KorAP: Find »[drukola/base=samurai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...80 81 82 ...96 >

2,377 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

vă e somn? Cei trei supuși se ridicară în picioare stingheriți. Se uitară spășiți la stăpânul lor temându-se ca nu cumva acesta să fi auzit discuția dintre ei de adineauri. — Mireasma nopții îmi aduce aminte de valea noastră! zâmbi samuraiul dinadins ca să-i liniștească pe cei trei. Nopțile din vale erau și ele pline de miros de pământ, de copaci. Curând... o să putem respira din nou aerul acela! După glasurile certărețe de adineauri ale celor trei, samuraiul își dădea prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
valea noastră! zâmbi samuraiul dinadins ca să-i liniștească pe cei trei. Nopțile din vale erau și ele pline de miros de pământ, de copaci. Curând... o să putem respira din nou aerul acela! După glasurile certărețe de adineauri ale celor trei, samuraiul își dădea prea bine seama că sfârșeala și nervii îl cuprinseseră nu numai pe Nishi, ci se răspândiseră și printre supuși. Își zise în sinea lui că el trebuia să-și învârtoșeze inima. A doua zi de dimineață plecară din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
ochii japonezilor obișnuiți acum să călătorească, nu mai licărea nici pic de curiozitate. Se gândeau uneori că fiecare pas pe care îl făceau îi purta mai aproape de Japonia și totuși nu erau deloc mișcați la gândul acesta. Călărind alături de Velasco, samuraiul băgă de seamă că zâmbetul său obișnuit dispăruse fără urmă. La drept vorbind, samuraiului nu-i plăcuse niciodată surâsul plin de încredere în sine al străinului. Când încerca să-i supună pe japonezi după bunul său plac, Velasco arbora întotdeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
gândeau uneori că fiecare pas pe care îl făceau îi purta mai aproape de Japonia și totuși nu erau deloc mișcați la gândul acesta. Călărind alături de Velasco, samuraiul băgă de seamă că zâmbetul său obișnuit dispăruse fără urmă. La drept vorbind, samuraiului nu-i plăcuse niciodată surâsul plin de încredere în sine al străinului. Când încerca să-i supună pe japonezi după bunul său plac, Velasco arbora întotdeauna acel zâmbet. De câte ori îi văzuse surâsul acela de om care pune ceva la cale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
nu-i plăcuse niciodată surâsul plin de încredere în sine al străinului. Când încerca să-i supună pe japonezi după bunul său plac, Velasco arbora întotdeauna acel zâmbet. De câte ori îi văzuse surâsul acela de om care pune ceva la cale, samuraiul se îndoise mereu de adevăratul țel al lui Velasco. Zâmbetul său îl păcălise, ce-i drept, de câteva ori. Dar, de când plecaseră din Roma, zâmbetul trufaș pierise de pe chipul lui Velasco și în locul lui se ivise o mină îngândurată și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Velasco. Zâmbetul său îl păcălise, ce-i drept, de câteva ori. Dar, de când plecaseră din Roma, zâmbetul trufaș pierise de pe chipul lui Velasco și în locul lui se ivise o mină îngândurată și solitară. „Acum nu mai avem ce face” dădu samuraiul să-i spună lui Velasco din șa, dar își înghiți cuvintele. Străinul acesta care le adusese neliniște și le trezise în suflete ură și supărare privea acum deznădăjduit spre lanțurile de munți acoperite de nori de ploaie. Samuraiului i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
face” dădu samuraiul să-i spună lui Velasco din șa, dar își înghiți cuvintele. Străinul acesta care le adusese neliniște și le trezise în suflete ură și supărare privea acum deznădăjduit spre lanțurile de munți acoperite de nori de ploaie. Samuraiului i se făcu milă de el. Își dădea bine seama că Velasco nu se va mai putea întoarce în Japonia, fiindcă nu-și îndeplinise făgăduiala făcută oamenilor de seamă din Sfatul Bătrânilor. După zece zile, în amurg, trecură dincolo de zidurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
vase de lut, țesături și fructe și stăteau cufundați în tăcere ca niște statui de piatră cuprinzându-și genunchii cu mâinile. — Senior Hasekura, îl mai țineți minte pe japonezul acela? — Cel care fusese o dată călugăr? Până să-l întrebe Nishi, samuraiul își adusese și el aminte de compatriotul lor care trecuse pe la ei în Mexico. Fostul călugăr ce locuia împreună cu o indiancă într-o colibă cu acoperiș de stuf pe marginea unui lac din Tecali strălucind roșu ca sângele în lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Zicea că n-aveau să se mai întâlnească a doua oară. Dacă era așa, atunci unde anume în Nueva España plecase el oare? — Eu... am de gând să mă mai duc o dată la lacul acela, îi șopti Nishi la ureche samuraiului ca să nu-l audă Velasco. — Degeaba te duci. Omul acela zicea că indienii nu lucrează de două ori același ogor. — Nu-i nimic dacă nu mă întâlnesc cu el. — Atunci, de ce te mai duci? — Pentru că... râse Nishi trist, nu știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
pedeștri și care trebuie să rămână așa toată viața lor, mi se strânge inima. Dar... și eu am pe cineva care mă așteaptă acasă. N-aveau voie să facă după cum îi tăia capul. Aveau pe cineva care-i aștepta acasă. Samuraiul era și el de aceeași părere. În vale trăiau unchiul său, familia sa și țăranii, iar el le era sprijin și conducător. O să se întoarcă în vale. Iar acolo o să ducă aceeași viața ca mai înainte. N-o să se mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
niciodată de vale ca să iasă în lumea largă. Tot ce s-a întâmplat n-a fost decât un vis. Mai bine să socotească totul un vis care se va destrăma în curând. A doua zi de dimineață, înainte de revărsatul zorilor, samuraiul și Nishi ieșiră din mănăstire la fel ca și data trecută. Acum știau drumul. Străbătură orașul adormit ca un deșert răcoros, căci arșița încă nu-l lovise. Când ajunseră în pădure, raze trandafirii sfâșiau cerul. Păsărelele ciripeau gălăgioase. Caii trecură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
iar trestiile foșneau ușor. Nishi descălecă, își duse mâinile făcute pâlnie la gură și îl strigă pe fostul călugăr. Din colibe, doi-trei indieni cu părul împletit în cozi și goi până la brâu scoaseră capul în prag. Își aduseră aminte de samurai și de Nishi și începură să râdă cu nasul lor turtit fremătând. Fostul călugăr se ivi clătinându-se pe picioare și sprijinindu-se pe umerii soției sale grase ca o halcă de carne. Bolnav cum era, omul clipi din ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
turtit fremătând. Fostul călugăr se ivi clătinându-se pe picioare și sprijinindu-se pe umerii soției sale grase ca o halcă de carne. Bolnav cum era, omul clipi din ochi stânjenit de lumina dimineții. Apoi îi zări în sfârșit pe samurai și pe Nishi și strigă la ei. — Bine... ați venit înapoi! Își întinse brațele ca și cum s-ar fi reîntâlnit cu niște rude de sânge pe care nu le mai văzuse de o viață. — Am crezut că n-o să vă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
spre casă. Dacă ai ceva să le ducem cunoscuților tăi din Japonia... Nu am nimic, zâmbi trist fostul călugăr. Dimpotrivă, le-ar aduce numai necazuri dacă s-ar răspândi vestea că sunt prieteni cu un călugăr creștin. — Și noi, zise samuraiul rușinat și cu privirile în pământ, ne-am creștinat vrând-nevrând. Nu din adâncul sufletului, dar... — Nici acum nu credeți? — Nu credem. Am făcut totul de dragul însărcinării noastre. Dar tu? Crezi cu adevărat în omul acela numit Iisus? — Cred. V-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
răspândească învățăturile Domnului. — Cum de poți să slăvești un asemenea om amărât și vrednic de milă? Cum poți să te închini în fața unui om atât de urât și sfrijit? Asta nu pot eu să înțeleg nici în ruptul capului... Atunci samuraiul a întrebat acest lucru pentru prima dată cu adevărat dornic să afle răspunsul. Stând pe vine, Nishi aștepta și el răspunsul nemișcat și cu privirea ridicată înspre chipul fostului călugăr. Dinspre lac se auzeau glasurile ciudate ale indiencelor care spălau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
suferința oamenilor. Tocmai de aceea, a ajuns El așa de sfrijit. De-ar fi avut o viață măreață și îmbelșugată, la care mie mi-ar fi fost cu neputință să ajung, poate că n-aș mai fi avut aceste simțăminte. Samuraiul nu putea înțelege vorbele fostului călugăr. — Omul acela înțelege inimile celor amărâți pentru că El însuși a dus o viață amărâtă. Și cunoaște, de asemenea, jalea celor care mor nefericiți, pentru că și El a avut o moarte nefericită. Omul acela n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și mulțumiți de sine. Se îndepărtează de la înfățișarea omului pe care El l-a căutat. Fostul călugăr spuse toate acestea dintr-o suflare și dintr-o dată își duse mâna la piept. Îl apucă un nou atac. Până când i-a trecut, samuraiul și Nishi s-au uitat la el în tăcere. — Indienii s-au oprit aici pentru mine. Altfel, zâmbi el stânjenit, acum aș fi fost și eu departe de Tecali. Uneori regăsesc în acești indieni chipul lui Iisus. După fața lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
limpede că nu mai avea multă vreme de trăit. Poate că o să-și dea sufletul pe marginea acestui lac înăbușitor. Și atunci o să fie îngropat la marginea lanului de porumb. — Și totuși, eu nu pot nici în ruptul capului, murmură samuraiul parcă cerându-și iertare, să mă gândesc la omul acela așa ca tine. — Chiar dacă vouă nu vă pasă de El... Lui întotdeauna îi va păsa de voi. — Pot să-mi văd mai departe de viața mea și fără să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Chiar dacă vouă nu vă pasă de El... Lui întotdeauna îi va păsa de voi. — Pot să-mi văd mai departe de viața mea și fără să mă gândesc la El. — Oare așa să fie ? Fostul călugăr se uita compătimitor la samurai mărunțind o frunză de porumb. Arșița soarelui se întețise și mai mult, iar printre trestiile de pe lac gâzele își începuseră zumzăitul înăbușitor. — Dacă oamenii ar putea să trăiască singuri, atunci de ce se aud glasuri de jale pretutindeni în lume? Dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
pretutindeni în lume? Dumneavoastră ați străbătut multe țări. Ați trecut peste mări și oceane și ați înconjurat lumea. Sigur ați văzut în drumul vostru oamenii care plângeau și se jeluiau și care păreau să caute ceva. Erau adevărate spusele lui. Samuraiul văzuse în toate casele, din toate satele, din toate ținuturile pe care le vizitase chipul omului aceluia sfrijit și urât cu brațele desfăcute și capul căzut pe piept. — Cei care plâng caută pe cineva care să plângă împreună cu ei. Cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
urechea la jalea lor. Oricât de mult se va schimba lumea, cei care plâng și cei care se jeluiesc Îl vor căuta întotdeauna pe Omul acela. De aceea există El. — Nu înțeleg. — Cândva o să înțelegeți. Cândva o să înțelegeți acest lucru. Samuraiul și Nishi strânseră hățurile și își luară rămas bun de la bolnavul acesta pe care n-aveau să-l mai vadă niciodată. — Nu ai nimic să le spunem despre tine celor de acasă? — Nu. În sfârșit am izbutit să-mi făuresc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
voia Ta... CAPITOLUL X Chiar înainte să se crape de ziuă se trezi brusc, zgâlțâit de cineva. Treptat, în ochii săi împăienjeniți se înfiripă chipul lui Yozō. Acesta îi zâmbea ca o mamă sculându-și copilul și după surâsul lui samuraiul își dădu seama ce tot încerca el să-i spună. — Oh! Sări ca din pușcă și îl scutură pe Nishi Kyūsuke, care dormea dus lângă el. — Rikuzen...! Samuraiul turnase în acest cuvânt un potop de sentimente. Japonezii o luară la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
îi zâmbea ca o mamă sculându-și copilul și după surâsul lui samuraiul își dădu seama ce tot încerca el să-i spună. — Oh! Sări ca din pușcă și îl scutură pe Nishi Kyūsuke, care dormea dus lângă el. — Rikuzen...! Samuraiul turnase în acest cuvânt un potop de sentimente. Japonezii o luară la fugă spre punte ca un tăvălug. Soarele se revărsa peste întinsul mării, colorând oglinda liniștită a apei în portocaliu. În apropiere se vedeau niște insule cunoscute. Dincolo de insule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
ascuțit pentru ca apoi să se stingă în străluciri ca de cioburi. Câțiva pescăruși săgetau creasta valurilor și se ridicau în zbor plutind ca niște frunze în bătaia vântului. Într-o clipă, din noianul de amintiri de călătorie adunate în mintea samuraiului, se ridică la suprafață momentul plecării. Pe atunci, parâmele scârțâiau, valurile loveau în carena vasului, iar pescărușii săgetau în zbor bordul corăbiei la fel ca și acum. Pe atunci el își aruncase privirea în larg unde tălăzuiau valurile cu crestele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
de stuf. În spatele acestora se zărea o mică torii roșie pe care era ridicat un steag purpuriu. Pe drum alergau copii. Nu mai încăpea nici o îndoială: aceasta era Japonia, era o priveliște japoneză. „Ne-am întors acasă...” În clipa aceea, samuraiul simți pentru prima dată o bucurie năvalnică. Fără să vrea, se uită la Nishi. Se uită la Yozō, la Ichisuke și la Daisuke. — Țărmul... Japoniei... zise Nishi oftând adânc și rămânând apoi fără grai. Cum pășiră pe țărmul presărat cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]