3,003 matches
-
centrală în estetica romantică. Fragmentarismul asociat îndeosebi cu un subiectivism filozofic radical apare în opera lui Friedrich Karl Wilhelm von Schlegel, poet, lingvist, critic și istoric literar, estetician, considerat spiritus rector al romantismului german, teoretician al individualismului, al geniului creator solitar și al intuiției artistice, în care partea revelează întregul; în scrierile poetului, dramaturgului și filozofului neokantian Friedrich von Schiller, practicant al metodei transcendentale și teoretician al relației dintre imaginile poetice individuale și idealurile umanității; în opera lui Novalis (Friedrich Leopold
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că în biografia autorului, ceea ce "se vedea" la suprafață banalul, convențiile, automatismele, monotonia nu corespundea afundului reflexiv-creator al celui care, sesizând banalitatea, mergea către esență, din convenție extrăgea latura singulară, supunea analizei mecanicismul vieții și se abstrăgea monotoniei prin băi solitare de lectură. Într-o singură traiectorie biografică se topesc câteva vieți interioare, în tangență, în intersectare, în volute și paralelisme evolutive. Prin multiplicitatea aspectelor, însemnările lui Theodor Codreanu din Numere în labirint adună și disipează simultan ceea le apropie de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de iubire. Mi-e dor de teiul cel înalt Sub care ne opream anume Că numa-n ochii celuilat Să regăsim o întreagă lume... Mi-e dor de proaspătul nectar Al gurii dulci că fraga coapta Pe care-n parcul solitar Mi-l dăruiai cu-n ris, c-o șoaptă... Mi-e dor de glasul tău iubit Ce parcă și acuma îmi sună În sufletu-mi de el vrăjit Deși nu suntem împreună Mi-e dor de acel farmec rar Ce
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93308]
-
vînt, lumina în maxima ei adîncime scrisă, chinezii n-au descoperit jumătatea de scris hîrtie, doar albul ei cu urma feroviară lipită de sol, singurătatea în om s-a prea populat, pruncii cautăm pe mama și pe tata în mulțimea solitară, elementul tău minimal, tema călătoriei: toate sînt de schimbat a XXIII-a oară, Vulturești Negrești linia de lumini, lunca neagră cu ele urcă mai sus și le acoperă, Negrești prea îngrijit pentru patru trenuri pe zi, așa e tema morții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
nu doar prin "marea iubire pentru morții și pămîntul nostru", ci mai ales prin "setea de eternitate a României" (Eliade, 1990, II, p. 127). Eliade este preocupat să distingă net între eternitatea individuală, cucerită sau cerșită de către persoane ca ființe solitare în fața Istoriei și a lui Dumnezeu, și "eternitatea colectivă, a neamului întreg", prin care întreaga comunitate de dragoste și destin a neamului pășește "peste și dincolo de istorie" (ibidem). Stabilind că "națiunile sunt realități voite etern de Dumnezeu" (p. 45), Stăniloae
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
să promoveze masiv un umanitarianism postnațional, care elasticizează solidaritatea și identificarea cetățeanului pentru a o face coterminală cu umanitatea. Pe de altă parte, printr-o mișcare încrucișată (scissors movement), identificarea socială a individului este încă o dată destabilizată de pe concentrarea ei solitară pe nivelul națiunii, coborâtă fiind până la nivelul identității local-regionale. Comunitatea națională, anterior unica formă de solidaritate și atașament promovată statal, se numără acum ca una dintre multiplele comunități de apartenență: locală, județeană, națională, europeană și internațională (Georgescu și Ștefănescu, 1999
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Așa ne-am petrecut Revoluția, Sorin Bocancea & Mircea Mureșan Ceea ce cred, Hans Küng Cealaltă parte a vieții noastre, Haig Acterian Cel de-al treilea sens, Ion Dur Cele trei trepte ale singurătății, Andrei-Iustin Hossu Cioran. Vitalitatea renunțării, Emil Stan Contemplatorul solitar, Dan Stanca Convorbiri euharistice (vol. 1), Dorin Popa Cu garda deschisă, Gheorghe Crăciun Cucerirea Americii, Tzvetan Todorov Cultura faliei și modernitatea românească, Angelo Mitchievici Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă, Mioara Anton, Bogdan Crețu & Daniel Șandru (coord
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
infracțiune și se pedepsește în conformitate cu Legea nr. 8/1996. Printed in ROMANIA ELIEZER PALMOR Confesiunile unui diplomat INSTITUTUL EUROPEAN 2012 Cuprins Cuvânt-înainte / 7 Partea I. REMINISCENȚE DIN CARIERA UNUI DIPLOMAT Cum am devenit diplomat? / 11 Diplomația ca experiență nesperată / 21 Solitar în Imperiul Sovietic ostil / 43 Legături amuzante cu colegi străini / 61 Amintiri unele cu haz, altele cu necaz / 81 Partea a II-a. ÎNSEMNĂRI CRITICE ȘI ANALIZE POLITICE Observații despre participarea evreilor la instaurarea regimului comunist în România / 99 Post
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
acest restaurant". La care Kissinger a mormăit câteva silabe greu descifrabile și, ajungând între timp la ieșire, ne-am dat mâna, am spus frumos "La revedere" și am urcat fiecare în mașina care ne aștepta, îndepărtându-ne în direcții opuse. Solitar în Imperiul Sovietic ostil De astă dată vreau să sustrag din umbra amintirilor două episoade din acțiunile mele petrecute în ceea ce mi se pare că se aseamănă cu "noaptea unei lumi ce nu mai este". Dacă metafora evocată pare să
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
astăzi comunitatea evreilor din România numără în jur de nouă mii de suflete. În aceeași colecție au mai apărut (selectiv): • Aviatori de altădată, Daniel Focșa • Cioran. Vitalitatea renunțării, Emil Stan • "Citește-mă pe mine!" Jurnal de idei, Viorel Rotilă • Contemplatorul solitar, Dan Stanca • Convorbiri euharistice (vol. 1), Dorin Popa • Curtezane și pseudocurtezane în mitologie, istorie, literatură, Elena Macavei • Datoria împlinită, Mihai Pricop • Despre muncă și alte eseuri, Mihai Pricop • Din alchimia unei existențe, Viorel Rotilă • Drama expresionistă. De la Strindberg la Zografi
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
golf. Imaginile erau superbe, peisajele se succed și sînt din ce în ce mai frumoase. Dar animalul vrea să atingă apa lacului cu roțile, vrea să meargă trăsnet spre dig și, cînd să zicem aleluia, saltă peste el. Apoi se îndreaptă spre un copac solitar și iar saltă la mustață. Se urcă deasupra norilor și ne lasă în cădere liberă. Inima s-a urcat în gît, stomacul se răsucește și sîngele habar n-are ce mai trebuie oxigenat prin corpul meu. Fata este speriată, animalul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nu se poate supraviețui interior în condiția unei sociabilități perpetue. Sfârșești, inevitabil, prin a-ți pierde chipul, prin a deveni un ins statistic. Orice om are nevoie (chiar când nu-și mai dă seama) de episodul nutritiv al unei confruntări solitare cu adâncul și cu înaltul său, cu terorile sale, cu portretul său, cu unicitatea destinului său. Nu întâmplător, în închisorile Chinei comuniste, una din torturile cele mai redutabile era anularea completă a singurătății: condamnatul era, clipă de clipă, însoțit (de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
spus și că disperarea nu trebuie nici disprețuită drept „slăbiciune“, nici condamnată drept „păcat“. Omul are dreptul (și destule motive) să fie, la răstimpuri, disperat. Nu trebuie să-i fie rușine de disperarea lui, s-o trăiască sub stigmatul derapajului solitar, al unei „nelegitime“ patologii. Și Iisus are momentul lui de disperare, când se simte abandonat de Tatăl. Evident, se poate rezista disperării, se poate rupe cercul „fatalității“ ei. Dar a cădea, în anumite situații, sub trauma disperă rii face parte
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pentru lichidarea paraziților nu face decât să le consolideze rezistența. Viciile nu trebuie înființate prin sermonizare catastrofică. Mult mai eficace e să le iei peste picior, să înțelegi cât poți fi de caraghios sub impactul lor. IV. Viciile nu atacă solitar, ci în haită. Sfinții Părinți, care sunt doctori în materie, atrag mereu atenția asupra reacției în lanț pe care o provoacă întotdeauna primul mare derapaj malefic. Orice consimțire vinovată le instituie treptat pe toate celelalte. Ioan Casian, născut, pare-se
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
zumzetul vital al „aproapelui“, de freamătul indescifrabil al lumii pământești. A fost nevoie de „revoluția“ neotestamentară pentru ca imperativul „cunoașterii de sine“ și al „sculptării de sine“ să fie întregit cu acela al „iubirii aproapelui“. Dintr-odată, lumea se repopulează. Efortul solitar se sprijină pe o solidaritate sufletească și spirituală, fără de care un astfel de efort rămâne o simplă performanță atletică. Nașterea lui Iisus e o șansă nesperată, exemplară, restauratoare, dată Celuilalt. Ea spune da „îngrijirii de sine“, dar adaugă că nu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
e nevorbit, fie că are o părere exce lentă despre talentele sale, despre cuvintele și ideile de neprețuit care îi trec prin cap sau prin gură, insul cu pricina e, practic, de neoprit. Publicul asistă înmărmurit la un îndelung orgasm solitar, la o specie de nevindecabilă impudoare. Subiectul discursului devine neesențial, ca și bunăstarea ascultătorilor. Esențială este exaltarea de sine a celui care vorbește, sentimentul lui că are de spus lucruri decisive, că nici un preț nu e prea mare pentru cine
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
vedere. Îți vine să scrii, înainte de a avea ceva de scris. N-ai încă substanța: ai apetitul, postura, fasonul. „A fi scriitor“ e mica utopie privată a tuturor absolvenților de umanioare. Iar cine scrie vrea să și publice. Figura liceanului solitar, care își umple sertarele fără să aspire la notorietate, fără orgolii și veleități e rarisimă. Toți vor să-și vadă numele pe o copertă. Toți visează la confirmarea tiparului. Gestul de a scrie este, în el însuși, un refuz tranșant
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
încît zadarnic ne străduim să descoperim forme intermediare. Și totuși, forme ale acestei treceri există, cu condiția să le căutăm la niveluri mai profunde : celular pentru expansiunea demografică, molecular pentru limbaj și din nou celular pentru sociabilitate. Trecerea de la viața solitară la viața în societate este direct observabilă și științific explicabilă la o specie de amibe terestre. Aceste ființe unicelulare duc o existență independentă, fără contact cu congenerele lor, atîta timp cît hrana disponibilă este suficientă. Dacă însă hrana lipsește, amibele
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
structură de deasupra organismului: funcționarea acelei cârdășii, regulile ei carevasăzică, Înseamnă o nouă scădere a entropiei interne, implicit o degradare intensificată a mediului, În cazul discutat copacul. Ce să mai spun de cârdășia extinsă, care Înseamnă oamenii, care nu trăiesc solitari precum pisica, ci Într’o societate? „Sâmbătă cu prieteni“, 7 iunie 2003 82. Teiul Călcăm pe frunze, iar asta nu pentru că ar fi toamnă. Să coborâm Însă puțin În - poate suflet, dar sigur - mentalitatea omului - nu primitiv, dar - primordial. Acela
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
am sărutat de ziua lui - și pe pernițele lăbuțelor, tuspatru. Și, ca și voi, pe aceste căi lăsăm În urmă o amprentă olfactivă, pe care doar cunoscătorii, adică tot pisicile, știu s’o descifreze. Mai ales că noi suntem ființe solitare și ne respectăm reciproc solitudinea. Și astfel, dacă În bliduț mi-am băgat năsucul eu, o altă pisică Îl va evita. Va Îndrăzni doar dacă e - precum nepoțica Țuchi În prima seară petrecută În casa mea - din cale-afară de flămândă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
oare?): e real. Da, e real, dar În sufletul meu - deja au trecut 5 ani... Și astfel vine de la sine un alt răspuns: „nu e pisica mea, ci eu sunt al ei“, căci independența - născută din calitatea ei de vânător solitar, apt a se descurca singură - o face să lege cu mine o relație de parteneriat la care poate renunța oricând. Obligându-mă să-i recunosc soclul de dedesubt, ridicat nu de mine, dar de vechii egipteni. Poate de asta nu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
acasă! Indiferent dacă vei parcurge drumul cu mașina sau pe jos îți vei dori cu siguranță, să faci cât mai multe fotografii. Piatra Altarului îți va atrage privirea ca un magnet. De la o înălțime de 1154 metri, străjuiește o cruce solitară. În acel loc, se spune că dacii își țineau ceremoniile. Este un loc minunat ! Spectacolul crește din ce în ce mai mult atunci când ajungi între pereții muntoși, la Gâtul Iadului. Este o senzație stranie atunci când privești cum pereții atât de înalți ascund până și
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
este bizară și de un strălucitor mister: Văzduhul scânteiază, câmpia are un luciu văl, iar lumea stă îmbrăcată în promoroacă 80. Crucile sunt unse cu var și pare că vin din alte vremuri, din pustii, lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar, iar țintirimul singur (s.n.) cu strâmbe cruci veghiază 81. Interiorul îi declanșează poetului meditații existențiale; pornind de la realitatea concretă Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas,/ [...] Abia conture triste și umbre-au mai rămas 82 -, trecând prin meditația de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
timp au trecut și ei în eternitate, cei mai mulți din păcate în majoritate, de moarte bună. Numai Panaiotache, mutat ștab mare la Botoșani, în decembrie 1989, a fost huiduit de mulțime și silit să se-ascundă mai multe zile în casă, solitar, înecându-și amarul, adică sinucigându-se și el, dar... în pahar...! Iartă-i Doamne, pe toți! O CĂLĂTORIE ÎN PARADIS 1. August 1974: zburăm spre Suedia În sfârșit după multe frământări și așteptări, după un noian de socoteli ale autorităților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
jumătate din tot ce-a scris și publicat bădia Eugen Dimitriu. Autorul mai are încă, în proiect, câteva volume bune, precum și o imensă corespondență. Pentru cine-l cunoaște oricât de sumar, prin câte-a trecut Omul acesta, modest, tăcut și solitar ce viață sinuoasă, vitregă și potrivnică a avut, câți ani de calvar a suferit, cum și cât a fost, uneori, de umilit și adus, câteodată, în situația disperată de a-și pune capăt zilelor rămâne pentru cei mai mulți o mare enigmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]