2,320 matches
-
Ion Costache Frimu (n. 4/16 octombrie 1871, comuna Bârzești, județul Vaslui; d. 19 februarie 1919, Închisoarea Văcărești) a fost un militant socialist și fruntaș al Partidului Social-Democrat, care a murit în urma bătăilor suferite în închisoare, ca urmare a participării sale la manifestațiile muncitorilor tipografi din decembrie 1918. Ion Costache Frimu s-a născut la data de 4/16 octombrie 1871 în comuna Bârzești (județul Vaslui). Era de
Ion C. Frimu () [Corola-website/Science/307985_a_309314]
-
sale la manifestațiile muncitorilor tipografi din decembrie 1918. Ion Costache Frimu s-a născut la data de 4/16 octombrie 1871 în comuna Bârzești (județul Vaslui). Era de profesie tâmplar. La 31 martie 1893, a fost fondat, la București, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). Din conducerea acestuia făceau parte Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, , Mihail Gheorghiu-Bujor, Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu și Ilie Moscovici. În decembrie 1896, a fost înființată Uniunea Sindicatelor Breslelor, un eveniment de
Ion C. Frimu () [Corola-website/Science/307985_a_309314]
-
două goluri cu capul cu Suedia. În 2012 și-a anunțat retragerea de la națională. În noiembrie 2012 Șevcenko a refuzat oferta Federației Ucraineane de Fotbal de a deveni selecționerul Ucrainei. În urma retragerii din fotbal, Șevcenko s-a înscris în Partidul Social-Democrat Ucrainean, pe listele căruia a candidat pentru un mandat de deputat în Parlamentul Ucrainei la alegerile generale din 2012, fără succes. Pe 15 iulie 2016, în urma parcursului dezastruos la Campionatul European, Șevcenko a devenit selecționerul Ucrainei, semnând cu Federația Ucraineană
Andrei Șevcenko () [Corola-website/Science/308090_a_309419]
-
PSD. În 24 februarie 2013, a fost aleasă în funcția de președinte al organizației județene Ilfov a PSD, iar la Congresul PSD din 20 aprilie 2013 a fost aleasă vicepreședinte al partidului la nivel național, fiind propusă de Organizația Femeilor Social-Democrate. Din 2014 a fost desemnată purtător de cuvânt al partidului, iar la alegerile prezindențiale din 2-16 noiembrie 2014 a îndeplinit funcția de purtător de cuvânt al candidatului PSD Victor Ponta. La 10 februarie 2016 a fost desemnată de către Comitetul Executiv
Gabriela Firea () [Corola-website/Science/308255_a_309584]
-
( kibutz, ebraică:"קיבוץ "= "colectiv", plural: im, de la verbul "lekabetz" = „a aduna, a strânge, a colecta”, pluralul ebraic:kibutzim ) este un tip de comunitate rurală cooperatistă colectivă caracteristică Israelului și sionismului social-democrat și socialist. Membrul unui kibuț este numit în ebraica modernă kibutznik (kibuțnic), termen format sub influență slavă, după tipicul limbii idiș. În perioada celei de -a Doua Aliyá se folosea denumirea "kvuțá" (kvutzá) קבוצה termen însemnând în ebraică „grup, grupă
Kibuț () [Corola-website/Science/307689_a_309018]
-
denumirea "kvuțá" (kvutzá) קבוצה termen însemnând în ebraică „grup, grupă”. Din anii 1920 s-a încetățenit cu totul denumirea înrudită de kibuț. Kibuțurile au servit drept instrument principal pentru transpunerea în realitate a sionismului, mai ales in varianta socialistă și social-democrată a acestuia reașezarea evreilor în Palestina- Eretz Israel, desenarea granițelor viitorului stat evreiesc, utilizarea în sfera productivă a forței de lucru evreiești, crearea unei societăți de tip nou, egalitare-socializante, bazată pe o viață cumpătată, cu cinstirea valorilor și nu a
Kibuț () [Corola-website/Science/307689_a_309018]
-
-în raport cu aspirațiile individuale, precum și succesele înregistrate de aceste cooperative în întemeierea agriculturii și economiei moderne din Israel, au captivat atenția multora pretutindeni și au dus și la tradiția existentă multă vreme în numeroase mișcări de tineret, mai ales social-democrate și socialiste, din lume, de a trimite voluntari care să experimenteze la fața locului acest stil de viață. În anii 1960-2000 circa 400,000 de tineri din toate colțurile lumii au petrecut zile, rămase viu în amintire, ca voluntari în
Kibuț () [Corola-website/Science/307689_a_309018]
-
origine evrei așkenazi, în raport cu statutul inferior și frustrările social-economice ale locuitorilor din așa numitele "așezări de dezvoltare" din jur, majoritatea noi imigranți din țările afro-asiatice și urmașii lor. Guvernul de centru-dreapta nu a mai ajutat economic kibuțurile ca guvernele predominant social-democrate din trecut. Pentru soluționarea crizei kibuțurilor, în anii 1989 și apoi în 1996 acestea au ajuns la un acord cu guvernul și cu băncile, prin care au fost șterse o mare parte din datoriile acumulate, celelalte au fost reeșalonate pe
Kibuț () [Corola-website/Science/307689_a_309018]
-
opțiunile de vot, repartizate pe curente politice astfel: curentul comnunist 34%, curentul liberal 26%, curentul social-democrat 18% și curentul creștin democrat 8,5% din voturi. Curentele liberal și creștin-democrat au în comun o atitudine pro-românească, dar nu neapărat pro-unionistă. Curentul social-democrat are o poziției ambiguă legată de chestiunea identitară etnolingvistică moldovenească. Cu toate că Partidul Comuniștilor continuă să dețină cel mai mare număr de primari (328 dintr-un total de 898 de mandate, adică aproximativ o treime), acesta este în scădere față de numărul
Alegeri locale în Republica Moldova, 2007 () [Corola-website/Science/307772_a_309101]
-
Bund Artam”), aripa naționalistă a „mișcării tineretului” („Jugendbewegung”), la care aderase tot în 1923. La puciul lui Hitler și al generalului Erich Ludendorff, Himmler a luat parte ca membru în unitatea paramilitară Freikorps, sub comanda lui Ernst Röhm. (În timpul guvernării social-democrate, formațiunile Freikorps zădărniciseră în 1919 insurecțiile comuniste din câteva regiuni ale Germaniei, desființând și efemera „republică sovietică” de la München.) În 1924, Himmler s-a alăturat organizației „Mișcarea național-socialistă pentru libertate” a generalului Ludendorff. A mai făcut parte până în 1926 dintr-
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
în Sovietul Suprem. Ca urmare a acestei schimbări a raportului de forțe, la data de 28 decembrie 2005, Evgheni Shevciuk a fost ales în funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldovenești Nistrene. Profilul său biografic îl descrie ca un "tehnocrat social-democrat cu o orientare europeană și un om de credințe profund democratice". Ca reprezentant al opoziției parlamentare înainte de decembrie 2005, el a susținut o serie de reforme ale Codului electoral al Transnistriei. Printre schimbări au fost solicitarea ca președinții secțiilor de
Evgheni Șevciuk () [Corola-website/Science/307837_a_309166]
-
sărbători muncitorești, precum ziua de 1 Mai. Steagul roșu este asociat în conștiința publică cu ideologia comunistă. Steagul roșu este elementul principal al steagurilor Republicii Populare Chineze și al Uniunii Sovietice. Steagul roșu a fost multă vreme asociat cu mișcările social-democrate sau cu cele sindicale. Astfel, steagul roșu a fost folosit de Partidul Laburist din Regatuil Unit sau de Secțiunea Fanceză a Internaționalei Muncitorilor (SFIO) sau de alte grupuri similare din întreaga lume. Folosirea steagului roșu de către socieal democrați a început
Steagul roșu () [Corola-website/Science/307856_a_309185]
-
1945. Steagul roșu și culoarea roșie în general au fost adoptate de Partidul Comunist Chinez, fiind în interacțiune într-un mod complex cu înțelesurile pe care chinezii le atribuiau în mod tradițional culorii. În ultimele decenii ale secolului trecut, partidele social-democrate au început să se îndepărteze de practica folosirii simbolului steagului roșu, dar aceste partide încă mai folosesc ca simbol "pătratul roșu", așa cum este cazul SPD-ului sau a Partidului Socialiștilor Europeni. Steagul roșu a fost simbolul Partidului Laburist Britanic de la
Steagul roșu () [Corola-website/Science/307856_a_309185]
-
cazul SPD-ului sau a Partidului Socialiștilor Europeni. Steagul roșu a fost simbolul Partidului Laburist Britanic de la întemeiere până al conferința din 1986, când a fost înlocuit de "trandafirul roșu". Trandafirul roșu a fost adoptat mai apoi de diferite partide social-democrate sau socialiste europene. Laburiștii britanici cântău imnul tradițional "The Red Flag" la sfârșitul fiecărei conferințe anuale, dar s-a renunțat o vreme la el. În februarie 2006, imnul "Red Flag" a fost cântat în Parlamentul Britanic la aniversarea a 100
Steagul roșu () [Corola-website/Science/307856_a_309185]
-
au împodobit cu pictură și mobilier ambele biserici. Toate acestea au fost realizate cu cheltuiala exclusivă a credincioșilor (donații și sponsorizări), printre care și a unor oameni politici și de afaceri din județele Iași și Suceava, cum ar fi deputatul social-democrat Valer Dorneanu. Cele trei clopote au fost lucrate la Cernăuți, fiind donate de câțiva credincioși din orășelul Crasna, o localitate situată nu departe de Vicovul de Sus. De asemenea, s-a asfaltat drumul pnă la mănăstire pentru a face accesibilă
Mănăstirea Hadâmbu () [Corola-website/Science/307380_a_308709]
-
universitare în științele economice la Basel, între anii 1887-1891. Teza de doctorat a avut ca temă repartizarea muncii. La Stuttgart, în Germania, a făcut cunoștință cu Clara Zetkin și Karl Kautsky. Aici și-a început cariera publicistică, scriint pentru gazetele social-democrate "Vorwärts" ("Înainte") și "Die neue Zeit" ("Timpul nou") sub pseudonimul Alexander Parvus. Activitatea publicistică a continuat-o la Leipzig, unde a publicat critica lui Engels a luptei pe baricade a maselor populare. Parvus s-a ocupat și de problema organizării
Alexander Parvus () [Corola-website/Science/307441_a_308770]
-
al companiei britanice Vickers. A făcut afaceri de milioane vânzând armament în timpul Războiului balcanic și a publicat articole de economie politică. În 1914 s-a mutat la Copenhaga, de unde a reluat legătura cu social-democrații germani (aripa "Lensch-Cunow-Haenisch"). A înființat publicația social-democrată "Die Glocke" ("Clopotul"), în care milita pentru „solidaritatea” proletară. În 1917 a colaborat cu serviciul de informații al armatei germane, cu care a organizat călătoria clandestină a lui Lenin și a unui grup de acoliți din Elveția în Rusia cu
Alexander Parvus () [Corola-website/Science/307441_a_308770]
-
a plecat să învețe medicina mai întâi la Geneva, unde s-a alăturat cercurilor socialiste din oraș. Acolo i-a cunoscut pe fondatorul social-democrației marxiste ruse, Gheorghi Plehanov, și pe Rosa Luxemburg. A fost membru al „grupării geneveze” a mișcării social-democrate bulgare și al Partidului Social-Democrat Muncitoresc Bulgar și orientarea sa politică se situa în opoziție cu grupul marxist mai radical din patrie condus de Dimităr Blagoev. În timpul șederii sale la Geneva a scris la publicații socialiste bulgare "Soțial-Demokrat", "Deni" (Ziua
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
mai întâi la Geneva, unde s-a alăturat cercurilor socialiste din oraș. Acolo i-a cunoscut pe fondatorul social-democrației marxiste ruse, Gheorghi Plehanov, și pe Rosa Luxemburg. A fost membru al „grupării geneveze” a mișcării social-democrate bulgare și al Partidului Social-Democrat Muncitoresc Bulgar și orientarea sa politică se situa în opoziție cu grupul marxist mai radical din patrie condus de Dimităr Blagoev. În timpul șederii sale la Geneva a scris la publicații socialiste bulgare "Soțial-Demokrat", "Deni" (Ziua), "Rabotnik” (Muncitorul) și "Drugar". În
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
În 1893, la congresul Internaționalei a II-a socialiste ținut la Zürich, unde i-a reprezentat pe social-democrații bulgari, l-a cunoscut pe însuși Friedrich Engels. Din 1893 și-a continuat studiile la Berlin, unde l-a cunoscut pe liderul social-democrat Wilhelm Liebknecht. În capitala Germaniei, unde a colaborat la publicația socialistă „Vorwärts” („Înainte”), a avut probleme cu autoritățile din cauza activității sale politice, fiind nevoit să plece și să-și continue studiile de medicină la Zürich, la Nancy și Montpellier, unde
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
acolo un timp ca medic, în 1913 găzduindu-l lângă Mangalia pe Lev Troțki, (atunci corespondent al ziarului „Kievskaia Mîsl”), al cărui admirator a devenit pentru toată viața. Între anii 1905-1917 Rakovski a deținut un rol de vârf în mișcarea social-democrată română, alaturi de veteranul Constantin Dobrogeanu Gherea. Fiind om înstărit, a contribuit material și moral la organizarea unor sindicate muncitorești, a sprijinit primele mișcări greviste ale muncitorilor români de la începutul secolului al XX-lea. În martie 1905 a înființat din
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
retragă cetățenia și să-l expulzeze, sub pretextul originii sale bulgare. Acțiunea a avut loc în timp ce Rakovski participa în Germania la un congres al Internaționalei Socialiste ținut la Stuttgart. În 1910, în jurul jurnalului „România muncitoare” s-a cristalizat noul Partid Social-Democrat Român în locul celui Social Democrat Muncitoresc existent între 1893-1899, din care ieșiseră adepții politicii conciliante față de coroană ("trădarea generoșilor" care au intrat în Partidul Național Liberal etc) . În aceeași perioadă Rakovski, aflat în străinătate, a contribuit, împreună cu Vasil Kolarov, promovarea
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
conciliante față de coroană ("trădarea generoșilor" care au intrat în Partidul Național Liberal etc) . În aceeași perioadă Rakovski, aflat în străinătate, a contribuit, împreună cu Vasil Kolarov, promovarea proiectului sugerat întâi la Belgrad (1910) al unei Federații Social - Democrate Balcanice reunind partidele social-democrate din România, Bulgaria, Grecia și Serbia. Programul a fost adoptat de o conferință ținută la București în 1915. În 1909, Rakovski a încercat să intre clandestin în România, dar a fost reexpulzat. Abia în 1912, după o luptă judiciară mediatizată
Cristian Racovski () [Corola-website/Science/307455_a_308784]
-
a fost Kun. S-a întors în Ungaria cu Armata Roșie și după instalarea regimului comunist, a fost desemnat ca secretarul general al partidului comunist. În 1948, comuniștii i-au forțat pe social-democrații maghiari să realizeze o fuziune a Partidului Social-Democrat ("Szocialdemokrata Párt"-SDP) cu partidul comunist. Un an mai târziu, în Ungaria au avut loc alegeri, iar pe liste au figurat doar candidații partidului comunist. Astfel, comunismul s-a instaurat în Ungaria. Rákosi a guvernat ca un dictator stalinist, încurajând
Mátyás Rákosi () [Corola-website/Science/303143_a_304472]
-
național anual". Deși situația era una critică, iar Ungaria se confrunta cu cea mai mare rată a inflației din istoria lumii, guvernanții au reușit cu succes să pună în circulație noua monedă, punând astfel bazele planurilor partidului comunist și Partidului Social-Democrat. În timp ce producția bunurilor de larg consum era scăzută, producția industrială a depășit cu 40% în 1949 nivelul din 1938, iar până în 1953 a fost într-o continuă creștere. Totuși, primitivismul industriei ușoare duce la lipsuri (în special în mediul rural
Mátyás Rákosi () [Corola-website/Science/303143_a_304472]