4,350 matches
-
și tot scap, să pun laba pe vânzători... Țiganca nu știu până seara. Cîftd să se întoarcă cu Sandu, acesta u spuse: - Haide cu mine, Didino, că pe Paraschiv și pe Gheorghe i-a luat poliția... - Ce-mi tot spui?! - Sânt la gros. - Tu i-ai vândut, Sandule! -Ei, și dacă?! - I-ai mâncat fripți, Sandule... - Eu, că nu mai puteam fără tine. Ibovnica începu să pungă. - Ce-ai făcut? Ce-ai făcut? Șutul se apropiase de ea și-o încînta
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
apucă să spună: - Uite, ia tu banii ăștia, și scoase din buzunarele nădragilor largi un pachet de hârtii. Voiam să-mi iau casa aia cu ei, știi tu, Paraschive, să fi crescut porumbei, ehe, ce bine ar fi fost, că sânt ostenit, mi-ajunge... Ochii îi înghețară. Paraschiv îl lăsă. Sergenții erau aproape. Roti privirile și văzu cunii. Dulăii alergau speriați spre rampă, liberi... Peste salcâmii Cuțaridei treceau brabeții. Se lăsau stoluri-stoluri la rampă. Grigore privea cerul fără culoare, adânc, străveziu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se ridică ea amenințătoare ca un monstru străvechi ce te răpune din privire sau îți umple clipele cu senzații de plumb topit în sânge. Oamenii simpli simt remușcări în urma unui act oarecare; ei știu de ce le au, fiindcă motivele le sânt sub ochi. În zadar le-am vorbi de "accese", ei n-ar putea înțelege tăria unui chin inutil. Remușcarea metafizică este o tulburare fără cauză, o neliniște etică pe marginea vieții. N-ai nici o vină pe care s-o regreți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu toții căldura dureroasă a răului și răceala extatică a binelui. Dualismul lor transpune în lumea valorilor un altul mai adînc: nevinovăție și cunoaștere. Ceea ce deosebește remușcarea de deznădejde, de ură sau de groază este o înduioșare, un patetic al incurabilului. Sânt atâți oameni pe care îi separă de moarte doar nostalgia ei! În aceasta, moartea își creează din viață o oglindă pentru a se putea admira. Poezia nu-i decât instrumentul unui funebru narcisism. Atât animalele, cât și plantele sânt triste
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
alt sens al pierderii sufletului decât cel biblic. Toate gândurile par gemetele unei râme călcate de îngeri. Nu poți pricepe ce înseamnă "meditația" dacă nu ești obișnuit să asculți tăcerea. Vocea ei este un îndemn la renunțare. Toate inițierile religioase sânt cufundări în adâncimile ei. Din misterul lui Buddha am început să bănuiesc în clipa în care m-a apucat frica de tăcere. Muțenia cosmică îți spune atâtea lucruri, că lașitatea te împinge în brațele acestei lumi. Religia-i o revelație
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aș scrie în dreptul inimii? - Se prea poate că: nefericire. Și surpriza lui Suso s-ar repeta la interval de secole, dacă diavolul ar avea lumină măcar pentru emblema lui... În felul acesta, inima omenească ar ajunge reclama luminoasă a Satanei. Sânt poieni în care îngerii își fac vilegiatura. În ele aș semăna flori din marginea deșerturilor, ca să mă odihnesc în umbra propriului simbol. Trebuie să ai spiritul unui sceptic grec și o inimă de Iov ca să încerci sentimentele în ele însele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în aceeași măsură ca muzica. Tot așa, erotica și poezia. Forme diferite ale uitării, perfect substituibile. Bețivii, sfinții, îndrăgostiții și poeții se află inițial la aceeași distanță de cer sau, mai bine zis, de pământ. Numai căile diferă, deși toți sânt pe cale să nu mai fie oameni. - Așa se explică de ce o voluptate a imanenței îi condamnă în mod egal. Timiditatea este un dispreț instinctiv al vieții; cinismul, unul rațional. Înduioșarea? Un amurg delicat al lucidității, o "degradare" a spiritului la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să tragă cu urechea la murmurul vieții și să-și desființeze autonomia în tălmăcirea acesteia. În paradox, rațiunea se anulează pe ea însăși; și-a deschis granițele și nu mai poate opri năvala erorilor palpitante, a erorilor care zvâcnesc. Teologii sânt paraziți ai paradoxului. Fără întrebuințarea lui inconștientă, ei trebuiau să depună de mult armele. Scepticismul religios nu e decât practica lui conștientă. Tot ce nu încape în rațiune este motiv de îndoială; dar în ea nu este nimic. De aici
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se întîmplă să pipăim timpul, să-l pierdem printre degete, în excese de intensitate care-l proiectează în conture materiale? Sau alteori să-l simțim ca o adiere subtilă prin firele de păr? Să fi obosit? Caută el vreun culcuș? Sânt inimi mai ostenite ca el și care totuși nu i-ar refuza azilul... Răul, părăsind indiferența originară, și-a luat Timpul ca pseudonim. Oamenii au construit paradisul filtrând eternitatea, din "esență" de veșnicie. Același procedeu aplicat ordinii temporale ne face
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
admite că mărginirea individuală este capabilă de atâta plinătate. Așa se întîmplă cu tristețea și cu toate. Ești singur, dar cu toată singurătatea. Când totul se mineralizează, nostalgia însăși devine geometrie, stâncile par fluide față de împietrirea vagului sufletesc și nuanțele sânt mai prăpăstioase decât munții. Atunci nu-ți mai trebuie decât tremurul și privirea câinilor călcați, și-un ceas hodorogit din alte secole - pernă a unei frunți înnebunite. De câte ori mă primblu prin ceață, mă dezvăluiesc mai ușor mie însumi. Soarele te
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trist o singură dată din cauza oamenilor, de rușine aș depune armele. Ei pot fi uneori iubiți sau urâți și totdeauna compătimiți, dar atenția unei întristări e o concesie degradantă. Clipele de generozitate divină, în care i-am îmbrățișa pe toți, sânt inspirații rare, adevărate "grații". Iubirea de oameni este boală tonică și în același timp ciudată, fiindcă nu-i sprijinită de nici un element din realitate. Un psiholog iubitor de oameni n-a existat până acum și desigur nu va exista niciodată
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
peste condiția de om i se asociază o părere de rău corespunzătoare? Timiditatea împrumută ființei umane ceva din discreția intimă a plantelor, iar unui spirit agitat de el însuși o melancolie resemnată care pare a fi aceea a lumii vegetale. Sânt gelos pe un crin numai când nu-s timid. Dacă suferința n-ar fi un instrument de cunoaștere, sinuciderea ar fi obligatorie. Și viața însăși - cu inutilitățile ei sfâșietoare, cu bestialitatea ei obscură, care ne târâie în erori pentru a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
straniu această pedeapsă care urmează oricărui progres al cunoașterii. Ai sfâșiat un văl ce acoperea inconștiența naturii? Îl vei ispăși într-o tristețe a cărei sursă n-o vei bănui. Și-a scăpat un gând plin de răsturnări și amenințător? Sânt nopți ce nu pot fi umplute decât de evoluțiile căinței. Ai pus prea multe întrebări lui Dumnezeu? Atunci, de ce te miră povara răspunsurilor ce nu le-ai primit?! Indirect, prin consecințe, cunoașterea-i un act religios. Ispășim cu voluptate spiritul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aparent de fericire și care exprimă mai crud unei inimi desfrunzite freamătul de vremelnicie al vieții, decât horcăitul clasic al sfârșitului. - Și de câte ori îmi zâmbește cineva, descifrez pe fruntea luminoasă chemarea sfîșietoare: "Apropie-te, vezi prea bine că și eu sânt muritor!" - Sau când ochii mi s-au întunecat de noaptea mea, glasul zâmbetului îmi flutură pe lângă urechi avide de implacabil: "Privește-mă, este pentru ultima oară!" ...Și de aceea zâmbetul te oprește de la singurătatea din urmă, și oricât nu te-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de la singurătatea din urmă, și oricât nu te-ar mai interesa colegii de respirație și de putrefacție, te-ntorci spre ei ca să le sorbi secretul, să te îneci în el și ei să nu știe, să nu știe ce grei sânt de vremelnicie, ce mări poartă și la câte naufragii nu ne invită frământarea inconștientă și incurabilă a zâmbetului lor, la ce ispite de dispariție te supun, deschizîndu-și sufletul spre tine și tu ridicând - cu freamăt și îndurerare - lespedea surîsului! Germinația
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
teamă, despre teama însăși, în fața unei blonde spiritualizate de paloare și care-și apleacă ochii pentru a suplini prin gest mărturisirea, surâsul ei frânt și amar ți se rostogolește-n carne și-și prelungește prin ecouri chinul său imaterial. Surâsurile sânt o povară voluptuoasă pentru cel ce le împarte și pentru cel ce le primește. O inimă atinsă de delicatețe greu poate supraviețui unui surâs duios. Tot așa, sânt priviri după care nu te mai poți hotărî pentru nimic. Un fulg
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
demonstrație de zădărnicie. O poate cineva privi senin în amurgul ei? Înclină-ți ochii spre un bătrân când n-ai Ecleziastul la îndemînă, fața lui - de care el poate fi perfect străin - te va învăța mai mult ca înțelepții. Căci sânt încrețituri care dezvelesc acțiunea Timpului mai nemilos decât un tratat de zădărnicie. Unde să găsești cuvinte care să zugrăvească eroziunea lui implacabilă, înaintarea lui destructivă, când peisajul deschis și accesibil al bătrâneții ți se oferă la toate colțurile ca o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la viața florilor, iar muzica o depravare umană a melodiilor vegetale. Orice floare poate servi de imagine nefericirii în dragoste. Așa se explică apropierea noastră de ele. Și apoi, nici un animal nu poate fi un simbol al vremelniciei, pe când florile sânt expresiile ei directe, ireparabilul estetic al efemerului. La adică, ce face fiecare om? Se ispășește pe sine însuși. N-aș putea iubi decât un înțelept nefericit în dragoste... Ceea ce face orașele mari atât de triste este că fiecare om vrea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
eleganțe de venin, din cât rafinament de dezolare, din câte reflexe vicioase și înșelătoare ale pustiului lăuntric? Absurditatea este insomnia unei erori, eșuarea dramatică a unui paradox. Febra spiritului nu poate fi măsurată decât prin abundența acestor funeralii logice care sânt formulele absurde. Muritorii de totdeauna s-au ferit cu teamă de ele, au priceput ei negreșit ceva din nobila lor descompunere, dar nu le-au putut prefera siguranței sterpe, calmului compromițător al rațiunii. De câte ori mă gândesc la moarte, îmi pare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Știm noi însă prea bine că n-o face... Căci atâta generozitate ar costa-o viața. Pentru fiece problemă îți trebuie altă temperatură. Numai nefericirii îi convine oricare... Să pari vesel tuturor și nimeni să nu vadă că și fulgii sânt lespezi de mormînt! A avea vervă în agonie... Moralitatea subiectivă își atinge punctul culminant în hotărârea de a nu mai fi trist. Permeabilă demoniei, tristețea este ruina indirectă a moralei. Când răul se opune binelui, el participă la valorile etice
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îmbolnăvesc de o sfârșeală extatică ascultând o expresie banală, alții rămân reci la o probă de zădărnicie. Pentru aceia, nu este cuvânt în dicționar care să nu ascundă o suferință, iar aceștia nici n-o au în vocabular. Prea puțini sânt cei ce-și pot întoarce cugetul - oricând - spre întristare. Oricât s-ar lega bolile de constituția noastră, este imposibil să nu le disociem, să nu le găsim exterioare, străine, neavenite. De aceea, când vorbim de un om nesănătos îi precizăm
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Psalm XXII) Fă, Doamne, ce mai poți până nu-ți trântesc oasele mele în cap! Muzica este timp sonor. Viața și cu mine sîntem două linii paralele ce se întîlnesc în moarte. Fiecare om este propriul lui cerșetor. Amețelile cărora sânt supuși unii oameni și care îi obligă să se rezeme de arbori sau de ziduri în plină stradă au un sens mai adânc decât sânt înclinați a crede filozofii și chiar poeții. A nu mai putea sta vertical - a te
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
linii paralele ce se întîlnesc în moarte. Fiecare om este propriul lui cerșetor. Amețelile cărora sânt supuși unii oameni și care îi obligă să se rezeme de arbori sau de ziduri în plină stradă au un sens mai adânc decât sânt înclinați a crede filozofii și chiar poeții. A nu mai putea sta vertical - a te degaja de poziția naturală a omului - nu-și are sursa într-o tulburare nervoasă sau într-o compoziție a sângelui, ci în istovirea fenomenului uman
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
imposibilității de a mai împărtăși poziția fizică legată de ea. Rupîndu-se legăturile lăuntrice cu omul, semnele lor exterioare urmează procesul de disoluție. Tulburări analoage trebuie să fi resimțit animalul când a început să se ridice în două labe. Și nu sânt introspecții regresive care ne coboară până la acele îndepărtate neliniști, și amintiri indefinibile care ne apropie de amețelile începutului uman? Tot ce nu este inert trebuie, în grade diferite, să se rezeme. Și cu atât mai mult omul, care nu-și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce-ți mai rămâne de trăit într-o nostalgie neîmplinită. Dumnezeu este un vecin față de exilul eului nostru, care ne face să ne căutăm pe alte tărâmuri și să nu fim niciodată în apropierea noastră, prin soartă inaccesibili nouă. Indivizii sânt organe ale durerii. Fără ei, disponibilitățile de suferință ale naturii ar fi transformat-o în haos. Individuația, determinîndu-se ca formă originară a ispășirii, a salvat echilibrul și legile naturii. Când durerea n-a mai putut rămâne în ea însăși, au
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]