3,203 matches
-
cel mai inspirat pe care îl scrisesem... când tata... într-o zi... cel mai frumos salcâm... cu securea... de ce oare? Da, Mircea Grigorescu, redactorul șef al Timpului... Cu Miron Paraschivescu la el în birou... Ia ascultă domnule, cât costă un salcîm?... Bonom... entuziast... Două mii costă. Du-te la casierie și-i încasează... Săracul Mircea Grigorescu. Ce-o fi făcând... După război... exclus din presă... Brusc m-am trezit dimineața. Adormisem fără să știu cu lampa aprinsă, cu aceste gânduri. Le și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
să am în jurul meu prieteni... Marele oraș, în care rătăcisem până atunci atâta vreme căutîndu-mi în el un rost, începea să fie și al meu. Blocurile, marile lui bulevarde, tramvaiele, restaurantele, cinematografele și teatrele îmi plăceau, ca altădată ulițele, gardurile, salcâmii care acopereau satul... Da, într-o seară fui oprit în trecere prin redacție (treceam pe-acolo, și nu pe jos prin gang) și îmi făcui un nou prieten, un poet, însuși șeful "paginei a doua" Popasuri a ziarului, Miron Radu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mă și apuc de lucru și cum amânasem pe a doua zi, după ce în prealabil distrusesem toate capodoperele care îmi veniseră în minte înainte de a adormi, inclusiv ceea ce scrisesem eu însumi... Nu chiar tot, o mică schiță cu tăierea unui salcâm scăpase... Înainte de a adormi! Da, adormisem cu un gând nelămurit, cu o lumină care pâlpâia înainte de a se stinge. O întrebare. De ce nu indusesem eu în volumul de debut, Întâlnirea din Pământuri, schița Salcîmul? Iată, acum eram treaz. Într-adevăr
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
o mică schiță cu tăierea unui salcâm scăpase... Înainte de a adormi! Da, adormisem cu un gând nelămurit, cu o lumină care pâlpâia înainte de a se stinge. O întrebare. De ce nu indusesem eu în volumul de debut, Întâlnirea din Pământuri, schița Salcîmul? Iată, acum eram treaz. Într-adevăr, de ce o lăsasem deoparte când știam că era lucrul cel mai inspirat pe care îl scrisesem? Când se întîmplase asta? Chiar anul trecut, când predam volumul la Cartea Românească. La ce mă gîndisem? Da
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
se întîmplase asta? Chiar anul trecut, când predam volumul la Cartea Românească. La ce mă gîndisem? Da, îmi aminteam de ce. Schița asta era un secret care nu trebuia dezvăluit. De ce? Așa! Era secretul meu. Că apăruse în Timpul trebuia, debutam, dar salcâmul acela trebuia ferit, era ceva de preț, intim, care putea fi ucis într-o carte de nuvele. Și acum deodată mi-am dat seama de ce. Acest salcâm doborât era singura întîmplare din ceea ce scrisesem la douăzeci de ani care avea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
trebuia dezvăluit. De ce? Așa! Era secretul meu. Că apăruse în Timpul trebuia, debutam, dar salcâmul acela trebuia ferit, era ceva de preț, intim, care putea fi ucis într-o carte de nuvele. Și acum deodată mi-am dat seama de ce. Acest salcâm doborât era singura întîmplare din ceea ce scrisesem la douăzeci de ani care avea legătură adâncă, neștearsă, cu familia mea. Fragmentul final din Întâlnirea din Pământuri prin care mă angajam să scriu un roman era uitat, era o ilustrație a lecturilor
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
final din Întâlnirea din Pământuri prin care mă angajam să scriu un roman era uitat, era o ilustrație a lecturilor mele din Swift prin care urmăream să arăt că Yahoo-ii săi nefericiți, slugi ale cailor, nu și-au schimbat firea... Salcâmul era însă un cod care nu trebuia divulgat. Scena cu doborârea lui îmi apărea acum ca o poartă pe care dacă știam s-o deschid intram pe un teritoriu în care trăia o lume miraculoasă pe care o cunoșteam și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nu eram nici eu... Nu-mi plăcea sentimentul care mă stăpânea, că atât de tânăr, lăsam în urmă părinți și frați, casa în care mă născusem, grădina în ale cărei ierburi stăteam zile întregi cu ochii spre cer păzit de salcâmi înalți în care cântau grauri și zburau vrăbiile. Cartea asta nu trebuia scrisă, și în nici un caz publicată, aceste lucruri nu se spun... Scrisesem, dar nu jubilam. Mult mai mult îmi plăceau povestirile mele din Întâlnirea din Pământuri, dure, reci
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
aduși de tata de la bostană. Nu știam pe care dintre ei să-l aleg. Când mușcam din felia de harbuz mi se umplea gura de dulceață, parcă și foamea Îmi trecea. Luam cărțile, prietenele mele constante și mergeam la umbra salcâmilor să citesc. Seara mergeam la joacă pe terenul viran de vis-a-vis. Eram vreo zece, fete și băieți și nu plecam până când părinții noștri ne amenințau că ne pedepsesc. Atunci se spărgea gașca, liniștea se lăsa iar noaptea visam numai Îngeri
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
ambundentă, iarna, iar noi ne construiam oameni de zăpadă ajutat de el, când ne Învăța să călărim pe caii pe care Îi avea și de care era mândru, sau când ne construia leagăne de lemn, de Paști, leagăne Între doi salcâmi pe care Îi alegea cu grijă, să aibă trunchiurile cât mai groase, trainici, să țină sub greutatea noastră și ne Întreba când ne ajuta să luăm avânt: - Cât vreți de sus? - Până la cer! răspundeam noi, În cor! Tata era priceput
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
frumoasele seri de vară și de toamnă, cu cerul plin de stele, cu luna care ne lumina toată curtea, pe care nu le-am văzut la oraș, niciodată! Acolo, la marginea hotarului dintre grădină și pârâu stăteam verile, la umbra salcâmilor sau la umbra nucilor și citeam. Doamne, ce repede a trecut timpul! Mi-e dor de copilărie, de tata, de prieteni, de oamenii de pe ulița mea...Lacrimile Îmi curg fără să vreau, este un sentiment de dor mai mult
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
stea acolo o veșnicie. Să o acopere frunzele toamnei, să crească iedera prin părul ei, să simtă bruma ușor pe buze, să o strângă zăpada sub pătura ei, iar primăvara, ... primăvara să nu mai existe. Să fie floare umbrită de salcâmi, să nu știe nimeni de numele ei și să uite că e hulită până și de câini, să uite satul de ei. Ar fi stat acolo, pe iarba ce dădea să se usuce, în soarele călduț și vântul dulce. Nu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
nu o să spuie. E singură. Când s-a usca ploaia care începuse, va merge acasă la ea, cu dragul ales. Îi va cere iertare și se vor sfătui. Ploaia bătea cu stropii mari în geam, mai să spargă sticla. Salcâmii se plecau la pământ și scârțiau din toate crengile. Păreau că se luptă între ei și că stau gata să iasă și să plece. Pământul se umflase, apa curgea șiroaie prin ogradă, făcându- și loc spre poartă. Pe geam nu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
vreme de odihnă, deși se împleticeu în mers. Iarba le cuprinse apoi până la glezne, lăsând să se vadă doar fusta de pânză țesută în casă, roasă de mizerie și ruptă de vreme. Când, într-un final, ieși din hățișul de salcâmi, fetița căzu frântă de durere. Crucea pe care o trăgea după ea se lăsă liniștită pe spate și așteptă cuminte cu fața în sus, să fie înălțată. Copila privi mâinile și bluza ce a fost cândva albastră cu flori mici
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
pe care o trăgea după ea se lăsă liniștită pe spate și așteptă cuminte cu fața în sus, să fie înălțată. Copila privi mâinile și bluza ce a fost cândva albastră cu flori mici roșii, acum toată agățată de crengile salcâmilor. Scuipă pe degete ca să-și aline durerea provocată de spini. Rupse o mână de iarbă, își frecă tălpile, apoi urcă spre picioare, și cu o altă legătură de iarbă, se șterse pe mâini. Cu dosul palmei, ca oamenii mari după
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
fiindcă nu am încă rochia de mireasă eternă... Cântec de singurătate Pomii au fâlfâit din aripi și toate florile sau transformat în îngeri. Buchete ruginii de liliac păstrează parfumul amărui al iubirilor pierdute. Primăvara se încheie cu nebunia florilor de salcâm iar vara vine tiptil pe tril de ciocârlie. Munții îmi îngână o simfonie de dragoste închisă într-o colivie, împletită din fire de dor de parcă ar împărți amintiri din altă lume. Nu-mi doresc decât o clipă înghețată, de fericire
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
-l pot întoarce și nici destinul; nici iertarea mea nu este în deșert. Ultima dorință de primăvară A trecut și luna aprilie cu atâtea speranțe în care s-au amestecat prea multe vise. Au înflorit suspinele în luna mai odată cu salcâmii, curând, o să mă ascund în lacrimile florilor de tei. În urmă vor rămâne: un pas de-al tău ceascunde zborul neîmplinit în doi și-un murmur de mireasă nenuntit, în ciocul unui corb ce-l poate scrijeli pe țărmul unui
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
-n cîntecu-i moale Ș-al coardelor grai, Frumos ca din rai, Amestecă-n vorbe de miere, 150Durere: Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc - stele li scapără-n cale, Apele plâng clar isvorînd în fântâne - Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. 155Luna pe cer trece-așa sfântă și clară, Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, Umezi se nasc stele pe bolta senină - Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Nourii curg
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp, toaca răsună mai tare - Clopotul vechiu împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde d-iubire ca para. Ah! în curând valea și satu-amuțește, Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește, Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-oiu cum îmi ești dragă! Te-i rezima, dulce copil, de-al meu umăr - Și fir cu fir păru-ți aurit am să-l număr, Ap-am să beau din a ta gură frumsețe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
la tulpină, Fruntea-mi în foc pe-ai tăi sâni se înclină, Ce alături cresc dulci și rotunzi ca și rodii? Stelele-n cer mișcă-auritele zodii. Ne-om rezima capetele unul de altul Și surâzând vom adormi sub înnaltul, Vechiul salcâm - astfel de noapte bogată Cine pe ea n-ar da viața lui toată? ...................................................... Pe vârful de munte, în codri-mbrăcat, De nouri grămezi se adună Și unul pe altul, măestru urcat, Ei par o cetate în lună. Și bolțile-n muri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tot aurul razelor lui. La pământ se mai uită... Florile toate ridică la el cochetele capuri Copilăroase și ochii lor plini de zădarnice lacrimi... Pe grădini se mai uită, pe-alei de vișini în floare Și de cireși încărcați, de salcâmi cu mirosul dulce. Pe-acolo se primblă o fată-în albastru-mbrăcată, Părul cel blond împletit într-o coadă îi cade pe spate... Ca Margareta din Faust ea ia o floare în mână Și șoptea: mă iubește... nu mă iube... mă iubește
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
numit în hrisoave domnești sau zapise... Mergem de ceva vreme. Deodată, ieșeanul începe să recite cu avânt: „Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plâng, clar izvorând în fântâne; Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca sună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
întinde mânuțele, apucă strâns sânul plin cu lapte și lacom, începe să-l sugă; șoaptele bucuroase ale femeilor s-au transmis bărbaților, - Mănâncă... Laur mănâncă! Agitația tăcută a urbei și vifornița se potoliseră. Pe stradă felinarele luminau simptomatic casele și salcâmii nemișcați în gerul care se muiase. Fulgii mari de nea, așterneau zăpada uniform și peste locurile unde nu se depusese omătul. În casă era liniște și cald. Prea multe lucruri nedezlegate și prea puține aflate străbăteau mintea atât de întortocheată
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
nici puterea, nici bărbăția nu stau totdeauna în vârful lăncii. Acum tabăra atlantă se așezase în marea câmpie verde, ca un triunghi, de la țărmul mării, între una din gurile lui Hapi, slăvitul aducător de mâl rodnic, și pădurea apuseană de salcâmi și palmieri, lângă care se afla și o veche cetate atlantă. Nu departe, spre miazăzi, era orașul băștinaș Behdet, cu stăpânii căruia Puarem încheiase pace. Soldații nu aveau îndeletniciri deosebite; își făcuseră datoria omorând și robind destui oameni și luând
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
corăbiile se văzură deslușit. După rânduiala așezării lor și după mărime nu puteau fi decât atlante. Cei doi prieteni, sclavul și soldatul, porniră spre tabără. Oamenii rome, cărora li se luase câmpia frumoasă mărginită din două părți de pădurea de salcâmi și palmieri, iar din celelalte două de marea albastră și de râul cu desișuri de papirus și lotuși, o ocoleau resemnați. Cât mai erau aici atlanții, câmpia era atlantă. Treceau departe de tabăra străină, tăcuți, privind cu ură corturile albe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]