5,828 matches
-
fragmentelor 11‑13 din comentariul arab la Apocalipsă, Anticristul ar fi capul fiarei marine (aceeași îndepărtare de textul original), care va fi disprețuită („rana”) și care se va „vindeca” prin „semne și minuni”. Cele două coarne reprezintă aici Legea și Profeții (cap. 11). Să revenim la textul nostru: monstrul marin reprezintă „domnia lui Augustus, părintele împărăției romanilor”(49, 2‑3): Fraza: „Și toată puterea Fiarei celei dintîi, Fiara aceasta o punea în faptă; și a făcut ca pământul și toți locuitorii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vindecat, adică, mai întâi capul i‑a fost doborât și batjocorit, împărțit între zece coarne, dar pe urmă, ea [Fiara], din cale‑afară de șireată, va face să apară un cap ca și vindecat, nou‑nouț. 3 Despre aceasta vorbește și profetul: va da un duh chipului și chipul va vorbi (Apoc. 13,15). Îl va învigora și‑l va întări iarăși prin legile sale, făcând în așa fel încât toți cei ce n‑ar voi să se închine chipului Fiarei să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
că acesta [Imperiul roman] este cu adevărat [Anticristul], nici să ignorăm că el se poate numi și altfel, ci adăpostind taina lui Dumnezeu în inimă curată (1Tim. 3, 9) cu teamă și cu credință să păstrăm cele spuse de fericiții profeți, pentru ca știind dinainte cele ce se vor întâmpla să nu fim clintiți din loc. Când va veni timpul și cel vestit se va arăta [în carne și oase], atunci și numele său va fi dezvăluit direct tuturora. Urmând exemplul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
devine prudent: „Despre acest nume, așa cum ne‑a povățuit și învățat fericitul Ioan, nu trebuie să aflăm prea multe amănunte. Ajunge să‑l intuim doar” (50, 1). Împrejurările îl vor descoperi la vremea potrivită. În afara acestor cifre învăluite în mister, profeții oferă și alte informații cu privire la Anticrist. Daniel spune: 6∀ℜ ≅®漀ϑ≅4 ∗4∀ΦΤ2ΖΦ≅<ϑ∀4 ƒ6 Πγ4Δ∈Η ∀⇔ϑ≅¬, +∗Τ: 6∀ℜ 9Τ∀∃ 6∀ℜ ΔΠ← Λ⊇™< !::Τ < (11, 41). În consecință, afirmă Hipolit (51), „fiii lui Esau” (Gen
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în cele din urmă ea va înnebuni” (Ier. 17, 11) (De Christo... 54, 2). Iată interpretarea, de o savoare cu totul aparte: Nu strică, pentru lămurirea subiectului nostru, să descriem un obicei al acestei vietăți. Căci nu degeaba a rostit profetul cuvintele de mai sus, folosindu‑se de o parabolă. Într‑adevăr, prepelița este un animal tare țanțoș. Ori de câte ori ochește prin preajmă un cuib al altei prepelițe, plin cu pui - tatăl fiind plecat prin miriște [după mâncare] - ea începe să imite
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mândrește cu puii altuia, de parcă ar fi ai săi. Când însă adevăratul părinte se întoarce la cuib și țipă cu propriu‑i glas, recunoscându‑l îndată puii îl părăsesc pe părintele vitreg și se grăbesc să ajungă la cel adevărat. Profetul s‑a folosit de o astfel de analogie pentru a vorbi, de fapt, despre Anticrist, care cheamă la el întreaga omenire, socotindu‑i ai săi pe niște străini și făgăduind tuturora o eliberare deșartă, el, care nu e în stare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dorințele evreilor. Capitolul 58 constituie o virulentă diatribă împotriva „trădătorilor lui Dumnezeu”, împotriva „persecutorilor sfinților”, având ca model cunoscutul discurs al martirului Ștefan din Faptele Apostolilor (cap. 7). Iudeii sunt actorii unei escalade a nelegiuirii - ei au trădat succesiv Legea, Profeții, Evangheliile și Apostolii (58, 2) - care va culmina cu recunoașterea lui Anticrist. În același timp, Hipolit citează Is. 18,1‑2, dând pasajului o interpretare eclezială. Este vorba de metafora Bisericii‑navă „zguduită de furtuni” pe „marea lumii” (59, 1
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tronului său, adică, Cel născut veșnic de Biserică este împărat ceresc, nu pământesc, precum vestise David: Zise Domnul către Domnul meu: Șezi la dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii tăi așternut la picioarele tale (Ps. 110,1). Apoi zice [profetul Ioan:] Și când a văzut balaurul a început s‑o prigonească pe femeia care născuse pruncul. Dar femeii i s‑au dat două aripi ale Vulturului celui mare, ca să zboare în pustietate, să i se poarte de grijă acolo o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
drama) este simbolul lumii, iar Suzana, cel al Bisericii: „Suzana e figura Bisericii, bărbatul ei, figura lui Cristos. Grădina din apropierea casei simbolizează societatea sfinților, plantați ca niște pomi roditori în mijlocul Bisericii: Babilonul este lumea aceasta” (I, 14, 5). În consecință, profeții au întrezărit în soarta cetății Babilonului cursul istoriei omenirii: „Cum să nu recunoaștem deci în aceste evenimente prezise odinioară de către Daniel la Babilon, ceea ce se înfăptuiește și în zilele noastre în lume? Statuia care i s‑a înfățișat atunci lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în zece democrații rivale. Dar aceasta nu se va întâmpla mai devreme de câteva secole, după cum vom vedea mai departe. Roma ambivalentă: imagine a Anticristului și katechon Asupra acestui punct, Hipolit ridică o întrebare destul de stânjenitoare, surprinzătoare chiar: „De ce preafericitul profet a dat câte un nume simbolic de fiară tuturor imperiilor precedente, dar n‑a spus ce fel de fiară reprezintă imperiul de acum?”. Cu alte cuvinte, de ce ultimul imperiu nu este și el reprezentat printr‑o ființă anume, ușor de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ar putea fi respectată niciodată o lege care lezează integritatea credinței creștine. Obligat să aleagă între calitatea sa de cetățean roman și cea de membru al Bisericii, adevăratul credincios nu va ezita nici o clipă, ci va urma fără teamă exemplul profeților și apostolilor, care au acceptat cu bucurie martiriul pentru adevărul ceresc. După exemplul profetului Daniel, aruncat în groapa cu lei, simbol al lumii pământești, el trebuie să‑și păstreze intacte credința și nădejdea: „Fă, dar, asemenea lui Daniel, nu te
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
aleagă între calitatea sa de cetățean roman și cea de membru al Bisericii, adevăratul credincios nu va ezita nici o clipă, ci va urma fără teamă exemplul profeților și apostolilor, care au acceptat cu bucurie martiriul pentru adevărul ceresc. După exemplul profetului Daniel, aruncat în groapa cu lei, simbol al lumii pământești, el trebuie să‑și păstreze intacte credința și nădejdea: „Fă, dar, asemenea lui Daniel, nu te teme de tirani și nu te supune poruncilor omenești. De vei fi aruncat în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sufere martiriul, în timp ce pe alții îi cruță? Care este adevărata motivație, dacă există una, pentru care Dumnezeu face o atare discriminare? Problema pleacă de la două episoade relatate în Cartea lui Daniel: cei trei tineri în cuptorul încins (cap. 3) și profetul aruncat în groapa leilor (cap. 6). În aceste două cazuri, Dumnezeu nu îngăduie moartea condamnaților, ci toți depășesc încercările la care sunt supuși datorită protecției sale binevoitoare. „Oare de ce”, se întreabă exegetul, „Dumnezeu îi salva pe martirii de odinioară, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ale acesteia. Foarte probabil, exegetul pledează pentru o întoarcere la Vechiul Testament, precum și la mărturiile sigure și edificatoare ale Scripturii, ca reacție împotriva acestui profetism extatic. Scriptura este, așadar, unicul instrument capabil să garanteze autenticitatea unei profeții și, din această perspectivă, profetul însuși trebuie să fie și un fin exeget. Pentru a exprima această idee, Hipolit inserează, în capitolele 18‑19, două istorioare, ai căror protagoniști ar fi putut fi în viață la acel moment. Cea dintâi (IV 18) prezintă cazul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Celsus aduce o discuție de ordin teologic pe terenul alunecos al politicii. Aproape în aceeași perioadă, un alt personaj, supărător pentru putere, Apoloniu de Tyane, avea aceeași soartă. Cum bine a demonstrat F. Heintz, acest tip de reacție vizează orice profet taumaturg de la sfârșitul Antichității, orice personaj învestit cu puteri excepționale și susceptibil de a destabiliza, prin aceasta, ordinea existentă. Care erau, concret, faptele reprobabile imputate celor încadrați în această categorie? „În sistemul juridic roman, învinuirea de vrăjitorie desemna mai întâi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al vieții private capabil, în orice moment, să răstoarne ordinea publică. De aici riscul, la care se expunea orice formă de religiozitate nouă, de a fi denunțată ca dușman al establishment‑ului. „Pentru oricine vrea să pună în discuție autoritatea profetului taumaturg, acuzația de vrăjitorie era de departe cel mai eficient instrument defăimător.” Aceleași acuzații revin în CC 2, 49 și 6, 40. În răspunsul său, Origen îi reproșează lui Celsus că nu distinge între marea masă a vrăjitorilor și cei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
diferențiate, căci, dacă nici un fel de magie nu este a priori legitim, cum putem salva atunci caracterul divin și, în cele din urmă, legitimitatea minunilor realizate de însuși Cristos? Este evident, conchide el, că exisă false minuni, săvârșite de falși profeți, atât în sânul religiei păgâne, cât și în religia creștină, dar, recunoscând aceasta, trebuie să admitem că prezența minunilor este o realitate care nu poate fi negată fără riscul de a sărăci, chiar a goli de sens, lucrarea pământească a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
binelui și o alta, la fel de diversificată, a răului. Personificarea binelui este Isus, Fiul lui Dumnezeu, „izvor nesfârșit de transformare, de vindecare și de îmbunătățire pentru neamul omenesc” (6, 45); personificarea extremă a răului este dușmanul lui Cristos, Anticrist, „fiul diavolului”. Profeții au anunțat venirea celor doi, pentru binele tuturor credincioșilor. Strategia răului este de a acționa totdeauna incognito. Potrivit spuselor lui Origen, Anticristul își va ascunde identitatea sub masca semnelor și minunilor pe care le va săvârși: „Fiind propriu răului, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
2,1‑12 și un fragment din Dan. 7. El admite că Pavel ascunde anumite lucruri (are în vedere, probabil, problema spinoasă a katechonului), dar le face cunoscute pe cele mai importante: modul, data și motivul venirii Anticristului. Înainte de Pavel, profetul Daniel dezvoltase deja o schiță a succesiunii imperiilor din vremea sa și până la sfârșitul lumii, accentuând figura ultimului împărat‑tiran. Pentru subiectul nostru, această anticristologie sumară, rudimentară chiar, nu prezintă nici un interes. Ea ajunge să dobândească însă o înaltă semnificație
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
reflectă în maniera cea mai completă, ca într‑o structură fractală. Am spus unicitate și multiplicitate. Nu trebuie să pierdem totuși din vedere disimetria sistemului. Cristos este uerum et unum uerbum vestit de‑a lungul timpului printr‑o multitudine de profeți autentici. Anticristul nu este însă unic, ci multiplu. Există tot atâția anticriști câți ereziarhi (Marcion, Valentin etc.), fiecare din ei dispunând la rândul său de o armată de pseudoprofeți (falsi prophetae). Mai mult chiar, ducând abstractizarea mai departe, Origen ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Scripturii. Doctrina teologică a recapitulării presupune deci, în egală măsură, o doctrină hermeneutică, perfect complementară. În cazul lui Irineu, hermeneutica se subordonează teologiei, prin aceea că justifică, o dată în plus, unitatea divină (Dumnezeul lui Isus vorbește de asemenea prin gura profeților). În cazul lui Victorin, lucrurile se schimbă, în sensul că hermeneutica dobândește o oarecare autonomie în raport cu teologia. Deși derivat originar din principiul teologic, principiul sau teoria recapitulării devine într‑o oarecare măsură autosuficient, funcționând la nivelul strict al textului. De
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sole”. Să fie oare vorba de o modificare tacită a textului Apocalipsei din partea exegetului său? Fără îndoială. Pentru Victorin este semnificativă tocmai ideea de coborâre a îngerului pe pământ în scopul îndeplinirii misiunii kerigmatice. Iată interpretarea versetului: „Textul vorbește despre profetul Ilie, care trebuie să vină înainte de vremea lui Anticrist, pentru a reface Bisericile și a le întări împotriva persecuției de nesuportat” (7). Activitatea profetului Ilie are loc într‑o perioadă de haos social și de persecuție (8). Cu toate acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
coborâre a îngerului pe pământ în scopul îndeplinirii misiunii kerigmatice. Iată interpretarea versetului: „Textul vorbește despre profetul Ilie, care trebuie să vină înainte de vremea lui Anticrist, pentru a reface Bisericile și a le întări împotriva persecuției de nesuportat” (7). Activitatea profetului Ilie are loc într‑o perioadă de haos social și de persecuție (8). Cu toate acestea, ea se va solda cu o serie de convertiri ale evreilor și păgânilor. În capitolul 11 se vorbește însă nu de unul, ci de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ci de doi martori, insistându‑se asupra activității lor înfricoșătoare: „Toate plăgile pe care îngerii le vor dezlănțui se vor abate [asupra pământului] la cuvântul celor doi martori” (11, 2). În comentariul lui Victorin, alături de Ilie, apare un al doilea profet, identificat cu Ieremia: „Mulți cred că Ilie este însoțit de Elisei sau Moise. Dar aceștia au murit amândoi. În schimb, nu aflăm de nicăieri că Ieremia ar fi murit. Înaintașii ne‑au transmis că celălalt profet nu poate fi decât
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apare un al doilea profet, identificat cu Ieremia: „Mulți cred că Ilie este însoțit de Elisei sau Moise. Dar aceștia au murit amândoi. În schimb, nu aflăm de nicăieri că Ieremia ar fi murit. Înaintașii ne‑au transmis că celălalt profet nu poate fi decât Ieremia” (11,3). Și în acest punct, Victorin reprezintă o excepție. Deși cunoaște tandemurile Ilie‑Moise și Ilie‑Elisei, le respinge, arătându‑se favorabil celuilalt, la fel de „exotic”, Ilie‑Ieremia, fără măcar să‑l menționeze pe cel de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]