5,132 matches
-
Acasa > Poezie > Credinta > DE FLORII Autor: Gabriela Munteanu Publicat în: Ediția nr. 2291 din 09 aprilie 2017 Toate Articolele Autorului În sat copacii-au dat în floare, Și cântă cucul într-un nuc, Răsună toaca-n depărtare, Chemând creștini la sărbătoare. Tot satul s-a împodobit, Și râd ferestrele în soare, În dangăt clopot s-a pornit, Chemând creștini la sărbătoare. Pe porți ies tineri și copii, Ducând verzi ramuri pe-a lor brață
DE FLORII de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2291 din 09 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374015_a_375344]
-
azi a intrat Iisus, în mare-mpărăție! Tu, Doamne, vii căci te iubim, Și te primim cu bucurie În suflet, ca-n Ierusalim, Pentru a noastră mântuire! Copiii „Osana” Îți cântă, Bătrânii laudă-al Tău nume, Întregul sat de cânt răsună... Iisuse, intră iar în lume! Azi sunt Floriile în sat Și e așa o fericire, Că-ntregul sat s-a adunat Să cânte Domnului „ Mărire!” Referință Bibliografică: DE FLORII / Gabriela Munteanu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2291, Anul VII
DE FLORII de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2291 din 09 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374015_a_375344]
-
suflet de aur și inimă bogată. Prin Elena Munteanu poezia câștigă în profunzime. Simbolul, metafora, asociația neașteptată, epitetul, ritmurile cele mai felurite capătă, într-o interpretare strict funcțională, adecvată conținutului, capacitatea de a revela un vast univers sufletesc în care răsună acorduri grave, duioase sau gingașe...”( Rodica Elena Lupu). La rândul ei, Elena Munteanu scrie: „Să mă strecor în clipele născânde,/ Când spaime mă colindă dinadins./ Din seva lor să crească mâine, blânde,/ Tulpini de versuri, visul neatins...”. Carmen Melania Munteanu
EDITURA ANAMAROL 2017 de GALINA MARTEA în ediţia nr. 2293 din 11 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/373975_a_375304]
-
mână să zboare, înaltul apasă greoi în pridvoare, ca plumbul. Și tânguie cerul mioara pierdută, toiege de foc aruncă în luptă, ajunge pământul o temniță mută, ca somnul. Cutremur lumina, iar lutul tresare, văzduhul cu vuiet aduce chemare, de tunet răsună adâncuri de mare, ca doina. Mioara pietrdută, în suflet ascunsă, copil de furtună, în ceruri e plânsă, așteaptă ea baciul, la poale de stână, ca dorul. Din culme de munte, brâie de pace se întind peste lume, când ceru-și
FURTUNĂ de CAMELIA PETCU în ediţia nr. 1956 din 09 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/375356_a_376685]
-
Duioșie > TRIBUT Autor: Lucian Tătar Publicat în: Ediția nr. 2243 din 20 februarie 2017 Toate Articolele Autorului Lacrimi se pierd în lacrimi,în lacrimile vieții tăcută în așteptare,durerea ce le -nvie o umbră-n ochii vieții, în zorii dimineții răsună doar neliniști în zarea purpurie. Pe-ntinsurile întinse ,din mari până la munți plâng zări fără de zare,lipsiți de arbori sfinți sub albă lor cărare trec piscuri fără frunți durerea și plăcerea e viața atâtor prinți! Cărarea vieții noastre ,se-mprăștie în
TRIBUT de LUCIAN TATAR în ediţia nr. 2243 din 20 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375440_a_376769]
-
trupurile zvelte. Ea avea un costum de baie din două piese, negru, care-i punea în evidență contururile feminine . El purta un slip verde , ca ochii ei. Era nespus de îndrăgostit! Nici nu bănuiau ce le pregătește destinul... *** „Da' cum! răsună o singură voce, a aceluia care află ultimul vestea, în curtea părinților Marcelei, plină de lume, adunată ca la priveghi , fata să rămână la bunici, ba chiar să o înscrie aici la școală?! Păi n-o zis Marcela că vine
DEVA ȘI DEVAȘII de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2233 din 10 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375490_a_376819]
-
mână să zboare, înaltul apasă greoi în pridvoare, ca plumbul. Și tânguie cerul mioara pierdută, toiege de foc aruncă în luptă, ajunge pământul o temniță mută, ca somnul. Cutremur lumina, iar lutul tresare, văzduhul cu vuiet aduce chemare, de tunet răsună adâncuri de mare, ca doina. Mioara pietrdută, în suflet ascunsă, copil de furtună, ... Citește mai mult FurtunăSublim este cerulplin de mioare,când turma de nourio mână să zboare,înaltul apasăgreoi în pridvoare,ca plumbul.Și tânguie cerulmioara pierdută,toiege de
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/375370_a_376699]
-
LIMBA ROMÂNĂ Autor: Maria Ileana Tănase Publicat în: Ediția nr. 2070 din 31 august 2016 Toate Articolele Autorului Ce-aș putea, astăzi, să mai spun despre milenara, limba română, când iluștrii înaintași, ca niște salve de tun, au făcut să răsune limba străbună ? De la Testament literar, a lui Ienăchiță Văcărescu, la ,, Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie'' a poetului, nepereche, Mihai Eminescu. ,,Limba noatră-i o comoară'' , limba sfântă ,,Limba vechiilor cazanii, / Care o plâng și care o cântă Pe la vatra
MAREA LIMBA ROMÂNĂ de MARIA ILEANA TĂNASE în ediţia nr. 2070 din 31 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/375539_a_376868]
-
-i în risipă Dă-i curaj să toarcă iar, Fire de credință, pace, Că nimic nu e-n zadar. Inima-n genunchi se roagă Nopțile în privegheri, Cât de harnică furnică A rămas pierdută-n ieri... Clopotul tăcerii sfinte Mai răsună azi în strană, Îngeri, Sfinți, plini de lumină Îmi mai oblojesc o rană. Pune mâna Ta pe frunte Și alungă tot ce-i trist, Uneori mă pierd cu firea... Mulțumesc, deci mai exist! 24.01.2017 foto sursa internet Camelia
MULŢUMESC de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 2318 din 06 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/371807_a_373136]
-
Că, doar viața omului e trecătoare! FRUNZE ÎNLĂCRIMATE Frunze-nlăcrimate de pe ramuri cad, de vitregia vremii friguroase. Când ploaia curge cu al cerului vad, să spele zarea de fumul din case. Lipsite de părintească iubire, frunzele își plâng sfârșitu-n tăcere. Văzduhul răsună de-a lor jertfire, când copaci desfrunziți strigă durere. Iar omul, asemenea frunzei din ram, tăcerea-și duce în rana durerii, pe drum ce-l desparte de viață și neam. Cum ziua-n noapte, sortită-i căderii. Iubiri și speranțe
POEME AUTUMNALE de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1423 din 23 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371860_a_373189]
-
falnic heruvim, când merg copiii, seara, să se culce. Nea Tudore, din suflet, mulțumim! Din patru zări ai adunat poeții și i-ai aliniat pe patru strune, făcuși apoi din ei un cor al vieții, din inimi înspre inimi să răsune. Și eu, umil poet, azi mă înclin în fața ta, olteanule de foc, privighetoare de gen masculin cu cobză și chitară-n loc de cioc. Pentru că ni l-ai dat în dar, cu drag, leac pentru răni de țară și de
LA MULŢI ANI, TUDOR GHEORGHE! de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 1674 din 01 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/371905_a_373234]
-
al conștiinței ropot! La Mărășești se aude încă tunul Stăbunul nu te lasă să abdici, Române falnic ești că și gorunul Și din cenușă arsă te ridici. La Albă este zi de sărbătoare Mihai Viteazul ostenii își adună, Din corn răsună doina cea străbuna În horă sfântă-și dau mâna cu mâna! Pe steagul tău e cerul mai senin Și spicele de grâu rodesc în soare Trezește-te române când încă nu-i târziu, Și fă să fie-n țară zi
ZI DE SĂRBĂTOARE de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1431 din 01 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371954_a_373283]
-
cade ilău între coate. Cântă orchestra tangouri și arde Pingele pe faianța de gheață A zeci de perechi de picioare Și ochi ce se privesc sfredelind față-n față. Hai să ciocnim încă o dată, iubito! Clinchetul argintiu de pahare Să răsune în salonul de lux, Că încă mai stăm pe picioare. Se sting luminile pe scenă pe rând, Orchestra reduce sonorul la minim, E timpul să dau bacșișul la chelner, Ca la plecare Onor să primim. De ce? Nu se pune-ntrebarea
HAI SĂ PLECĂM, IUBITO ! de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1425 din 25 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371983_a_373312]
-
momentul în care cocoșul a prins să cânte. Că trăgea el zeci de cântări ziua prin ogradă, nu era nimic; dar cum îi e obiceiul, pe la miezul nopții, când curcanul tocmai dormea mai bine, atunci se apuca de cântat de răsuna tot satul. - Ce-ai, măi, ai căpiat? îl întreba de fiecare dată curcanul, nervos. Cocoșul nu-l lua în seamă și, ca o placă stricată, repeta de mai multe ori, din toți rărunchii, cântecul său știut și răsștiut de toată lumea
COCOȘUL ȘI CURCANUL de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1429 din 29 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371990_a_373319]
-
lăsă peste ei. Acum, noaptea, curcanul îi dădea câte un ghiont cocoșului: - Trezește-te, gornistule! La ora asta trebuia să fi cântat deja! Și sărea cocoșul buimac de somn și trăgea câteva cântări. E drept, în ultima vreme nu mai răsuna satul, glasul îi era mai răgușit și nu mai avea forța din anii trecuți. „Îmbătrânim cu toții!”, se gândi curcanul. Uneori, curcanul adormea buștean, și atunci n-avea cine să-l mai trezească pe cocoș și pânzele de întuneric ale nopții
COCOȘUL ȘI CURCANUL de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1429 din 29 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371990_a_373319]
-
-i pustiit și rece, Negre ziduri, negre geamuri, Vântul șuieră și trece, Fulgii aruncând pe ramuri. Și în iarna grea, geroasă, Peste munții de zăpadă O voce-ncepu, sfioasă, Cântec dulce de baladă. Ca un plâns bate ninsoarea, Iar castelu-ntreg răsună; Norii luminează zarea Și se face vreme bună. E vocea iubitei sale! Flăcăul o recunoaște, Ecoul plutește-n vale Și-un nou dor în el se naște. Deodată-un zgomot mare Tulbură pădurea toată: Zmeul vine din plimbare, Prin zăpadă
FLĂCĂUL CEL VITEAZ de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1430 din 30 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371981_a_373310]
-
stele, O privighetoare cântă, Lacu-n valuri mărunțele Apele și le frământă. Cețuri albe și pufoase Peste ape se adună, Din păduri întunecoase Se-aud lupi urlând la lună. Călăreț și cal, furtună, Toată noaptea bat cărarea, Al lor ropot lung răsună Pân’ se luminează zarea. Prințul vede-n vârf de stâncă Un castel, iar jos, de pază, O prăpastie adâncă, Nepătrunsă de vreo rază. O lumină orbitoare Peste ei din cer se-abate, Calul simte în spinare Două aripi minunate . Le
INELUL DE AUR de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1425 din 25 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/372003_a_373332]
-
dus la tine în adâncuri. Înspre fundal, pictez iubire În tonuri verde de smarald, Desprinse din a ta privire În care vreau iar să mă scald. Și-atunci întreb, de ce se-adună ? De ce deodată îmi sporesc Dureri ce-n inima răsună Și liniștea îmi risipesc ? Iar un ecou răspunde-alene: Mergi, spune-i simplu: Te iubesc ! 21 Decembrie 2005 ciclul Ucenic în dragoste *** Dor dor-odor mă doare dorul sânge sângerând. doară dor și-adorm dorințe cântecul cântând. dar o văd și trece
DORUL de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1423 din 23 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/372037_a_373366]
-
1877 din 20 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Cartea de versuri “Mănăstirile din gânduri” a fost ctitorită în interiorul anotimpurilor, care au îmbrăcat pereții gândurilor în icoane pictate mereu altfel, cu pensula cerului, a dorului, a viorii, a frunzelor... Clopotele lor răsună de la un mal la altul al Prutului, fiecare vers fiind impregnat cu mai multă tăcere decât cuvânt. “Berzele/ au înălțat/ un pod peste Prut,/ Zidind/ cerul mlăștinos/ pe aripi de lut./ Nechează,/ din sălcii,/ pierdutele maluri,/ Strecoară/ în inele/ tăcutele
BASORELIEFUL “MĂNĂSTIRILOR DIN GÂNDURI” A LUAT FORMA ACESTEI PRIMĂVERI de TATIANA SCURTU MUNTEANU în ediţia nr. 1877 din 20 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/372349_a_373678]
-
zugrăvește Ample vitralii din nimic. În luminiș, după fântână, Ceva se mișcă-ntr-un tufiș; O căprioară-n mers de zână Își duce puiu-n aluniș. Poiana-i vesel colorată, Iar printre flori doi iepuri sar Și în amiază, dintr-o dată Răsună-o tocă în stejar. Și în acorduri de chitare Doinesc un fluier și un nai; În frumusețea-i sclipitoare Pădurea e un colț de Rai! Referință Bibliografică: COLȚ DE RAI / Gheorghe Vicol : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1632, Anul
COLŢ DE RAI de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1632 din 20 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372443_a_373772]
-
în Ediția nr. 1877 din 20 februarie 2016. Cartea de versuri “Mânăstirile din gânduri” a fost ctitorita în interiorul anotimpurilor, care au îmbrăcat pereții gândurilor în icoane pictate mereu altfel, cu pensula cerului, a dorului, a viorii, a frunzelor... Clopotele lor răsună de la un mal la altul al Prutului, fiecare vers fiind impregnat cu mai multă tăcere decât cuvânt. “Berzele/ au înălțat/ un pod peste Prut,/ Zidind/ cerul mlăștinos/ pe aripi de lut./ Nechează,/ din salcii,/ pierdutele maluri,/ Strecoară/ în inele/ tăcutele
TATIANA SCURTU MUNTEANU [Corola-blog/BlogPost/372354_a_373683]
-
îl contopec cu notele naturii, ... Citește mai mult Cartea de versuri “Mânăstirile din gânduri” a fost ctitorita în interiorul anotimpurilor, care au îmbrăcat pereții gândurilor în icoane pictate mereu altfel, cu pensula cerului, a dorului, a viorii, a frunzelor... Clopotele lor răsună de la un mal la altul al Prutului, fiecare vers fiind impregnat cu mai multă tăcere decât cuvânt. “Berzele/ au înălțat/ un pod peste Prut,/ Zidind/ cerul mlăștinos/ pe aripi de lut./ Nechează,/ din salcii,/ pierdutele maluri,/ Strecoară/ în inele/ tăcutele
TATIANA SCURTU MUNTEANU [Corola-blog/BlogPost/372354_a_373683]
-
adevărații pușcași, nu cu palavrele oamenilor. M-am amuzat de reacția și panica lui Patapievici și Liiceanu, maturi numai la anii care îi au și cei mai mari boieri ai minții din capitală, când au auzit această sentință ce a răsunat în Academia României din gura aurită a scriitorului Nicolae Breban, jumătate ardelean, jumătate alsacian și în întregime academician. Neliniștea morții virtuale a pus stăpânire pe sfincterele celor doi. A doua zi, mass-media centrală duduia despre soarta necruțătoare a celor doi
PUŞCAŞ NUMIT BREBAN de CORNELIU FLOREA în ediţia nr. 1861 din 04 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/372370_a_373699]
-
învățătoare la mânăstire dar tânăra învățătoare a refuzat să-l mai vadă, conștientă fiind de imposibilitatea continuării relației lor. Îndurerat poetul îi dedică o poezie pe care o și publică în Revista ilustrată de la Șoimuș, revistă citită și de învățătoare : Răsună toaca de utrină, În pacea unei nopți târzii Și, rând pe rând, câte-un opaiț S-aprinde-n multele chilii... Te văd în colțul vechi de strană Cum stai răpusă de răstriști Și-atâta jale pare scrisă În ochii tăi curați și
DIN IUBIRILE LUI OCTAVIAN GOGA de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1568 din 17 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372474_a_373803]
-
un adevărat rai, o grădină cu de toate, mai ales cu pomi fructiferi, de diferite soiuri, pomi altoiți de mâinile lui, cu care învârtea greutatea, discul, cu care ținea prăjina sau cu care arunca sulița, aceleași mâini care făceau să răsune clarinetul, instrumentul său preferat. În campaniile agricole, fie la căpșunărie, în legumicultură sau pomicultură, nu reușea să cuprindă totul, tocmea oameni cu ziua, mai ales feciori și fete. În pauze, Nicu acorda instrumentul, îl ducea spre buzele înzestrate de Dumnezeu
O POVESTE ÎNSÂNGERATĂ de ION C. HIRU în ediţia nr. 220 din 08 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/372736_a_374065]