2,788 matches
-
a lor. Din fericire pentru limbă, care rămâne cum vedeți, d-nealor divergează așa de mult în păreri încît oamenii chiar din această divergință pot învăța ce adevărate sunt părerile d-nealor. Pe de-o parte - nepăsare; pe de alta - idei a priori. [PSEUDOTALENT, TALENT ȘI GENIU] 2225 Iar voi, tineri cari vă otrăviți sufletele în această îmblătoare literară, ascultați sfatul unui om care vă voiește binele din inimă. Petrescu, pălămarul. - cizmariul.... croitorul, oameni onorabili, folositori șie și societății, au nevoie de ucenici
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
este, ele au o rațiune a lor de-a fi. Nu poate fi altfel, căci numai ceea ce este în adevăr e posibil. Ceea ce nu este și n-a fost niciodată, aceea nu e cu putință. Acesta-i un adevăr a priori sigur. [FIINȚĂ ȘI RAȚIUNE DE A FI] 2267 Nimic nu poate fi decât prin cuvântul, prin rațiunea în virtutea căruia este. IDEALISM ȘI MATERIALISM ["MATERIALIȘTII AU DOUĂ PROBLEME... "] 2255 Materialiștii au două probleme de rezolvat: Întîi: Daca materia, precum și-o
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
întregi în noi (ubicuitate în noi și în fiece ființă), numai din acesta se esplică, cu înlesnire putem zice, toate fenomenele. Din momentul în care am conceput această ideie - a independenței absolutului - esplicarea fenomenelor devine un fel de calcul a priori pe care esperiența nu are a-l confirma, ci a-l verifica. ["MONISM ȘI PLURALISM"] 2275B Da! chiar materialismul, fiind monist, e mai idealist decât oricare pluralism. Însă materialiștii să nu uite că sunt datori a esplica din acea materie
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
însăși. Aceste sunt calități organice ale chiar creierului nostru, sunt moara în care intră mișcările din afară pentru a ne da făina unui produs necunoscut, spre a ne da senzațiuni și idei coordonate după principii înnăscute. Dar ceea ce e a priori e moștenire se va zice? Bine. Ceea ce-au pus părinții înlăuntru iese azi la iveală; dar părinții înșiși n-au făcut decât să-și coadapteze intelectul unor medii consecutive și rezultanta acestor coadaptațiuni consecutive e inteligența noastră. D aceea
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
debil, ceea ce nu era de mirare pentru cei care-l cunoscuseră pe tatăl lui, Hervé Leguellec, În mod general ridicat la rangul de idiot congenital al insulei. Cu toții recunoșteau totuși că Pierric ar fi putut ajunge și mai rău. A priori, el nu moștenise apucăturile violente ale tatălui. Sau, cel puțin, nu le dovedise Încă niciodată pînă atunci. Laba grea se lăsă peste umărul Mariei, care se clătină, lăsînd să-i scape un țipăt Înăbușit. Dar, În loc s-o Împingă, mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Înfunda. Ea făcu o strîmbătură. - E ceva ce-mi scapă. Ar fi putut foarte bine să ia lingourile și s-o Întindă. De ce a rămas? - După părerea mea, pentru că altceva caută. - Crezi că e la curent În legătură cu copilul lui? - A priori, nu, dar cred că acesta e punctul lui slab... Iar dacă află că Pierric nu mai e mut, riscă să-l ia În vizor. * * * CÎtă vreme Pierric era la spital, supravegherea lui era ușor de asigurat, de altfel nimeni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
construiesc sistemele lor, în care încep să creadă sau nu, sau adună prozeliți în jurul lor. Pe oricare dintre poziții s-ar afla, oamenii se simt dezarmați în fața miracolului. Pentru a-l legitima, ei cer repetarea lui sau îl neagă a priori pentru că nu și-l pot explica, mulți au îndoieli și nu se pronunță. Istoric, omul a acceptat sisteme întregi de religii dintre cele mai îngrozitoare și inacceptabile naturii lui, dar omul individual nu poate accepta miracolul decât atunci când el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
suferința vieții. Abstractizarea pe care o efectuează știința este așadar dublă. Este în primul rând abstractizarea care definește lumea științifică ca atare drept una care scoate din joc în ființa naturii calitățile sensibile și predicatele afective care îi aparțin a priori pentru a nu reține din aceasta decât formele susceptibile a se preta unei determinări ideale. Neluarea în considerare a caracterelor subiective ale oricărei lumi posibile este indispensabilă din punct de vedere metodologic, în măsura în care aceasta permite definirea procedurilor ce permit dobândirea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în cultură, precum și această cultură însăși percepută ca presupoziția oricărei dezvoltări se organizează după cum urmează: 1. Cum să înțelegem posibilitatea însăși a culturii, adică, în cele din urmă, esența vieții? Ce trebuie să fie aceasta pentru a face posibilă a priori și, astfel, necesară dezvoltarea unei culturi? 2. Cum se realizează o atare dezvoltare pentru a ajunge la forme care se pretind a fi "superioare"? De ce astfel de forme îmbracă aceste modalități concrete determinate, care sunt arta, etica, religia? 3. Dacă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Acum, dacă în afara semnificației pe care au pentru savant, astfel de reprezentări sugerează o alta artistului sau iubitorului de artă, este tocmai pentru că lumea științifică este abstractă, pentru că ea provine din neluarea în considerație a elementelor sensibile ce aparțin a priori naturii și astfel oricărui lucru natural. Dacă acele culori și forme sensibile se mențin pe plăcile fotografice, unde sunt susceptibile să ne impresioneze prin armonia înfățișării lor, aceasta demonstrează că ele nu pot fi eliminate din natură, că abstracția galileană
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
său limită. Vom numi Corpropriere această Copropriere originară atât de originară încât face din noi proprietarii lumii, nu ulterior, în virtutea unei decizii luate de noi sau a adoptării de către o societate dată a unui comportament determinat în privința cosmosului, ci a priori, în virtutea condiției corporale a ființei în calitate de corp-propriat. Noi transformăm lumea, istoria umanității nu este altceva decât istoria acestei transformări, în așa măsură încât este imposibil să contempli un peisaj fără să vezi în el efectul unui oarecare praxis. Însă transformarea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și-a luat-o asupră-i filozofia clasică. Se arăta atunci că până și cea mai elaborată și mai abstractă cunoștință se produce în interiorul unui prim acces la lume, presupunând deschiderea prealabilă a acesteia. Aceasta este constituită de formele a priori ale intuiției și de categoriile înțelegerii, în ultimă instanță de Ek-staza ființei care le fondează la rândul lor. Condiția transcendentală a posibilității experienței în general este condiția științei înseși. La urma urmei, între filozof și savant are loc o împărțire
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
decât excluderea a ceea ce în om constituie esența sa proprie. Intentio științifică, identificându-se o dată în plus cu intentio galileeană, are prin urmare drept consecință imediată, în ceea ce privește aceste din urmă științe, dispariția obiectului lor. Devine astfel posibil să înțelegem a priori trăsăturile pe care le prezintă acestea încă de la apariția lor în cultura modernă. Aspectul principal al acestor trăsături constă așadar în faptul de a le retrage conținutul lor specific, prin intermediul înlăturării subiectivității. În drept, totuși, orice cercetare se definește prin
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de către întrebarea de ce, chiar dacă, condamnându-se în realitate pe el însuși, el pretinde a o înlocui. Incertitudinea tuturor cercetărilor care poartă în ele meteahna indelebilă a exteriorității ține de faptul că, aruncându-se în aceasta, ele s-au lipsit a priori de certitudinea în sine a vieții care singură putea să le confere un sens, o direcție, un "obiect" și, în acest fel, ineluctabilitatea unui fundament absolut. În raportarea la faptul uman considerat ca un fenomen transcendent se ridică o a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
frenezie care îi vine din eșecul său din eșecul la care ajunge, însă înainte de toate din cel din care purcede și al cărui patos îl însoțește în fiecare dintre fazele sale, determinând în mod global, ca un soi de a priori, această lume a barbariei și conferindu-i, sub pecetea acestei neliniști, un caracter singular, mai vizibil astăzi ca niciodată. Fuga de sine este titlul sub care putem cataloga aproape tot ceea ce se întâmplă sub ochii noștri. Nu știința în sine
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aspru Îi rosti numele. — Messer Durante? Dante Alighieri Își mușcă buzele, neștiind ce-i de făcut. San Piero ar fi trebuit vegheat, mai ales pe timp de noapte, de garda Prioratului. Ceremonia În decursul căreia fusese Învestit În funcția de prior abia se sfârșise, iar pungașii aceia deja trădau? — Messer Durante, ești acolo? Deschide. Nu putea șovăi. Poate că era nevoie de autoritatea lui pentru binele public. Se grăbi să-și pună bereta cu văl lung și să-și tragă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de atins, oferea un spațiu prin care se putea administra o lovitură mortală, Împlântându-i lama În ochi. — Sunt Bargello. Mă aflu aici din motive ce țin de datoria mea. Și de a dumitale, dat fiind că ai fost ales prior și, pentru două luni, vom depinde cu toții de domnia ta. Glasul omului căpătase un ton plângăreț, În timp ce căuta să se ițească În toată modesta sa statură. Dante se aplecă spre el, Încercând să Îi citească trăsăturile chipului, ascunse sub coif. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În fruntea altor tâlhari. Își slăbi strânsoarea pe mânerul dăgii. — Și prin care vrăjitorie s-ar putea asemui Îndatoririle noastre? — În biserica San Giuda, lângă zidurile cele noi, s-a consumat o crimă. Dintr-o dată, bărbatul se arătă șovăielnic, dinaintea priorului. — O crimă care... probabil că reclamă prezența autorității Comunei, bâigui el. — Cine a fost ucis? În loc de răspuns, Bargello Își deznodă anevoie legăturile din piele de la coif. În cele din urmă, izbuti să-și smulgă de pe cap greoiul acoperământ, de sub care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Bargello, ci cu mintea. De mintea mea ai dumneata nevoie. Dumneata, ca și ceilalți orbi. Ai făcut bine că ai venit la mine. Și mulțumește-i sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul nostru, al tuturor, care a voit ca eu să fiu prior, dacă Împrejurările sunt Într-atâta de obscure precum spui. — Așadar, vii? repetă omul, cu un ton al glasului care Îi trăda nerăbdarea. E niște apă, aici, pe jos, adăugă el apoi, arătând spre pardoseală. Dante nu Îi răspunse, absorbit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Se scutură, ridicându-și fruntea dintr-o dată, și apucă sceptrul aurit pe care Îl lăsase pe cufăr. — Să mergem, porunci, luând-o Înaintea lui Bargello peste prag. Străbătură lungul portic, unde dădeau ușile chiliilor. Dante se gândi la ceilalți cinci priori, cu siguranță cufundați În somnul tulbure al minților slabe, somn populat cu fantasmele preacurviei și ale lăcomiei. Apoi se opri, reținându-l cu mâna pe Bargello. — Pentru care motiv m-ai căutat pe mine? Celălalt Își drese glasul. Părea stânjenit. — Fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ai scris o operă. — Și la ce te-aș putea ajuta eu, un poet? — E ceva nebunesc În moartea asta. Dante hotărî să nu ia În seamă jignirea. Ce i-ar fi putut răspunde acelui idiot? — Se spune că, dintre priori, domnia ta ești cel mai nimerit... continuă Bargello. — Nimerit să ce? — Să... să cercetezi prin lucrurile secrete. Căpetenia gărzilor rosti aceste vorbe pe un ton aparte, de admirație și totodată de suspiciune. Secretul e antecamera crimei, credea el, pesemne, În mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lateral al turnului lui Farinata, șeful casei. Ruinele răsăreau din pământ ca niște uriași dinți sfărâmați. Acea esplanadă răvășită urma să devină adevăratul centru al orașului, În proiectele administratorului drumurilor. Mai Încolo, se zărea masa Întunecată a noului Palat al priorilor, de acum aproape finisat, cu turnul său nemăsurat. Un uriaș adormit, asemenea unui titan fulgerat de Jupiter, cu brațul Întins pentru a lovi cerul. Cine știe câte pietre ghibeline, Încă mânjite de sângele lor, nu fuseseră incorporate În zidurile sale. Oare nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În urmă, pe când făcea parte din Consiliul celor O Sută. Dintotdeauna se mândrise cu memoria lui. Chiar și În clipa aceea, ar fi putut recita cărți Întregi din Eneida. Parcă Îl avea și acum În fața ochilor, actul acela. „Cu licența priorului acestei Arte... se acordă dreptul de a ține prăvălie... meșterului Teofilo Sprovieri, medic și spițer, născut la San Giovanni d’Acri, și provenit de acolo...“ Prăvălie și laborator pe Via Lunga, În apropiere de Porta Romana. L-ar fi scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
medic și spițer, născut la San Giovanni d’Acri, și provenit de acolo...“ Prăvălie și laborator pe Via Lunga, În apropiere de Porta Romana. L-ar fi scos din pat. La urma urmei, omul acela Îi era Îndatorat. El era prior. Putea Încălca ora stingerii. Putea orice. Și apoi, mai era și membru În Arta spițerilor. Un confrate l-ar fi Întâmpinat cu brațele deschise. Un leac... un leac și puțintel aer proaspăt, și avea să Își Învingă durerea. Mărșăluitul până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu o mână tremurătoare. Dante se Îndreptă Într-acolo, satisfăcut de efectele pe care Însemnele autorității sale le produceau asupra concetățenilor. Se Întoarse să se uite după bărbatul care se Îndepărta grăbit, fericit că scăpase de un nebun Îmbrăcat În prior. Pășea Împiedicându-se În continuu de pietrele neregulate. De acum, junghiurile din tâmple Îi Întunecau vederea, preschimbând pavajul accidentat Într-o ceață de scânteieri. Nici el n-ar fi putut spune cum ajunsese la fântâna construită din blocuri cenușii, străjuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]