2,609 matches
-
sticlă strălucitoare, priviți atent, dar impersonal, de un glob ocular viu, suspendat în aer, cu mușchi periorbiculari, cornee gălbui-sidefie, străbătută de vinișoare, iris cafeniu și pupilă dilatată de penumbră. După o vreme globul se vitrifica la loc și ochii mei reîncepeau să vadă. Atunci îmi plimbam bila pe brațul meu gol, pnvindu-mi prin ea firele de păr și solzii epidermei, deodată dilatate ca un peisaj împădurit. O rostogoleam, înghețată, pe sub cămașă, pe toracele costeliv, o simțeam pe sfârcurile pieptului, o opream
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și îi dădu pinteni, strigându-i tare în urechi. Frediana îi înconjură pieptul cu brațele și se lipi de el, străduindu-se, pe cât putea, să nu zgândărească săgeata ce stătea înfiptă în umărul lui. Văzu, cu oroare, în vreme ce Rutilan își reîncepuse galopul, că scurta de piele a lui Waltan era îmbibată de sânge și foarte curând i se păru chiar că el rămăsese în șa doar fiindcă ea îl ținea în brațe. Se întoarse și îi fu de ajuns o ocheadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și, după câteva smucituri, o pătrunse, împingând din șale iar și iar, de câteva ori. Ea scoase un strigăt, deschise ochii mari și, cu un răcnet, își eliberă o mână și îi înfipse unghiile în față. în vreme ce lupta celor doi reîncepea, Balamber veni mai aproape cu calul, astfel că, o clipă, ea se uită la el pentru a doua oară: privirea, încărcată de furie și, în același timp, de o insuportabilă suferință, a unor ochi întunecați și inteligenți, adânci și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
supărată. Sau i se pare lui? Nu pot s-o mănânc. Trebuie, o să-ți facă bine. Dacă nu pot, nu pot! zice Sorin. Văzând, însă că mama știe una și bună, băiatul se ntoarce, iarăși, cu fața către perete. Gemetele reîncep. Tata, vino! Băiatului i s-a făcut, iarăși, rău. Cred că trebuie să mă mai duc o dată după doctor. Da, așa cred și eu. Mașina-i pregătită, putem pleca la spital! zice tata. „La spital? Dar parcă era vorba că
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
ici și colo, tot se mai aude câte-un ciripit. „La masă nu se vorbește!” par a-l certa ceilalți pe guraliv. „Așa este! zice Sorina. Și bunicii, și părinții ne-au spus lucrul acesta!” „Gata, am terminat de mâncat!” reîncepe larma din cuib. „Să vă fie de bine!” le urează Sorina. „Mulțumim!” răspund puii înclinându-și căpșoarele, așa cum i-au învățat mama și tata. Dar ce-i asta? Unul dintre ei, mai neastâmpărat și mai neatent, cade din cuib. Frățiorii
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
informații fac din creson ceva remarcabil. E la fel ca peștele acela japonez, fugu, care înseamnă pentru sashimi ceea ce înseamnă ruleta rusească pentru jocurile de societate. Mă întorsei la repertoar. Mâncând, îmi uitasem ucenicia într-ale notelor muzicale. Trebui să reîncep să apăs pe taste, cu aerul unui debil mintal care a descoperit un joc nou. Brusc, telefonul sună. Panicat, n-am știut ce atitudine să adopt. Sfârșii prin a ridica receptorul pentru ca sunetul insuportabil să înceteze. Era Sigrid. -Scuză-mă, Olaf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
nimic extraordinar. În sfârșit, pe jumătate ațipit, am auzit scârțâitul ușii dinspre stradă, pașii doicii care, târându-și sandalele, se ducea să ia pâine și brânză. Apoi răsună vocea îndepărtată a unui negustor: „Dude negre, bune pentru fiere!“ Nu, viața reîncepea, istovitoare, mereu la fel. Lumina era mai vie. O rază de soare, reflectată în apa bazinului, pătrunsese în camera mea prin lucarnă și tremura ușor pe plafon. Visul din noaptea precedentă îmi părea atât de îndepărtat și șters, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
sunteți așa de scump spaniolului Caldero; el crede că trebuie să v-o esplice aceasta; și, spre a o putea, trebuie să vă dau o desfășurare a întîmplărilor mele. Ascultai cu atențiune ce-o să însemne această introducere străină. Don Caldero reîncepu de nou: " Eu sânt născut și crescut în Madrid, tatăl meu era un om sărac, însă nobile, de o noblețe veche, și eu supsei dară din copilăria mea ideile despre valoarea acestui rang. El căzu în urmă în ochii mei
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ziua se făcu cercetări; apoi toți [î]și dădură cu părerea că zgomotul vine din catacombe situate, cum se știe, sub acel cartier. Se pregăteau a pătrunde înăuntru; însă în timpul când poliția lua dispozițiuni se înserase din nou și zgomotul reîncepuse mai tare decât oricând. {EminescuOpVIII 591} De asta dată nu mai cuteză nimeni să intre, fiindcă era evident că nu este nimic în pimniță decât numai sticle și că dar dracul trebuie să fie care le face să joace. Se
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
încredere în viitor și plonjă înapoi în corpul său aflat pe cearșaful alb al clinicii de reanimare. Aparatele electrice conectate la corpul său începuseră să semnalizeze reapariția vieții. Încet, se auzi un oftat, ca o adiere de vant. Tiptiltiptil, inima reîncepu să bată. Electrocardiograma desena o curbă tot mai armonioasă. Ochii pacientului erau înca închiși, dar pe fața lui se așternu o liniște divină. Doctorii răsuflară ușurați. Viața e o minune!’’ -și-au spus ei. Un pacient reîntors din înalt, pentru ei
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
-i cerea nimic. Florile pe care le fotografia tata trebuie că erau pentru el propriile lui priviri, așa îmi închipuiam; ceva curat și netulburat de nici un corp străin. Contemplarea lor exclude orice l-ar fi amenințat cu întunericul și care reîncepea odată cu deconectarea proiectorului: temerile pentru cifra de afaceri și intrările comenzilor, nesiguranța vizavi de acel om care ne obliga să fim atenți, pentru că devenise tot mai sensibil și dominator: Hackler. Totul trebuia să se facă după „calapodul“ lui, îi spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
reacționez repede până nu va fi foarte târziu. Mă gândesc deseori la moarte, fără teama de altădată și fără să mă scutur cu nervozitate la absurditatea acestei idei. Azi chiar m-am gândit teribil de intens la nevoia de a reîncepe cursurile mele de teatru, simțindu-mă oarecum ca Lecoq în perioada în care eram student la Paris. Trebuie să mă apuc serios de muncă - în primul rând cu mine însumi, căci sunt, la urma urmelor, încă în putere și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
oficială, care au spus că nici în ruptul capului nu pot fi de acord cu un astfel de furt pe față și au făcut semn echipei să părăsească terenul în semn de protest. Unde ați mai pomenit așa ceva? Tribunele au reînceput să huiduiască, o parte abandonul Stelei, cealaltă parte pe jucătorii dinamoviști care zăceau trîntiți pe gazon. Pînă la urmă toată lumea a trebuit să-și ia tălpășița, cazul urma să fie rezolvat la comisii. Ei, și cînd spiritele păreau că se
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
către prietenii germani" Exilul a Început pentru mine În 1987, În Berlinul Occidental. Cuvântul BERLIN, cu o particulară rezonanță traumatică În copilăria mea, Își adăuga atunci o nouă semnificație pentru pribeagul care, deși nu mai era tânăr, era somat să reînceapă, ca un nou-născut, Inițierea. Berlinul În care ajunsesem, după extravagante aventuri, ca bursier DAAD (Berliner Künstlerprogramm) era „occidental”, Într-un mod deloc obișnuit. În spatele profanului Zid al Plângerii socialiste se afla capitala Republicii Democrate Germane („Germania de Est”), proclamându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
reacții omenești. Gregor Își Înțelege repede situația. El se va sinucide, În cele din urmă, atunci când Își va da seama că nu există alternativă pentru a ușura familia de povara prezenței sale și că doar astfel cei dragi ar putea reîncepe o existență normală, fără anormalitatea pe care el o Întruchipează. În cursul povestirii, care debutează prin faptul Împlinit al metamorfozei, un alt proces, mult mai insidios, al schimbării, se desfășoară, cel În care ființa umană devine „altceva”, anume... celălalt, infernul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
putut la fel de bine să-l spânzure pe el. Trenul e în mișcare. Peisajul alunecă pe lângă noi. Mao nu mai vorbește și se uită la mine. În ochii lui e vulnerabilitate. „Lunga despărțire” este și preferatul meu, îi spun. El își reîncepe monologul. Îmi ia ceva timp să-mi dau seama ce vrea să zică. Îmi explică presiunea pe care o simte. E îngrijorat de obstacolele care stau în cale Revoluției Culturale. Jumătate de țară are îndoieli cu privire la hotărârea lui privitoare la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Cercetase destule povești frânte cât să-i ajungă toată viața. În timpul care-i mai rămăsese, voia să se întoarcă la povestea creierului în deplinătatea capacităților sale. Dar următorul rând îl făcu să nu mai apese pe butonul Forward. De când a reînceput să vorbească, fratele meu refuză să mă recunoască. Știe că are o soră. Știe totul despre ea. Zice că seamănă perfect cu mine. Dar eu nu sunt ea. Capgras indus de un accident. Incredibil de rar și cu un răsunet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Mark își lăsă doar capul pe spate și pufni. —Cap pătrat. De unde-ai învățat chestia asta? Și sora mea îmi spunea așa. Nimic nu-l scotea dintr-ale lui, atâta timp cât Barbara era acolo. În pași mărunți, ea-l convinse să reînceapă să citească. Îl păcăli să aleagă o carte pe care refuzase s-o deschidă când i se ceruse, la liceu. My Antonia. —O poveste foarte sexy, îl asigură ea. Despre un băiat din Nebraska, de la țară, căruia i se aprind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ai cuprinde În tine greutatea Întreagă a acestei lumi. O apăsare colosală, binefăcătoare care Își sporește În fiecare clipă intensitatea până când poate deveni sufocantă, ucigașă. Și atunci, această spaimă subțire ca peretele unui balon de săpun se sparge și apăsarea reîncepe ca o trecere printr-o infinitate de lumi. Înfășurat ca un cocon, cu mâinile lipite de corp, fără putința de a le mișca după voie, fără putința de a-ți atinge fața ca să te scarpini. Nu ai putința să cercetezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
stradă Îți faci de lucru, ba te legi la șireturi, ba sugi un țurțure ca să lași impresia că tu ești ocupat cu alte treburi. Adică Îl păcălești, așa crezi tu. După ce strada Îl Înghite În pofta ei nesățioasă de oameni, reîncepi „zborul”. Tot salți așa pe vârful picioarelor. Abia acum dacă te-ar vedea cineva, pari a te zgâi cu adevărat, la acoperișul marchizei de lemne din fața ta. Când te ridici vezi mereu o cratiță cu smoală Întărită și un colac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Și de-abia după dispariția lui constați cu stupoare că ceva lipsește. Scotocești bagajele, Îți controlezi portmoneul, numeri banii, te pipăi, dar nu-ți lipsește nimic. Ba, dimpotrivă, ai ceva În plus. Senzația că Îți lipsește ceva. Și scormonirea lucrurilor reîncepe, cu Îndârjire, până la epuizare. Ca și cum ai tăinui ceva, ca și cum te-ar murdări ceva. Rămâi cu un fel de rușine. Noroc că Omul Roșu nu-ți apare decât uneori prin gările mici de provincie. Oricum, prudența e mama Înțelepciunii. Tu, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Zamfirel,/ Dormi cu mama, mititel, Să te scoale măricel... Lacrimi mari și calde din ochii mamei scăldau obrăjorul copilului. Femeia nu simțea nici frigul, nici umezeala. Nu putea pricepe. Nu ispitise niciodată soarta. De ce Firel? Gândurile nu puteau depăși întrebarea. Reîncepu să cânte. Se opri deodată, strigând spre odaia unde dispăruse Stanca: — Cucoană, crezi că m-am răscumpărat? Rămâi cu Costandin, că eu o să plec... Am plătit și vreau să rup legământul... Ridică încă o dată privirea grea spre ușă, implorând un
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe care-i cunoșteau. Sus pe scenă, bărbatul a zâmbit și și-a ridicat mâinile în aer, semn ca oamenii să se așeze și să se liniștească. A durat o vreme până a încetat forfoteala, așa că a așteptat. Când a reînceput să vorbească, expresia feței i s-a schimbat și întristat. — A fost minunat să mă aflu în acest oraș însoțit de Bobbie Lee, prieteni. Foarte mulți dintre voi ne-ați invitat să ne ospătăm în casele voastre. Dumnezeu să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
-l mereu în siguranță și fără s-o oblige la nici un efort. N-avea decât să stea întinsă în pat și să creadă din toată ființa ei că nu se mai termină, măcar că toate se termină odată și-odată și reîncep de fiecare dată ca să te hăituiască și să te chinuie neîncetat, secundă de secundă, zi și noapte, păi, ce ar fi însemnat pentru ea, acum, doi copii și fără bărbat, și fără slujbă, singură pe lume și străină, rătăcind pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
la adăpostul căruia partizanii încearcă să organizeze o apărare mai consistentă. Prima rafală brăzdează cu găuri peretele din lemn al buncărului. Țipete scurte se ridică deasupra zgomotelor luptei. Din interior nu mai trage nimeni. Dar nu pentru mult timp. Împușcăturile reîncep, la fel de furioase. Prin zăpada înaltă, doi soldați nemți se apropie târâș de întăritură. Tirul celor dinăuntru se îndreaptă către ei. Unul încremenește, dar celălalt continuă să înainteze cu încăpățânare către mica fortificație. Ajuns în apropiere, soldatul scoate inelul care acționează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]