3,995 matches
-
două delimitând zona fetelor de cea a băieților, împrumutam țigări unul de la altul și ne vorbeam de parcă nu ne-am fi văzut toată ziua. Soarele coborî brusc după linia orizontului lăsând urme vineții peste nori. Am privit ceasul de la mână speriat că voi întârzia la apel dar mai erau două ore în care nu știam ce să fac. M-am întors în oraș încercând să-mi amintesc pe unde venisem și priveam mirat la clădirile cu ziduri groase, de parcă nu le
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
așa? Și ce ochi are... și ce țoale... Începi să visezi cu ochii deschiși Creațo. Fugi la culcare! Nu m a contrazis, a ascultat și-a plecat tăcută în camera ei. Afară începuse să plouă. Se strică vremea, îmi spuneam speriat, în timp ce picuri reci de ploaie îmi curgeau pe obraz ca un șir de lacrimi de gheață. Vin alte vremuri și eu nu sunt pregătit, dar Dumnezeu e deasupra. Am grăbit pasul și am intrat în internat. În camera noastră se
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
gât îmi bătea un ritm alert până în amigdale. Începuse să mă mângâie peste tot și se împingea în mine într-un fel anume care mă scotea din minți. N-o să mă credeți când o să vă spun că eram mai mult speriat, decât excitat. Paturile de lângă mine se mișcau în toate părțile, ca la cutremur. Contururi albe se ridicau și coborau asemeni pistoanelor unui motor al iubirii. Pe fundal, chițcăieli ca de șoareci. Se râdea din orice. Auzi, mă?... Dacă tot m-
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
puțin. Ea Își ridică privirile de pe raportul meu. PÎnă acum citisem tot felul de expresii pe chipul ei, dar acum arborase una nouă, una pe care n-am mai văzut-o pînă acum: implorare... Marginile pleoapelor i se Înroșiseră, privea speriată, respira anevoie ca și cînd inhala aerul, dar uita să expire. Primele ei cuvinte au fost imperceptibile. Apoi, după o clipă spuse: — Există o legătură. Vă rog să nu mă Înțelegeți greșit. Cursele de cai sau de biciclete? — Nu. Numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
am zis că poate nu m-a mințit, deși fratele Îl socotea un mare pișicher. — Ia Încă două sute de yeni. În total, o mie de yeni, o sumă frumușică, sper. Și hai să ne Încheiem conversația! I-am urmărit privirea speriată ce o evita pe a mea. Mi-am pus cotul pe pervaz și i-am mai aruncat În poală Încă două sute de yeni. — Să știi că nu spun nimănui cum ai cîștigat o mie de yeni. Numai noi doi știm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
premiere, decât din întâmplare. Școala și premiile erau problema mea, ei aveau alte probleme, la fel de importante: să meargă la fabrică, să sape cucuruzu’. Fiecare cu ale lui. Cred că de atunci am învățat să-mi trăiesc succesele modest, aproape rușinat, speriat să nu fiu cumva caraghios. Nu simt nici o diferență între munca mea de la universitate sau de aici și munca unui gunoier din Cluj, dacă el își face treaba bine, cum mi-o fac și eu. Nu există munci superioare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Era un jurnal pe care-l țineam sporadic. Lung avea atârnate de pereți câteva fotografii de când fusese militar, una făcută după aceea, la nuntă (se admira în ținuta lui țanțoșă de mire cu soția-mireasă alături, înaltă, slabă, cu privirea ușor speriată) și cromolitografii, cu subiecte biblice, una reprezentând raiul cu Adam și Eva, amândoi cu fețe inexpresive, surprinși în momentul în care Eva întinde cu grație ridicolă mărul, iar Adam gata să-l ia, vegheați de ochii subțiați de șiretenie ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a soarelui - aici și aiurea - ori în deschiderea iernilor geroase, până aveau să se nască alte generații din sânul cărora unii vor pune la îndoială până și stivele de împușcați ori gazați și gropile comune ale războiului abia terminat, ochii speriați ai copiilor târâți la moarte pentru că erau evrei. Și ura și crima drept temei al politicii. Și totul avea să fie cu timpul tulbure, uitat. Domnul Pavel avea priceperea necesară, dar nu până la adâncimea prăpastiei care fusese trecută; îl îndepărtară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o magnificență, avea să stăpânească zilele acelui an. Stătea nemișcat. Nu peste mult...era neștiutor ca noi toți ai pământului... Îmi venea să-l mângâi, să-l mai sărut o dată, încovoiat de duioșie, dar i-aș fi deranjat, poate chiar speriat, clipa de iluminare. Iubitul.... 17. Trecătorul mea tată!... Dacă ai fi trăit... Deodată ușa se deschise: în prag Marga Popescu. - Iată, am venit să vă spun „La mulți ani!” - eram la mătușa. E a doua zi din noul an, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
deschise, deși era duminică. După ce traversă curtea în bucuria lui Rex și intră în bucătărie să-și descarce sacoșele, mă dusei la el dintr-o dorință acută de pălăvrăgeală; începuse să-mi fie apăsător fără nimeni, un fel de silă speriată, ce mi se ivește la rare intervale, contrar firii mele setoase de claustrare. Simțeam nevoia unei cheltuiri de vorbe nu numai pentru alungarea singurătății și trecerea timpului (am uitat să spun că în ziua aceea urma să dejunez la ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
întors: pe o etajeră-colțar, pe care abia acum o vedeam, am descoperit fotografia, ușor mărită, a unei fete cu îmbrăcăminte școlară, cu picățele, șorț de culoare închisă și guler alb: era Keti. Nu încăpea nici o îndoială. M-am apropiat puțin speriat, am luat fotografia cu tot cu suportul și apărătorile de sticlă între care era fixată, și o privii din nou, de aproape. Emoția îmi gâtuia clipa. Nu mi-aș fi închipuit. M-am uitat, fără să vreau, mai întâi la doamna care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
tăcută, fixă, îmbrăcată într-o rochie mov a cărei culoare se distingea molatic în lumina veiozei pale dinspre canapea. Mă apropiai fără cuvânt. Nici o tresărire, nici o cută a rochiei ei nu se mișca, poate e numai ideea despre Ana, gândii speriat. Mă aflu în fața unei simple idei, îmi vorbii, altfel cum se explică trecerea ei spre diafan, privirea, muțenia, nemișcarea aceasta aberantă? Ba nu! Deodată zâmbi, făcu doi pași către mine, se apropie atât de mult că-i simții suflarea. - „De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și mă asigură de grija ce o va depune, și cu adevărat, peste o lună și ceva îmi telefonă aducându-mi la cunoștință executarea comenzii. Când crucea fu instalată la mormânt, întinsei doamnei jumătate din costul lucrării. Mă privi ca speriată: - De ce? întrebă. Nu se poate, rosti dezorientată. - Nu e nimic, o liniștii. Vă rog să primiți, e o datorie a mea de suflet. Nu știu, dar simt că trebuie să fac așa. Vă rog să înțelegeți. Ca prin minune primi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o fericire rară, eu asemeni, încât, privind, sau numai exultând, trupul ei se dezgoli imaginației mele ca-n prima zi a Facerii lumii. Încetase să mai vorbească, i se auzea doar respirația caldă, uitată ca de mii de ani. Deodată, speriat, mă duse gândul la Keti: „Dacă...” încercai a-mi spune... „Dar nu! nu! bineînțeles că nu, rectificai, așa ceva nu e posibil, o imensă eroare.” Dacă i-aș fi spus, ar fi înnebunit, n-ar fi înțeles; cum să înțeleagă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
polcuța subțire, năvăli afară în răceala iernii. Gemând și gâfâind bătu la ușa moașei Etel, apoi în maghernița roșie, de scânduri, a Reizei. Pe amândouă femeile le trăgea după dânsa, tânguindu-se cu glas întrerupt, chinuit. Și ele o întrebau speriate, o urmau cu grabă; și tustrele năvăliră în odaia în care Haia rămăsese plângând cu capul cufundat în perine. Femeia tremura: Ce pot să fac? Eu îs un cap slab de femeie.... Învățați-mă și voi cum să fac... Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
misiunea? Mamei îi place la nebunie profesia lui Helen, mai mult, aproape, decât îi place a mea, și asta spune totul. (După câte se pare, eu am „cea mai bună slujbă din lume“.) Uneori, când Helen e foarte plictisită sau speriată, mama chiar o însoțește în acțiune; îmi vine în minte cazul femeii dispărute. Helen trebuia să meargă în apartamentul acesteia pentru a căuta indicii (bilete de avion spre Rio etc., ca și cum...), și mama s-a dus cu ea deoarece îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
la toaletă mă priveau lung, cu coada ochiului și, de îndată ce plecam, știam că șușotesc despre mine. De parcă ar fi fost vina mea. Sau aveam ceva contagios. Am încercat să destind situația zâmbindu-le, dar apoi își întorceau privirea repede, puțin speriate. Din fericire, pentru că eram la New York, nimeni nu dădea o ceapă degerată, de fapt. Pentru scurt timp, eram o curiozitate, apoi aveau să-și piardă interesul. Pe la mijlocul dimineții, Franklin m-a condus în camera de taină a Ariellei spre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
așteptam în stradă să vină să mă ia când, alertată de claxoane, bipuri și strigăte cu indicații, am văzut un taxi galben traversând cu zdruncinături trei benzi și îndreptându-se spre mine. Și, într-adevăr, era Aidan, făcând o figură speriată și ridicând șapte degete. Șapte din zece. Alarmă: țicnit. Propriul nostru sistem de notare pentru șoferii de taxi săriți de pe fix. —Șapte? am schițat eu. Bravo. A râs și asta m-a făcut fericită. Fusese puțin cam deprimat de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
îmi stătea pe limbă să-i spun vreo două. Am zbierat la Ornesto, dar într-un fel șoptit pentru că eram în public: —Cum îndrăznești? Eram aprinsă la față și îmi ieșiseră ochii din orbite. A făcut un pas mare înapoi, speriat. — Eu îl iubesc pe Aidan, am șoptit/zbierat. Sunt devastată fără el. N-aș putea nici măcar să concep vreodată să fiu cu un alt bărbat. Niciodată. Capitolul 32tc " Capitolul 32" Noua gamă de produse pentru demachiere Candy Grrrl se numea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
tremura și, încet, se prăbușea. A rămas curând aidoma unui vreasc fără vlagă pe care-l țineam moale în brațe. Prietenii mă preveniseră că în noaptea nunții multe fete se străduie să pară mai neștiutoare decât sunt, mai surprinse, mai speriate, dar nici unul nu-mi vorbise despre leșin. Pe de altă parte, auzisem adesea spunându-se la maristan că unele văduve sau femei mult timp neglijate sufereau de sincope frecvente, puse de către unii pe seama isteriei; dar niciodată n-auzisem nimic în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Pornirea mea precipitată o cam înspăimântase. A fost nevoită să-și depășească timiditatea pentru a-mi spune: — Oare ne vom mai revedea uneori? — Până la sfârșitul zilelor mele. Buzele mele s-au atins de ale ei. Ochii îi erau din nou speriați, dar de fericire și de zăpăceala speranței. ANUL LUI ADRIAN 928 de la hegira (1 decembrie 1521 19 noiembrie 1522) Papa Leon a murit de ulcer chiar în prima zi a acestui an și am crezut o vreme că va trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
într-un colț al memoriei lui era ceva ca o prevestire. Îl abătu de la gândurile sale glasul amuzat al lui Maktor. Și când mă gândeam că sunteți ascunși chiar deasupra capului lui Vitellius... Mi se părea amuzant. Hangiul nu părea speriat, și nici nu era; Valerius îl convinsese că cel mai bun mod de a ascunde pe cineva este să-l ții chiar sub nasul celui care îl caută. I se păruse amuzant că Valerius îl adusese acolo pe gladiator. Soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe Octavianus Augustus otrăvit de soția lui, pe curajosul Germanicus otrăvit la rându-i, pe Caligula înjunghiat, pe Seneca și Petronius, care-și tăiaseră venele deoarece Nero poruncise să fie uciși, pe Nero însuși, omorât de servitorul său și - tresări, speriat și uimit - privirea lui Galba în clipa când lama unui pumnal îi tăia capul... Galba trăia, din câte știa Vitellius, și era pregătit să lupte și să-l împiedice să cucerească Roma. În cele din urmă, în fața lui Vitellius pluti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tridentul spre coiful galului. Salix respinse repede lovitura cu scutul și se aruncă înainte, încercând să înfigă pumnalul în piciorul adversarului. Skorpius sări într-o parte, ferindu-se. Apucă tridentul cu ambele mâini și lovi cu putere scutul lui Salix. Speriat, Valerius îl văzu pe acesta dând înapoi câțiva pași și căzând în nisip. Se ridică însă rapid și se repezi asupra uriașului, atacându-l la cap cu scutul ridicat. În liniștea amfiteatrului, impactul marginii scutului cu țeasta lui Skorpius răsună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să pot rămâne la cârma Imperiului, spuse Vitellius dezorientat... Eu... Preoteasa a zis că... Ausper însă nu-l mai asculta. Îi întorsese spatele și se îndepărta solemn, asemenea unui preot din vechime, trecând printre soldații care se dădeau repede deoparte, speriați. În noaptea aceea, pe când Proculus își punea în traistă puținele lucruri pe care le luase cu sine, gărzile deschiseră ușa cămăruței lui Valerius. Manteus se ivi în prag. — Bravo, Orpheus, îi spuse zâmbind lui Valerius, care stătea pe saltea, palid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]