4,031 matches
-
concluziona cu un scurt „Sună-mă înapoi“. Sigur că era o manieră eficientă, chiar dacă nu cea mai încântătoare, de a aborda o discuție. — Vreau să-ți spun câteva idei pentru mâine. Ai hârtie și pix? — Bună, Vivian. Am ridicat din sprâncene către Bea și mi-am luat un carnet din geantă. — OK, dă-i drumu’. După douăzeci de minute, Bea mi-a zâmbit cu milă, a aruncat câteva bancnote pe masă și a plecat. Mă simțeam prost fiindcă nu apucasem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
mama ta mai mult decât pot spune în cuvinte, a continuat Lucille pe un ton melodramatic. Fruntea micuță i s-a încruntat ușor - dacă atașamentul ei față de Botox ar fi fost mai mic, atunci probabil că i-aș fi văzut sprâncenele îmbinându-se din cauza tristeții. — E păcat, Claire. știi cum trăiește ea acolo. Mi-e milă de ea. Mi-aș dori așa de tare s-o putem convinge să se mute mai aproape de New York. Cum trăia mama? Ultima dată când verificasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ca să-i urmeze instrucțiunile. Din cauza manevrei scurte, ne-a proiectat pe mine și pe Vivian într-un lateral al mașinii. — Nenorocitul dracului! Vrei să mă omori? a zbierat ea. L-am văzut pe șofer, în oglinda retrovizoare, ridicând dintr-o sprânceană. Probabil că gândul ăsta îi trecuse prin minte. Era ora 8:00 a.m., într-o vineri, din cea mai lungă săptămână din istorie. Eu și Vivian mergeam în centru, pentru o întâlnire cu o tânără expertă în nutriție, foarte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
propriul lor dulap, închis ermetic. Meritau să nu fie amestecate cu pantofii mei scâlciați și cu costumele marca Banana Republic. Nu mai văzusem în viața mea un ansamblu atât de rafinat. — Îți plac? m-a întrebat Randall, plin de speranță. Sprâncenele i s-au ridicat, iar preț de-o clipă, Randall a semănat cu un băiețel care-și dorea, cu disperare, să mă facă fericită. — Îmi plac la nebunie, i-am răspuns. Îți mulțumesc foarte mult. Cadouri generoase de la frumosul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
o spun sincer, Henry, mă așteptam la mai multă cumpătare din partea ta, îi spuse șeful Catedrei de Studii Liberale după vreo oră, când nasul lui Wilt încetă să mai sângereze, iar asistenta colegiului îi prinsese deja pansamentul cu leucoplast pe sprânceană. — Păi, nu era ora mea și dup-aia m-a scos din sărite cum exultau din pricina sinuciderii lui Pinkerton. Dacă Williams n-ar fi anunțat că-i bolnav și nu poate veni, nu s-ar fi întâmplat nimic, explică Wilt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
atunci de la III Tipografi, zise Wilt. Am avut destul de-a face cu brutele alea. O luă de-a lungul coridorului și-și culese haina și servieta de la cancelarie. își simți nasul de două ori mai mare decât era normal. Sprânceana îl durea îngrozitor. în drum spre parcare, îi depăși pe alți câțiva membri ai corpului profesoral, dar nici unul nu se opri să-l întrebe ce pățise. Henry Wilt trecu neobservat prin întreg colegiul și se urcă în mașină. închise portiera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
lui Dumnezeu... — Ei bine, nu pot decât să spun că dumneata n-ai predat niciodată la I Carne. Toate astea le-am aflat de la ei și, odată ce le-ai învățat, viața îți poate oferi unele surprize. Domnul Gosdyke înălță din sprâncene. — Oare? întrebă el. Ei bine, eu cred că pot să vă deschid ochii asupra acestei prejudecăți, adăugă solemn avocatul. Dată fiind mărturisirea dumneavoastră - pe care ați făcut-o în ciuda sfaturilor mele extrem de înțelepte - și ca urmare a convingerii mele ferme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
să tot vină, barbarii, să se amestece cu onorabilii cetățeni rozători. Atât rămăsese, atât deveniseră barbarii și barbarizații lor captivi, o enormă masă de șoricei flămânzi și șireți, gata de marile fieste ale năruirii. Însemnați cu toții: o cicatrice-rid, la capătul sprâncenelor. Un abia perceptibil semn, în care se citea ticul speței șmechere și degenerate: ticul făcutului cu ochiul. Adormise cândva, pierdut în stratosferele nopții. Avionul se leagănă lin, domnul se apleacă puțin în stânga, spre mica fereastră. Scaunele vibrează ușor, un scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
adevăratul test al zborului. Își consultă, agitați, ceasurile, se uită îngrijorați unii la alții. Elegantul străin nu dă, însă, nici un fel de semne de neliniște. Privește spre vecinul său, un tânăr îngust, tuciuriu, cu o cicatrice, ca un vaccin, lângă sprânceana stângă. Întinde mâna spre măsuța din dreptul fotoliului, dar stewardesa se și aplecase să-l servească. În rochie lungă de voal, în mâini cu o tavă de argint. Goală, sub voalul violaceu. Mâini lungi, albe. Bust bronz, buzele roșii. Cearcăne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să nu-l recunoști. Apariția zgomotosului vehicul nu îl tulburase. Șoferul frânează, oprește, stinge farurile, să se dezmeticească. Strada dispare. Tăcerea aceeași, fără sfârșit. Învârte din nou cheia de contact, motorul pornește, lumina pornește. Hodoroaga pornește, șoferul își freacă, nervos, sprânceana, negul de la coada sprâncenei. Trosnesc pârghii gheare șuruburi, pocnesc bășici alămuri arcuri. Dinozaurul se târăște îndărăt, apoi spre dreapta, până în bordură, reușește întoarcerea. Reintră pe ulița moartă. Ușa larg deschisă. In rama de lemn vechi, nimeni! Șoferul privește încordat, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Apariția zgomotosului vehicul nu îl tulburase. Șoferul frânează, oprește, stinge farurile, să se dezmeticească. Strada dispare. Tăcerea aceeași, fără sfârșit. Învârte din nou cheia de contact, motorul pornește, lumina pornește. Hodoroaga pornește, șoferul își freacă, nervos, sprânceana, negul de la coada sprâncenei. Trosnesc pârghii gheare șuruburi, pocnesc bășici alămuri arcuri. Dinozaurul se târăște îndărăt, apoi spre dreapta, până în bordură, reușește întoarcerea. Reintră pe ulița moartă. Ușa larg deschisă. In rama de lemn vechi, nimeni! Șoferul privește încordat, prin geamul murdar al cabinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să scape. Două subțiri dâre fosforescente, asta e tot. Șoferul nu se mai vede, doar cele două trasee luminoase ale ochilor lui fosforescenți îl urmăresc de departe, din cabina mașinii. Veghea îndârjit și cu ură, de departe, mângâindu-și, nervos, sprânceana, semnul bizar de la coada sprâncenei. Orașul anihilat. Noaptea, mâluri putrede. Rareori, cadența păzitorilor... Spasmul câte unei bufnițe, lovind antenele clădirilor. Zbârnâie îndelung, cu fulgere iuți, cucuvele electrice. Hodoroaga se spulberă, scufundată, undeva, în adâncul tenebrei. Văzduhul deschide imense aripi negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fosforescente, asta e tot. Șoferul nu se mai vede, doar cele două trasee luminoase ale ochilor lui fosforescenți îl urmăresc de departe, din cabina mașinii. Veghea îndârjit și cu ură, de departe, mângâindu-și, nervos, sprânceana, semnul bizar de la coada sprâncenei. Orașul anihilat. Noaptea, mâluri putrede. Rareori, cadența păzitorilor... Spasmul câte unei bufnițe, lovind antenele clădirilor. Zbârnâie îndelung, cu fulgere iuți, cucuvele electrice. Hodoroaga se spulberă, scufundată, undeva, în adâncul tenebrei. Văzduhul deschide imense aripi negre și, simultan, uriașe plase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ca și cum de el depinde soarta lor. Își consultă, agitați, ceasurile, se uită îngrijorați unii la alții. Elegantul străin nu dă, însă, nici un semn de neliniște. Se întoarce spre vecin, un tânăr îngust, tuciuriu, cu o cicatrice, ca un vaccin, lângă sprânceana stângă. Leit șoferul camionului eșuat! Camionul acela batracian, preistoric, în naufragiul clisos al nopții... Pasagerii nu-și regăsesc liniștea, manipulează batiste și șervete, își șterg frunțile umede, se înghesuie la fumoar, pândesc gesturile puține și codificate ale ilustrului oaspete, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din totalul populației. Contactele cu străinii sunt interzise prin lege. Moneda echivalează 0,15 ruble și 0,2 dolari. Universități, biblioteci, presă cotidiană, radio. Televiziune națională, patru ore pe zi.“ Turistul pălăvrăgește fără voce, însoțitorul aprobă din mâini și din sprâncene, ba chiar și răspunde ceva, se pare, fraze fără sunet. „Relieful armonios. O treime munți, o treime dealuri, o treime câmpie. Râuri, aspect radiar. Vegetație forestieră pe un sfert din suprafață. Climă temperat continentală. Influențe oceanice în vest, mediteraneene în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu tovarășul director cutărică, se desfac noduri și se înnoadă noi legături, noi combinații. A asistat impasibil la istericalele colegilor de la hotelul TRANZIT, contabilul, barmanul, telefonista, femeia de serviciu, îngrămădiți pe telefoane să afle ce și cum. A ridicat, superior, sprâncenele, când colegul ochelarist l-a informat despre criteriile ce se vor aplica la concedieri. S-a înălțat ușor pe vârfuri, i-a îndreptat acestuia nodul desfăcut al cravatei sub gulerul cămășii albe, made in China, și s-a dus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nu legiferează? Pentru că azi vor sosi barbarii...“ Liniște, umbre leneșe în jocul zilei, fețe supte, furișându-se pe străzile întunecate și murdare. Ușa se clatină, parcă. Un tânăr palid, păr moale, ondulat. Mustață lungă și zâmbet sfios. Cicatrice mică, lângă sprânceană și voce mică, un susur. Știți, eu sunt Toma... Să-l legitimeze, neapărat să-l legitimeze. Ține în mână un dreptunghi de carton maro. — Ce mai, eu sunt... fotografia e veche. Cât de vechi poate fi chipul unui atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de mai multă vreme, cum femeia tot împingea palmele în pervaz, ca pentru un ultim contact concret, liniștitor, cu realitatea. În fâșia laterală a oglinzii se vedea un tânăr bărbat chel, cu favoriții lungi pe un obraz rotund și roz. Sprâncene scurte, ochii mari, mlăștinoși. Da, își amintea de acest fiu... un elev ordonat, premiant fără eforturi și bun sportiv. Directorul liceului nu-și stăpânise uimirea: „Eminentul nostru Mircea Claudiu Vancea! A furat, închipuiți-vă, doamnă, portofelul unui coleg!... O sumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
roșu, cu voluminosul manuscris. Îl frunzăreau, atenți, cum procedase și Înaltul Comisar, ridicau privirea, cum făcuse și Șeful. Apoi deschideau Dosarul verde, cu biografia vinovatului, foițe subțiri, acoperite de coduri și cerneală simpatică: corespondența Toma. Tăceau, citeau, se priveau, ridicau sprânceana suspecta, se priveau, cicatricea lumina scurt, fosforescent. Apăruse, vaporoasă, valsând, blondina în luna a șasea. Îmbujorată, depusese pe masă un pahar mic mic cu apă, lângă tânărul care citea, transpirat, referatul de acuzare. Tânărul zâmbise: „Da, da, așa da... acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de eliberarea locului.“ Tânărul procuror din capul mesei își îndreptă ochelarii și reîncepu să citească referatul. Nu se mai distingea nimic. Sunet abolit, măștile batraciene clămpăneau cuvinte fără sonor și făceau cu ochiul. Paloarea lustruită a măștilor, cicatricea fosforescentă la sprânceană. În ușă, vinovatul. Transpira, palid. Nu știa cum să înțepenească mai bine în carlingă, să nu facă vreun zgomot, să nu fie descoperit. Se afla de mai multă vreme pe ecranul de interceptare, în rama ușii. Nimeni nu-l văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
întinzi.“ Foile foșneau, sucite răsucite, refrenul susura, ațâțat. Străinul rămăsese țintuit, cu scaun cu tot, în rama ușii. Il priveau acum cu toții, disprețuitor, stăruitor, plictisiți,neobosiți. Ba da, ba da, obosiți! Dintr-odată și-au șters, ca la comandă, frunțile, sprâncenele fosforescente, măștile nădușite. Se încălzise! Soarele de primăvară îi obosise, iată! Își acoperiseră orbitele, sprâncenele, cicatricea, nu se mai vedea nimic, orbitorul astru domina încăperea. Paraditul s-a trezit, nădușit, în clocotul primăvăratic al unei noi dimineți de primăvară. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în rama ușii. Il priveau acum cu toții, disprețuitor, stăruitor, plictisiți,neobosiți. Ba da, ba da, obosiți! Dintr-odată și-au șters, ca la comandă, frunțile, sprâncenele fosforescente, măștile nădușite. Se încălzise! Soarele de primăvară îi obosise, iată! Își acoperiseră orbitele, sprâncenele, cicatricea, nu se mai vedea nimic, orbitorul astru domina încăperea. Paraditul s-a trezit, nădușit, în clocotul primăvăratic al unei noi dimineți de primăvară. Și-a frecat îndelung fruntea, tâmplele, pleoapele. Și-a despresurat, greoi, brațele din cleștele scaunului în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să-i joace înaintea ochilor. „Asociație organizată pe principiul centralismului. Organele se aleg de jos în sus, hotărârile se iau de sus în jos. Minoritatea se supune majorității. Nerespectarea...“ Ridică privirea, întâlni ochii negri, fixați pe chelia lui. Ochii negri, sprâncenele negre, stufoase, încruntate. Dominic Vancea înfruntă privirea. Nu clipi, încercă să deslușească cicatricea de lângă sprânceana stângă a brunetului. O vagă urmă, ca o zgârietură. Putea fi SEMNUL sau putea fi doar o zgârietură, cine știe... — Nerespectarea statutului se pedepsește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în sus, hotărârile se iau de sus în jos. Minoritatea se supune majorității. Nerespectarea...“ Ridică privirea, întâlni ochii negri, fixați pe chelia lui. Ochii negri, sprâncenele negre, stufoase, încruntate. Dominic Vancea înfruntă privirea. Nu clipi, încercă să deslușească cicatricea de lângă sprânceana stângă a brunetului. O vagă urmă, ca o zgârietură. Putea fi SEMNUL sau putea fi doar o zgârietură, cine știe... — Nerespectarea statutului se pedepsește cu observație, mustrare, avertisment, vot de blam, excludere, recită brunetul, zâmbind. Zâmbea!... de ce zâmbea, oare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Putea fi SEMNUL sau putea fi doar o zgârietură, cine știe... — Nerespectarea statutului se pedepsește cu observație, mustrare, avertisment, vot de blam, excludere, recită brunetul, zâmbind. Zâmbea!... de ce zâmbea, oare, cu dinții lui mari și galbeni? Dominic scrută din nou, sprânceana, zgârietura aceea de unghie sau lamă sau insectă, cine să știe. Puse deoparte broșura, trase primul dintre ziare. VIAȚA NOASTRĂ, acesta era titlul, cu mari litere roșii, al Ziarului Asociației surdo-mutilor. Deasupra paginii: „Proletari din toate țările, uniți-vă!“. VIAȚA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]