KorAP: Find »[drukola/base=sanie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...80 81 82 ...100 >

2,500 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

ochișorii scânteietori și cu botișorul rumăn zâmbind. —Vreme splendidă, ciripi ea dulce, să mergem, Georges, să mergem, să nu întârziem!... Un moment... îi șopti Avrămeanu în treacăt, în franțuzește... am ceva de spus omului acestuia... Se sui cu greutate în sanie și boierul cel bătrân. Din cerdac, cuvioasă, cu genele plecate, privea neclintită călugărița. Stăpânul trecu spre primar și-l luă la o parte. Vorbiră încet, foarte puțin. Avrămeanu se descheie domol la blană, vârî o mână la piept și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în altă parte și încheindu-se la blană. La revedere, domnule Vâlcu, la revedere! — Cu tot respectul... vorbi ceva mai tare primarele și se ploconi spre blănița albă. Cuconița clipi numai din ochi; Avrămeanu se grăbi să se suie în sanie. Călugărița coborî iute din cerdac. Faliboga se apropie și el din partea cealaltă, vizitiul se aplecă îndărăt, și cu toții așezară blănurile și cergile. —Sandule, mai zise boierul, vezi să fie toate în regulă... Sandu se descoperi: — Apoi n-aveți grijă... Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
boierul, vezi să fie toate în regulă... Sandu se descoperi: — Apoi n-aveți grijă... Să veniți sănătoși... Își scoaseră și bordeienii căciulile din cap. Cu bine! strigă iar boierul. Hai, Costache! Vizitiul pocni din bici, zurgălăii prinseră a suna și sania porni repegior la deal. În urmă, se grăbi și domnu Vâlcu, cu căluțul și cu săniuța, grămădit în lăicere, cu căciula pe sprâncene și cu gulerul ridicat. Numai vârful nasului i se vedea. —Măi Niță, grăi Faliboga cătră Lepădatu... ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
datoria... Altfel aici noi în de noi trăim - și n-avem nici popă, nici primar... Mai vine perceptoru o dată pe an după parale, și gata! Faliboga râdea, privind spre săniuța de scânduri nevopsite, care grăbea ca un pui după mândra sanie boierească. — Măi Niță, mai zise el. Tare ai mai rămas tu cu gura căscată... ca și ieri... Parc-ai văzut o zână din poveste... Pune-ți, măi Niță, căciula în cap... Zurgălăii cu dulce sunet se stânseră în depărtare; curtea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
spune că se duce să se dea cu capu-n jos într-o fântână. Tâmplele iarăși i se zbătură ca sub flăcări. Așa că noi o învălim bine și frumos, urmă nana Floarea cu glas dulce, și o potrivim bine în sanie. Bucuroase suntem că i-a trecut aceea care spui tu. Eu iau copilul; mă înfășur în sarică și-l țin în brațe. Vremea nu-i tare. Calu-i bun. Tu stai în picioare dinaintea noastră. Dacă pornim mâni dimineață, sara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în clanță; s-a aplecat la geamul de alături: —Bezarbarză! Numaidecât s-a auzit frământare dincolo și Bezarbarză și-a vârât creasta de păr în fereastră. —Onule, a poruncit Culi; când s-a face ziuă, să fie Murgu înhămat și sania plină de fân. Auzit-ai? — Auzit; se face întocmai! a răspuns sluga. S-a ferit de la geam și s-a dus la patul lui de lângă sobă; a plecat fruntea și a adormit iar, numaidecât. Într-adevăr, ceața începea să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nu catadicsi să răspundă la asemenea observație. Încă se amestecau în el otrăvurile și dezgusturile și încă nu-i venise vremea să rupă din el mânia. —Așa-i acest Culi totdeauna! oftă bătrâna. Feciorul ei ieșise, întorcând aceleași sprâncene posomorâte. Sania era trasă dinaintea ușii; calul înhămat. Vremea se arăta moale și senină. Ion Bezarbarză, sluga, umbla aprig împrejur, grămădea fânul în lada săniei, întindea bine cergile. Tropăia cu bocancii lui grei, din când în când își trecea un pumn pe sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
din el mânia. —Așa-i acest Culi totdeauna! oftă bătrâna. Feciorul ei ieșise, întorcând aceleași sprâncene posomorâte. Sania era trasă dinaintea ușii; calul înhămat. Vremea se arăta moale și senină. Ion Bezarbarză, sluga, umbla aprig împrejur, grămădea fânul în lada săniei, întindea bine cergile. Tropăia cu bocancii lui grei, din când în când își trecea un pumn pe sub nas, întorcea ochii vii spre stăpânu-său, aștepta un cuvânt. Vedea că stăpânul său e într-un ceas crâncen. Ca să nu lese nici o clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a ornicului. Ornicul bătea ceva mai repede și cu mult mai tare. Cu brațul liber, bolnava se închină spre candelă de trei ori. Avea nădejde bună. Era însă prea ușoară în brațele celui ce-o purta. Cum o așeză în sanie și o învăli cu lăvicerele, omul veni iar în casă și opri limba ceasornicului. A oprit limba ceasului, zise tainic Bezarbarză cătră nana Floarea. Ea ridică din umeri cu obidă. Faptele lui Culi erau cu totul neînțelese, ca și această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ceasornicului. A oprit limba ceasului, zise tainic Bezarbarză cătră nana Floarea. Ea ridică din umeri cu obidă. Faptele lui Culi erau cu totul neînțelese, ca și această plecare pripită, dis-de-dimineață. Sluga făcu: Hm! Vârî carabina și înfipse biciul la bourii săniei, dădu fuga să-și ia căciula, și-o îndesă peste părul răzvrătit, căută un toiag într-un cotlon și o luă repegior pe cărare, spre Braniște. Astfel, între el și stăpân rămânea pace; nu lăsa răgaz nourilor de vreme rea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
repegior pe cărare, spre Braniște. Astfel, între el și stăpân rămânea pace; nu lăsa răgaz nourilor de vreme rea să se spargă. Am adăpat vaca! precum și junincile! strigă el din capătul poienii. Am pus arma și biciul! Culi umbla prin jurul săniei, pipăind. Ce spune nebunul ăla? Nana Floarea voia să-i dea lămuriri. El nu le mai așteptă. —Ei, v-ați așezat? ori mai aveți mult? —Vai, băiete, cum grăiești tu așa de răstit! — Grăiesc cum trebuie; nu mai avem de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
căci, în aceste singurătăți, și mai ales la o vreme ca asta, nu era nici o primejdie de hoți. Culi nici nu privi ceea ce lăsa în urmă și îndemnă calul. După ce ieși la drumușor, băgă de samă că Vidra umbla în urma săniei. Opri și opinti un răcnet cumplit, adăogind o sudalmă cu totul neașteptată, încât cățelușa își supuse coada și se duse cu grăbire înapoi acasă. Nana Floarea își trase broboada peste gură. Bolnava zâmbea; părea a avea în ea o putere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
totul neașteptată, încât cățelușa își supuse coada și se duse cu grăbire înapoi acasă. Nana Floarea își trase broboada peste gură. Bolnava zâmbea; părea a avea în ea o putere nouă; îi înfloriseră obrajii. Un răstimp de jumătate de oră, sania merse destul de bine. Calul pufnea în răcoarea dimineții și răsăritul încununa cu aur depărtările de codri. Apoi calea poticni într-un loc râpos. Culi coborî cu mișcări rupte și luă pe Murg de căpăstru. Îl duse până la altă așezătură. După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de ape înghețate. Nu mult apoi ajunseră la izvoare revărsate și la mărghile moi. Culi îndemna calul cu asprime și-l îmboldea necontenit. Nana Floarea nu mai putu răbda și trebui să-și desclește vorba: Tu nu te sui în sanie, băiete? Nu mă sui. —Culi, dragul meu, așa mergem prea încet. Mergem cum putem. —Vai, vai, suflete, se întoarse ea spre bolnavă, spune-i și tu omului tău să se îmblânzească. Sania se zgudui. Nana Floarea dădu un țipăt. —Stăi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-și desclește vorba: Tu nu te sui în sanie, băiete? Nu mă sui. —Culi, dragul meu, așa mergem prea încet. Mergem cum putem. —Vai, vai, suflete, se întoarse ea spre bolnavă, spune-i și tu omului tău să se îmblânzească. Sania se zgudui. Nana Floarea dădu un țipăt. —Stăi puțin, Culi, să văd ce face pruncul. Culi n-auzea. Scutură de frâu, împinse pe Murg cu umărul. Drumul acesta prin locuri frânte și prin zăpezi neașezate îl întărâta și mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
scâncea subțire; îl strânse iar la sân și-l îmbodoli. Privi apoi spre bolnavă; îi pieriseră rujele feței. — Spune, suflete, dacă trebuie să ne oprim, își ridică ea glasul cu îngrijorare. Ana făcu semn cu ochii: nu. Paznicul intră în sanie și întrebuință de două ori biciul. Încet, băiete. Culi întrebuință biciul și a treia oară, și a patra oară. —Of! Dumnezeule Doamne! se jelui maică-sa. Culi întrebuință biciul a cincea oară și se uită spre dealuri cu fălcile strânse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
spre râul cel mare, se învârteji viscol asupra călătorilor. Fulgii băteau grăbit și treceau spulberați, fâșâind. Calul se opri, cu grumazul plecat. Culi îl îndemnă, îndărătnic. Murgu se împotrivi o clipă, cârnind spre stânga; paznicul îl arse în coasta dreaptă. Sania se zgudui la o podișcă. Murgul poticni între bârne rupte, se cufundă cu piciorul drept, se lăsă în partea cufundată, cu toată greutatea. Se cutremură cu spaimă, icnind, încercând să se elibereze; păru a se ghemui asupra căzăturii, apoi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
jos în sus jugul; Murgul rămase moale; necheză ușurel, într-un chip nou, cu totul straniu, cum nu-l auzise niciodată Culi. „I s-a rupt piciorul de la genunchi“, gemu el în sine, fără cuvinte. Îi desfăcu șleaurile pripit, urni sania la o parte. Nana Floarea se desprinse numaidecât din locul ei, înfășură pruncul în sarică, potrivindu-l în golul pe care-l lăsase ea. Veni la cal, ca să vadă de aproape nenorocirea. Își apucă în palme tâmplele și începu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe care-l lăsase ea. Veni la cal, ca să vadă de aproape nenorocirea. Își apucă în palme tâmplele și începu să bocească. Ce faci? ce faci, Culi? răcni ea apoi, deodată, cu o spaimă nouă. Culi apucase hulubele și trăgea sania la vale. Unde te duci, omule? ai nebunit? — Am nebunit și mă duc la Sebeș! răspunse gâfâind Culi. Ochii lui crescuseră fioroși sub sprâncene, ațintindu-se la bolnavă. Ana se lăsase domol într-o parte. Era și acesta unul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
inima ei. Inima aceea, care bătuse pentru dânsul, a contenit. O clipă Culi închide ochii. Rânjește strâmb. Își smuncește din cap pălăria și o aruncă. C-o atenție prefăcută și cu mișcări înfiorate, caută sub fân și sub moartă, în fundul săniei. A tras securicea pe care o poartă de obicei acolo. Nana Floarea nu mai are răsuflet; feciorul ei a ajuns acum pentru dânsa numai spaimă. — Ce faci năcăjitule? Lume bună, lume dragă! strigă ea, văzând pe prietinii de la Braniște apărând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
creștinilor! vai și iar vai, amar de mine! Badea Toma și Traian pricepuseră de la Onu Bezarbarză că cei de la Prelunci stau sub mare cumpăt. Acuma vedeau cu ochii lor rătăcirea lui Culi. Își puseră caii în goană. Mai aveau până la sanie două sute de pași. Culi nu se grăbi prea tare. Trase carabina de la bourii săniei și se duse la Murgu, ca să-i mântuie cel puțin suferințile. Îi puse împușcătura în ureche; îl privi o clipă țintă și-și șterse fruntea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Onu Bezarbarză că cei de la Prelunci stau sub mare cumpăt. Acuma vedeau cu ochii lor rătăcirea lui Culi. Își puseră caii în goană. Mai aveau până la sanie două sute de pași. Culi nu se grăbi prea tare. Trase carabina de la bourii săniei și se duse la Murgu, ca să-i mântuie cel puțin suferințile. Îi puse împușcătura în ureche; îl privi o clipă țintă și-și șterse fruntea de sudoare rece. Se întoarse apoi cătră cal, lepădă arma și făcu semn spre cer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ziceți? Amândoi bărbații urmau să privegheze pe Nicula Ursake, ținându-și mânile pe umerii lui și sprijinindu-l. Era pălit la obraz și cu ochii trudnici. Se aflau într-o împrejurare dintre cele mai grele. Nevasta cea tânără moartă în sanie. Murgu, pierit în mărghilă. Pruncul țipa în covrul din sanie. Înapoi - era singurătatea casei de vânătoare. Înainte, așezări omenești în depărtarea câmpiilor. Viscolul avea toane; când se alina, când se învârtejea sunând în pădurea de brad și stropind acum ace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-și mânile pe umerii lui și sprijinindu-l. Era pălit la obraz și cu ochii trudnici. Se aflau într-o împrejurare dintre cele mai grele. Nevasta cea tânără moartă în sanie. Murgu, pierit în mărghilă. Pruncul țipa în covrul din sanie. Înapoi - era singurătatea casei de vânătoare. Înainte, așezări omenești în depărtarea câmpiilor. Viscolul avea toane; când se alina, când se învârtejea sunând în pădurea de brad și stropind acum ace înghețate. Asta-i vremea înfricoșată a muntenilor, în vremea iernii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-l că grăiește. Culi urmă a șopti: —Lui Murgu să-i puneți otravă și să-l dați lupilor... Badea Toma clătină cu îngrijorare din cap. În vremea asta nana Floarea, ca o minte puțină de muiere ce se afla, rânduia sania, și paznicul cel tânăr îi ajuta să scoată hamurile de pe calul căzut. Toate s-au făcut întocmai, după legea nevoii acelui ceas. Bătrâna, moarta și pruncul au coborât cu badea Toma la drumul deschis al văii. Traian a ajutat lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]