3,819 matches
-
când un popor este cucerit și ajunge să primească un destin prin "alegeri nelibere", însăși calitatea de victimă colectivă îi conferă un destin colectiv. În acest caz, când un popor își pierde libertatea împotriva voinței sale, răspunderea și vina nu sânt colective și ele revin doar celor care l-au obligat să intre într-un proiect devastator. Eu nu răspund și nu sânt vinovat acum pentru faptul că încep prin a spune ceea ce nu vreau să spun și pentru că termin prin
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu mă pot împiedica, la rândul meu, să-mi pun această întrebare: Ce am făcut cu libertatea pe care am primit-o? Ce am făcut din viața mea, primind această libertate?" De astă dată eu, cel care a primit libertatea, sânt cel care pune întrebarea, și răspunsul îl aștept, firește, de la mine. Acum sânt răspunzător nu față de sursa libertății mele, ci față de mine însumi. Răspund pentru fiecare alegere pe care am făcut-o, deoarece consecința fiecărei alegeri se răsfrânge nemijlocit asupra
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
exersare ale libertății mele. În spațiul social, alții mă întreabă în privința unei porțiuni a vieții, pe care, în virtutea unui contract scris sau nescris, am angajat-o în această întrebare și în obligația unui răspuns. În toate aceste ipostaze ale răspunderii sânt confruntat cu trei instanțe care întreabă și față de care sânt răspunzător: alții (societatea); eu, ca primitor al libertății și ca modelator al eului meu; Dumnezeu, ca donator al libertății și ca sursă a ei. În primul caz întrebarea poartă asupra
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
donator al libertății și ca sursă a ei. În primul caz întrebarea poartă asupra unuia sau altuia dintre aspectele libertății mele, în celelalte două, asupra vieții mele și a utilizării libertății în ansamblul ei. Evident, în toate trei cazurile eu sânt singurul care e chemat să răspundă, iar în al doilea caz întrebătorul, obiectul întrebării și cel ce răspunde se identifică în persoana mea: eu întreb și eu răspund privitor la mine însumi. Alegerea, ca esență a libertății, comportă un risc
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
făcut). Proasta folosire a libertății în spațiul eului meu poate fi sancționată la limită cu sinuciderea: pentru că nu mai pot suporta spectacolul propriei mele neîmpliniri, eu, ca judecător al meu, mă condamn pe mine la moarte. În cazul în care sânt față în față cu sursa libertății mele și când acel "cineva", care mi-a dat libertatea și pe care nu îl pot determina ca cineva, mă cheamă să răspund ce am făcut cu libertatea pe care el mi-a dat
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
întreabă și a judecătorului, condițiile interogării, riscurile, vinile, pedepsele și teama diferă, de la un caz la altul, în chip semnificativ. În primul caz, în cel al răspunderii sociale, întrebătorul e bine determinat, întrebările și circumstanțele în care ele sânt puse sânt precise, răspunsurile trebuie să fie și ele la fel, aria libertății e bine circumscrisă și răspunderea e punctuală, riscurile, vinile și pedepsele sânt concrete. Teama, la rândul ei, e bine conturată, pentru că riscul și, eventual, pedeapsa sânt iminente și pentru că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în cel al răspunderii sociale, întrebătorul e bine determinat, întrebările și circumstanțele în care ele sânt puse sânt precise, răspunsurile trebuie să fie și ele la fel, aria libertății e bine circumscrisă și răspunderea e punctuală, riscurile, vinile și pedepsele sânt concrete. Teama, la rândul ei, e bine conturată, pentru că riscul și, eventual, pedeapsa sânt iminente și pentru că libertatea e trăită în consecințele ei imediate. Cei care mă întreabă și care mă trag la răspundere pot fi, în acest caz, familia
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ele sânt puse sânt precise, răspunsurile trebuie să fie și ele la fel, aria libertății e bine circumscrisă și răspunderea e punctuală, riscurile, vinile și pedepsele sânt concrete. Teama, la rândul ei, e bine conturată, pentru că riscul și, eventual, pedeapsa sânt iminente și pentru că libertatea e trăită în consecințele ei imediate. Cei care mă întreabă și care mă trag la răspundere pot fi, în acest caz, familia, prietenii, colegii, șeful meu, un tribunal, "lumea" ("ce va spune lumea?") - o instanță morală
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
libertății asupra căreia sânt interogat e în schimb cu mult mai vastă - ea se întinde asupra întregii vieți pe care am ajuns să o parcurg - și aria răspunderii și a riscului la fel. Dar toate, lărgindu-și cuprinderea, se estompează, sânt greu focalizabile, pentru că libertatea, răspunderea și riscul își pierd contururile în amalgamul de alegeri care alcătuiesc parcursul unei vieți. La fel, stabilirea vinii (căderea din posibilul meu) este problematică, răspunsurile se transformă în invocare de circumstanțe și în justificări, sentința
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
răspund. Cine sânt "eu" în condițiile în care totul se mută "în altă parte", pe un alt tărâm, ale cărui "contururi" sânt imposibil de trasat? În această a treia ipostază a răspunderii, eu care sânt chemat să răspund nu mai sânt decât libertate; eu nu mai sânt și nu mai sânt întrebat decât în postura de purtător al libertății primite. Printre elementele fondului intim-străin se află, desigur, libertatea, dar nu se află și iubirea de libertate. Cel ce mi-a dăruit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în care totul se mută "în altă parte", pe un alt tărâm, ale cărui "contururi" sânt imposibil de trasat? În această a treia ipostază a răspunderii, eu care sânt chemat să răspund nu mai sânt decât libertate; eu nu mai sânt și nu mai sânt întrebat decât în postura de purtător al libertății primite. Printre elementele fondului intim-străin se află, desigur, libertatea, dar nu se află și iubirea de libertate. Cel ce mi-a dăruit libertatea nu-mi dictează și atitudinea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mută "în altă parte", pe un alt tărâm, ale cărui "contururi" sânt imposibil de trasat? În această a treia ipostază a răspunderii, eu care sânt chemat să răspund nu mai sânt decât libertate; eu nu mai sânt și nu mai sânt întrebat decât în postura de purtător al libertății primite. Printre elementele fondului intim-străin se află, desigur, libertatea, dar nu se află și iubirea de libertate. Cel ce mi-a dăruit libertatea nu-mi dictează și atitudinea față de ea. Răspunderea la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ce pot pentru a nu ajunge în fața omulețului în togă. - Stăm față în față cu viața noastră sau cu cel care ne-a făcut concesia libertății. Totul aici e vag: judecătorul, vina, sentința. Dar răspunderea aici este maximă, iar consecințele sânt strivitoare. Și totuși aici teama rămâne, la rândul ei, vagă. Ne temem mai mult de judecătorul de cartier decât de Judecătorul Suprem. Sîntem gata să riscăm oricând damnarea în locul unei condamnări de câteva luni. Această carte despre limită este o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
vagă. Ne temem mai mult de judecătorul de cartier decât de Judecătorul Suprem. Sîntem gata să riscăm oricând damnarea în locul unei condamnări de câteva luni. Această carte despre limită este o apologie a vagului. Lucruri vagi, poate cele mai vagi, sânt omul, Dumnezeu, libertatea. Vagul este opusul precisului. Vagul este ceea ce rămâne după traversarea unui spațiu populat cu limite. Limita îl închide pe om mai întîi în spațiul precisului. Problema este cum să parcurgem apoi treptele precisului, pentru a ajunge la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
aceea, în două din locurile unde apare în Iliada 2, cuvântul face parte din vocabularul zeilor. În primul caz, Zeus vorbește cu Hera: "...chiar de te-ai duce până la hotarele ultime ale pământului și mării (peirata gaies kai pontoio), unde sânt țintuiți pe veci Iapet și Cronos..." Iapet și Cronos reprezintă personificarea unor borne care marchează limita ultimă a teritoriului oikoumene-i, iar după opinia cosmologului homerizant Crates din Pergamon, cei doi poli ai pămîntului 3, dincolo de care începea regiunea Tartarului, cu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Alceu 6, respectiv la Thucydide 7, dar spre deosebire de cazurile anterioare, în care "limita" este prezentă în cadrul unei gândiri cosmologice pozitive, preocupată deci de limitele reale ale corpurilor planetare, aici ea devine un indice poetic al depărtării. Pentru Thucydide, perșii, întrucît sânt o apariție insolită față de raza geografică pe care se mișcau grecii în mod obișnuit, par să vină de la "capătul lumii", la fel cum misteriosul personaj al lui Alceu, cu sabia sa de aur și de fildeș, se desprinde din alt
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
prezent - indiferent de faptul că este vorba de sfârșit ca opus începutului, de sfârșit ca împlinire, de sfârșit în spațiu (extremitate), de sfârșit în timp sau de sfârșit ca punctul suprem la care poate ajunge o activitate (culme, perfecțiune). Acestea sânt cele patru linii semantice ale radicalului *per- pe care le reținem pentru analiza noastră. Este și limita aici (peras), și parcursul între limite (poros), resimțit ca depășire a unui obstacol și ca pășire dincolo (peran), și este, în sfârșit, experimentarea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
decisiv de la neființă la ființare. Un lucru începe să fie, "intră în prezență", din clipa în care se împlinește înăuntrul propriilor sale limite. Atingerea limitei proprii este mișcarea suverană pe terenul finitului, este dobândirea acelui statut ontologic în virtutea căruia lucrurile sânt identice cu sine și diferite față de celelalte. Un lucru își capătă o identitate tocmai pentru că poate sfârși undeva, tocmai pentru că își atinge capătul în propria sa limită. Iar ca un atare sfârșit benefic, care deschide către regula identității, limita devine
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
peras nu este niciodată invocat în relație cu sophrosyne 1. Altminteri nu am putea înțelege de ce tema platoniciană a asemănării omului cu divinitatea (syngeneia și homoiosis) este una peratologică, deși cuvântul peras nu apare niciodată în acest context. Ambele teme sânt teme ale "încercării limitei", ale lui peratos peira (neformulate însă nicăieri ca atare), dintre care prima pune în joc principiul static al rămânerii sub limita cunoscută, iar cealaltă un principiu dinamic și transcendent, problema lui nous ca ceea ce se află
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
peratologiei: Creația este un vast scenariu peratologic animat de voința divină a limitării. În preajma Creației, duhul lui Dumnezeu se purta peste ape. Apa însă nu este singurul element care premerge Creației. Mai există pământul și întunericul. Pământul, apa și întunericul sânt trei elemente ale indeterminării și ele îi stau Demiurgului în față ca o materie a modelării viitoare. Însă pământul, împreună cu marea, sânt fapte ale Facerii din ziua a treia. De ce atunci pământul apare încă de acum, când Dumnezeu nu face
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Apa însă nu este singurul element care premerge Creației. Mai există pământul și întunericul. Pământul, apa și întunericul sânt trei elemente ale indeterminării și ele îi stau Demiurgului în față ca o materie a modelării viitoare. Însă pământul, împreună cu marea, sânt fapte ale Facerii din ziua a treia. De ce atunci pământul apare încă de acum, când Dumnezeu nu face, ci cumpănește doar o faptă viitoare? Pământul care vine dinaintea genezei este altceva decât pământul creat, așa cum marea este altceva decât apa
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
atât mai mult în vederea distingerii: pământul și apa se aleg separat, își află o margine, o limită care, ea abia, conferă apei identitatea mărilor, iar pământului, lăsat "să se ivească" la marginea lor, pe aceea a uscatului. Apa și pământul sânt acum "tocmite". Cerul, pământul și mările apar deci prin simplă demarcare. Cu ele, opera peratologului geometru se încheie; din ziua a patra asistăm la faptele peratologului modelator. Lumea aceasta, repartizată doar pe câteva registre, este lipsită de viața formelor; nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
crisparea ce rezultă din contemplarea unei lumi fără repere. Neliniștea existențială pe care o sugerează prăpastia (Abgrund, "realitate fără de temei") provine din faptul că spiritual și conștient nu se poate trăi decât într-o lume în care spațiul și timpul sânt marcate. Voința de limitare, mergând până la înscrierea fiecărui gest în timp sau până la demarcarea spațiului în care îți propui să te așezi, este un principiu de sănătate spirituală, un chip de a aduce ordine în lume, de a crea un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și de aceea în sculptura mare până și mișcarea este retrasă în liniștea unui contur. Însă atunci înseamnă că granița dintre mimetic și simbol a dispărut. Reproducerea corpului nu este o verificare a capacității mimetice a omului; lucrurile imitate nu sânt "icoane", ci simboluri ale unor rituri de încercuire. În ronde-bosse-ul oricărei statui există o aluzie la îngrădirile benefice în care viața își primește determinațiile ei și capătă o formă, un chip. Lucrurile nu își trăiesc aici tristețea mărginirii, ci satisfacția
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
vedea evocând exemplul tragediei eline. Într-adevăr, pentru greci nu imposibilul depășirii unei limite era un stimulent, ci imposibilul atingerii ei. Tragicul elin se explică printr-un exces în cultivarea limitei, și nu printr-unul în contestarea ei. Eroii antici sânt sublimi prin persistența în limita care-i determină, și nu prin efortul de a o depăși. Conștiința nu se frânge aici în fața unei limite înfruntate și ea nu experimentează propria ei înălțare ca o consecință a acestei înfruntări și a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]