3,372 matches
-
văzut că încă sunt palid, bunicul coborâse între timp, ducându-se lângă nucul cel bătrân și spunându-mi să vin și eu, să mă uit la orașul întins la picioarele noastre, pentru că de-acolo, de lângă nuc, e cea mai frumoasă priveliște, mai demult era și o bancă acolo, dar acum n-a mai rămas din ea nici scheletul, nu-i nimic, vine primăvara, pământul s-a mai încălzit, spunând astea, și-a dezbrăcat haina, a întins-o peste smocurile de iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
noi nu ne văzuse, dar atunci i-a zvâcnit un umăr, a făcut un pas înainte și, cu mâinile încătușate, a atins marginea sicriului, și atunci am știut că totuși e conștient, că totuși i-a ajuns până la creier această priveliște, am crezut, pentru un moment, c-o să-l ia de mână pe bunicu’, dar el a strâns doar marginea sicriului, apoi și-a întors încet capul, uitându-se la tatăl lui, stăruind cu privirea pe chipul lui, și atunci am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Întorci. Și eu sunt În vacanță, și pentru multă vreme.” 4 Merge, ajunge la frontieră. Păsări de pradă se rotesc În jurul unui centru nevăzut - probabil un stârv. Mușchii coapselor răspund cu suplețe la denivelările drumului. O stepă gălbuie acoperă dealurile; priveliștea se Întinde la nesfârșit Înspre est. N-a mâncat din ajun; nu se mai teme. Se trezește, Îmbrăcat, culcat de-a curmezișul patului. La Monoprix, În fața intrării de serviciu, un camion descarcă marfă. E puțin trecut de ora șapte. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
să-i caut CD-ul cu Celine Dion ca să mai fiu atentă la împrejurimi. Nathaniel a făcut stânga și merge cu pași mari pe drum - dar eu pur și simplu nu mă pot mișca. Mă uit cu gura căscată la priveliștea din fața mea. Satul ăsta e absolut uluitor de frumos. Habar n-am avut. Mă uit în jur și privirea îmi zăbovește cu nesaț asupra zidurilor vechi, de culoarea mierii. Șirurile de case vechi cu acoperișuri foarte abrupte. Pârâul mărginit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
până departe spre pajiștea verde. Dedesubt se vede o mică terasă și o grădiniță de flori, cu clematite și trandafiri agățători. — E un loc frumos, spun, aplecându-mă pe marginea ferestrei. Îmi place. Cum stau așa și mă uit la priveliștea din fața mea, Londra mi se pare că e pe o altă planetă. Și, brusc, Arnold și Carter Spink și toți ceilalți par să aparțină unei alte vieți. Nu am scăpat doar din strânsoare, ci am scăpat de această viață, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sordid. — Nu vreau să aduc lumea aia în lumea asta, zic în cele din urmă. Pur și simplu nu vreau. Nathaniel dă să zică ceva, dar îmi feresc privirea, înainte să apuce să rostească vreun cuvânt. Mă uit iar la priveliștea idilică de pe fereastră, clipind în razele soarelui, cu mintea agitată. Poate că ar trebui să renunț să mă mai gândesc la tot coșmarul ăla. Să uit. Să-l las în urma mea. Oricum, sunt slabe șanse să pot dovedi ceva vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
oprește În fața casei și din ea iese același șofer În uniformă ca ieri. Deschide portiera și Jack iese din mașină. — Bună ! zice, mirat să mă vadă. Am Întîrziat cumva ? Nu ! Eu... Îhm... stăteam pur și simplu aici. Mă-nțelegi. Admiram priveliștea. Fac un gest larg spre drum, unde, pentru prima oară, observ un bărbat cu ditamai burdihanul, care-și schimbă roata la rulotă. Oricum ! zic, ridicîndu-mă rapid. Sinceră să fiu, nu sînt Încă gata. Vrei să intri cîteva minute ? — Sigur, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
a Întrebat Ravelstein, schițând unul dintre gesturile lui sacadate. I‑am confirmat că așa era. Ni se așternea la poale centrul Parisului - Place de la Concorde cu obeliscul, Orangerie, Chambre des Députés, Sena cu podurile ei pompoase, palatele, grădinile. Firește, erau priveliști grandioase și cu atât mai grandioase acum, când erau contemplate de la etajul de sus al hotelului „Crillon”, de către Ravelstein, care numai cu un an În urmă avusese datorii de o sută de mii de dolari. Sau poate chiar mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
devenit o figură națională (și internațională totodată - numai drepturile lui de autor din Japonia erau, cum spunea el cu extraordinară plăcere și lipsă de modestie, „feroce”), s‑a mutat Într‑unul din cele mai bune apartamente din zonă. Acum avea priveliști panoramice În toate direcțiile. Nici măcar răposata doamnă Glyph, cea care Îl exclusese de la mesele ei pentru că băuse Coca Cola din sticlă În fața lui T.S. Eliot, nu avusese o locuință mai bine plasată. În mod bizar, casa lui avea un aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Încleștați i se apropiaseră de urechile mari, de franjul de păr occipital care se zbârlea la liziera cheliei. Există capete pleșuve care‑și proclamă tăria. Așa fusese și capul lui Ravelstein. Dar acum devenise vulnerabil. Cred că era conștient de „priveliștea pe care o oferea”, vărsat peste bord, printr‑un soi de instalație navală, larg deschisă spaimei - isteriei ridicole. Totuși, iată‑l acum detașat din triunghi și așezat În scaunul cu rotile; triunghiul a fost tras de sub el și Nikki Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
gălbui. În spatele casei era un pom cu ramurile Încărcate de lămâi. Și Îndărătul lui, un deal povârnit. Ne luam cafeaua de dimineață la capătul străzii principale. În bistrouri și patiserii se vorbea un soi de franceză. Ședeam pe terasă admirând priveliștile. Dar ce mare lucru era de văzut? Sau de făcut? Ne Începeam ziua cumpărând cele necesare pentru masă. Pe urmă Înotam. Oglinda golfului era arareori tulburată de valuri. Puteai să plutești ore Întregi pe spate sau să zaci În nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
hotărât să‑mi recuperez uzul picioarelor. Sub duș eram sprijinit să stau În picioare și mă simțeam extrem de umilit când eram frecat cu săpun și clătit de infirmierele binevoitoare, care văzuseră la viața lor tot ce poate fi văzut, așa Încât priveliștea trupului meu nu le mai șoca. Presupuneam că experimentatul meu neurolog și, totodată, Îngerul meu păzitor, era familiarizat cu cazuri similare și știa foarte bine „la ce mă puteam aștepta”. Mâinile și picioarele aveau să mi se usuce și, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ochii femeii spălăcite, o blondă cu bube, de la mașina de găurit nasturi, în ochii ei nici albaștri nici verzi se distilează o rază X, un venin fără pereche, scopul oricărui plan cincinal, și psss! Totul se dizolvă. Un tremur cuprinde priveliștea, o clatină și-o răstoarnă, ducă-se! Ducă-se totul, cartierele de blocuri, macarelele, uzinele de mașini unelte, ducă-se cu drag tot, burghezia, proletariatul, pătura intelectuală, ducă-se! Rămân în picioare ruine urâte ca niște dinți stricați, prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Găsind prin vestiar o carafă rămasă fără toartă, o umple la chiuveta din WC și-i așează pe cei trei regi de Lancaster pe pervazul ferestrei dinspre parc. Venind dinspre Plevnei, Cornel îi va zări acolo mâine pe la prânz și priveliștea lor îi va strica toată ziua. Poate chiar toată săptămâna. O femeie cu părul scurt, vopsit în roșu burghez, ridică ochii tocmai când Iulia așează florile la geam. Izabela predă pianul la Liceul de muzică nr. 1. Dansul săbiilor i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de atâta bine. Nimic nu-i mai ajungea nimănui, nimic nu mai satisfăcea niciodată până la capăt: ghiftuiți, oamenii se sculau de la masă și plecau să mănânce în altă parte, să bea, să vadă, să pipăie, să guste alte și alte priveliști și trupuri și lichide și parfumuri. Și în goana asta după senzații multe și tari, așa cum bănuiți, tocau totul în jur ca lăcustele. Între timp, întrecerea între Ozymandias și sculptorul său urma neabătută. Totuși ceva i-a pus capăt. Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
se fugăreau prin pereți. Am continuat să locuiesc în mansarda aceea până acum o lună, când am fost adus în Israel pentru a fi judecat. Avea și ceva plăcut jalnica mea mansardă cu șobolani: de la fereastra din spate se deschidea priveliștea unui părculeț particular, un mic Eden format din curțile aflate în spatele caselor. Parcul acela, Edenul, era izolat de străzile din jur prin zidul format de casele de pe margini. Era destul de mare pentru a le permite copiilor să se joace în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
în camera de muzică a casei lui Werner Noth în curs de golire și am găsit-o acolo pe micuța Resi cu câinele ei. Pe atunci micuța Resi avea zece ani. Era ghemuită într-un fotoliu mare lângă o fereastră. Priveliștea din fața ei nu era cea cu ruinele Berlinului, ci livada îngrădită de ziduri, dantelăria de zăpadă făcută de vârfurile pomilor. În casă nu aveau căldură deloc. Resi era înfofolită într-un palton, o basma și ciorapi groși de lână. Lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
aflau dincolo de grădini, ascunse de vegetație. Pentru ca fiecare grădină să primească partea cuvenită de soare, fuseseră construite în spirală, iar din spațiul Mamaiei, aflat la parter, le puteai contempla curbura, pierzându-se în înălțimea celor cinci etaje. Nu era o priveliște plăcută, și nici utilă; soarele lipsea în cea mai mare parte a zilei, iar senzația de claustrofobie era pregnantă. Dimineața era cât de cât în regulă, dar la asfințit umbra spiralei devenea amenințătoare, ca un tirbușon gigantic gata să sfredelească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
încăpățânezi să nu fi disciplinat! spuse aceasta, târându-l după ea cu zgarda; nu se prefăcea atunci când scâncea de durere, pe jumătate sugrumat. —Jos. — Te suuun eu, a orăcăit el, pe când se îndepărta șchiopătând, în patru labe, oferindu-mi o priveliștea fundului său printre șireturile cu care se încheia costumul la spate. I-am urmărit îndelung, conștientă că, într-adevăr, mă va suna. Sally nu știa numărul meu, dar asta nu avea să-i stea în cale; știam că acest mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
progresul dumneavoastră nu aduce decât ambiție și căcat... Cineva, undeva, vrea să câștige milioane, smulgând din Masivul Papagalilor cuprul și, pentru asta, nu se dă în lături să porcăiască toată selva, să dea gata indieni și animale, să distrugă singura priveliște frumoasă care a mai rămas pe pământ. Și asta se numește progres! Vreți să vă spun ceva? Puteți să vă băgați în cur tot Progresul vostru... Inginerul zâmbi: — Într-un anume sens, sunt de acord. Vocea lui suna mai împăciuitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vreo schimbare. Dar nu era nici o schimbare. Nu va fi niciodată și ei o știau. De-a lungul a peste cinci mii de kilometri - luni de navigație! s-ar putea străbate râul San Pedro în aval și apoi Amazonul, fără ca priveliștea să se schimbe câtuși de puțin. Râul va fi mai lat, va ajunge chiar să se piardă din vedere malul opus, dar acel mal va fi mereu identic cu sine însuși, o armată de copaci înalți răsărind la malul apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ani îi fusese mereu dor de ceva și acum știa de ce anume: De orizonturi! Cu excepția lagunei, în puține locuri din selvă se putea găsi un câmp vizual care să atingă mai mult de două sute de metri. Zidul de vegetație tăia priveliștea și, cu timpul, se pierdea noțiunea de depărtare, se uitau întinsele câmpii, imensitatea oceanului și linia orizontului sub care se ascundea soarele. Marea! Poate că ar fi fost fericit pe o insuliță în chip de modern Robinson voluntar. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
urmă. Dacă nu s-ar fi grăbit să se întoarcă la coliba și la selva lui, i-ar fi plăcut să meargă din nou pe drumul acela, să se cațere de pe coastă până pe culmi și să-și umple ochii cu priveliștea ce se schimba pe măsură ce urca de la poalele Anzilor. Îi plăcea seninătatea gravă a locurilor pustii și înghețate, cam pe la patru mii de metri, ținut cu buruieni mărunte, de culoare brună, cu vânt înghețat, aer rarefiat și o tăcere nesfârșită... Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
aproape fără să-și mai tragă răsuflarea după lungul marș, sări la pupă, apucă padela în mâini și porni din nou la drum, înainte pe canal, spre mijlocul lagunei, de-a curmezișul mlaștinii, pe afluent în jos. Nu mai exista priveliște, nici orhidee, stârci, caimani sau nuferi. Nu mai erau capibara, tapiri, nici nori albi pe cerul indigo. Nu mai era decât apă, și apă, și iar apă, care părea nesfârșită dinaintea provei caiacului, sub presiunea vâslelor, lângă mâna Piei atârnând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pe lângă gară și coti la stânga În Canale della Misericordia, dincolo de a cărui gură de scurgere se afla insula cimitirului. De obicei, când trebuia să ducă oameni străini de Veneția cu o barcă cu motor, Brunetti se grăbea să le arate priveliștile și punctele de interes de-a lungul traseului. De data aceasta, Însă, se mulțumi cu cea mai oficială formulă de deschidere: — Sper că n-ați Întâmpinat probleme venind aici, doctore. Femeia se uită În jos la fâșia de covor verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]