4,282 matches
-
altă siluetă, nemișcată, vie, și tot întunecată, stătea lângă pat. O lumânare neaprinsă era așezată pe o masă de la capătul patului. Silueta din pat era scundă: leșul răsucit al lui Ignatius Quasimodo Gribb, odinioară profesor de filozofie, bigot și învățat. Silueta în picioare era proaspăt văduvita lui soție, Elfrida Gribb, odinioară Elfrida Edge, cea care crezuse că tatăl ei era un olan atunci când căzuse de pe acoperiș. — Eu l-am omorât, a spus ea. Eu am făcut-o. ‘Frida Gribb, ‘Frida Gribb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nou pe coridoarele regatului ei; dar nu-i făcea plăcere că nu auzea zgomote din spatele ușilor - asta deoarece, la cererea lui Virgil, închisese porțile Casei. Tăcere pretutindeni. în propria ei cameră - un Virgil mâhnit și gânditor. în camera predecesoarei ei - siluetele abia ghicite a doi oameni despre care se temea că îi vor schimba prea mult, mult prea mult, mica ei lume. Virgil se cufundase deja în sine, iar Media era deja impresionată de Vultur-în-Zbor, în ciuda specializării care-i fusese repartizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nemilosul Peckenpaw stătea ca un urs în pragul ușii. L-a privit furios pe Virgil, însă l-a lăsat să treacă. Virgil a pornit-o pe drum, fredonând și a remarcat cu interes că pe caldarâm nu se vedea nici o siluetă care să se târască. Vultur-în-Zbor fie fusese descoperit, fie își atinsese scopul. La celălalt capăt al Drumului Pietruit, în punctul în care orașul K lăsa locul culmilor semețe ale muntelui Calf, pădurea își recâștiga supremația. Vegetația deasă ascundea cărarea îngustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
scopurile adversarului său. De-acum intrase în joc. Asta era tot ce conta. Cicatricea de pe piept îl mânca. Observat că degetele lui Virgil Jones, atunci când nu se agățau de smocurile de iarbă, rămâneau strâns încleștate. La mică distanță în spatele lor, silueta ascunsă a Mediei îi urmărea, păstrând distanța, dar fără să-i piardă din ochi. Cei doi nu o auzeau, pentru că nu se așteptau să fie urmăriți. Vuietul din mintea lor produs de Efect - mai degrabă un sentiment decât un sunet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Nu poate fi departe. Nu cred că e chiar atât de priceput. Trebuie doar să mai scotocim puțin. E clar că e pe-aici. O vom găsi. — Da, spuse Vultur-în-Zbor, întorcându-se spre casa neagră. în pragul ușii stătea o siluetă, acoperită din cap până-n picioare de un văl negru, cu o ferestruică la nivelul ochilor. — M-am gândit eu c-o să vii, spuse Liv cu o voce egală. Virgil Jones fugea de colo colo pe micul platou și mormăia ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
atât de asemănătoareă! Nu știai că asta l-a atras în primul rând la tine? Nu de Prepelicar era el interesat. Ci de tine. Născut-din-Moarte. Știa multe despre el... — Sispy, spuse indianul. Sispy și Grimus sunt una și aceeași persoană? Silueta ascunsă, trântită pe pat, încuviință din cap: — Atunci, dacă fața mea e atât de asemănătoare cu a lui, zise Vultur-în-Zbor, de ce Prepelicarul nu mi-a spus-o? Ar fi putut pomeni de asta... Pe atunci eram apropiați. — Grimus este un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
uităm pe carte, zise ea și băgă mâna sub pernă. Stând într-o cameră împuțită, cu speranțele de salvare năruite de ratatul care bombănea pe-afară, redus la statutul de pion în jocul altcuiva ca urmare a adevărului rostit de silueta acoperită de văl, Vultur-în-Zbor află povestea muntelui Calf; o află atunci când credea că nu se mai putea face nimic. Ca de obicei, se înșela. Sculpturile îi priveau insistent de sus, de pe pereți, în timp ce Liv scotea de sub pernă caietul cel vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un mesaj, după care trebuie să-l iau pe el cu mine. Media vru să spună ceva, dar tăcu. Părea îngrijorată. — Ei bine, fie, spuse Vultur-în-Zbor. Transmite mesajul. în timp ce Prepelicarul începea să recite din memorie cu o voce cântată, o siluetă în rochie neagră și văl ieși din casa cea neagră ca să o asculte. Grimus spune: — Vă mulțumesc tuturor pentru eforturile voastre. Mi-a făcut foarte mare plăcere să vă privesc. Lui Virgil îi datorez scuzele mele. M-am jucat de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
S-a ridicat brusc, dând cu capul de masă. —Au! La naiba! Și își masă ceafa cu blândețe. Să o frec eu, mai bine? —Ai făcut asta suficient. S-a ridicat cu grijă și s-a dus să tragă perdelele. Silueta lui în dreptul ferestrei arăta ca o sculptură a lui Praxitele, făcută pentru plăcerea sa personală. —Bine, a spus, îmbracă-te și luăm cina. — Nu vorbești serios. Sunt al naibii de serios. Doar nu am trecut prin atâtea ca să pregătesc un ospăț pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Shirley cea grasă, pisica gardianului care păzea depozitul de lângă mine. Cu siguranță credea că e la vânătoare, dar porumbeii nu cred că s-ar fi sinchisit să zboare când o vedeau venind. Nici o pisică domestică, nici măcar cele care țineau la siluetă și făceau zilnic exerciții de coborâre și urcare a hornului de la șemineu, nu s-ar da la un porumbel londonez. Ei erau o dovadă practică a felului în care supraviețuiesc cei care sunt în formă - șobolani supraponderali și bolnavi. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pielea se deteriorează cel mai mult din cauza soarelui, mai mult chiar decât din cauza poluării. Poți să-ți dai cu crema mea dacă vrei. Ce mai face Belinda? am întrebat-o, uitându-mă la capătul celălalt al punții unde îi zăream silueta subțire, îmbrăcată în verde mentă, întreținând conversația. Pare a fi mult mai bine. Suki purta ochelari de soare închiși la culoare și oricum lumina soarelui pe fețele noastre era orbitoare; așa că nu-i puteam citi expresia feței. Dar părea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
însoțit dusul melodiei abia auzite, lăsând-o să urce greu spre etajul blocului, spre balconul cu rufe și cu mine bătând în prichiciul metalic un ritm inventat după cântecul șoptit al orbului. Părea știută melodia lui, îmi părea știută și silueta orbului din stație, păreau toate știute, trăite cândva, văzute cândva, povestite sau doar imaginate cândva. Sunt astfel de clipe ciudate, când totul ți se pare atât de vechi, de cunoscut, de trăit, încât nu-ți mai rămâne decât, cel mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
le arunca într-un coș de gunoi. Așa cum n-aveam chef atunci să scriu despre ei, nici acum nu simt vreo atracție. Îi văd doar, știu că sunt și ei răspândiți pe Bulevard, un popor de năluci, o cohortă de siluete încremenite, așa cum, țintuit locului, încă stau în ușa berăriei, ezitând să intru. Și dacă intru, ce se întâmplă? Dar dacă nu intru? Ar trebui, probabil, să știu. Măcar atâta putere scriitoricească să am. N-o am, din păcate. 7tc "7
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cum pleacă. M-am dus în cimitir. De acolo, prin gardul de plasă, se vedea gara, cu vagonul tras la peron. Nu puteam vedea mulțimea din gară, vagonul fiind așezat chiar în dreptul peronului. Nu se auzea nimic, nici un zgomot. Doar siluetele mișcându-se din când în când în jurul vagonului. Urmăream concentrat, cu sufletul chircit, să aud șuierul locomotivei, garnitura să se urnească și, ușor, să se piardă după cotul liniilor din dreptul Băncii Naționale. Și, într-adevăr, locomotiva a fluierat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trupului ei, așa cum se desena în chenarul ferestrei luminate, cu perdeaua dată la o parte. 10tc "10" Urc, precum în această după-amiază de ianuarie, cu vălătucii ninsorii împrăștiate pretutindeni, pe Bulevard, spre Universitate. De când scriu la această coborâre, umblând printre siluete și umbre, îmi vine tot mai stăruitor gândul că și o astfel de urcare pe Bulevard putea să-mi schimbe viața. Atunci, când începusem să fiu tot mai strâns legat de Lia. Într-o după-amiază, tot așa, pe la început de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu mai circulau de mult. Prinsese iar să fulguiască. Luminile orașului erau stinse. De undeva doar, din înălțimi, venea strecurată printre vălătucii fulgilor o lumină lăptoasă, ireală în așezarea ei peste umbrele negre ale statuilor, ale clădirilor din jur, peste silueta masivă a Universității conturându-se ca o părere dincolo, peste Bulevard. Era liniște. Doar fulgii foșneau, învălmășiți, rotocoliți, de parcă trecea o făptură de vălătuci și umbre prin preajma noastră, pierzându-se în josul Bulevardului, spre Cercul Militar, spre cinematografe, mai în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu o fetișcană tot roind în jurul lui. Mi s-a părut atât de orbitoare femeiușca aceea, într-o fustiță mai mult decât scurtă, cu o bluză cu decolteu larg, lăsându-i sânii aproape dezveliți, încât nu-mi dezlipeam ochii de pe silueta ei fremătătoare. Știu că Eftimiu mi-a vorbit ceva tot despre Moarte, era plictisit, poate chiar bolnav. Rostea rar cuvintele, parcă le mlădia voluptuos, cu r-uri parșive, insinuante, cu vocale răsunătoare, perverse și ele. Era ceva fascinant, oriental, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că pașii te duc instinctiv spre acea bancă în grăbitele tale treceri prin parc, așa cum te pomenești câteodată ducându-te spre mesteacănul „tău“, aflat în alt colț al parcului. Revezi, în acea străfulgerare a clipei, când treci pe lângă banca ta, silueta vaporoasă a văduvei „magistrat Ț.“, care te-a agățat într-o dimineață de mai oferindu-ți gazdă și „alte înlesniri“. Te-așteaptă pe bancă încă ziarul pe care mâncai franzela și parizerul împreună cu S., bucuroși că mai trecuse o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un orb cântând la muzicuță și o veveriță ascultându-l uimită. Dacă Ester ar fi stat lângă mine, dacă i-ar fi plăcut banca mea, poate, la rându-i, tatăl meu, de pe cealaltă bancă, ne-ar fi urmărit și el siluetele de fum, într-un târziu deplin contopite... Voi muri ocrotit de așteptarea tatălui meu pe acea bancă, topindu-mă poate în privirea lui, coborând întruna spre făptura lui de umbră ușor tremurândă în vipia unei depărtări care mereu și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
într-o noapte de beție despre care nu îmi mai pot aminti absolut nimic. Așa cum, în această dimineață de zi ultimă de an, coborând pe acest Bulevard pustiu, încerc a învia, dintre murdării și scârne, un timp clocotitor, populat cu siluetele unor prezențe atât de pierdute în mine. Merg contemplând nimicul, furat doar de cadența textului care se naște. Este viața mea și, cu fiecare cuvânt, știu aceasta, este altceva decât viața mea. Este textul care de-acum mă scrie, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un curs al resemnării. Știu ce voi găsi: același birou anost, amintind de sala unei autogări dintr-un orășel, aceeași atmosferă de veșnică mutare, același aer prăfuit, obosit până și el. Cobor, ca de obicei, pe Bulevard, împleticindu-mă între siluete dintr-un timp încremenit parcă în caldarâm, în vitrine, în balcoanele coșcovite, așteptând la intersecții să traverseze dintr-o amăgire în alta, dintr-o himeră în alta. Abia acum, când am prins a scrie astfel de pagini, am început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se răzbune pe Înfumurarea mea. Frunzele portocalilor din claustru clipeau ca niște lacrimi de argint, iar șopotul fîntînii șerpuia printre arcade. Am cercetat curtea interioară din priviri, simțind un amestec de decepție și, poate, o anumită ușurare lașă. Era acolo. Silueta ei se contura În fața fîntînii, așezată pe o bancă, escaladînd cu privirea bolțile claustrului. M-am oprit În prag pentru a o contempla și, pentru o clipă, mi s-a părut că văd În ea reflexul Nuriei Monfort, visînd cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cînd am trecut prin fața vitrinei. M-am gîndit că, poate, tata rămăsese pînă tîrziu, punîndu-se la zi cu corespondența sau căutînd un pretext oarecare ca să mă aștepte treaz și să mă descoasă În legătură cu Întîlnirea mea cu Bea. Am deslușit o siluetă ce aranja un teanc de cărți și am recunoscut profilul descărnat și nervos al lui Fermín În plină concentrare. Am bătut În geam cu degetele. Fermín se ridică, plăcut surprins, și Îmi făcu semn să vin pe la intrarea din dosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care nu are prieteni, cu gratitudine. — Vino. Am să-ți arăt restul casei. Lăsară În urmă biblioteca și se Îndreptară spre intrarea principală, mergînd Înspre grădini. CÎnd traversară sala aflată la baza scărilor, Julián Își ridică privirea și Întrezări o siluetă care urca ținîndu-și mîna pe balustradă. Simți că se pierde Într-o vedenie. Fata trebuie că avea doisprezece sau treisprezece ani și era escortată de o femeie În puterea vîrstei, scundă și trandafirie, ce avea toate trăsăturile unei dădace. Purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ieșiră În grădină, se lăsă purtat de Jorge pînă la garaje și la terenurile de tenis care se Întindeau mai departe. Abia atunci Își Întoarse privirea Îndărăt și o văzu, la fereastra ei de la etajul al doilea. Abia Îi distingea silueta, Însă știu că Îi zîmbea și că, Într-un fel sau altul, Îl recunoscuse la rîndul ei. Acea Întrezărire efemeră a Penélopei Aldaya În capul scării l-a Însoțit de-a lungul primelor săptămîni petrecute la colegiul San Gabriel. Noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]