3,550 matches
-
o groapă de palate, un osuar de mausolee monumentale străjuite de armate de statui din piatră putrezită ce se scufundau În tină. Am respirat adînc și am pătruns În labirint. Mama zăcea Îngropată la vreo sută de metri de acea potecă flancată de galerii nesfîrșite ale morții și dezolării. La fiecare pas puteam simți frigul, golul și furia acelui loc, groaza tăcerii sale, a chipurilor prinse În vechi portrete abandonate În compania unor lumînări și a unor flori veștejite. Îndată am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ostenit să-mi amortizez ecoul pașilor. Am Împins poarta și am intrat În vestibul. O procesiune de lumînări Înaintea spre interior. Erau lumînările Beei, arse aproape pînă la pardoseală. Am mers pe urma lor și m-am oprit În josul scării. Poteca de lumînări urca pe trepte pînă la primul etaj. M-am aventurat pe scări În sus, urmîndu-mi umbra deformată de pe ziduri. CÎnd am ajuns pe palierul de la primul etaj, am constatat că mai erau două lumînări, pe coridor. Cea de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de curtea unei case la țară, o curte uriașî, un maidan aproape. Vara, bălăriile o podideau și o transformau Întro pădure de nepătruns (totul redus la scară, firește, dar și el era mic pe atunci), traversată de câteva drumuri bătătorite, poteci de lățimea a două tălpi desculțe puse una lângă cealaltă. Dacă În curtea aia creștea și vreo plantă cultivată de mâna omului? Îi e greu să răspundă la o asemenea Întrebare acum, când nu știe exact câți ani au trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
luminate, dar dinspre ulița care vine de la șoseaua principală nu pot fi văzute din cauza pereților groși, Înalți ai fostei mori. Aceasta e industria locală. Două camioane sunt parcate Într-o latură a curții, urmele lor În noroi pot servi de potecă. În ateliere se lucrează, e vorba de schimbul de noapte și Încerci să ghicești, după zgomotele care se aud, ce anume fac acolo Înăuntru acei oameni. Se aud plesnituri mici și dese ale unui aparat electric de sudură și ghicești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Își vătuiește urechile cu un anume fel de liniște (ciripit de păsări, vânt ușor printre frunzele abia născute, crengi uscate și frunze din toamna trecută trosnind sau foșnind sub picior). Început de mai Într-o pădure bătrână din câmpie. Cuvintele „potecă, ierburi Înalte, poiană, păsări“ sunt evident inutile, neputincioase, stupide, În vecinătatea acestor forme, culori, spații, mișcări de aer și legături ale trupului cu ele. Modul În care privirea se Încăpățânează să rămână agățată de firul subțire de apă, urechea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
am făcut că nu știm nimic) războiu s-a terminat, ăăăăăAAAăăăă, uraaaaaa, numai gamele pă tot ceru’, acuma ordinu e să scotocim pădurea din față fără foc dă armă. Este pauza meciului și vom fuma câte o țigară pe prispă. Poteci, poieni, ierburi Înalte, păsări, izvoare și mirosul Îmbătător al florilor de pădure. dincolo de pădure o șosea cu terasament Înalt, peste șosea salt Înainteee!, sare doar un băiat cu pușca mitralieră și dincolo neamțu care-i ordonă În românește (Învățaseră românește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
un miros greu de fum, de cazan neîndulcit de porumbi și cartofi copți în spuză cu veșnicia ascunsă în fiece bute iar firul neiertător ce leagă lumile noastre șiroind eliptic printre sânii tăi, neatinși în scorburile judecății de apoi, devastează potecile dezlănțuite. Și... curge neîncetat tăria subțire ca un fir, mă amețește cu sclipirea argintie a lichidului fugind de mărturii incomplete. O mâță s-a împletit ca un șarpe de bastonul ce-l port umil ajutând lumea să treacă prin altă
Povarna. Sunt a?a cum sunt by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83718_a_85043]
-
Te-ai îndepărtat ca să rămâi numai în mine și nu i-ai lăsat Împăratului Verde nici dubletul tulburătoarelor fragi al despărțirilor din lumea cocotierilor și cocteilurilor, turnate în pahare de gheață ! În magazinul de jucării ai tresărit surprinsă vizitând potecile timpului; m-ai îmbrâncit neînduplecată în șura cu trifoi prea mirositor și floricelele multicolore din poiana stejarilor întunecați și nu mi-ai dat drumul decât să răsuflăm peste oceanele înghețate! Ai încurcat pașii șlefuiți de timp și am zburdat împreună
Dans haotic by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83734_a_85059]
-
încetează, fii cuminte, suntem bătrâni! mi-a repetat, mi-a amintit. Planuri, iluzii, proiecte, eșecuri? Dar ea, perfecta, nu-și închipuia să nu mă vadă! M-a căutat și din nou m-a găsit când scormoneam la rândul meu pe poteci singuratice din parcuri, unde pașii noștri se pierdeau în zări, pe sub mări, peste văi înverzite și nu-mi păsa că iubirile mele apocrife și sentimentele mele pestrițe vărsau lacrimi vinovate, însă noapte ca aceea, când luna se încăpățâna să lumineze
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]
-
își rupse frâul și fugise. Această pierdere , adăugându-se dezamăgirii ce o încercase cu puțin timp mai înainte, l-a copleșit luându-i curajul. Întristat, el și-a strâns armele și și-a luat scutul în spinare, apucând pe prima potecă ce i se deschidea în cale; curând s-a văzut la marginea unei păduri dese și foarte întinsă. A făcut o bună bucată de drum în această pădure când a auzit un zgomot în dreapta sa și, ascultând cu luare aminte
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
de seamă că Medor nu era cu el.” O dragul meu Medor! exclamă el, cum de am putut oare să mă gândesc numai la scăparea mea fără să iau seama la tine? “ Cu aceste cuvinte el s-a întors pe potecile întortochiate ale pădurii către locul de inde fugise. În vreme ce se apropia a auzit tropote de cai, glasuri amenințîtoare de bărbați și zăngănit de arme. Nu a trecut mult și l-a văzut pe Medor împresurat de cavaleri. Zerbino, comandantul lor
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
și-a săpat stigmatul, Am strâns avar parfumul meu de crin Chiar de m-am înfrățit cu necuratul... Pe drumul vieții, colindând haihui Cu toți neconformiștii laolaltă, Sorbind cu saț din vinul meu gălbui, Sub pași simțeam pământul, cum tresaltă, Poteci tăcute șerpuind, plângând, Ca-n coapsa de fioruri străbătută În liturghii ascunse, până când Ecouri se scurgeau din alăută... Și alte melodii nășteau pe rând; Știu, cântecele ce vă cânt, vă par Vetuste poate, dar din ele cine Nu a sorbit
CINE? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83764_a_85089]
-
de picioare, goi, și-i ard cu facle aprinse. Din interpretarea reliefurilor de pe columna lui Traian rezultă că norocul războiului a șovăit între daci și romani până ce arta, știința și numărul au biruit. Regele Decebal s-a furișat pe vreo potecă de munte spre a aduna cetele risipite și pentru a urma lupta până la sfârșit, pe când supușii lui cei mai de frunte, pileații, au preferat să moară în capitala care nu mai era a lor. Strânși împrejurul unui vas mare cu
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
în oase, Sfredelesc la geam trecutul, De mă doare ca și cnutul Căci nu pot le-afla cuvântul Câte-au fost, au! câte-au fost, Câte și fără de rost! Numai însetatul poate Scormonind prin vremi și fapte Prin hățiș tăind poteci Ca și cei trecuți în veci, Va găsi un strop de apă Pentru suflet, pentru sapă, În lugubra noastră groapă! Nu-mi da plânsul neputinții Ci dă-mi Doamne noi puteri Clipa sfintelor dureri Să o trec precum părinții. POSTFAȚĂ
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
talpa țării. „De vrei să fii tu însuți și fruntea să nu-ți pleci Să ai un cer deasupra, sub tine un loc de veci, Atunci ca și strămoșii, aburcă-te pe munți, De prinde-te de lașii, mulțimile cuminție. Potecile ce urci sunt trepte de lumină Călcate de vitejii ce nu mai sunt la cină; Sunt vatră și altar, un pod întins spre tine, Mândria unui neam ce nu vrea să se-ncline.” Petru C. Baciu „Să nu lăsăm pe
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Caii odihniți alergau cu spor. După ce a trecut de cealaltă parte a pădurii, a întors sania și a pornit pe drumul pe care a venit. Când a ajuns în apropierea locului știut de el, a părăsit drumul și, pe o potecă, a intrat în pădure. A coborât din sanie, pentru a conduce caii de-a lungul râpei de pe marginea pârâului. După o bucată de vreme, i s-a părut că a ajuns unde trebuia. Din cauza ninsorii, însă, nu-și dădea seama
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
casa lui Claire De Haven cu patruzeci și cinci de minute mai devreme. Văzu câteva Cadillacuri și Lincolnuri parcate la intrare, lumini estompate lucind dincolo de perdelele de la geamuri, o lucarnă întredeschisă pentru aerisire - acoperită, dar deschisă. Lucarna dădea spre o potecă pietruită și un gard viu înalt, ce separa domeniul De Haven de casa învecinată. Danny se duse acolo, se lăsă pe vine și ascultă. Cuvintele ajungeau la el filtrate printre tusete și întreruperi neclare. Distinse strigătul unui bărbat: „Cohen și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
vremuri, aruncate la-ntîmplare, unele peste altele, dîndu-ne prilejul să ne cățăram în vârful lor, ca pe niște piramide, și să sărim, întocmai unor Tarzani în miniatură, pe crengile pomilor, spre spaima și indignarea gardienilor care fluierau alarmați! De la "morminte", o potecă îngustă duce spre aleea mare, care, la rândul ei, te scoate în spatele Liceului Lazăr. Este timpul să mă-ndrept spre liceu. N-aș vrea să-mi stric tocmai acum, la întîlnirea noastră după douăzeci de ani, reputația de punctual, bine
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
culoarea lui Spiru Haret o admiteam, un mov pal, pentru că se apropia întrucîtva de a noastră, fără să o întreacă însă; într-adevăr, ce culoare este mai frumoasă ca albastrul cerului? Parcă pe atunci nu era banca asta aici, pe potecă?! Mai pot sta singur câteva clipe în fața liceului: el și cu mine! O, de câte ori l-am trădat, de câte ori l-am părăsit cu colegii pe furiș, ca să ne ascundem în boschetele Cișmigiului, tovarășul drag și primitor al nostru, ai școlarilor ce
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
de drum, căci măria sa chemase oastea cea mare a țării. Șiruri de oameni Înarmați cu săbii, arcuri, buzdugane sau măciuci de pălit urșii, unii fără arme, alții doar cu câte un vârf de coasă, se scurgeau pe văi și pe potecile codrilor. Începuse să cadă burnița, iar drumurile erau Înnămolite. Apropiata sosire a iernii transforma pribegia În ceva mult mai deznădăjduit, Într-o plecare fără Întoarcere, Într-o ieșire din spațiul ocrotitor al casei, din universul blând al focului din vatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
că cineva luase o hotărâre fără ca el să fi dat un ordin. Calul său pornise spre nord fiindcă voia, poate, să ajungă undeva. Abia acum voievodul putea privi, În voie, Valea Bistriței. Nu era, nicăieri, nici un drum bătătorit. Erau doar poteci făcute de animalele pădurii În căutare de apă proaspătă. Șuvoaiele pârâului se Învolburau mai jos, bolborosind printre bolovani. Pe ambele maluri se ridicau brazi bătrâni, scorojiți, trăitori ai vremurilor de demult. Mai sus se ridicau alte creste, umbrite de alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
abruptă, iar trunchiul bătrânului brad căzut cu ani În urmă sub fulgerul unei furtuni veghea, jumătate ridicat, jumătate prăbușit, asupra unei poieni largi, străjuite de ceilalți brazi, drepți, Înalți și veșnici. Era un loc În care se ajungea greu, pe poteci știute doar de oamenii pădurii. Dar era un loc sigur. Voievodul se opri la marginea poienii, așteptând. În spatele lui, oastea de plăieși, țărani și răzeși se opri și ea. Se adunaseră, până acum, peste opt mii de oameni. Veniseră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Erina? E o bătălie aici, aproape... O simt până În podul palmei, de parcă m-aș bate chiar eu... Erina privi În depărtare, apoi În jurul lor. - Așa e... E o bătălie, pe dealurile Ilișeștilor... Dar În fața noastră, pe șleahul Sucevei și pe poteci, se strecoară o armată Întreagă de turci... Căpitanul se gândi câteva clipe, Încercând să refacă, din fragmentele de informații pe care le avea, tabloul acelui Început de zi. Rătăciseră zile Întregi spre Bradu Strâmb, apoi, după spusele sătenilor de la munte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
chiar eu am propus strategia de atragere a dușmanului În păduri și apoi spre acel loc, de unde o armată mică poate lansa un atac devastator asupra unei armate de mari dimensiuni. Văd că Ștefan și-a amintit de ea. - Pe poteci, fără să ne lovim de trupele lui Mahomed, poate vreo două ceasuri. - Mai repede, Erina. Trebuie să ajungem mai repede. - O să Încercăm. Urcăm vârful Cătlăbuga și coborâm direct În luminiș. E mai greu, dar e mai scurt. * La adăpostul liniei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dintr-un bidi. În jurul lor, copacii înalți se profilează pe cerul cenușiu. Este imediat după apusul soarelui. Pran coboară din mașină, întinzându-și picioarele amorțite, ca să scape de efectele drumului lung asupra trupului său. În fața mașinii, drumul devenit brusc o potecă îngustă, pare că se înfundă. Pran încearcă să deslușească întunericul. Este o lume densă, care respiră, pătată ici și colo de tufișuri roz și roșii, de rododendron. În jurul mașinii prăfuite, copacii freamătă de păsări, a căror comunicare învăluie totul, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]