4,067 matches
-
brâu verde. Negăsindu-l, trebui să se folosească de intuiție ca să-l descopere pe Shudian-gun, iar atenția lui se concentră aproape imediat asupra bărbatului ce ședea cu fața spre ușă și îl fixa cu o privire pătrunzătoare, continuând însă să roadă metodic o bucată mare de carne. De fapt, în seara aceea, Balamber nu purta brâul; era cu bustul gol, îmbrăcat în pantaloni din piele de berbec, prin nimic deosebite de ale tuturor războinicilor ce-l înconjurau. într-adevăr, din trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unei copile fusese țintuit, răstignit de mâini, pe lemnul ușii. La picioarele sale schelălăia un mic câine ciobănesc, care nu se mișcă de-acolo la venirea soldaților. Din mâinile tinerei fete sângele cursese în dâre lungi pe lemnul vechi și ros în mai multe locuri, pentru a se închega apoi în picături pe treptele de piatră. Capul îi atârna pe sânii sfâșiați de mușcături sălbatice, iar părul lung, în cascadă, părea că vrea să acopere cumva mulțimea de răni și obscenitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
avem drum lung și trebuie să-ți păstrezi forțele. Divicone se scutură cu un tremur scurt, ca și cum doar în momentul acela și-ar fi dat seama de prezența lui. Ascultător, luă a doua coastă de miel și începu să îi roadă carnea. Aproape imediat, Metronius îl incită să-și urmeze povestirea: — Deci? Spuneai că s-a întâmplat ceva, mi se pare. înghițindu-și dumicatul, Divicone încuviință. Da, reluă el, ștergându-și degetele unse de vesta soioasă de in. S-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fascicole, pe care călugărițele le vor ascunde în chilia lor, în spatele icoanei, iar servitoarele și elevele de liceu vor face cozi interminabile să prindă ultimul număr, pentru a devora pe nerăsuflate, în singurătatea lor mizeră de mansardă, cu privirile rătăcite, rozându-și unghiile până la sânge, Ultima aventură de amor și cutezanță a lui Filip; după care, sleite de efortul de a fi imaginat cu patimă fiecare detaliu al aventurii, vor adormi epuizate într-o poziție incomodă, cu lampa uitată aprinsă, mângâind
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
era dată după atâta vreme. Dumnezeu...! repetă Filip, de parcă simpla rostire a acestui cuvânt ar fi fost suficientă să ordoneze lucrurile. Ce-l mai amesteci și pe el în haznaua asta?! ți-ai adus aminte de TĂTUCA? Te simți probabil ros de îndoieli, de chemi în ajutor numele Domnului. Știam că-i porți moaștele în raniță; știam că le ții ca pe o rezervă sacră și intangibilă și că ai să le scoți doar în caz de extremă nevoie, ca pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
brici, fierbinte încă, de pe tarabă, îi încercau tăișul pe buricul degetului mare și terminau prin a-l cumpăra, că parcă cel vechi se cam știrbise. Târgoveți vânjoși cu haine groase și incomode de aba țesută în casă, prăfuite, decolorate și roase pe la mâneci și buzunări, își lăudau cu zgomot marfa. Vindeau brânza cu lotul și pânza cu cotul. Ca să prindă safteaua târgului, plecaseră cu noaptea în cap de prin satele învecinate, după ce trecuseră de trei ori prin strecurătoare câte o vadră
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
față de satir bătrân, încadrată într-o barbă gălbuie, rară, și găurită de doi ochi mici, verzi, pătrunzători, care râdeau parcă necontenit singuri, fără participarea feței, cu o pălărie cât o roată de trăsură, cu o manta imensă și cu ciorapii roși peste pantalonii bogați în urme de noroi și de oleiul diverselor conserve. Ne-am simțit cu toții ca niște cunoscuți vechi. Satirul era dezghețat, onctuos, curtezan în stil și maniere "48", plin de umor și de spirit, mai puțin reușit din cauza
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
să Înfulece tot ce apuca, umblând cu mâinile prin cratițe și prin oale, de scula În picioare toată casa. Diavolul Îi fierbea stomacul la un foc atât de cumplit, Încât fosta soacră a Tatianei ar fi fost În stare să roadă și pietrele, ca să-și potolească vâlvătaia ce-i bântuia măruntaiele. Ospățul lua sfârșit În cămară, unde, ascunzându-se după o perdea, Stepanida se despuia de haine și, mâncând mierea cu degetele, Începea să-și facă semnul crucii, pornindu-se pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pasăre sau vreun animal pripășit prin ogradă. Le mânca ea Însăși, deși uneori din tot ce punea În cratiță rămânea doar tăciunele. Toți se Întrebau cum de nu se Îmbolnăvește, cum Îi rezistă stomacul sau ficatul sau gingiile cu care rodea oasele sau spărgea nucile de parcă ar fi avut niște măsele zdravene În gură. În ciuda trupului său sfrijit, babulea părea să aibă o sănătate de fier. Memoria Însă Începea să-i scârțâie din toate Încheieturile. În mintea ei, trecutul era amestecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Toți alergă numai după esențe, dar esența s-a pierdut. Însuși absolutul a devenit un surogat. Al cui? Al lui Însuși, al absolutului prim. Nici adevărul nu mai există În formă pură. Fiecare adevăr conține și un neadevăr, care-l roade ca un vierme. La un moment dat, viermele devine mai important, mai impunător decât adevărul pe care l-a prefăcut În putregai. Și atunci Înlăuntrul lui pătrunde un alt vierme, care-l roade până-n rădăcini. Și viermele acesta ne roade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
adevăr conține și un neadevăr, care-l roade ca un vierme. La un moment dat, viermele devine mai important, mai impunător decât adevărul pe care l-a prefăcut În putregai. Și atunci Înlăuntrul lui pătrunde un alt vierme, care-l roade până-n rădăcini. Și viermele acesta ne roade și pe noi. Nu e de mirare că am degenerat. Spunând aceasta, Extraterestrul mușcă din scrumbia extrem de delicioasă. - Hm, mormăi el mestecând carnea albă, marinată, acoperită de o pojghiță sidefie, unsuroasă, presărată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
roade ca un vierme. La un moment dat, viermele devine mai important, mai impunător decât adevărul pe care l-a prefăcut În putregai. Și atunci Înlăuntrul lui pătrunde un alt vierme, care-l roade până-n rădăcini. Și viermele acesta ne roade și pe noi. Nu e de mirare că am degenerat. Spunând aceasta, Extraterestrul mușcă din scrumbia extrem de delicioasă. - Hm, mormăi el mestecând carnea albă, marinată, acoperită de o pojghiță sidefie, unsuroasă, presărată cu bobițe de muștar și de piper. Asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
până la jocul „de-a domnu’ Mecadosta“ nu a fost decât un pas. Îi lipsea doar catalogul pentru a deschide În șopron o altă școală, paralelă cu cea care funcționa În sat. Mașa Îl confecționă dintr-un glosar vechi, pe jumătate ros de șoareci, pe care l-a găsit cotrobăind prin pod. Și, cum ducea lipsă de elevi (ea suplinea directorul și cadreleșcolare), Înscrise În catalog toate orătăniile din ogradă, după ce le botezase, În prealabil, cu nume cât mai colorate. Școala ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
salamul, dar au gustat din murături...“ Și atunci lui Ippolit Îi trecu prin cap că poate șobolanii erau la fel de mahmuri ca și el și că, În loc să se repeadă la resturile de mâncare ce zăceau pe masă, s-au apucat să roadă acriturile. Ideea aceasta Îl amuză atât de tare, Încât Subotin uită și de durerea sa de cap, și de arșița ce-i ardea În continuare măruntaiele. „Te pomenești că au dat nenorociții de gustul Royal-ului și beau acum de sting
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
trebuie să vă speriați... Pentru că Încă simțurile-mi sunt sub influența spirtului Royal, aș vrea să vă pun la Încercare, să văd dacă rezistați sau nu...“ Trăgând o dușcă din sticla de pe masă, Subotin se Încumetă să spună ce-l rodea pe suflet: „Am impresia că sunteți o halucinație de-a mea...“ Brigadierul privi din nou spre muta sa interlocutoare, care mișca ușor din cap... „Ca să-mi risipiți această incertitudine, va trebui să mâncați o bucățică de salam... Dacă veți mânca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-și putuse imagina existența unei asemenea murdărie.În afară de pereți care erau negri de zoaie, plini de funingine de la o lampă ce ardea cu petrol În zilele răcoroase, dușumeaua instabilă plină de găuri, de muci, mai mult de urină pe alocuri roasă de șoareci, făcea parte din decor!! În această stupidă ipostază, cum nici măcar În clipele sale cele mai dramatice nu intuise o asemenea imagine, pierdut În imensitatea spațiului cosmic, mai mult de rușinea Șefului de Șantier să nu-i ofere subiect
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
făcută refuzând Întoarcerea În libertate, unde omul Își dirija voința după bunul său plac, plănuind la fel ca tinerii Întâlniți În Înhisoare, evadarea din adevărata pușcărie unde omul era socotit sclavul Dictatorului Suprem Nicolae Ceaușescu și-a slugilor acestuia ce rodeau oasele dela masa stăpânului...! Nu mai trecu mult timp după miezul nopții și, arestul temporar se umpluse până la refuz, În timp ce lumina singurului electric bec ce lumina difuz Încăperea, făcea ca În penumbră capetele arestaților să fie diforme, fantomatice. Arestul de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
faci comparații, să te gândești la istorie și la teme de interes general. De exemplu, pe aceeași linie a nevrozei sexuale, Bruch era depășit de indivizi ca omul cu șobolani al lui Freud, cu delirul lui de șobolani care Îi rod anusul, convins că organul genital de asemenea era ca șobolanul sau că el Însuși era un fel de șobolan. Prin comparație, un individ ca Bruch suferea de un caz ușor de fetișism. Dacă adopți vederea comparativă sau istorică, ai dori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Demonii? Expulzarea acelor demoni și spirite din aer, unde se aflaseră dintotdeauna, prin iluminare și raționalism? Iar omenirea nu trăise niciodată fără demonii ei posedanți, și trebuia să-i capete Înapoi! O, cu ce creatură nenorocită, plină de mâncărimi, sângerîndă, roasă de nevoi, idioată, genială aveam de-a face aici! Și cât de ciudat se juca (el, ea) cu toate straniile proprietăți ale existenței, cu toate varietățile de posibilitate, cu năzbâtii de tot felul, cu sufletul lumii, cu moartea. Putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ca o bilă de gheață În cap. Invidiind bețe căzute pentru apropierea lui de starea lor. Într-o pătură de cal Înghețată și putregăită și cu picioarele Învelite În cârpe. Domnul Sammler purta o armă. El și alți oameni Înfometați rozând rădăcini și ierburi pentru a sta În viață. Se scurgeau din noapte pentru a arunca În aer poduri, a scoate șine și a ucide nemți rătăciți. Sammler Însuși, Împușcând oameni. Exista agentul de asigurări nebun al lui Feffer, cuprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Începuse deja În Israel. Blocat la sol! Trebuia să iasă. Căldura grecească era amețită, În aeroport. Muzica publică se Învârtea În mintea potrivnică a domnului Sammler. Cafeaua leșinată, băuturile lipicioase, Îl puneau și ele la grea Încercare. Suspansul, Întârzierea, Îl rodeau intolerabil. Se dusese În oraș și vizitase birourile liniilor aeriene, Îi ceruse unui prieten al lui Elya, cu afaceri În petrol sau benzină, să-l ajute, vizitase consulatul israelian și obținuse un loc la primul zbor El Al. Așteptase din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
nu fi priceput. Până și Danny era lămurit. Tu mergi înainte, i-a răspuns John. Doar să nu mai înceapă nimeni să plângă, și-a spus Danny. Jake găsise un os soios, iar sunetele pe care le scotea în timp ce-l rodeau i-au amintit lui Danny de canion, de sălbăticie, în general - totala avariție și indiferență în fața durerii omului. Puștiul n-a mai rezistat. A smucit, cu putere, frângie cu care era ancorată barca de mal și-a înșfăcat vâslele. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
contorsionate frunze îmbrăcate în straie vechi frunze pământii ascunse sub palme frunze care au căzut prima oară frunze cărora le place să moară de vânt poemul acesta e un morman de frunze în care mi-am aranjat oasele parfumate inima roasă la colțuri ca o carte veche îndrăgostiții au frunze lipite pe ochi toamna e o rană deschisă în trupul pământului. furtună pe Marte te caut printre rămășitele verii și nu știu cât timp va trece până descopăr vreo urmă de tine cel
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în numele acelui cunoscut “prea târziu”. Se va rescrie istoria exercițiilor de respirație... ...același praf, aceeași rugină, aceeași căsuță poștală uitată de expeditori. Secundele trec... a fost doar un vis. Noi, amintirile (coloana a cincea) Amintirile vorbesc în șoaptă Sub pietrele roase de timp, Rămășițe ale templelor Distruse de privirile Îngerilor decăzuți. A cincea coloană încă tremură Șubrezindu-și fundația În lacrimile oamenilor uitați De dor și de pasul către Un mâine pierdut În ceața deznădejdii Amintirile se renasc în șoaptă În
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
-l măresc iar noi doi cuminți ne jucăm de-a v-ați ascunselea sub umbrele mari crezând că suntem țâncii și stăpânii luncilor iazurilor și pădurilor dar nu e așa căci eu plâng după jucăria stricată din buzunarul tot mai ros de moliile ucigașe iar tu plângi după mica mea lume ciudată cu ieri prin care treceau călăreți în goană azi umbra unui cântec de leagăn tu mă ții de mână eu te țin de mână și-n inimă-mi sună
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]