2,294 matches
-
națiunii și implicit și a reflectării acesteia în conștiința indivizilor sub forma identității și identificării naționale. Chiar dacă teza radical modernistă a caracterului inventat al națiunii (Gellner, 1983) a fost ulterior revizuită prin amendamentele introduse de A.D. Smith (1986) care a reliefat continuitățile istorice prin indicarea "originilor etnice ale națiunilor", concluzia că națiunea este esențialmente un produs al epocii moderne rămâne în picioare. În al doilea rând, "deșteptarea" națională sugerează o schimbare de gestalt, un proces cvasi-instantaneu de conștientizare a realei apartenențe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a specializării și ramificării interne, manualul școlar ca instrument pedagogic, este la rândul ei înglobată în contururile mai ample ale câmpului literar, cu întreaga sa economie simbolică de producție, circulație și consum de bunuri culturale livrești. Se impune a fi reliefat, în acest caz, condiția de triplă încastrare a manualului, o dată în cadrele literaturii didactice, la rândul ei formând o provincie lăuntrică și tributară structural câmpului literar înăuntrul cărui sistem operează. Al treilea și cel mai cuprinzător cerc de încastrare este
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Bălgrad (singurul centru cultural și eclezial ortodox și românesc în perioada respectivă) a Bucoavnei de la 1699, aceasta devenind astfel prima carte școlară românească (Ghibu, 1975, p. 33) [1916]. Piatră de temelie a învățământului românesc, însemnătatea didactică a Bucoavnei a fost reliefată prin tipărirea unei ediții critice în 1989 (conținând reproducerea în facsimil a textului original însoțită în paralel de transpunerea lui în alfabet latin), în care autorii studiului introductiv arată că aceasta este "întâiul manual sistematic din istoria școlilor românești din
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
copil să fie om bun și cinstit în societate și în nația sa" (Pleșoianu, 1828, p. 3). Sarcina asumată a educației este plămădirea de oameni cu cinste, mădulare ale comunității morale din care sunt parte integrantă. Educația patriotică, deși puternic reliefată în textul abecedarului, vine ca un scop secundar, subordonat educației morale. Abecedarele publicate ulterior își pierd orice conținut patriotic, revenind la formula anterioară a cărților cu mesaje aproape totalmente religioase. Spre exemplu, Școlaru sătean sau Cărticica coprinzătoare de învățături folositoare
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
geografic, teritoriul dacic). Interacțiunea romanitate- teritoriu dacic este perfecționată în conjuncția dintre cele două elemente care aveau să definească esența românității. Ideea latinității absolute a poporului român primește astfel un contrafort suplimentar prin opera lui Papiu-Ilarian. Identitatea romano-română este puternic reliefată prin utilizarea aceluiași descriptor nominal ("romaniloru") atât pentru romani, cât și pentru români. Același referent lingvistic unic va fi utilizat și de A.T. Laurian (1853) în trilogia sa Istoria Romaniloru. Principiul lui Șincai în datarea momentului cronogentic își găsește
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Legea instrucțiunii publice din 1864 ca principiu fundamental al învățământului, statisticile arată o diferență de gen evidentă în ceea ce privește accesul la educație. Din totalul elevilor înscriși, 65,6 sută sunt băieți, în timp ce doar 34,4 la sută sunt fete. Statisticile mai reliefează discrepanța semnificativă existentă între totalul elevilor înscriși în sistemul de învățământ și totalul celor care au urmat regulat cursurile, participând efectiv la procesul de instrucție publică. Din cei 522.235 de elevi săteni înscriși, doar 394.774 au urmat cu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Antoninilorŭ [96 e.n.-192 e.n.], se recunoscù acumŭ [în timpul lui Constantin] ca religiune a statuluĭ" (Laurian, 1862, p. 19). Fondul de creștinătate ca bazin spiritual în care s-a format poporul român este o axiomă a identității naționale. Heliade Rădulescu, reliefând același lucru, afirmă că "Românii din Dacia lui Traian au fost creștinați deja înainte de Constantin" (1861, p. 42), iar întrucât Roma continua să fie păgână, munca de botezare a barbarilor a căzut în sarcina românilor. Astfel, "Gothii și din Sythi
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
românism" pe care îl înțelege sub forma unei constelații de determinante spirituale (p. 225). Cronotopul matricial alcătuit din încrucișarea axelor spațială și temporală conferă scheletul de rezistență al acestui apriorism românesc. Disecând analitic structurile interne ale acestui apriorism românesc, Blaga reliefează că acesta este, "înainte de toate un anume ondulat orizont spațial, cel mioritic, și la fel un orizont de avansare legănată în timp. Ele formează coordonatele unei spiritualități. Fuzionează cu aceste orizonturi înainte de orice un sentiment al destinului [istoric], trăit tot
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
etno-politică. Istoria politică a Transilvaniei, atât de intim asociată de nomenclatura conducătorilor de etnie maghiară, a fost trecută în umbră. Însă nu se poate trece cu vederea faptul că acest criteriu nu este aplicat riguros: epoca fanariotă continuă să fie reliefată în majoritatea periodizărilor istoriei românilor ca un interval definitoriu, chiar dacă simbolizează o perioadă negativă în evoluția spre autonomie a poporului român. Respectarea cu strictețe a criteriului etniei elitei politice ar prescrie eludarea importanței epocii fanariote în devenirea poporului român, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fac parte deadreptul din istoria universală" (p. 3). Retardul istoric atât de acut prezent în conștiința națională românească nu putea fi minimalizat doar prin elevarea anumitor momente eroice ale trecutului românesc la nivelul istoriei occidentale. Un leitmotiv sacrificial, care să reliefeze victimizarea poporului român înspre binele Europei creștine oferea o explicație mult mai confortantă. Iar istoriografia românească a găsit raționalizarea justificativă: statele române și-au epuizat energiile creative în stăvilirea înaintării Islamului. Astfel, chiar dacă "n-a avut niciun plan, iar cucerirea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
historiography in a Party mode). Scheletul versiunii oficiale a trecutului românesc, pe baza căruia se va reconstrui noua formulă națională a memoriei românești, este regăsibil în același Program..., unde este realizată o "retrospectivă sintetică" a existenței bimilenare a poporului român, reliefând "rolul maselor largi populare în lupta îndelungată și grea pentru progres social, împotriva exploatării și asupririi sociale și naționale, a dominației străine, pentru apărarea ființei sale, a libertății și neatârnării, pentru o viață mai bună, mai demnă" (Programul PCR, 1975
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
-se că acesta decurge logic din comunalitatea principiilor programatice și a revendicărilor formulate. Unificarea evenimentelor revoluționare de la 1848 în "Revoluția română" evidențiază din plin efectul totalizator și acțiunea integratoare ale ideii de unitate. Independența. Repriza internaționalistă a socialismului românesc a reliefat lupta perenă a poporului muncitor pentru eliberare socială, înțeleasă în sensul emancipării din relațiile de exploatare socio-economică. Pe plan intern independența însemna eliberare socială, iar pe plan extern, libertatea națională echivala cu independența economică în fața puterilor imperialiste. În sincronie cu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cum mișcările pașoptiste cu traiecte și destine diferite în cele trei țări românești au fost unificate în "revoluția română de la 1848-1849". În optica rolleriană, evenimentele pașoptiste erau văzute prin prisma afirmării burgheziei și a dezvoltării capitalului în societatea românească. Național-comunismul reliefează, în schimb, latura națională a revoluției române, evidentă în lupta de eliberare națională. Cucerirea independenței de stat a României, proclamată în 1877 și obținută pe frontul de luptă în 1878, este decretată ca fiind "opera întregii națiuni", "rodul luptelor purtate
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cu atât mai puțin vor pozitiva trecutul comunist. Invers, indivizii care se consideră a avea o condiție economică precară apreciază într-un procent semnificativ superior perioada comunistă în comparație cu cea actuală. Concluzia că sărăcia favorizează o valorizare retrospectivă a comunismului este reliefată puternic de faptul că doar în rândul respondenților care și-au calificat propria situație economică drept "săracă" avem o opțiune majoritară pentru perioada comunistă (54.4 la sută dintre cei care și-au declarat condiția economică a familiei lor ca
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
românească. Paradigma latinistă a Școlii Ardelene a stabilit cadrul de referință al memoriei istorice românești, în raport cu care s-au definit și contra-definit formulele ulterioare ale românismului identitar și ale conștiinței istorice românești. Un aspect crucial, a cărui importanță a fost reliefată cu metodicitate pe întregul parcurs al analizei, a fost raportul dintre ceea ce am numit "avangarda reflecției istoriografice" și "ariergarda consensului societal". Prima este inovativă și heterodoxă, locul în care se experimentează concepții alternative asupra trecutului. A doua este consensuală și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
demonicata. Aparent antinomice, cele două categorii umane se vor dovedi complementare, deoarece personajul feminin pozitiv, donna angelicata, nu mai este atât de credibil, nu mai reprezintă decât imaginea abstractă a unei calități sau virtuți, pe care intenționează, didactic, să o reliefeze, devine detașat de mundan, de verosimilitate și, mai mult chiar, perfecțiunea sa fizică și morală este umbrită de unele defecte care îi știrbesc din exemplaritate. Pe de altă parte, personajul feminin negativ, donna demonicata, dobândește valențe noi, pozitive: este adevărat
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
profund, ideile inovatoare. Am apelat, ca metodă, la numeroase trimiteri referitoare la istoria mentalităților, la unele abordări feministe sau la studiile culturale. 10 Într-un prim capitol facem o trecere în revistă a punctelor comune din destinul celor doi autori, reliefând rolul decisiv pe care l-au avut în impunerea unei limbi literare, în desăvârșirea unor specii, în anticiparea mișcării înnoitoare a Renașterii. Cel de-al doilea capitol este destinat clarificării unor concepte operaționale, „angelic” și „demonic”, cu care ne propunem
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
11 a studiilor boccaccești. Viața curtenească opulentă este deseori reprezentată în operele de tinerețe ale lui Boccaccio: eroina din romanul cu același titlu, Fiammetta, face descrieri sugestive ale plăcerilor de la curte și ale vacanțelor petrecute la Baia. În Ameto, naratorul reliefează petrecerile grandioase ale regelui Robert și în Filocolo, Florio se află într-o companie aristocrată, a unor tineri, care pun tot felul de întrebări legate de dragoste, în maniera celor descrise a avea loc la curțile din Franța. Plăcerile nobile
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cu care ne propunem să operăm în cadrul analizei personajelor literare feminine din operele celor doi scriitori, sunt „angelic” și „demonic”, aceștia marcând în structura lucrării noastre o antinomie, de altfel larg dezbătută în cultură, căci ceea ce a surprins și a reliefat literatura, alături de celelalte arte, este tocmai această dramatică zbatere între bine și rău, între a opta pentru valorile pozitive sau a sucomba influențelor negative. Prin donna angelicata vom identifica și denumi un personaj feminin pozitiv, cu trăsături ideale, cu un
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
trăiască din plin o viață de care, deseori, are sentimentul că este privată, punând pe primul plan propria persoană și propriile dorințe, militând pentru emanciparea feminină, pentru demolarea unui sistem social și de gândire eminamente patriarhal, masculin. Ceea ce dorim să reliefăm este faptul că această donna demonicata nu este monstruoasă, ci profund 21 umană, nu este malefică, așa cum, poate, ar apărea la o primă lectură superficială, ci o reformatoare veritabilă, nu este preocupată de viața de dincolo și de perfecțiunea umană
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
o transforma în obiectul cucerii reale, al apropierii și în materie, nu numai în spirit.”20 Cu toate acestea pierde, asemenea modelelor care au inspirat-o, în planul veridicității, nu este credibilă, chiar naratorii care înfățișează astfel de personaje feminine reliefează acest lucru, ironizându-le uneori subtil, afirmând că ele rămân, în planul ficțional, doar niște alegorii. Pe de altă parte, de multe ori calitățile sunt dublate și de unele slăbiciuni, ceea ce determină o decădere și o devalorizare a imaginii lor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
teologică dintre rebela Evă și smerita Fecioară era prelucrată și reprodusă în forme literare.” 34 Deși există o multitudine de opinii exprimate în legătură cu principiul feminin în Povestirile din Canterbury, credem că în cuvintele preotului, rostite la sfârșitul capodoperei chauceriene, este reliefată și drapată oarecum atitudinea lui Chaucer față de eroinele sale. „Deoarece a înfățișat femeile ca pe niște creaturi raționale, capabile de a-i călăuzi moral pe soții lor, și care aveau un rol important de jucat în societate, este posibil să
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
care a fost privată, acela de partener egal al bărbatului, cu drepturi depline, cu o individualitate bine definită și cu o voce care să o distingă, să îi acorde o personalitate. În opera lui Geoffrey Chaucer, misoginismul epocii medievale este reliefat și combătut cu putere, deși nu foarte coerent, de către târgoveața din Bath, care ia atitudine decisivă, încercând să respingă învățăturile clericilor privind răutatea femeii. Aceste opinii erau adunate în adevărate florilegii în perioada medievală, bărbații le foloseau drept arme pentru
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
să folosească procedee retorice, să-i citească pe scriitorii clasici, deoarece sunt incapabile să înțeleagă aceste subtilități.57 Aristotel făcea o adevărată teorie a stratificării claselor sociale în lucrarea sa Politica, accentuând prohibiția femeii de a se exprima public, așa cum reliefase și Sofocle - „Tăcerea este meritul, cinstea unei femei”, dar nu este și virtutea unui bărbat. Toma d’Aquino preia această formulă și o coroborează cu îndemnul biblic, exprimat de Sfântul Pavel (în I Corinteni 14, 34-35), privind interdicția femeii de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
236 (în nota 53). 33 fi cicăleala, cearta, pălăvrăgeala, cleveteala erau mereu dur criticate.” 61 Putem aduce din nou în discuție cele două arhetipuri biblice, dihotomice: Eva, simbol al vorbirii, care a dus la căderea întregii omeniri, și Fecioara Maria, reliefând tăcerea, supunerea, smerenia. Păcatul originar a fost interpretat diferit, perceput ca rod al mândriei, al nesupunerii, al lăcomiei, al poftei carnale sau al vorbirii. Unul dintre pelerinii lui Chaucer, duhovnicul de maici, o condamnă pe Eva pentru cuvintele rostite: „Rău
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]