KorAP: Find »[drukola/base=pușcă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...80 81 82 ...220 >

5,478 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

lucrurile se vor liniști, dacă este vreo bănuială. De știut, nu se putea să știe vânătorul. N-avea de unde. Ș-apoi era destul de liniștit. Iată-l: cu pipa-n colțul gurii, desleagă frânghia, așază opăcinele și-și potrivește cu grijă pușca la botul luntrii. Mă privește în treacăt, să vadă dacă m-am așezat bine, și împlântă în apa noroioasă o lopată. Ne urnim. Intrăm încet în papură, apoi pe cărarea din trestii. Astăzi am cam întârziat. Soarele asfințește într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
întâlnirii! Și deodată o lumină mă orbește, mă face să închid ochii, amețit. Am înțeles! —Ai înțeles? zise greu Marin, răsărind lângă mine. Ochii rotunzi mă privesc și ard. Îi simt răsuflarea zgomotoasă. De ce mi-ai înșelat copila?... Eu, cu pușca în dreapta, cu stânga în lungul trupului, îl privesc uimit. Și ceva rece mă înfășură, ca un șarpe ce mi se încolăcește în jurul trupului. Mi-i gâtul uscat, limba grea. Nu pot rosti nici un cuvânt. Și înțeleg, înțeleg ce se va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Bătaia copoilor răspunse răsunător: chiaf! chiaf! Se auziră și voci omenești. Și pe poteci, din lumină, intrară, cercetând cu ochii desișurile, doi oameni. Unul era „boierul“: se cunoștea după îmbrăcămintea de postav verde, după pălărioara cu pană de gaiță, după pușca curată și lucitoare, fără cucoașe. Era un bărbat tânăr încă, cu fața plină, roșcovană, cu puțină mustață bălaie, cu puțin pântece. Un om bine hrănit, cu obrazul mulțămit și cu ochii veseli. Celălalt, pădurarul, era un zdrahon nalt și spătos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
hrănit, cu obrazul mulțămit și cu ochii veseli. Celălalt, pădurarul, era un zdrahon nalt și spătos, cu mustața groasă, întunecoasă, dar cu privirea limpede și senină. Avea tașcă cu nasturi de alamă la șold în stânga, și ducea în cumpănă o pușcă sub cucoașele căreia, ca să nu ruginească oțelele, pusese câte-un petec de blăniță de iepure. Ia mai strigă, Vasile, cânii... zise boierul, întorcând capul spre pădurar. Vasile trase de la șold, din dreapta, cornul, îl dusela gură și slobozi trei sunete prelungi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Grigoriță... (Și Vasile înjură și arătă cu mâna, de la pământ, mărimea lupului.) Încep eu a scheuna; se opresc ei, miroasă vântul, pe urmă pornesc spre mine cu cozile târâiș pe omăt... Eu tac... Ei s-au apropiat. Atuncea am ridicat pușca și l-am însemnat pe cel dinainte, pe cel mare... (Aici Vasile înjură iar, de mamă, pe lupul cel mare din frunte.) L-am însemnat, cucoane, și când am aprins, belciug s-a făcut pe omăt!... Și când a sărit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sărit al doilea peste istalalt, l-am luat și pe-acela la ochi, și când am slobozit l-am răsturnat curmeziș peste cel dintăi. Cu altă înjurătură, pădurarul se opri, privi în urmă la câni, după aceea își cercetă oțelele puștii. Da’ ceilalți? zise cuconu Grigoriță. —Ceilalți s-au dus la mama dracului. Ce erau să mai aștepte?... Boierul zâmbea mulțămit. Scoase, mergând, tutunul; dădu de o țigară pădurarului, își răsuci și el una; Vasile scăpără; aprinseră; și acuma mergeau tăcuți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cățără pe trunchiul unui copac în calea lor. Îi privi o clipă cu ochișori negri, se dosi după o cracă, sări ca o minge castanie de păr, în alt copac, și se pierdu în frunziș. Boierul tresărise, cu mâna pe pușcă; apoi se liniști, pe când Vasile zicea încet: Ia, o biată dihanie mititică... Așa merseră o vreme, într-o liniște deplină, prin mirosul umed al pădurii. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de departe și se stângeau între frunzișurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lanțuguri, neliniștiți. Vasile se plecă asupra hleiului jilav. — Iaca, se cunoaște, urmă proaspătă... Cuconu Grigoriță se plecă și el, privind cu luare-aminte. Își așeză după aceea torba în stânga, cuțitul de vânătoare în dreapta, își îndesă pălăria în cap și-și pregăti pușca. Hai, Osman! vorbi pădurarul cătră câni. Puneți botul... Hai și tu, Frișcă!... Ce? nu simți putoarea caprei?... Copoii, eliberați, dintrodată porniră în lungul costișei și dispărură în tufe. Vasile zise: —De-acuma să ieșim în luminiș și să așteptăm... trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
porniră în lungul costișei și dispărură în tufe. Vasile zise: —De-acuma să ieșim în luminiș și să așteptăm... trebuie să le gonească... Capauca asta a mea, așa cum o vezi, le știe sama... Îți aduce, cucoane Grigoriță, capra la buza puștii... Boierul tânăr era cam neliniștit. Răsuflă adânc de două ori și se luă după Vasile, cu pușca pregătită. În curgerea lină a văii, o poieniță se deschidea, dormind parcă într-o pulbere de lumină, într-o neclintită singurătate. Pădurarul îndreptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să așteptăm... trebuie să le gonească... Capauca asta a mea, așa cum o vezi, le știe sama... Îți aduce, cucoane Grigoriță, capra la buza puștii... Boierul tânăr era cam neliniștit. Răsuflă adânc de două ori și se luă după Vasile, cu pușca pregătită. În curgerea lină a văii, o poieniță se deschidea, dormind parcă într-o pulbere de lumină, într-o neclintită singurătate. Pădurarul îndreptă capul. Boierul tresări. Un chefnit de câne sunase de două ori în adâncimi, ca sub niște bolți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
tufe dese, cu foșnet iute, răsări o căprioară cenușie, pe picioarele-i subțiri și sprintene. Ca o săgeată trecu pe lângă boier, la cinci pași. Pădurarul tresări. Cuconu Grigoriță se smuci în sus ca trezit cu spaimă într-o visare; puse pușca la ochi cu repeziciune, și slobozi două focuri unul după altul. Prin fumul risipit văzu căprioara în fuga-i de vânt în lungul poienii. Înghiți de două ori, frânse pușca cu mânile tremurătoare, și o încărcă iar. Dar prin fumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în sus ca trezit cu spaimă într-o visare; puse pușca la ochi cu repeziciune, și slobozi două focuri unul după altul. Prin fumul risipit văzu căprioara în fuga-i de vânt în lungul poienii. Înghiți de două ori, frânse pușca cu mânile tremurătoare, și o încărcă iar. Dar prin fumul care se trăgea lin la o parte, pădurarul sta cu arma la ochi. —Trage! strigă cuconu Grigoriță. Pușca lui Vasile bubui. Clocotul ei ajunse bubuiturile celor dintăi două împușcături. Sălbătăciunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fuga-i de vânt în lungul poienii. Înghiți de două ori, frânse pușca cu mânile tremurătoare, și o încărcă iar. Dar prin fumul care se trăgea lin la o parte, pădurarul sta cu arma la ochi. —Trage! strigă cuconu Grigoriță. Pușca lui Vasile bubui. Clocotul ei ajunse bubuiturile celor dintăi două împușcături. Sălbătăciunea, printre copaci, făcu o săritură, o zăriră amândoi după aceea ca o nălucă printre trunchiurile cafenii și o pierdură din vedere. Pădurarul începu să-și încarce pușca. Zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Grigoriță. Pușca lui Vasile bubui. Clocotul ei ajunse bubuiturile celor dintăi două împușcături. Sălbătăciunea, printre copaci, făcu o săritură, o zăriră amândoi după aceea ca o nălucă printre trunchiurile cafenii și o pierdură din vedere. Pădurarul începu să-și încarce pușca. Zise cu liniște: —A fost prea departe... Boierul era ațâțat și mânios. Cum dracu de a venit așa? vorbi el pripit. Nici nu m-așteptam... Eu ascultam cânii... Am tras prea repede... m-am grăbit... —A fost fără știre... zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Da’ nu-i nimica... Trebuie să mâie cânii într-acoace alta... Aici e hățașul lor... Deodată tăcură, cu urechea ațintită. Cânii veneau chefnind. Pădurarul puse iar cornul la gură. —Cum dracu? șopti cu ciudă boierul și-și privi de aproape pușca. Tăcerea se întinsese. Bătaia cânilor un răstimp lung nu se mai auzi. Iar printre tufe dese, prin luminișuri scurte, căprioara fugea alungată de spaimă, se depărta spre pârău. O clipă se opri tremurând, ca și cum ar fi fost înaintea unei prăpăstii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Am uitat să spun ceva nevestei... Dacă trece boierul, să știe ce răspuns să deie... Se ducea. Îl zăream grăbind tot mai tare pasul spre lumina slabă dintre arbori. Hăt târziu se întorcea, mă găsea la locurile de pândă cu pușca gata; se așeza și el lângă mine, gâfâia un timp de osteneală, după aceea se liniștea și rămânea lângă mine așa de tăcut și de nemișcat, că de multe ori uitam de dânsul. Nevastă-sa Măriuca era tristă și slabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
văzut pe Voinea? L-am căutat și la câșlărie și nu l-am găsit... Nu știu ce i-am răspuns. Pe Voinea nu-l văzusem. Mi s-a părut că nici n-a băgat de samă la vorbele mele; și-a săltat pușca în spate, a îndemnat calul cu pintenii și s-a dus prin lumina lui august, până ce s-a pierdut prin bungeturile din marginea pădurii. Cânele, nedespărțit totdeauna de stăpânu-său, un câne mare roș, cu părul lung, sărea în dreapta și-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pierdut prin bungeturile din marginea pădurii. Cânele, nedespărțit totdeauna de stăpânu-său, un câne mare roș, cu părul lung, sărea în dreapta și-n stânga calului și străbătea prin toate desișurile mărunte. Într-un târziu, după ce dispărură cal și călăreț, auzii bătaia puștii, adânc răsunând, clocotind din poiană în poiană: am înțeles că a dat boierul peste ierunci; acesta era vânatul lui cel mai plăcut de-o bucată de vreme. Dar cum mă gândeam la supărarea nevestei pădurarului, îmi veni deodată în minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
boierul? Iar Voinea de ce se repede așa de des pân’ acasă? Trebuie să fie ceva la mijloc. În amurg, după ce conteni picurarea depărtată a clopotelor în poieni, după ce așteptarăm zadarnic găinuși la poteca Hoțului, ne întorceam, eu și Voinea, cu puștile în spate. Și cum mă necăjea gândul de peste zi, întrebai pe pădurar: —Azi n-ai fost pe la câșlărie, Voineo? Nu, da’ ce-i? Te-a căutat boierul. —Care? cel tânăr? cuconu Enacache? — Da. Și zicea că nu te-a găsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cofa și se îndepărtă spre fântână. Cumpăna se coborî, apoi se înălță scârțâind. Pe când venea repede spre casă, puțin încovoiată spre stânga, cu cofa în mâna dreaptă, Măriuca își strecură spre mine privirea tristă. Mă ridicai în picioare, îmi luai pușca și pornii, pe lângă stupii de lângă pârău, prin marginea desișurilor, spre câșlărie. Mă gândeam cu milă la nevasta lui Voinea, la suferința ei vădită; mă gândeam cu mirare la vorbele-i întrerupte, la povestea ei cu Ileana lui Ion Macovei și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
robotea prin căsuța întunecoasă și tăcea, cum o știam. Din umbră nici fața nu i se deslușea bine și îi luceau numai ochii, când se întorcea spre ferestre. Voinea îmi ascultă liniștit dorința, își luă dintr-un colț, din întuneric, pușca, și ieșirăm. Cele din urmă frunze cădeau încet, fluturând, din fagii uriași și prin grămezi galbene pășeam; foșneau grămezile, și pașii noștri tăiau cărări prin ele. Ca o oftare aspră trecea pe sub ramurile goale; și pustii și triste se deschideau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ieși îndată, plecându-și grumazul, ca să nu se pălească cu capul de pragul de sus. —Poronciți, cucoane! Cu coada harapnicului, stăpânul își dădu la o parte gluga care-i acoperea capul, și ochii luciră încruntați pe obrazul smead. Ia-ți pușca și vină după mine! grăi el cu hotărâre. Chihaia se întoarse grabnic, intră în tindă, dădu cubrațul la o parte pe cineva care i se pusese în cale, și căută prin unghere torba, cornul, pușca și baltagul. Trase pe mâneci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe obrazul smead. Ia-ți pușca și vină după mine! grăi el cu hotărâre. Chihaia se întoarse grabnic, intră în tindă, dădu cubrațul la o parte pe cineva care i se pusese în cale, și căută prin unghere torba, cornul, pușca și baltagul. Trase pe mâneci repede sumanul, își îndesă în cap o căciulă veche și ieși în ogradă făcând pași mari și lunecând cu opincile prin hleiul desfundat. Capauca Moța, lângă cotlonul ei din colțul casei, începu să se zbată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
colțul casei, începu să se zbată în lanț și să schiaune cu jale. Gavril se opri, în cumpănă, cu capu-ntors spreea: Las-o acasă! zise stăpânul. Omul își strânse sumanul la piept și ieși în drum cu baltagul și cu pușca. Ce este, cucoane Coste? —Mă-ntrebi ce este? izbucni îndârjit boierul și își acoperi obrazul cu gluga. Tu știi să te hodinești la foc; haidăii ceilalți, iar nu fac nimica - și trebuie să mă vestească străinii că intră hoți în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
boier: —Cucoane, eu zic să-l iau și să-l duc până la bordeiul meu... Cum să-l lăsăm aici?... Are el ceva... —Bine, ia-l și du-l... rosti cu jumătate de glas stăpânul. Chihaia își rezemă la o parte pușca și baltagul și începu să descarce repede carul azvârlind lobdele la marginea drumului. De deasupra ploua încet, mocnit, și văzduhul plumburiu apăsa parcă asupra lumii o mâhnire sfâșietoare. Ile Covataru gemea încet, în noroi, lângă car, sprijinit într-un cot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]