găsi nimic. Ah, probabil că sunt înăuntru. Știu, le-am lăsat pe masă. Am luat o pastilă când am intrat. Întotdeauna o pățesc rău pe aici - probabil că din cauza ierbii și a florilor din curtea bisericii. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
răsuci capul către MM și Matthew, iar privirea lui se lovi și de mine pe drum. Era clar ce insinua. Steve considera că cineva care era implicat în realizarea Visului era de vină. Am strâns în palmă agrafa din buzunar, pipăind vârfurile steluței de diamant din mijlocul palmei mele. Mai rău era că, după mine, ar fi putut avea dreptate. Capitolul nouăsprezecetc "Capitolul nouăsprezece" Cum era de așteptat, cele mai multe suspiciuni erau direct legate de zâne. Se cunoștea ostilitatea lor față de Tabitha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mai frumos zâmbet pe care-l văzusem vreodată. —Modesty, zise el. Ești bine? De acum în acolo așa o să te strig, la modul serios. Ai o zgârietură pe obraz, sărăcuța de tine. Vino încoace. M-am aplecat și i-am pipăit ceafa. —Te doare? Ai leșinat vreun moment? — Da și nu. Am mijit ochii, uitându-mă cu atenție în ai lui. Pupilele arată bine, ceea ce înseamnă că probabil că n-ai nici o contuzie. Vezi cumva în ceață? — Nu. — Vrei totuși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
adiere proaspătă încercă să împingă ambarcațiunea spre mangrove. Broaștele își slăbiseră orăcăitul; „bombardierele“ șuierau mai tare decât oricând, iar mlaștina era la fel de liniștită, stând la pândă. — Să începem, își spuse el. E momentul. Se așeză în genunchi pe fundul ambarcațiunii; pipăi până găsi mânerul gros al harponului și scoase un țipăt scurt, lovind cu mâna deschisă suprafața apei. Strigătului lui - care putea fi luat drept cel al unei maimuțe căzând în mlaștină dintr-un copac - îi urmă o lungă tăcere, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
feminin. S-a transformat în bărbat. Un bărbat care își ura trupul, care voia să-și taie sânii, căruia îi repugna prezența altor bărbați. Uneori, dormind, devenea din nou Lola din totdeauna. Dar trează, era un mascul care încerca să pipăie infirmierele și folosea doar ce era mai spurcat în vocabular. Medicii i-au cerut să înceteze să o mai vadă. Prezența ei îi provoca crize de mânie în care încerca să se sinucidă, numai la gândul că o posedase. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
un parazit... Nu mi-aș fi închipuit niciodată! — Acolo există atâtea lucruri pe care nu ni le-am închipuit niciodată. Înțelegeți motivul capacității mele de a fi uimit? Pe deasupra, am avantajul de a le descoperi singur, de a vedea și pipăi; nu e nevoie să le descopere altcineva pentru mine, ca apoi să mi le povestească... Femeia se opri în fața unei porți mari singuratice și scoase o cheie din buzunar. — Locuiesc aici, spuse ea. Apoi păru că dă o luptă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se năruise din pricina ploii, focul nu ardea, patul de campanie era umed, iar Piá nu apărea. Repară acoperișul pe jumătate, aprinse focul, întinse hamacul, mâncă puțin, dormi prost. Cu primele raze de lumină, Kano era deja sub copac, așteptând răbdător, pipăind întruna sarbacana lui aflată mereu la îndemână. Unde este Piá? Încă n-a plecat... Îi trecu un fier prin inimă. Pentru un indian, „Încă n-a plecat“ înseamnă că n-a murit încă. Ce i s-a întâmplat? Sălbaticul ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ori În cariera sa, Brunetti ura această primă intruziune În intimitatea mortului, această primă și Îngrozitoare impunere a puterii Statului asupra liniștii celui dus. Îi displăcea că trebuia să le scotocească jurnalele și sertarele, să le frunzărească scrisorile, să le pipăie hainele. Dar, fiindcă trupul fusese deja mișcat din locul unde fusese găsit, nu avea motiv să-l lase neatins până ce fotograful avea să-i Înregistreze poziția exactă. Se lăsă pe vine lângă tânăr și vârî o mână În buzunarul pantalonilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
apoi s-a pus... ăă... praful În ea. Pentru că Brunetti nu spuse nimic, bărbatul continuă: — Nu sunteți surprins? — Nu, nu sunt. Bocchese scoase un cuțit de friptură cu mâner de lemn dintr-o pungă de hârtie din stânga polizorului și-i pipăi tăișul cu degetul mare. — Păi, dacă mai pot face ceva, dați-mi doar de știre. Și spuneți-i soției dumneavoastră de cuțite. Da, mulțumesc, Bocchese, zise Brunetti. Ce-ai făcut cu pungile? Bocchese porni aparatul, ridică spre el cuțitul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
și tatăl Paolei direct În față. — Cât mă bucur să te revăd, Guido! zise doctorul Pastore. Eu și Orazio tocmai vorbeam despre tine. — De rău, sper, spuse Paola și râse, dar apoi Își Întoarse atenția spre mama ei, care-i pipăia materialul rochiei, semn că trebuia să fie una nouă, și spre signora Pastore, care Încă o mai ținea pe Paola de mână. Brunetti Îi aruncă doctorului o privire politicoasă, iscoditoare. — Vorbeam despre americanul ăla. Tu ești la conducerea anchetei, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
se afla În raza auditivă și că Înțelegea italiana, Își jucă rolul până la capăt și-l Întrebă pe șofer dacă nu găsise un carnețel În mașină. Evident, nu găsise. Brunetti deschise portiera din spate, Își vârî mâna În spatele banchetei și pipăi prin spațiul gol. Deloc spre surprinderea lui, nu găsi nimic. Se trase afară din mașină și se Întoarse spre jeep. Deschise palma Într-un gest gol, semnificativ, apoi urcă pe banchetă și-l rugă pe șofer să-l ducă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
În umbre. Asta nu conta câtuși de puțin; știa cine era. Un braț stătea Întins În fața corpului, cu mâna chiar la marginea apei, valurile mici lovind-o cu delicatețe. Celălalt braț era adunat sub corp. Brunetti se aplecă și-i pipăi Încheietura mâinii, dar nu simți nici un puls. Carnea era rece, udă din pricina umezelii care se ridicase din lagună. Se apropie cu un pas, se strecură În umbră și așeză mâna la baza gâtului băiatului. Nu era nici un puls. Când păși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
l-au îngrozit pe copilul care, într-un întuneric beznă, auzise ceea ce părea a fi sfârșitul lumii. Răspunsul lui, lucru de înțeles, au fost niște urlete sfâșietoare. Cu capul bubuindu-i de durere, Hugo s-a târât pe podeaua camerei, pipăindu-și drumul printre capcanele reprezentate de jucăriile împrăștiate peste tot. A scos un țipăt scurt atunci când și-a lovit genunchiul de un cub de lemn și a înjurat atunci când s-a izbit de ceva mare, din plastic, care, instantaneu, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Fluturând micul și prețiosul obiect din piele, Hugo a fugit către capătul culoarului, înspre case. Alice era la coada destinată exclusiv coșurilor. Stătea lângă un festival al recoltei compus dintr-un morman de legume așezate pe banda rulantă și-și pipăia buzunarele panicată. Conform obiceiului breslei în astfel de ocazii, casiera se uita la ea cu o privire care nu exprima nimic, în afară de lipsa sentimentului de milă. — Cred, a strigat Hugo apropiindu-se, c-o să ai nevoie de asta. A ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
suprafața prăjiturii și aerul de comercial sinistru îl dăduseră probabil de gol. — Ăăă, nu, a mărturisit Hugo. A fost cumpărat. —Nuci1, domnule Fine. —Așa e, s-a milogit Hugo. De la Sainsbury. Mai am încă bonul pe undeva, a spus el pipăindu-și buzunarele în căutarea portofelului. Expresia Rottweilerului trecuse de la dezaprobare la exasperare. Ceea ce am vrut să spun, domnule Fine, este că de vreme ce tortul nu e făcut în casă, nu aveți de unde să știți dacă are în el nuci sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
îmbrace în mod adecvat. Hugo s-a simțit înțepat de nedreptatea afirmației. El era un bărbat care se chinuia de unul singur. Așa că ar fi putut și ea să-l mai slăbească nițel, nu? A privit agitat cum Rottweilerul a pipăit cămașa de pe pieptul lui Theo sau, ca să fie mai precis, capătul care avea doi nasturi desperecheați. Și care corespundea cu capătul de sus, unde erau două butoniere vacante. — Am fost puțin pe fugă și..., a tunat Hugo. — Nu numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Chapman. Mă întrebi la ce sunt bune? Un zâmbet larg și sugestiv s-a lățit pe chipul lui Jake. —Tu la ce crezi că sunt bune? Cred că glumești! Alice a simțit c-o lasă picioarele, așa că a început să pipăie cu mâinile în spatele ei, în căutarea peretelui. Jake arborase o expresie sfidătoare. — Nu glumesc deloc. E foarte logic. Industria prezervativelor e vinovată de multe. Bieții copaci trec prin niște chinuri îngrozitoare când sunt tăiați pentru cauciuc. —Ai folosit un prezervativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nici măcar un milimetru. Simți cum mișcările brațelor devin din ce în ce mai lente, iar marea se făcu lăptoasă, căpătă consistență și gust de smântână. Reveni la realitate, aproape înecat, mototolind cearceaful între degetele crispate. Se uită la ceas. Patru fără un sfert. Beznă. Pipăi cu mâna după veioză, găsi într-un sfârșit butonul și îl apăsă decis, propunându-și să se ridice din cearceafurile jilave și să ajungă cât mai repede în bucătărie. O cafea e tot ce îmi doresc. Sau o vodcă, apucă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
care se Scria Singur tot misterul s-ar fi lămurit instantaneu. Acolo, în acel fișier, se afla - punct cu punct - scenariul morții unui alt om. Trase la loc perdeaua și simți cum îi curge o lacrimă pe obraz. Apoi își pipăi din nou pieptul. În ultimul vis (ultima interacțiune cu adevărata realitate, poate?), fusese împușcat. Pe un front al unui război neștiut. Acum se afla în propria casă, cu toate că ultimele imagini de dinaintea acelui vis absurd fuseseră luate acolo, pe pod. Înainte de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]