4,125 matches
-
Colomba (poem recenzat, altminteri, elogios de către Stephan Roll-Gheorghe Dinu, la vremea apariției) o Încercase Încă În 1927 și, În fond, noile versuri ar putea fi considerate chiar ca o reluare - atît la nivel tematic, cît și la cel al tehnicii scriiturii - a acelei suite de imnuri erotice, al cărei centru iradiant era chipul femeii iubite. Versul e, desigur, mai rafinat acum, feeria imagistică mai spectaculoasă, lanțul asociativ-fantezist pare de-a dreptul infinit, vărsîndu-se dintr-un adevărat corn al abundenței. „Delir cosmic
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
tropică prin care se evită sistematic expresia directă, deplasîndu-se atenția cititorului aproape exclusiv pe mecanismul asociativ de performanță „manieristă”, Însă tendința e, În mare, aceeași: notația aparentă servește mereu ca punct de plecare pentru un Întreg lanț asociativ, Într-o scriitură „artistă”, În care metafora și comparația dețin rolul principal. Toată această rețea multiplu ramificată converge spre ceea ce În Pădurile orchestre se numește „sărbătoarea poemului”. Căci poemul este o sărbătoare, un „festin” („festinuri se spărgeau prin scamă ca niște orhidee uriașe
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
astăzi „fără ridicol” sau, În orice caz, cu mult mai puține reticențe decît În urmă cu o jumătate și mai bine de secol. Elementele amendate privesc - dacă le recapitulăm sumar - cu precădere „barochismul” sui generis resuscitat, după necesități proprii, de scriitura avangardei, cu bună știință „expusă contradicției” și tensiunii, deplasînd În mare măsură atenția pe jocul combinatoriu (recenzentul I.I. Cantacuzino remarca deja că, În Incantații, „imaginea, izolată, devine joc”) și pe ingeniozitatea descoperirii (creării) asemănării, Întemeiate, cum s-a spus, pe
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
literare, revolta Împotriva ei, menținerea Într-o stare de disponibilitate absolută a eului ei și a limbajului etc. conservă totuși, ca un reper fundamental, o idee despre literatură ca artă a cuvîntului, fie și cu amărăciunea că Între idealul egalizării scriiturii cu trăirea se menține, inevitabil, acea „diferență de voltaj”. Încît nu e de mirare că poetul care mărturisește că „Între a trăi aventura și a o scrie prefer(ă) ipostaza din urmă”, ajunge, În pragul rupturii cu camarazii de la unu
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
acest sens, în manualul de grafologie al lui Jacqueline Peugeot, Huteau pune în lumină analogii pur intuitive între tipul de scris observat și caracter. Exemple de corespondențe analogice între scris și caracter (după Peugeot J., apud Huteau, 2004, p. 117) Scriitură Caracter Scris rotunjit Afectivitate extrovertită, sensibilitate Scris fin Discreție, atitudine receptivă, prudență Linie ușoară Imaginea unei personalități nesigure Scris apăsat Pasiune, exces Etc. În acest tip de prezentare, caracterul corespunde semantic calificativului atribuit de grafie. Dacă scrisul este fin, persoana
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
realului” la reprezentanții generației ’80, am constatat că marea contradicție a poeticii optzeciste, opoziția între latura ei ludic-textualistă și cea (micro)realistă, biografistă, este doar una dintre actualizările unui balans perpetuu, simptomatic pentru mai toate epocile literaturii, între mistica actului scriiturii și tendința adecvării la real (a lui adecvatio rei). De aceea, dintr-un unghi adecvat de percepție, asemenea tendințe nu mai apar ca termeni ai unei opoziții ireconciliabile, ci pot fi considerate mai degrabă complementare. Pornind de la astfel de premise
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
așadar, în mod necesar, după sine o devalorizare a genericității, ba poate chiar dimpotrivă. Dispariția genurilor literare nu s-a produs, de fapt, niciodată, nici măcar în acele epoci care, în prelungirea avangardelor radicale, preferau să utilizeze termeni ca text sau scriitură, tocmai pentru a marca disoluția sistemului generic. Chiar și atunci genurile literare au continuat să supraviețuască (nu doar coborând pentru un timp underground, ci remodelându-se într-un sens activ, dinamic, transformațional). În fapt, dacă epoca actuală se distinge printr-
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ambiguu. Dificultatea de a-i schița un profil exact rezidă, pe de o parte, în natura hibridă a obiectului însuși (care „privește cu un ochi spre domeniul limbii, al expresivității comune (...), iar cu celălalt spre domeniul convențiilor literare și al scriiturii artiștilor”185), iar pe de altă parte, în pericolul unei anumite circularități care se instituie ori de câte ori limbajul se apleacă asupra lui însuși 186. În al doilea rând, cum s-ar putea concilia, de pildă, constatarea că semnele lingvistice sunt arbitrare
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ar părea așadar că scriitorul nu urmărește să pledeze nici pentru superioritatea cuvintelor în fața lucrurilor, nici pentru aceea a obiectelor față de limbaj, ci pur și simplu își propune să ajute limba să devină mai adecvată sau mai „adevărată”, prin intermediul unei scriituri care scrutează obsesiv obiectul, tinzând să se confunde, în cele din urmă, cu acesta. Avem de-a face, altfel spus, cu un elogiu sui-generis al spațiului liminar, al acelui no man’s land în care totul se redimensionează prin prisma
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
preferă să caute momentul de grație al fuziunii sau al simbiozei contrariilor: În definitiv, lucrurile sunt deja atât cuvinte, cât și lucruri, și invers, cuvintele sunt, într-o oarecare măsură, atât lucruri, cât și cuvinte. Doar cuplarea lor (realizată prin scriitura veritabilă sau perfectă) face posibil orgasmul ce rezultă și ne provoacă jubilația. Nu este vorba decât de a le face să reintre unul în celălalt, de a nu mai vedea dublu 253. Fuziunea care face loc unui asemenea extaz nu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
curmată prin intruziunea hibrizilor generici, de tipul poemului ideologico-autobiografic în proză, practicat mai cu seamă în volumul Lettere luterane din 1976. Aici dihotomia ideologie/pasiune (fără îndoială unul dintre elementele de maximă tensiune din creația autorului) se materializează într-o scriitură ce pare că urmărește să se confunde cu realitatea însăși. În fine, nu putem trece cu vederea „metoda” poetică a lui Elio Pagliarani, scriitor care a demonstrat cu suficient de consistente argumente (furnizate cu precădere prin intermediul practicii literare) că lirismul
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
aflăm în fața unor texte inclasabile, ce depun mărturie despre „noua funcție perversă” a taxinomiilor, oscilând între exhibarea mărcilor originalității și renunțarea ironică la orice tentativă de diferențiere 288 În plus, aspectul fragmentar al cărții nu are legătură doar cu convențiile scriiturii, ci trimite implicit la căutarea acelei „măsuri a timpului”, specifică pentru creația tondelliană. Este vorba de un instrument cu totul particular ce convertește materialitatea lucrurilor și spațialitatea în indicii ale unor lumi tranzitorii. Sunt, în fapt, „maldăre de imagini sparte
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
primele file ale cărții lui Bachmann soarele a răsărit deja peste Boulogne 291. Aluzia la cartea scriitoarei austriece Ingeborg Bachmann, Al treizeci și unulea an, din care în alte bilete Tondelli chiar citează fragmente, trădează nu numai afinități evidente cu scriitura acestei autoare - preocupată și ea de ritmurile secrete ce acompaniază cele mai banale experiențe -, ci și o anumită înclinație către intertextualitate și valorificarea ironică a altor discursuri. Astfel se poate explica împrejurarea că Biletele... conțin numeroase trimiteri la texte dintre
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
vreme ignorate, ale unor registre „plebee” ale limbii, că explorează cu extraordinară îndrăzneală zone sociale și lexicale inexistente până la el în poezia românească, că excelează în proliferarea de procedee antilirice, sunt afirmații greu de contestat. Rămâne însă de discutat în ce măsură scriitura insolită din Flori de mucigai se mai plasează încă sub egida „acelorași vechi principii modernist-baudelairiene, care văd în poezie o artă a deformării sensului și a proliferării de imagini, fie acestea și din sfera esteticii urâtului”309, și în ce măsură anticipează
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
această opoziție prin existența a două grupuri principale care ar fi constituit de la început nucleul dur al mișcării optzeciste: grupul textualist, respectiv cel lunedist, fiecare dintre ele cu sursele și ideologiile lui, primul preocupat, în linia tardomodernismului, de mistica actului scriiturii, iar cel de-al doilea de un „real redus la scară umană”. Chiar dacă lucrurile stau așa, nu este nevoie de foarte multă subtilitate ca să ne dăm seama că, de fapt, în majoritatea textelor „postmodernilor” noștri, cea de-a doua tendință
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
am pus-o, recitind Îngălbenitele stihuri ale lui Ienăchiță Văcărescu sau Conachi, este dacă acești poeți de ocazie aveau sau nu o conștiință a scrisului. Întrebarea se repetă și În celelalte cazuri. Conștiința scrisului antrenează, de regulă, o experiență a scriiturii, termen, iarăși, imposibil pentru mulți. Cum se manifestă ea la poeții care scriu pentru „trebuințele” lor și rareori (și mult mai tîrziu) pentru a fi cunoscuți, citiți, comentați...? Poetul de la Începutul secolului al XIX-lea n-are Încă ambiția de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
are sentimentul obstacolelor. Opera literară iese din tîmpla acestui Heliade sintetic, cu o ideologie care se Întinde de la socialismul utopic la umanitarismul evanghelic, cu o retorică formată din alte retorici, spirit complex și confuz, În același poem, În spațiul aceleiași scriituri. * Dificultatea de a-i desface discursul pentru a-i determina felul special de a se apropia de obiectul liric (care la Heliade se confundă cu obiectul cultural) vine și din teribilul retorism al versului. Poemul este adesea un discurs În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Își pierd, cel puțin pentru un moment, prospețimea și claritatea, Însușirile lor fundamentale. Urmează un vers teribil: „Plecăm pe cărări netezi și foarte-ntortochiate”, demn de Heliade. Netezi și-ntortochiate totodată arată, În confuzia gramaticii, o confuzie mai mare, posibila În ordinea scriiturii: sentimentul informului și, simultan, imperios, nevoia de ordine, spaima de rătăcire. Este spaima omului clasic de a părăsi „drumul rației” ( Poema didactică după Boileau și Horațiu) și spaima, mai adîncă; de a trăi mai mult timp Într-o lume care
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nuanțat materială. Oroarea de natura sălbăticită găsește imagini mai convingătoare decît iubirea de reliefurile Însorite, exotice. Literatura ia naștere, așadar, În spațiul protejat al căminului: spațiul de Întîlnire și conciliere Între o reverie (o evaziune eșuată) și o agresiune materială. Scriitura, despre care Alecsandri nu face nici o referire exactă, reprezintă Împăcarea dintre cele două elemente (spații) aflate la extremitățile sensibilității lui poetice. Versul domolește agresiunea iernii și dă oarecare consistență visului. „Retras În pace”, Într-o fecundă singurătate, cu rănile Închise
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
precisă și un scop ce nu este ascuns: vor să cucerească inima unei femei ce nu se lasă cu una cu două cucerită. Sau să Întărească un sentiment deja acceptat, să corecteze o eroare, să Îmblînzească o ființă recalcitrantă etc. Scriitura erotică are, la acest prim nivel, trei funcții: eliberează sufletul de o mare tensiune interioară, comunică pasiunea și, cea mai importantă dintre ele, seduce obiectul erotic. Toate acestea se Împlinesc dacă poemul place. Cu alte cuvinte, dacă lîngă funcțiile practice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din versurile citate mai jos că auzul nu Înșală pe stihuitor, dar obiceiul limbii s-a schimbat Între timp. Rămîne simțirea (patima) nediminuată, neintimidată de potopul de nenorociri căzute pe capul ei. Ea inventează mereu poezia, Întemeiază ființa, provoacă scrisul. Scriitura nu este, la Conachi, gratuită, poetul nu scrie niciodată (cel puțin așa spune) pentru „pricini străine”. N-are spor, mîna se oțărăște, mintea se Îngreuiază: „Ah, scrisul (s.n.) nu-mi sporește decît numai către tine MÎna mea se oțărăște a-nsămna
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lor, constituie un singur, neîntrerupt monolog. Un discurs lung, o confesiune eliberatoare. O eliberare care-l duce Însă mereu, se va vedea, pe marginea prăpastiei. A trăi la hotarul neantului a devenit pentru poetul erotic un mod obișnuit de existență. Scriitura erotică are și asemenea implicații neprevăzute de ingeniosul, rafinatul, prefăcutul stihuitor. Amărăciunea, priveliștea morții, chinul mistuitor dau o stare favorabilă scrisului. Numai de la un anumit grad de jale Conachi pune mîna pe pană. Liniștea, bucuria sufletului nu par a-i
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fac... că și ceriul și pămîntul de s-or strămuta, Zulnie, eu nu mi-oi schimba cuvîntul”). Traduse În gramatica afecțiunii, timpurile lui Conachi sînt următoarele: prezentul (timpul durerii, al absenței, al fugii; timpul bocetului, timpul prefăcătoriei, seducției și timpul scriiturii); trecutul, care, de regulă, este timpul petrecerii și al plenitudinii, timpul la care a fost redactat (rostit) jurămîntul de vasalitate; timpul memoriei, timpul martorilor; În fine, viitorul, timpul, cum ziceam, al marilor promisiuni, timpul prin care vorbește eternitatea și se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Mai aproape de Orient, primii noștri poeți caută unicitatea (esența metafizică a feminității) În varietate. Cu alte cuvinte: o biografie lirică Într-un număr fără capăt de experiențe erotice. Culmea e că reușesc. Zulnia este Isolda unui Don Juan pe care scriitura (voința de mitizare) Îl transformă Într-un Tristan, Carnavalul de nume feminine nu ne mai sperie. Poezia l-a purificat și l-a fixat pe insațiabilul Don Conachi... Mai dificilă este situația lui Anton Pann care, Într-o adiată dorea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și ale euforiei. O erotică enervant Îngerească. Erosul galant. Steluța și Rodica. Retorica peisajului, peisajul retoricii. Impresionism poetic? Retorica poemului epic (Dumbrava roșie). Aripa pătată de noroi a Îngerului. X. Spitalul amorului. 1. Apariția conștiinței erotice și nașterea conștiinței lirice. Scriitura erotică și funcțiile ei. Dragostea ca excitant al expresiei. 2. Conachi și preocuparea de a cuprinde noima amorului. Cele două firi ale amorului. Tema fatalității erosului. „Urgiile” și „bețiile” iubirii după Anton Pann și alții. 3. Amorul și prieteșugul. Simpatia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]