2,781 matches
-
are o explicație științifică, înseamnă că nu s-a întâmplat. Apostolul Toma, în chiar necredincioșia lui, ar fi astăzi campionul credinței pe lângă un agnostic sau "spiritual" postmodern. Ceea ce urmărim noi este să atragem atenția cititorului asupra unor evenimente de istorie profană care se pretează la o interpretare nu doar filozofică, ci și teologică, ele servind ca obiect de studiu pentru teologia istoriei. Apărută ca disciplină de sine stătătoare la începutul secolului al XX-lea, teologia istoriei caută în aparentul haos al
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
care au stârnit mirarea istoricilor prin sfidarea logicii faptelor și impactul pe care l-au avut asupra mersului istoriei. Între chemarea lui Avraam și prezent, anticipând Parusia, aceste evenimente ale Istoriei Mântuirii (Heilsgeschichte) apar sub forma unor "parabole" de istorie profană. Descifrarea intuitivă propusă de noi acestor "parabole" nu anulează, ci, dimpotrivă, urmărește să stimuleze simțul critic al cititorului și să încurajeze viziunea personală a acestuia. Numai prin convergența acestor reflecții multiple este posibilă reconstituirea trecutului și, în cele din urmă
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
legate exclusiv de activitatea umană. Intuim aici o subtilă influență a lui Vico, pentru care tot ce iese din mâna lui homo faber are certitudinea lui verum factum. Disocierea este continuată și de filosoful german Karl Löwith, la care istoria profană și istoria sfântă apar ca două realități independente una de alta. Fiecare dintre ele operează într-un alt domeniu al cunoașterii. Istoria profană este obiectul anchetei istorice, al lui historia, în sensul definit de Herodot, în timp ce funcția cognitivă a istoriei
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
are certitudinea lui verum factum. Disocierea este continuată și de filosoful german Karl Löwith, la care istoria profană și istoria sfântă apar ca două realități independente una de alta. Fiecare dintre ele operează într-un alt domeniu al cunoașterii. Istoria profană este obiectul anchetei istorice, al lui historia, în sensul definit de Herodot, în timp ce funcția cognitivă a istoriei sfinte se realizează numai prin credință. Acesta identifică rădăcina răului în istorie într-o "creștinătate indusă în eroare, care confundă distincția fundamentală între
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
historia, în sensul definit de Herodot, în timp ce funcția cognitivă a istoriei sfinte se realizează numai prin credință. Acesta identifică rădăcina răului în istorie într-o "creștinătate indusă în eroare, care confundă distincția fundamentală între Heilsgeschehen (Istoria Mântuirii) și Weltgeschichte (Istoria profană)"17. Dimpotrivă, teologul catolic Hans Urs von Balthasar, la ale cărei idei subscriem și noi, sesizează, cu sensibilitatea specifică exegetului, anularea distincției dintre o istorie particulară a mântuirii evreilor și istoria universală în ruperea catapetesmei în momentul răstignirii lui Hristos
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
și răscumpărării: chemarea lui Avraam, ieșirea din Egipt a poporului lui Israel, Legământul de pe Sinai, profețiile și, mai ales, viața, răstignirea și învierea lui Iisus Hristos, prin care se dezvăluie adevăratul sens al istoriei 19. Delimitarea istoriei sacre de istoria profană prezintă riscul de a situa, prin absolutizare, însăși viața lui Iisus Hristos undeva în illud tempus, pe tărâmul mitului sau al speculației metafizice. De fapt, această teorie, apărută în lumea protestantă la începutul secolului trecut, este specifică teologiei dialectice a
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
Iisus. Dialectica celor două istorii este descrisă concis de Casserley: "Istoria terestră (secular history) este mijlocul cu care și prin care Istoria sfântă (sacred history) înaintează mereu mai mult în direcția scopului său"20. A separa istoria sacră de istoria profană, avertizează Gilbertson, ar alimenta un soi de gnosticism în cadrul căruia accesul la misterele divine s-ar face independent de orice fapt petrecut în istorie 21. Acest tip de gnosticism este anticamera existențialismului. Pentru Fericitul Augustin, istoria sfântă nu este numai
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
lui Dumnezeu. Așa cum am menționat mai sus, în lucrarea de față ne propunem să introducem ceea ce, paradoxal, a lipsit, până acum, nu doar filozofiei istoriei, ci și teologiei istoriei analiza faptului istoric. Putem oare îndrăzni să căutăm în istoria noastră profană actele excepționale ale intervenției divine? Nu ar fi aceasta o iluzie vecină cu sminteala sau o întreprindere descalificată din start de breasla istoricilor și de cititorul zilelor noastre? Desigur că această tentativă ar provoca ilaritate, dar nu este nici pe
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
față" (Corinteni, 13, 12). Ei sunt luminători în descoperirea iconomiei divine. Pentru a înțelege mai bine adevărata semnificație a "plinirii vremii", să urmărim etimologia cuvântului kairos. În limba greacă există două cuvinte pentru timp: chronos și kairos. Primul desemnează timpul profan, scurgerea cotidiană și măsura acestuia, în timp ce ultimul se referă la dimensiunea calitativă (quality time), la timpul potrivit 32, la "ceasul" ales de soartă pentru a dezvălui rostul lucrurilor de dinainte sau a le anunța pe cele ce vor urma. Ideea
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
iudeu sau păgân, creștin sau musulman, este făcut după chipul și asemănarea Creatorului său. Legea morală a lui Kant este legea naturală urmată de Iov. Suferința acestuia din urmă este dovada peremptorie că nu doar istoria sacră ci, și istoria profană, istoria seculară este câmpul de acțiune al Providenței divine. Mai mult, cartea lui Iov arată atotputernicia lui Dumnezeu și futilitatea oricărei tentative omenești de a găsi o justificare sau compensație karmică pentru orice se petrece în istorie. Taina nonsensului aparent
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
poate și de maniheism, îl regăsim în cele două cetăți ale Fericitului Augustin, care nu sunt delimitate clar, ci se suprapun până la Judecata Universală. În Istoria ecleziastică, Eusebiu de Cezareea a expus întreaga istorie a lumii, atât sacră cât și profană, ca un proces călăuzit de cunoașterea divină. În lipsa unei monarhii universale, crezul mântuitor al creștinismului nu s-ar fi putut răspândi în toată lumea locuită. Creștinii sunt cetățenii naturali și adevărați ai Imperiului Roman 57. În eschatologia orientată către lume a
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
în pustiu, Goethe avea să rezume tema istoriei în lupta dintre credință și necredință. La prima vedere, istoria lumii pare o succesiune fără noimă de generații și imperii. Văzut însă cu ochii credinței, cursul sinuos al ambelor istorii, sacră și profană, apare ca o ordinatio Dei. Teologia istoriei nutrește o asemenea simetrie, numită dualism un progres marcat de semn negativ, un contraprogres cu sens și valoare inverse celor ale cetății binelui 68. Providența divină depășește intențiile oamenilor, și acest lucru este
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
a-L servi). Pax terrena, realizată de Imperiul Roman, nu era decât o condiție temporară și nu avea o importanță prea mare din perspectiva cetății lui Dumnezeu. În timp ce Eusebiu a interpretat paralelismul evenimentelor, persoanelor și instituțiilor în istoria sacră și profană ca semn de interdependență, Augustin le situează în planuri diferite. La fel ca la Sf. Irineu și ca în scrierile sale contra donatiștilor, Augustin a susținut că nu putem ști până la sfârșitul vremurilor cine va fi salvat, Biserica terestră fiind
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
sacră sau profană în istorie, spune Bossuet, înseamnă a nega ordinea, moralitatea, a nega însuși divinul 79. Prima parte a Discursului face o recapitulare succintă a celor douăsprezece epoci și a celor șase vârste ale lumii, fără a separa evenimentele profane de cele sacre. A doua parte explică istoria religiei focalizată pe destinul poporului evreu, în timp ce ultima parte se referă la istoria imperiilor. Religia și guvernarea politică sunt pentru Bossuet "cele două puncte în jurul cărora se învârt toate lucrurile omenești"80
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
pentru fenomenul credinței: În cadrul istoriei, Iisus ca Hristos poate fi înțeles numai ca un mit. Dar ca Hristos, El aduce lumea Tatălui"15. Divorțul credinței de istorie, apărut ca o reacție exagerată la teologia liberală, implica separarea completă a istoriei profane de istoria mântuirii și golirea de conținut providențial a oricărui fapt istoric, inclusiv Învierea lui Iisus. Bultmann, discipolul lui Barth, merge până la a nega categoric însăși noțiunea de miracol, considerată desuetă pentru secolul al XX-lea. "Și dacă Iisus n-
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
afirmă că faptul Învierii nu este accesibil numai credinței, ci "oricui are ochi să vadă". Plecând de la o concepție istorică care subliniază contingența, accentuând unicitatea evenimentelor istorice, el consideră Învierea un fapt istoric care poate fi stabilit de orice istoric profan dacă nu se apropie de el cu prejudecata necredinței 20. Pannenberg formulează ceea ce s-a numit cristologie de jos în sus (christology from below), în care se pornește de la personajul istoric Iisus, de la viața și propovăduirea sa pe pământ pentru
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
o tratare separată. Spunem "susceptibile" pentru că, în afara teofaniei Întrupării, și aceasta contestată de unii, nu putem și nici n-am intenționat să dovedim, cu probe, intervenția lui Dumnezeu în istorie. Ceea ce am vrut însă a fost să arătăm că Istoria profană (Weltgeschehen) nu poate fi separată de Istoria Mântuirii (Heilsgeschichte). De la Hristos încoace, Istoria este una și indivizibilă. "Noi facem parte din aceeași istorie în care Avraam a fost chemat, în care Israel a fost judecat și eliberat, în care Iisus
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
comunitatea credincioșilor și pe coeziunea grupului format în cadrul bisericii, protejându-i mai bine pe cei afiliați Bisericii. Pe de altă parte, conform lui Berger, protestantismul "dezvrăjește lumea", elimină sacrul din viața cotidiană, rupând legătura dintre lumea sacră, transcendentă și cea profană, cotidiană. În acest context, realitatea devine deschisă investigației cu mijloace raționale, științifice, miracolul nemaiputând să fie conceput. Prin comparație cu Europa de Vest, predominant Catolică și Protestantă, secularizarea în Europa de Est, predominant ortodoxă a cunoscut o evoluție diferită. Rémond (2003) arată că dominația
by Mălina Voicu [Corola-publishinghouse/Science/988_a_2496]
-
l'histoire de religions, Paris, 1953, ed. a Il-a, 1959, ed. a IH-a, 1964, trad. span. Madrid, 1954; Mythe reves et mysteres, Paris, 1957 ; Le Yoga, Paris, 1960 ; Aspects du mythe, Paris, 1963 și Le sacre et le profane, Paris, 1965. Intr-un articol recent publicat în revista History of Religions Chicago, 1965, nr. l, p. l-17, al cărei coeditor este, M. Eliade, reia această observație, adăugind, programatic, necesitatea lărgirii conștiinței europene, prin asimilarea înțelepciunii și artei popoarelor
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
ce a dus la ruptura dintre catolici și protestanți" (ibid., pag. 245). Eminescu a remarcat primul că filozoful e uneori mai aproape de spiritul eclesial decât preotul, îngrijorându-se de ireligiozitatea ce bântuia secolul său, sau, cu termenii lui Mircea Eliade, profanul ecranează sacrul (dominantă în cartea Rosei del Conte din 1962, deși descoperită de Nichifor Crainic încă din 1940), iar "Demiurgul a murit". Arta moderna desacralizează lumea, dar nici nu se poate substitui religiei (Valéry, Claudel) sau poate doar o transcendență
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
completare: astfel, descompunerea (putrefacția) este un simbol alchimist, o poartă (sau o condiție) necesară înălțării la cer. De asemenea, oglinda nu admite doar un aspect reflexiv și un spirit narcisiac, ci și un element religios. Ambivalența simbolisticii oglinzii (laic și profan) pretinde similitudinea dintre creația naturală care e o imagine în oglindă a naturii divine. Oglinda spune adevărul "Cuique suum reddit" și "Întoarce fiecăruia ce-i dă". Complexul bacovian, așa cum îl denumește, îl descrie și îl explică pe larg domnul Theodor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
goale! m-a avertizat insistent că vrea să doarmă! e și tatăl ei alături, știu și tac, de ce ai pus pe ea atîta grăsime, așa te răzbuni pentru viața sedentară pe care o duci? lumini peste cîmpuri la modul inițiatic profan, de resort explicativ, cîteva secole de inerție și strălucirile se vor stinge în lămpi de tipurile cunoscute, feroviar, natural, narativ, lucrativ, departe de ochi vederile orbilor, adînci pentru lume, orice retorică este confortul care o face, cît pune el pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
în curînd exploatabil, "Nelu Gălbenuș import-export" benzinăria, odată ai zis că ții cu ei, și de ce nu-mi zici? da' pe mine mă dă altul de gol? în ziua de azi, 50.000! Tecuci schimbă locomotiva, ritualul obligă la intuirea profanului, să fiu chiar atît de desprins? Beckham mănîncă placenta pruncului cînd i se naște, cățea, taxiurile se înțeleg prin lumini, rătăcesc Bărăganul de pe acum, drumul pretenții minime față de potențial, aici s-au văzut biletele? Feroviaromânia în călători întinși cîte unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
trei turle, corp de blocuri Toplița, troițe la case, lemnul halele de prelucrare, cu retorici de rezervă: (1) barbaria urbanizare capitală, Bucureștiul în frunte, plin de praful oamenilor și de cîmpii înădușiți în el; (2) botezul, prea stinsa apă a profanului, mereu pregătită și la el nu ajunge, "Company International Ro" pe al doilea camion, duce lunca în ras cu unda, a văzut la desene animate, hai să ciocnim! dă să ciocnim! scurge direct prin amintire, ultimul drum, ca și băutura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
concomitente, biserica din cartier peste linii, plecarea din Bacău opțiunea pentru interiorizare, iluzoriu cu ea, nu te amesteca în troace că te mănîncă porcii, cea călătoare una dintre ele! consultă Cleopa, Ilie, Cuvînt de învățătură, cîștigul bisericii în relație cu profanul teoriei, cu profanul practicii și altele, geamurile ferecate în împărăția oglinzii cu tatăl și fiica și matroana, fata n-am deschis gura, n-am ripostat! peste Moldova răutate de rîu, transgresează oglinda, voi stați în ea bondari în insectar, profită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]