7,518 matches
-
va trece, Mă va înconjura cu drag. Iubirea mea nici nu se trece, Dar nici jelește pe un prag. NĂZUINȚĂ LA POARTA ÎNSERĂRII Cu chip senin și glas molcom de apă Ce odihnesc a zilei trudă-n unde Și-adapă setea de frumos și-agape, Pășește Buni printre vremi ... Făcându-ți loc în sufletul ei darnic Te-nalță cu un zâmbet de om între oameni, Frumoasele vacanțe prind viață ca prin farmec Și năzuință la poarta înserării sameni. Și înflorește liliacul
VERSURI (4) de DANIELA POPESCU în ediţia nr. 1914 din 28 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365988_a_367317]
-
pură! Sunt cred printre cei mai frumoși ani ai existenței mele. Lumea aviatorilor este minunată, în ea se țes povești adevărate cu eroi adevărați. Cu sentimentul iubirii pentru manșă permanent în suflet, retrăit de fiecare dată cu dor nestins și sete ce-mi arde încă întregul trup de când sunt la sol. Au fost ani cu multe satisfacții, cu împliniri familiale nu doar profesionale! Pentru că acei ani mi-au adus casa, familia, copiii mei. Mi-au adus personalizarea mea ca individ, devenisem
PARTEA A VI-A de CORNELIA VÎJU în ediţia nr. 823 din 02 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/365996_a_367325]
-
de dorul ei nu mai ascult; Sau că sunt femeie-adevărată Și un prunc la sânul meu hrănesc, Tot mă-ndeamnă dorul câteodată Să mă-ntorc la pragul părintesc. Voi, părinți, va mai întoarceți încă Înspre rădăcina cea dintâi, Pentru mine setea e adâncă, Sunt copilul fără căpătai. Citește mai mult "Casă părinteasca nu se vinde"Spune clar poetul lăcrimând,Însă fără prea multe cuvinteChiar părinții deseori o vând.Tu îți faci partajul de părinteși divizi valorile la doiînsă eu, ca un
ADRIANA NEACŞU [Corola-blog/BlogPost/365993_a_367322]
-
nu poate înțelegeCum de dorul ei nu mai ascult;Sau că sunt femeie-adevăratăși un prunc la sânul meu hrănesc,Tot mă-ndeamnă dorul câteodatăSă mă-ntorc la pragul părintesc. Voi, părinți, va mai întoarceți încăînspre rădăcina cea dintâi,Pentru mine setea e adâncă,Sunt copilul fără căpătai.... Abonare la articolele scrise de adriana neacșu
ADRIANA NEACŞU [Corola-blog/BlogPost/365993_a_367322]
-
se văzură Curgând din tainicile pungi De lemn ca de făptură... Și-abia apoi L-au dezlegat Din nodurile sforii Și să atârne l-au lăsat În zgârciul subsuroii. De chinuri ars, de frig, de vânt, De soare și de sete, Prins între ceruri și pământ, Pe frunte-avea și-n plete Coroană din scaieți și spini, Cununa umilinței, Sporind în sânge și în chin Veninul suferinței. Când nu părea să mai fi scos Vreun suflu sau sudoare Și îl jeleau toți
FLOAREA PATIMILOR (PASSIFLORA) de ROMEO TARHON în ediţia nr. 848 din 27 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/366046_a_367375]
-
de la evenimentul de lansare a Antologiei New Writers' Group, 8 Decembrie 2012, Sydney, Australia Pentru că rolul pe care îl am garantează expresia cu care m-am născut, se va descoperi visul cu puterea imaginii corectoare de adevăr, se va potoli setea de întrebări adusă de mare. Cu acest motiv sub pernă, pun capul și adorm încă o dată în această vară, în acest anotimp al mitului personal. Mihaela Cristescu, Sydney, 17 Decembrie 2012 Referință Bibliografică: IMAGINE / Mihaela Cristescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
IMAGINE de MIHAELA CRISTESCU în ediţia nr. 726 din 26 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/366085_a_367414]
-
ne bucurăm de căldurica care ne-ar conferi-o un șemineu în care ard molcom buturugile bine așezatede-o mână pricepută,precum sentimentele într-o iubire împărtășită. - Oare șemineul meu din living room să fie cel care ne va mai potoli setea de iubire? răspunse Sebastian privind-o șegalnic. - Eu m-am exprimat metaforic, Sebi, comparând șemineul cu o iubire molcomă, așezată, trainică și sigură. - Și eu m-am gândit la cum am sta amândoi întinși comod în fotolii să privim cum
ROMAN, CAP. XXI, PARTEA II de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1113 din 17 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365968_a_367297]
-
din volumul de față, parfumate și zemoase, stau gata să cadă în căușii noștri pentru a le gusta și a ne întrema ca după o lungă boală. Pentru că, s-a dovedit, poezia are acest rol taumaturgic. Ea poate nutri, potoli setea și tămădui sufletele, pentru că este plămădită din substanță divină. Adică din „acel ceva plăpând, înaripat și sacru” (după Platon). Poemele sunt produsul eului liric străfulgerat de darurile Duhului. În ele sunt amestecate ca-n alambicul magicianului, ingredientele care pot fabrica
PAŞI PRIN MISTERIOASA GRĂDINĂ A CUVÂNTULUI, RECENZIE LA CARTEA VALENTINEI BECART UNDEVA, UN POET , EDITURA ARHIP ART, SIBIU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 426 din 01 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365235_a_366564]
-
revarsă-n mine / o mare ... / de neliniști, trădări ascunse, / și pe chipu-mi / un zâmbet rănit / înflorește - / ca un vis fără aripi ... Și totuși, vindecarea de sine se află: „în verbele / a crede, a iubi, a fi, / a fi ... Hyperion-iana „sete de repaos” apare în poemul „Din nou să fiu repaos” în care poeta îi cere Stăpânului a Toate: „ascunde-mă - de mine - / ascunde-mă ... // ... sunt pradă vrerii tale / îndură-te - / și redă-mă / liniștii din Haos ... / din nou / să fiu
PAŞI PRIN MISTERIOASA GRĂDINĂ A CUVÂNTULUI, RECENZIE LA CARTEA VALENTINEI BECART UNDEVA, UN POET , EDITURA ARHIP ART, SIBIU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 426 din 01 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365235_a_366564]
-
autoarea unor probleme fundamentale care frământă omul, este de sorginte filosofică și vizează aspecte esențiale ale existenței: nașterea, viața, moartea, iubirea, gândirea, acțiunea, spiritualitatea. Poetul este văzut „ca un vârtej de lumină / orbitoare” ridicat din nisipuri care vorbește lumii despre „setea/ celor rătăciți în deșert”. Glasul poetului este „ca un țipăt de vultur” (M-am ridicat ... din oboseala pietrei). Procesul creației, scrisul în sine înseamnă pentru Valentina Becart, o „dulce și amară vină”, o povară pe care ea, ca un umil
PAŞI PRIN MISTERIOASA GRĂDINĂ A CUVÂNTULUI, RECENZIE LA CARTEA VALENTINEI BECART UNDEVA, UN POET , EDITURA ARHIP ART, SIBIU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 426 din 01 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365235_a_366564]
-
poate ridica. Nu este îndeajuns. Pus să facă genoflexiuni cu o valiză în brațe, după câteva mișcări repetate, cu intenție, dă drumul valizei, cât mai de sus. Soldatul din corpul de gardă, ce-l supune la suplicii, îl lovește cu sete : - De ce i-ai dat drumul ?! - Mi-a scăpat. Sunt obosit ... Înțelege, din privirea sergentului Trandafir, că acestea sunt ordinele primite, să fie supus caznelor. Sergentul ridică din sprâncene către alt soldat din corpul de gardă. Are grijă să nu fie
XI. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2101 din 01 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365292_a_366621]
-
ce îi amuză pe cei din urmă. Îl disprețuiește pe Bert. Acest dispreț îl consumă lăuntric; Bert este enervant de indiferent ca și cum nu ar fi unul dintre cei care fac viața amară întregului pluton. Privindu-l trage din țigare cu sete, cu atâta sete încât nimeni nu s-ar mira dacă fumul țigării ar ieși prin bombeul bocancului. Vlașin nu are nimic împotriva celor din grupul renegaților și cu atât mai puțin împotriva lui Bert. Dimpotrivă, față de acesta are oarece considerație
VIII. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365288_a_366617]
-
pe cei din urmă. Îl disprețuiește pe Bert. Acest dispreț îl consumă lăuntric; Bert este enervant de indiferent ca și cum nu ar fi unul dintre cei care fac viața amară întregului pluton. Privindu-l trage din țigare cu sete, cu atâta sete încât nimeni nu s-ar mira dacă fumul țigării ar ieși prin bombeul bocancului. Vlașin nu are nimic împotriva celor din grupul renegaților și cu atât mai puțin împotriva lui Bert. Dimpotrivă, față de acesta are oarece considerație ce nu poate
VIII. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365288_a_366617]
-
sper, cu același nume- Satul dintre amintiri... ori... Satul dintre lacrimi... Scriu despre Sat cu o durere atroce, Sufletul meu nici nu mai are voce Și aerul Doamne, e atât de mut! În veșnicia lui aș vrea să mă mut... Setea mă mistuie și arderea doare, Fântânile au încremenit la hotare, Cumpenele stau răzimate de cer, Vai, satele noastre, Doamne, cum pier! Hristoși părăsiți, răstigniți la răscruci, Nici nu mai știi spre unde s-apuci, Clopote ruginite, amuțite în rugă, Mă
SATUL DINTRE AMINTIRI... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 2099 din 29 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365323_a_366652]
-
soare pe stânci și aproape vom fi de-un izvor voi uita fereastra deschisă spre est închide-o după tine c-o cheie vei ști că între soare și vest e cântecul meu de femeie îmbracă-te-n el cu sete flămândă din umbre credință să cerni aprinde culori peste ierni cu suflet de vraci pe poteci de lumină-ți voi fi mister de-a dreptul stângaci... Referință Bibliografică: de-a dreptul stângaci... / Gina Zaharia : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
DE-A DREPTUL STÂNGACI... de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 918 din 06 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/365336_a_366665]
-
fiu vultur să-mi întind aripile peste toate arterele plesnite să zăresc de departe prada-capodoperă pusă la uscat sub ape când mi-e foame să traversez oceanul în cantități cameleonice ghearele să răsădească lejer copaci acvatici nimic mai mult prin setea de odihnă să-mi agăț oglinzile plictisite aș fi trăit o mie de ani într-un colț de stâncă probabil am citit mult despre zboruri am curajul am seceta răsturnată pe tot cerul și o zodie roasă de dor singura
ŞI AZI ŞI EU de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 1248 din 01 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365374_a_366703]
-
îngrijorată, în timp ce desfăcea fermoarul la o geantă maronie destul de burdușită la prima vedere. Am uitat să iau o sticlă cu apă. Îmi pare rău... - Ei, lasă, fată, că nu mor eu până acolo! Bem apă când ajungem... Dulciurile nu astâmpără setea, Florico! a refuzat bătrâna doamnă cu voce ștearsă, abia auzită în vecinătate. O serie de denivelări succesive ale șoselei au făcut ca trupurile așezate pe scaune să tremure mai intens și mâinile agățate de curelușe ori răzimate de spetezele scaunelor
PARTAJUL de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1345 din 06 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365295_a_366624]
-
nu mai avea formă. - Ia, mamă! Nu e prea rece, dar poate că ai și matale nevoie... - Apă? Bogdaproste, maică! Mi s-a cam uscat gâtul ăsta, că e tare cald și aci... Doar o înghițitură. Să nu-mi vină sete mai rău pe urmă, a șoptit ea recunoscătoare. Costică nu a reușit să-i țină paharul la gură. Capul femeii era într-o poziție prea incomodă pentru el. Nu era obișnuit cu gesturi de acest fel. S-au repezit cele
PARTAJUL de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1345 din 06 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365295_a_366624]
-
Acasa > Poeme > Dragoste > ÎN MINE TOT RĂMÂI Autor: Aura Popa Publicat în: Ediția nr. 2353 din 10 iunie 2017 Toate Articolele Autorului Tu poți să urci pe țancuri de mirare cu pași de sete-n orișice poveste, să-ți pui alt drum de stele sub picioare sau să te-agăți de alte ‘nalte creste, să te întorci cu fața spre Siberii cu ochii tăi ca să topești înghețuri, să împletești cascadele tăcerii cu umbre marmorate
ÎN MINE TOT RĂMÂI de AURA POPA în ediţia nr. 2353 din 10 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/365391_a_366720]
-
avut timp să reflecteze dacă Ștefan chiar avea încredere sau, sub presiunea durerii, nu avea altă alegere. I-a îndepărtat pe toți, a cumpănit de două trei ori târnăcopul fără a lua în seamă transpirația rece și a lovit cu sete ! Bolovanul a cedat și s-a spart în câteva bucăți pe care le-au îndepărtat ceilalți. Și-au ridicat colegul și l-au purtat, pe brațe, în afara zonei, în așteptarea Salvării anunțate , între timp, de șeful echipei de electricieni. Ștefan
XXVII. ECOU RĂTĂCIT de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2181 din 20 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365390_a_366719]
-
aveți numai și numai datorită strădaniilor noastre, a celor mai în vârstă ! Aceeași indiferență dar numai un singur rotocol de fum. - Dacă nu era zelul nostru, acum ai fi fost slugă la capitaliști și nu student ! Apucase să tragă cu sete din țigară. În contrapondere a lăsat fumul să-l învăluie părând să se fi retras în ceață, fără să scoată un cuvânt, fără să mai respire. - Ei bine ... urăsc bărbații, îi urăsc... îi urăsc... îi urăsc.... ! De această dată în
XXVII. ECOU RĂTĂCIT de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2181 din 20 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365390_a_366719]
-
erau cei care aveau de câștigat. Îndrăznesc să cred că mi-am depășit mentorul din tinerețe, pe Ana Pauker, și că dacă ar mai fi trăit ar fi fost mândră de mine. Față de ea, eu nu am mai avut aceeași sete de putere, de mărire. Trebuia, doar, să ies din mocirlă, să-mi recâștig respectul față de mine. Învățasem o lecție, cu cât urci mai sus cu atât căderea poate fi mai mare. Ceva mai târziu am aflat că această lecție este
XXVII. ECOU RĂTĂCIT de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2181 din 20 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365390_a_366719]
-
prea mult să iubească și să fie iubită, să fie idolatrizată. Își găsise, credea ea, sufletul pereche doar că, cel vizat să-l acapareze credea numai în dăruire și strădaniile ei ajunseseră ridicole. Și-a stins, în cele din urmă, setea de a iubi îndrăgostindu-se de cuplul format de Jen și Erica, iubindu-l orbește, necondiționat, devenind, față de el, o leoaică ce își apără puii. * Iubind, știind prea bine că chipul Ericăi, ființa ei și tot ce putea să simtă
XXVIII. ECOU RĂTĂCIT de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2196 din 04 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/365386_a_366715]
-
orașului amorțit cu ferestre deschise spre un sud himeric degetele mele vivace cântă la pian partituri imaginare vibrează aerul îndragostit de aripi mute sufletul volatil pictează norii mov îți ling rănile abisale și mă tem că sunt tu este o sete demențială de tine în universul meu efemer mâinile tale robuste mi-au purtat inima avidă contradictorie în palme au scris fericirea pe cer cu sânge cald în irișii mei înstelați extaziați apostaziați am trădările în sânge ca un rău tulbure
DIFERENŢE (IN)SESIZABILE de ANGI CRISTEA în ediţia nr. 1255 din 08 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365448_a_366777]
-
apă. Când troznea, parcă se rupea cerul de ziceai că acum se despică în două iar fulgerele luminau ca o pălălaie de foc. Era ceva asurzitor și totodată înspăimântător. Noroc că era vară și totul se zvânta repede. Exista atâta sete în pământ încât nici o cantitate de apă nu era suficientă pentru a-l sătura. A fost o perioadă destul de lungă de secetă și pământul începuse să se crape de puteai să-ți strecori degetele de copil prin crăpături. Se anunța
POVESTIRI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1248 din 01 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365373_a_366702]