2,116 matches
-
atent: în ochii multora, eu trec drept un ticălos, sunt, cum să zic?, un infect, ce trebuie evitat. Tommaso asculta în liniște, dar nu își dădea seama despre ce e vorba; omul acela nu-i displăcea; în haosul acelei stranii spovedanii, a acelei grăiri în cascadă, se regăsea ceva intrigant și atractiv laolaltă, mai ales în acea împrejurare. Fusese o zi lungă, iar la gestul săvârșit în Catedrală adăugase fuga de confrați; trebuia să se întoarcă la mânăstire acum, fără întârziere
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
cel mult zic oftând: "biata creatură mică pătrunsă într-o ditamai creatură". Prin grajduri, prin țarcuri siluiesc animalele să le satisfacă plăcerile, iar de-i privești în timp ce mulg caprele sau vacile e ca și cum ai asista la niște orgasme smintite, la spovedanii. Sigur că e mai bine să trăiești în odăile din palatele napolitane, căci legăturile cu oameni de o asemenea speță pot să te umple de murdărie și de scârbă. Dar atunci când unul ca mine e silit să se amestece cu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să călătoresc și să tot călătoresc. Pot să-ți spun un lucru? Durerea și violența nu vin niciodată din afara noastră, sau de pe navă sau din casă sau din Biserică. Vrăjmașii credinței nu sunt persoane de prisos ce se prezintă la spovedanie întâmplător sau din curiozitate. Ai fi tentat să crezi într-o răscoală organizată de acest biet bătrân, acum, pe nava ta? Vrăjmașii lui Dumnezeu s-au dat drept servitorii săi credincioși și în schimb... Mulțumesc, Căpitane. Nu am mai vorbit
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
vândute de Papă pe bani, care au scandalizat pe Luther". Dimpotrivă, în viziunea catolicismului, evlavia autentică e "aceea care se manifestă supusă, în comunitatea credincioșilor care iau parte prin Împărtășanie și prin celelalte Taine (botez, ungere cu Sfântul mir, cununie, spovedanie, preoție, maslu) la viața tainică a Bisericii, în care Dumnezeu lucrează sacramental, direct, cu puterea lui proprie (ex opere operarum) delegată urmașilor regulați ai lui Petru și ai celorlalți apostoli, care au dobândit putere să lege și să dezlege păcatele
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
Alin, N. B. Alin, N. Burlănescu, Nicol Burlănescu-Alin. A scos el însuși o revistă, „Speranța” (1902-1903), la Târgu Jiu. Figura în comitetul de redacție al revistei „Vorbe bune” (Balș, 1904-1907). Lirica lui B.-A., poet famelic și boem incorigibil, e o spovedanie amară, păstrând, în confesivitatea ei, o anume decență a suferinței. Tonalitatea versurilor, încă de la primul volum, Singurătate (1892), rămâne elegiacă. La fel, în Din vravuri (1894) și Sonete (1904). Chiar și clipele de veselie sunt umbrite de tristețe. În poezia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285960_a_287289]
-
Împreună cu G. Baronzi, face să apară, în 1859, foaia politică, literară și științifică „Zioa”, cu existență efemeră. Mai mult succes va avea cu „Revista Carpaților” (1860). În cărticica de versuri Ceasurile de mulțemire a lui Gheorghe Sion (1844) sunt strânse spovedaniile unui melancolic, care își plânge, în tonuri minore, ofurile unui amor neîmplinit. Nu e mai multă poezie nici în volumul, înrâurit de Béranger, Din poeziile lui George Sion (1857). Convins, totuși, că scrisul are și o menire mai înaltă decât
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
personajele le poartă în notația autorului, ideea generalizării fiind vădită. Aceeași întrebare revine obsesiv: am fost sau n-am fost colaborator? Am făcut poliție politică sau nu, iar dacă am făcut sunt vinovat pentru asta? A treia seară este a "spovedaniei" și cea în care se extinde întrebarea pînă la nivelul publicului un public care este dezvăluit, un public spre care luminile s-au îndreptat în afara spațiului de joc. Senzația este certă: regimul politic devine aproape un pretext pentru că în fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
chef să vorbesc... altădată... Gh. P. unu: Dacă vrei să spui ceva adevărat..., îți închiriez scena mea... Gh. P. doi: Tu tot mai crezi că pe scenă se spune adevărul...! Gh. P. unu: În orice caz, mai multe decît la spovedanie... (pune scaunele pe o laterală a miniscenei, stinge reflectorul, agață peruca cu care P. doi îl jucase pe Paleu, trage cortina) Gh. P. doi: (asistînd la această "desființare" a scenei) Ce naiba ți-o fi venit și ție cu trăsnaia asta
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Nu... Gh. P. unu: Adică să ascult... și să înțeleg... Asta vrei de la mine?! Gh. P. doi: Da..., atît cît se poate... cît poți... Gh. P. unu: Iubitule, păi ce vrei tu, miroase a smirnă și tămîie, a strană..., a spovedanie... Gh. P. doi: Poate că da... Gh. P. unu: Păi, atunci, dacă-i vorba de spovedanie, s-o facem cum trebuie... Deci, tu ești păcătosul, da? Bun... Vino, stai colea, cuminte, ascultător și... răspunzător... Eu sînt preotul... și o să stau
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
doi: Da..., atît cît se poate... cît poți... Gh. P. unu: Iubitule, păi ce vrei tu, miroase a smirnă și tămîie, a strană..., a spovedanie... Gh. P. doi: Poate că da... Gh. P. unu: Păi, atunci, dacă-i vorba de spovedanie, s-o facem cum trebuie... Deci, tu ești păcătosul, da? Bun... Vino, stai colea, cuminte, ascultător și... răspunzător... Eu sînt preotul... și o să stau aici... stai puțin... (improvizează, pe miniscenă, un mic perete despărțitor, își ia și el un scaun
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mine, ar trebui să înceapă altfel... Gh. P. unu: Adică, cum?! Gh. P. doi: Păi, ar trebui ca preotul să spună: "Fiule, amîndoi sîntem vinovați..." Gh. P. unu: Adică de ce să spună preotul că e vinovat?! Gh. P. doi: Pentru că spovedania n-o faci în fața preotului..., o faci în fața lui Dumnezeu... Și în fața lui Dumnezeu, toți sîntem vinovați... Gh. P. unu: Ascultă, măi Popescu cel deștept, lasă tu șmecheriile și spune ce ai de spus... Te ascult... Gh. P. doi: (deși
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
rău devenise extrem de firavă..., de ștearsă..., de intrată în ceață... Gh. P. unu: Fiule, da poate că nu granița era ștearsă..., poate că privirea ta era... în ceață... Gh. P. doi: Se poate, părinte... Gh. P. unu: Păi, fiule, la spovedanie nu vii să dai vina pe altul... Gh. P. doi: Așa e, părinte..., dar omul secretă el, nu știu cum, niște... anticorpi... care-l ajută să creadă că porcăriile pe care le face, le face sub semnul lui "nu se putea altfel
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
hîrțoage, ci poate în intimitatea cugetului acestor manipulați. Manipulați au fost, manipulați sunt încă... Cumva, cu toată rutina lor de zi cu zi, inșii o simt. De aici, neîncrederea, reproșurile, oțăreala, la fel și sentimentul eșecului. Ar mai fi șansa spovedaniei. Mărturisirea celor ce au pătimit, dar mai cu seamă a celor ce au săvîrșit orori. Ar fi deci mîntuirea prin căință. Dar cine să-și deschidă inima uscată? Cine să-și plece fruntea? În orice caz, nu procleții pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
spectaculoasă, explozivă, de o senzualitate eruptivă, când este determinată de trăirea imediată: "Tu trebuie, iubito, să știi aceste mâini/ O și iubeau în noaptea acelor dansuri stranii!/ Dar ele ard lunatic, de-atâtea săptămâni,/ în ruga și în scrisul acestei spovedanii," sau " Nu poate fi pe lume atâta forfotire/ de trupuri care așteaptă să se iubească". Alteori, o iubire casnică, liniștită presupune înțelegeri, comuniuni. Că nu din plictis lângă mine te rabd/ Ci pentru a vorbi liniștit și cinstit/ ca de la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ca una din formele slabe (însă singura în contextul lipsei credinței) de supraviețuire. * Prin distrugerea culturilor naționale globalizarea naște noi angoase, anulând șansele de supraviețuire culturală, distrugând deci una din formele de nemurire puse în scenă de modernitate. O lungă spovedanie pentru a mărturisi (dar și a justifica) păcatele pe care nu le doresc perpetuate. * Ceea ce scapă marilor critici ai comunismului este că o parte din păcatele acestuia sunt păcatele oricărui stat. Și atunci dau dovadă de inconsecvență toți cei care
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
dintre aceste forme este rugăciunea, actul de invocare a divinității de către persoană, acel dialog secret al inimii prin care omul intră, sufletește și moral, În comuniune cu Dumnezeu. Un alt act, apropiat ca semnificație acestuia, este reprezentat prin confesiune sau spovedanie, act de deschidere și de mărturisire a individului În fața lui Dumnezeu, În care preotul intermediază, cu valoare terapeutică, cathartic-restauratoare, acest dialog dintre om și Dumnezeu. Rezultatul va fi o eliberare sufletească și o purificare morală a celui care se spovedește
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
rolul acestora În viața cuplului. Intimitatea nu se limitează Însă exclusiv la viața cuplului, deși, În acest caz, ea este dominantă, majoră și esențială. Intimitatea se mai poate realiza și În alte situații, cum ar fi de exemplu următoarele: aă Spovedania sau confesiunea, ca relație de intimitate duhovnicească Între persoană și preot, la biserică. Aceasta reprezintă un tip de intimitate moral-spirituală, o deschidere prin care ceea ce se află În câmpul conștiinței morale a unui individ este transmis sau proiectat asupra preotului
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
va restabili ordinea biologică sau echilibrul fiziologic pierdut. că Psihoterapia este actul de intimitate sufletească În cursul căruia pacientul cu probleme psihice se deschide psihoterapeutului prin intermediul cuvântului. Este tot o formă de confesiune, dar sufletească, nu morală, ca În cazul spovedaniei. În această situație, rolul psihoterapeutului este ca, pătrunzând În interioritatea pacientului său, să descifreze problemele acestuia, conflictele, complexele, psihotraumatismele și să le lichideze printr-un act de cooperare inteligibil-explicativă cu pacientul, de clarificare, restabilind astfel starea de echilibru sufletesc a
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
O vespasiană!”, în ,,Bacăul”, 6, nr. 58, 1 aprilie 1929, p. 2; ,,Informațiuni”, în ,,Bacăul”, 9, nr. 174, 22 iunie 1931, p. 4; Marius Mircu, ,,O stradă privată”, în ,,Moldova”, 2, nr. 60, 3 iulie 1938, p. 1-6. 11. V. ,,Spovedanie”, în ,,Nu sunt ce par a fi...”, Fundația pentru Literatură și Artă ,,Regele Carol II”, 1936, p. 13. 12. Vasile Netea, ,,De vorbă cu Bacovia”, în Opere, p. 445. 13. Opere, 1978, p. 345. Grădinile de vară 1. Dosarul Bacovia
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
însă, chiar și plânsul are, pentru Bogdan Baghiu, certe valențe tămăduitoare: "doar lacrimile/ vor să mai fie una ca alta./ fericita contopire în identitatea suferinței și a Creației". Inclusiv în cele Zece autoportrete în acuarela nebuniei, o lumină stranie transfigurează spovedania misticului care știe, precum Vassilis Vitsakis, că "este una cu acest tot, divin și veșnic", ce i se revelează prin eros. Referințe critice (selectiv): Adrian Alui Gheorghe, în "Convorbiri literare", nr. 4, aprilie 2000; Ionel Gherghina, în "Cronica", nr. 8
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
la cinci săptămâni diligența poștală, Julien Ospitalierul își rememorează candid iubirile, fie ele pur virile, înalt spirituale ori pedestru obiectuale. Discursul său aglutinează referințe livrești (uneori se și adresează, direct, unor personaje mitologice consacrate, Odin și Euridice) și mărturisiri liminare spovedaniei sau psihoterapiei. Din toate reiese, în tot cazul, umbra apăsătoare a unei mari melancolii și "fărădelegi de vis, dorinți incerte", doar parțial deconspirate în postumele sale, Confidența lui Julien Ospitalierul și Cruzimile lui Julien Ospitalierul. Întocmai ca și bunul său
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îl recomandă drept unul dintre cei mai activi publiciști locali. Aici interesează, desigur, doar bogata sa producție literară, pe care un critic dintr-o cu totul altă generație, Pompiliu Constantinescu, ar fi numit-o "foioasă"; eufemism care, în traducerea autorului spovedaniei cu poemul la tâmplă, devine nici mai mult, nici mai puțin decât un fel de... proxenetism de cuvinte! Adi Cristi recunoaște practic în mai multe rânduri că este efectiv devorat de blestemul scrisului de poezie ("oprește-mă din scris căci
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
esențială a relației limbaj lume, căci notează, la rândul lui, propoziții aproape wittgensteiniene despre eficiența stilului lacunar, dar concis (o cunoscută frază a filosofului, "ceea ce poate fi spus, se poate spune pe scurt", este transcrisă într-una dintre filele de spovedanie astfel "Wittgenstein a spus: propoziții scurte și clare") ori despre utilitatea cuvintelor poetice (pe care autorul Cercetărilor filosofice le considera valoroase doar în măsura în care pot servi drept mijloace de comunicare). Nu puține dintre poemele incluse în Vindecarea de simetrie și aproape
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
strada aceea./ eu. adică viața care o părăsește. câte străzi atâtea fraze./ una singură nu se mai termină.// orașul alunecă printre poeme. bulă de aer prin tuburile cu perfuzie" (Feluri de a suporta dispariția unui capăt de stradă (file de spovedanie), dicțiunea de sine, confesiunea riguroasă, deși întârziată de subterfugii descriptive ori autoironice, rămâne finalitatea de fond a poeziei lui Dan Bogdan Hanu. Miezul vastului poem intitulat O evacuare de ultimă generație (Poemul care nu poate fi întrerupt) epos nostalgic al
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și editorial cu Utopia posesiunii: transcrieri disperate (1990). Publică versuri, eseuri și cronici în mai multe reviste de cultură din țară. Cărți de poezie: Utopia posesiunii: transcrieri disperate, Editura Junimea, Iași, 1990; Fără întoarcere, Institutul European, Iași, 1992; Tentativă de spovedanie, Editura DAB, Iași, 1994; Ce mai aștept, Editura Helicon, Timișoara, 1996; Moartea mea viața mea (cu o prefață de Liviu Leonte), Editura Apollonia, Iași, 1997; Ce ți-e scris/Your destiny, Institutul European, Iași, 1998; Perdoname (ediție bilingvă, româno-spaniolă, prefață
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]