2,724 matches
-
că nu era gentil. Ne studiam. Citeam afară cu pretextul că învăț limba pentru a putea conversa. Îmi arunca priviri clar nemulțumite. Nu era interesat de conversație. Am aflat apoi că avusese o româncă în casă, de asta voia tot româncă. Am cunoscut-o apoi. Era o fată de 24 de ani, micuță, blondă, gălăgioasă. Îi făcea hatârul. Scotea moșul din toate cele. Printre râsete și vorbe goale mi-a spus că are doi copii acasă, la țară, și un soț
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
pleacă tot. Din cauza sărăciei din România suferă lumea asta uitată de Dumnezeu. Nu poți să-ți imaginezi câți români sunt aici; primul meu loc de muncă (voi povesti imediat) era în vârf de munte. Șapte case la care lucrau cinci românce. În Roma și pretutindeni auzi vorbindu-se românește pe străzi. Și mă gândesc că sunt mulți care încă ar vrea să vină, dar nu știu unde și cum să facă. De asta te rog să povestești câte ceva din ce-ți scriu. Să
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
de ce, când am vrut să-i spun despre Eminescu, a zis: — Ei, lasă, nu e de mărimea lui Dante! Atunci i-am spus: — Dacă n-ai auzit de el nu înseamnă că nu-i important. Știi, mă mândresc că sunt româncă, eu l-am studiat pe Dante, dar tu l-ai pierdut pe Eminescu! Foarte mulți italieni de 50-60 de ani sunt analfabeți. Cu tot imperiul lor roman, nu știu să citească. Sunt și persoane cărora le povesteam eu de Pompeii
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
noi. Mă topeam pe picioare în Roma de teama zilei de mâine, de dor... Toate ușile erau închise. În schimb, filiera românilor de pretutindeni lucra. Dacă m aș fi dus la ambasadă, probabil că găseam ușa închisă. În schimb toate româncele cunoscute și necunoscute îmi căutau de lucru. Vorbeam la telefon cu Aurelia, cu Tincuța, femei pe care nu le cunoșteam, dar care mă sunau pentru că aflaseră că-s la necaz și voiau să mă ajute. Mai târziu mă împrietenisem la
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Când aceștia nu au mai fost, a rămas probabil orgoliul de a avea putere asupra altora și au căutat grupuri de oameni instabili economic. Emi granții. De curând am aflat că fetițele italiene se laudă la școală: — Îngrijitoarea mea e româncă și știe să facă și crochete de orez! — Ei, mare lucru! A mea e din Peru și e mai bine, că nu pleacă acasă la ea așa ușor! Bătrânele îngrijite de emigrante au subiect serios de discuție: — A mea nu
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
aproape” este și poștă, sunt și magazine... Eu nu vedeam decât munți, și urcam mereu în inima pădurii. Acolo distanțele se măsurau altfel; la un moment dat se zăreau niște case și femeia exclamă: — Uite, aici, aproape, mai lucrează o româncă! Mi-ar fi trebuit o zi să ajung la ea. Telefonul își pierduse semnalul. Casa Concettei era plină de persoane venite de departe să vadă noua emigrantă, straniera care urma să aibă grijă de soțul ei. Eu nu mă gândeam
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
aprinde o lumânare pentru sufletul meu. Aprinde-o la „Vii”! Scrisoarea 26 Rareori mă înșel acum când întâlnesc români. Stăm alături în stații de autobuz sau în alte locuri publice. Nimeni nu vorbește și știu că am în fața mea o româncă. Are o tristețe anume în ochi, privește pământul cu gândurile aiurea. Încerc să te fac să înțelegi, acea femeie privește de fapt înăuntrul ei. Nu o interesează nimic din afară (probabil și-a captat fiii cu privirea, cum am făcut
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
cu privirea, cum am făcut eu la plecare, și acum îi admiră). Corpul ei e aici, o ustură palmele de muncă, dar gândul e liber. Apropo de stat alături în locuri publice. Într-o zi foarte ploioasă am întâlnit o româncă de vreo 30 de ani; în urma unor ghinioane era pe drumuri și voia să meargă să doarmă în gară. Nu avea loc de muncă, nu avea unde dormi. Am mers mult cu ea peste tot, m-a plouat, eram udă
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Cred că era studentă. Vorbim de vreme și îi spun că, uite, azi am făcut o faptă bună și Dumnezeu mi-a scos-o în cale cu umbrela ei. Nu credeam că o italiancă poate să-i țină umbrela unei românce! A zâmbit și, înainte să se urce în autobuzul ei, mi-a strigat: — Sunt albaneză! Scrisoarea 27 Cu mult timp în urmă Italia era împărțită în state și stătulețe autonome. Fiecare avea un conducător separat, legi diverse; rețetele de brânzeturi
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
caracteristică a ita liencelor: LENEA. În România, o femeie singură, separată de soț, își crește copiii, muncește în fabrică, face curățenie în casa ei, gătește, își ajută părinții, merge la ședințe cu părinții... E ceva ce nu poate face o româncă? Italiencele muncesc în procent foarte mic, iar cele care o fac, doar în instituții, în locuri bune. Cumpără hrană semi pre parată sau pizza, soțul trebuie să le conducă cu mașina peste tot și plătesc femei care vin să le
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
preferam doar să gust la masă. Aveam grijă în timpul zilei să-mi fac provizii. Îmi puneam într-un șervețel puțină pâine, un măr, ce puteam, și le mâncam noaptea, pe întuneric, în camera mea. Înaintea mea lucrase acolo tot o româncă, de prin Suceava. Concetta povestea cu indignare cum își făcea fata aia ciorbă. — Ce lucru scârbos! Toată apa aia! Ce rost avea? Și mai punea niște buruieni deasupra și cică era bun! Nu știți voi ce e bucătăria! Ce mâncați
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
câte un ou colorat în mânuță. Aici nu văd nimic. Paștele e aproape transformat într-o distracție pentru copii, pentru că unica preocupare este cum să cumperi ouă de ciocolată cu jucării ascunse în ele. Sunt încă o dată mândră că sunt româncă. Dumnezeu e la masă alături de noi. Și știi ce e foarte ciudat? Abia când n-am mai avut biserică, mi-a fost dor de ea. Pentru mine asta e Învierea! Scrisoarea 33 Poți fi în două locuri în același timp
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
cu o găleată sub pat la nivelul șezutu lui; stă așa toată ziua, fără apă, fără mâncare, până vin copiii de la muncă. Cum să plătească o îngrijitoare pentru tata, cum să-i ia medicamente? E chin pentru sufletul tuturor. O româncă mi-a povestit că bunica ei era paralizată; au făcut toți ce au putut timp de nouă ani. Apoi au obosit! Au închis-o într-o bucătărie de vară și fiul ei a lăsat-o să moară de foame și
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
rului. De două ori, de trei ori... Apoi l-am învățat să dea noroc cu bărbații care veneau în casă. Stătea demn, sprijinit în baston, făcea câțiva pași și dădea noroc. Toți vorbeau despre minunea pe care a făcut-o românca aia nouă cu Salvatore. Toți mă lăudau. Nu și Concetta, care număra în continuare caramelele și în fața căreia mă temeam să beau un ceai. Era veșnic nemulțumită, dar eu mă ridicasem cu o treaptă din mocirla în care stătusem. Dragostea
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Vocabularul ei era foarte limitat, putea eventual silabisi de pe o carte, dar nu înțelegea mare lucru. Până termina o frază, uita ce a citit la început. Mi-am dat astfel seama din nou că trebuie să fiu mândră că sunt româncă. Nu mai eram emigranta umilă de la început. Îl făcusem pe Salvatore să meargă în doar două luni (lucru pe care nimeni nici nu-l încercase înainte) și citeam, puțin și prost, în limba italiană. Nu mă mai temeam că dacă
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
copacilor trebuiau adunate, lăzile pentru răsaduri trebuiau umplute cu pământ, salata verde trebuia deja plivită... Eram bucuroasă, ieșeam la aer și mă simțeam liberă. Într-o zi a venit în vizită un țăran din zonă la care lucra tot o româncă. Mi-a spus că odată și odată o va aduce să ne cunoaștem. Ei bine, la un moment dat apare însoțit de o femeie de vreo 50 de ani; credeam că-i soția lui. Imediat mi-am dat seama după
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
de o femeie de vreo 50 de ani; credeam că-i soția lui. Imediat mi-am dat seama după accent că s-ar putea să fie ea. Avea o voce spartă și țipa și râdea în timp ce vorbea. — Și eu sunt româncă! De ce nu vorbești românește? am întrebat o. — Da’ cum să nu?! Amesteca trei cuvinte italiene cu două românești și-și frân gea mâinile. Am zgâlțâit-o: — Ei, ce-ai, vorbește normal, că nu pricep! Ai luat-o razna? De unde ești
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
dar era fata morgana. Nu puteam pleca de acolo ca Leila, în zori de zi. Trebuia neapărat să o anunț, să fac față unei furtuni, pentru că trebuia să mă ducă câțiva kilometri cu mașina. Între timp, în zonă murise o româncă de vreo 50 de ani. Infarct. Mă gândeam ce durere pentru copiii sau nepoții pe care probabil îi avea în țară! Mă gândeam că nu trebuie să-mi mănânc sufletul cu Concetta. Rudele ei mai îndepărtate, român cele care o
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
ea că suntem niște „gunoaie” dacă ne expulzează din Italia. Era clar că suntem rasă de hoți și criminali. Mă gândeam să plec de la ea, dar mă temeam să nu fie controale pe drum. La un moment dat, Valentina, o româncă din Onești care lucra dincolo de râul vecin, m-a fluierat. Eram în grădină, m-a vă zut; fluiera ca ciobanii, tare-tare, cu două degete în gură. Îmi făcea semne să cobor spre râu să-mi spună ceva. Nu puteam. M-
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Pentru mine, Italia și România au fost la distanță de ani-lumină. Nu mai vedeam ieșirea, nu mai doream să vin... Mi se spune că trebuie să fiu puternică. Uite, eu asta nu prea mai înțeleg în ultimul timp. De ce o româncă trebuie să fie puternică, și o ita liancă trebuie doar să se-nvârtă prin magazine? Cât de puternice trebuie să fim? În definitiv, suntem niște femei. Ducem în spatele nostru familii, creștem copii, am fi în stare să ajungem la capătul lumii
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
am sunat din nou. În acea zi cărasem pietriș cu roaba și fuse sem fericită că o fac. Apoi mi-am zis că nu se poate, trebuie să fie și o altă lume... I-am spus la telefon că sunt româncă și că sunt foarte izolată și că aș vrea să mă ajute să muncesc în Perugia. M-a întrebat câți ani am, vârsta fiind un criteriu al seriozității. Apoi mi-a spus că nu-s probleme, să mă hotărăsc și
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
să pun capăt necazurilor din viața mea, trebuie să încep să spun „Nu” grosolăniei, mitocăniei, nepăsării, minciunii și tuturor relelor care mă afectau. Trebuia să iau decizii în funcție de dorința mea, nu de a altora. Scrisoarea 50 Azi am cunoscut o româncă din Brăila. Are doi copii acasă, unul de un an și jumătate și altul de doi ani și jumătate. Nu-i normal ca o mamă să stea departe de puii ei. Mi-a spus că se gândește să stea doar
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
căutam singură de lucru oriunde, chiar dacă vorbisem cu preotul. Nu mi-era clar cum funcționează lucrurile cu el și aș fi vrut să plec direct la un alt loc de muncă, să nu mai aștept ajutorul lui. Am sunat pretutindeni, româncele se ajută între ele, dar nu găseam nimic... Zilele treceau... Mi-am făcut bagajul, căutând să iau ce era mai bun și mai folositor, să înghesui într-o geantă cât mai mult. Urma să rămână câte ceva în dulap, ca semn
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Și mă întreb din nou ce caut aici. Și nu știu de ce îți scriu. Probabil că nu se va întâmpla nimic, faptul că mă dezvălui fără mască în fața ta nu va schimba lumea și nici sufletul meu. Am întâlnit o româncă micuță, uscată, cu fața ca o stafidă... Era rujată țipător, avea în jur de 60 de ani și un aer înțepat de atotștiutoare. Voia să pară sigură pe sine, calmă, dar inima ei se simțea bătând ca a unei vrăbiuțe
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
atotștiutoare. Voia să pară sigură pe sine, calmă, dar inima ei se simțea bătând ca a unei vrăbiuțe. Avea copii prin Olanda. Spunea că vine să îi țină companie unei bătrâne ca să se asigure pentru iarnă. Am întâlnit o altă româncă, înaltă, voinică, genul bărbătesc al muntencelor, tot în jur de 60 de ani. O cheamă Eva și are părul alb, strâns la spate. Muncea pentru doi bătrâni, voia să-și bage centrală. Socotise că trebuie să reziste câteva luni. Are
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]