2,703 matches
-
misterios și doar ea conștientă de iubirea lui disperată pentru Estella poate să-l transforme într-un gentleman, "furnizînd" astfel semnificație concretă idelismu-lui lui funciar. Protagonistul a devenit, pe nesimțite, orfanul freudian din Der Dichter und Phantasieren/Creația artistică și reveria diurnă, care își inventează familii, succese sociale și economice sau amoruri senzaționale numai pentru a elimina frustrările copilăriei nefericite. Sentimentele sale ajung, prin urmare, "grila" de comprehensiune a evenimentelor și unicul instrument de evaluare a lor. Totuși, mai mult decît
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a seriei (Wilt/Wilt), Henry Wilt, profesor de Studii Liberale la un colegiu tehnic (un fel de școală profesională), prizonier într-un mariaj monoton și blocat în poziția de asistent de rangul doi, se consideră un ratat irecuperabil, dezvoltînd sumbre reverii diurne, cu iz freudian. Visează să-și ucidă soția casnică, supraponderală și mereu nemulțumită și își urăște pînă la disperare studenții rudimentari. În sfîrșit, în urma unui lanț de evenimente suprarealiste, declanșate la o petrecere libertină (unde nu dorise să participe
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
obse sia "nimfetelor" ("nymphets"), a căror materializare sublimă o găsește în fetița de 12 ani, Dolores (Dolly, Lola, Lolita) Haze. Nebun de pasiune, el se căsătorește cu mama acesteia Charlotte numai pentru a avea acces, pervers, la obiectul obsesional al reveriilor sale. Cu disciplină autoscopică, eroul își descrie iubirea patologică, amănunțit, într-un jurnal, așteptînd, masochistic parcă, să fie descoperit. De fapt, nevoia de a-și proiecta subliminalul "în afară", către alteritate, rămîne organică în cazul personajului. Reprimate constant, aceste impulsuri
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
într-o societate care cenzura tot ce era frumos și bun. Sinceritățile zilei suspecte sunt falsele idealuri ale comuniștilor, falsele valori pe care le impunea regimul autocrat. Autoarea propune, drept soluție de evadare, pentru artiști, somnul, adică acea stare de reverie, de visare, singura care permite dezlănțuirea, eliberarea din lanțurile constrângerilor de toate tipurile. O soluție asemănătoare este propusă și în poeziile publicate în Amfiteatru, unde oamenii sunt plante, cărora le este interzis dreptul să se manifeste. Din păcate, poeta însăși
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
niște sîmburi creți de substanță cenușie, care aduceau aidoma cu niște muguri de creier". Iată și enunțuri în tonalitate poetică: "Copiii, născuți toți în maternități, rămîneau acolo și nu erau legănați, ceea ce ar fi constituit o înclinare mai tîrziu spre reverie. Nu erau adormiți în luluit sau cîntece, nu auzeau un basm, nu ascultau o poveste"; Această glandă spuneau superstițiile se proiecta afară din craniu la oamenii dinaintea noastră și prin ea se putea privi lumea viitoare. Prin ea se primeau
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
la îndemână, expulzând astfel absurdul, nonsensul din lume și creând o fantasmă a semnificației absolute. Un obiect acoperit cu un scris minuscul care îl explică integral nu mai are nevoie, pentru a fi înțeles, decât de o lupă puternică. Desigur, reveria asupra unui alt mod de a "înțelege" semnificația unui tablou, parcurgându-i sensul scris distinct, o dată pentru totdeauna, cu litere minuscule pe chiar suprafața sa, nu reprezintă decât un deziderat, expresia unei utopii hermeneutice. De fapt, tabloul imaginat în al
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
suprema decădere), societăți fără stăpîni și supuși, fără servitute voluntară. Este imposibil să nu fi existat, în primele momente ale aventurii umane, lumi de oameni liberi și egali. Oamenii moderni au nevoie să creadă că acest imposibil e o simplă reverie poetică. La Boétie a afirmat-o, cu dreptate, împotriva și cu mult înainte de Nietzsche. Lucrările lui Clastres și Evans-Pritchard ne sugerează o metagrilă elementară, dar esențială pentru a contrasta lumile. Pot fi distinse două tipuri de lumi: lumea acefală (fără
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
mod activ întoarsă către deschiderea orizontului, omul e purtat de o efervescență utopică explică filosoful german. El opune "realismului real" (simțul faptelor), "capacitatea utopică". Utopia de care e vorba aici n-are nimic de a face cu elucubrațiile himerice, cu reveriile abstracte. Utopia pe care o analizează este "posibilul real" (el vorbește despre "concretul utopic"). A nu se confunda cu "posibilul obiectiv", respectiv ceea ce prevede știința sau, cel puțin, nu exclude. Referindu-se la tot ceea ce e condiționat măcar în parte
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
altcum. Prea puțin contează ce ne spune Umberto Eco despre templieri în Pendulul lui Foucault ; informațiile acelea le putem citi într-o puzderie de alte texte. Ce rămîne însă, și ce e unic în orice roman e acea aproape imperceptibilă reverie a cuvintelor ce alcătuiesc o nouă privire asupra lumii, pe care ți-o împrumută, cu care te poți juca la nesfîrșit, în jurul căreia îți poți clădi propria lume. Una din dimensiunile cele mai frapante ale lecturii unui roman constă în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
le declanșează. Cuvîntul scris devine anamorfoză a realului trăit, dar și a celui închipuit, asumîndu-și deplina (?) și periculoasa libertate a desprinderii, iar cititorul aproape că nu are de ales, e inevitabil complice, sedus, încîntat. Un autoportret narcisist și nostim, o reverie vibrantă în sonoritățile alintate ale limbilor întîlnite. Între adevărul faptelor și adevărul literelor, Olivier Rolin exersează cu grație mersul pe o sîrmă întinsă la mii de metri de pămînt, oscilînd cu talent și umor între aici și niciunde, cu strania
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
zolismului și aplicației determinismului științific în literatură, iar explicațiile furnizate integrează datele problemei în contururile plauzibile ale eredității deficitare. Portretul-robot al maniacului criminal care rezultă din analiza naturalistă se suprapune, în mintea deja tulburată a lui Leiba, imaginii lui Gheorghe. Reveria posterioară coșmarului oniric este, prin detaliile de tortură, încă mai înspăimântătoare. Dar climaxul ororilor este constituit, migălos și rafinat, de starea de suspendare temporală, de plasare între paranteze cronologice, de amânare indefinită în care se găsește psihicul eroului, deoarece, propriu-zis
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
în peisajul de respirație gotică: "șalul care-i flutură în urmă pare o pasăre neagră ce s-a luat după dânsa". În întuneric, femeia își face curaj; se gândește, cu fremătătoare anticipație erotică, la vizita apropiată a lui Dinu. Totuși, reveria bachelardiană îi este pulverizată de zgomot: "atunci văzu închegându-se în beznă bulgări și mai compacți de beznă. Unul după altul veneau prin cer ca duhurile vrăjitoarelor". Haita se dezlănțuie apocaliptic: "Cele patruzeci de fiare nocturne se abătuseră în crâncen
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
inteligență instinctivă, Păun face o legătură rapidă între bărbatul din fotografia rămasă de la mama sa și filantropul necunoscut. Totuși, în pofida ajutorului financiar, fiul nelegitim al lui Brumă nu reușește să-și facă o situație, preferând să-și consume timpul în reverii și în lecturi diverse. Continuă să primească bani de la Manole, până într-o zi când ultimul își dezvăluie identitatea, invitându-și odrasla să-l viziteze la conac. Acolo, Manole îi arată lui Nicolae un testament, prin care primul se angajează
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
restricții iluzorii și altele. După zbuciumul petrecut cu prepararea, se trece la o fază de liniștire sub forma incubației sau a dospirii problemei, plasată acum în planuri mai puțin conștiente, cum sunt cele pe care ni le oferă somnul, visele, reveriile. Faza incubației poate dura minute, ore, zile, luni sau chiar ani. Se spune că se naște astfel o oscilație între depărtare și apropiere de problemă, cu date vechi asamblate altfel, prin comparații și analogii care permit selectarea unor detalii mai
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Ceea ce era până atunci obscur și fără ieșire devine acum clar pentru că se deschid răspunsurile mult așteptate la întrebările care ne frământau. Fără acumulare continuă de informații pe care le asociem, le comparăm prin analize îndelungate, punând la lucru fantezia, reveria, nu ajungem la iluminare. La acestea se adaugă și crearea ambianței stimulatoare, care depinde și de structurile temperamentale ale fiecărui participant la proiect. Căci astăzi, mai toate sarcinile și inițiativele trebuie să fie proiecte. Termenul de "proiect" era frecvent folosit
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
lucru. Ruinele Romei antice vorbesc, altfel spus, mai cu putere de spre Cetatea Eternă decât reconstrucția sa actuală. Considerarea lucrului ca ruină și a semnului ca scriere le salvează astfel, dialectic: contemplația care le face să survină nu este subiectivă, reverie, calcul abstract al formei sau divinație, ci ea provine, de fapt, neinten țional, din structura lucrului ca atare sau din semnul în mate rialitatea sa ireductibilă: „Wo das Symbol den Menschen in sich zieht, schießt aus dem Seinsgrund Allegorisches der
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
secolului al XIX-lea, Benjamin arată cum, emancipate de sub tutela artei, obiectele ezită în același timp să treacă pragul către statutul de marfă: prin expunerea în vitrinele arcadelor pariziene, ele devin obiect de divertisment, se adresează mai degrabă dorinței și reveriei decât uzului. Analiza caracterului fantasmatic al mărfii ocupă o bună parte a paginilor lui Benjamin. Ea nu intră însă în atenție aici decât în măsura în care lămurește o chestiune de epistemologie: cum determină imagi nea dialectică o modalitate de cunoaștere? Secțiunea N
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
lor. Lumea orașului capătă, în acest fel, o dimensiune onirică, iar modalitatea în care ea se arată este cea a imaginii dialectice. În Passagen-Werk, categoria care numește percepția flaneurului este cea de „privire ilustrativă“ (illustratives Sehen). Ea presupune tocmai transformarea reveriei în text explicativ al lumii, a obiectului în urmă și proiectarea realității într-un univers fantasmatic, din care flaneurul însuși face parte. Astfel, construcția perceptivă a orașului presupune în primul rând deconstrucția sa: reperele și traseele sale cotidiene, aflate sub
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Sculptura simbolistă între secesionism și arta lui Rodin / 185 VI.2. Universul chimeric al lui Paciurea / 199 Capitolul VII. VII.1. Spectrul decadentismului: la Femme Fatale / 213 VII.2. Florile răului: tentația și maleficiul estetizat / 223 VII.3. Figuri ale reveriei și melancoliei: simbolismul ca état d'âme / 230 VII.4. Muzica înainte de toate orfismul decadent / 241 Capitolul VIII. VIII.1. Kimon Loghi simbolistul / 251 VIII.2. Ștefan Luchian între secesionism și impresionism / 265 VIII.3. Cecilia Cuțescu-Storck ecouri prerafaelite / 274
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în forme mai mult sau mai puțin poetizate-estetizate decurge într-o primă instanță decadentismul. Melancolia devine mai puțin acea caracteristică fin-de-siècle ca proiecție a unei contemplatio morosa a imperiilor de la marginea decadenței sau a declinului Occidenului, cât o formă de reverie care recuperează conținuturi afective complicate, difuze, conjugate sub semnul feminității. Acest fapt construiește diferența față de simbolismul occidental unde melancolia constituie un simptom al declinului vast, generalizat, o proiecție imaginară a lui fin du monde sau finis latinorum, sau doar fin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se definește asemeni decadentismului ca dublă reacție, la naturalism, dar și la formula clasicizantă a parnasianismului, de la care preia o serie de elemente: tema langorii, a unei hipersensibilități informate cultural și asociate cu un anumit rafinament morbid, compensarea acțiunii prin reverie și reflecție melancolică, abandonarea realului și a prezentului în favoarea visului, a fantasmelor, a mitului. Mai presus de toate, se află cultul artei, al artificiului estetic asociat ambiguităților sexuale, ca o contranatură, impersonat exemplar de către personajul huysmansian din În răspăr, Des
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tentante care răsar în drum"41. Imaginația, visul, misteriile apar nu doar ca subiecte, ci devin creatoare de atmosferă în pictura simbolistă, fapt pe care-l ilustrează exemplar Gustave Moreau. Himericul nu reprezintă doar un grad înalt de intensitate al reveriei, ci pornind de la filiația mitologică este și monstru, o exacerbare a imaginației care explorează zonele obscure ale subconștientului. Pictorul nu rupe definitiv cu tradiția picturii academice, ci, dimpotrivă, așa cum demonstrează John Reed, o parte dintre subiectele sale nu sunt deloc
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de nesupunere față de realismul dominant, alăturându-se voinței de abstractizare a simboliștilor"62. În acest fel, Puvis de Chavannes redă pictura unui hieratism capabil să genereze misterul și un efect de distanțare, de elongație nedeterminată în spațiul fără frontiere al reveriei. Simbolismul lui Puvis de Chavannes nu se tulbură niciodată, nu admite infiltrația unui element alienant, păstrându-se departe de sensibilitatea decadentă, dar creând un spațiu propice interferențelor cu sensibilități afine. II.3. Arnold Böcklin Voga pe care a cunsocut-o Arnold
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
résignation/ Elisabeth". Dincolo de asocierea literaturii cu arta decorativă, simptomatică pentru sensibilitatea simbolistă, opera de artă apare ca produs al unei reflecții pe marginea ei, reflecție marcată sugestiv aici de textul aforismului care indică o contemplatio morosa, o înclinație melancolică spre reverie, devenită ea însăși un stil. În 1905147, Apcar Baltazar începe o ofensivă pentru susținerea și dezvoltarea artelor industriale în România cu o serie de articole pe aceeași temă. Primul care reclamă însă o documentare solidă este "Note asupra industriei de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
În ciuda unui limbaj nefixat conceptual, caracteristic pentru maniera "impresionistă" a criticii de întâmpinare de la finele secolului al XIX-lea, criticul sesizează mutația simbolistă. Basmul ca ficțiune devine la rândul său generator de ficțiune prin sugestie, joc al imaginației în marginea reveriei, a dicteului oniric, toate, forme de translație simbolistă într-o lume chimerică sau feerică, de la caz la caz. O a doua trăsătură simbolistă a picturii lui Loghi decurge din dubla ipostaziere a artistului, ca pictor și poet, literatura servind asemeni
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]