2,683 matches
-
de orice fel. În fond și la urma urmei, în orice moment putea vizualiza una dintre numeroasele zone ale memoriei sale: suprafața unei planete, sau podeaua unei camere, sau interiorul unei nave spațiale. Și putea să plece din patul ăsta strâmt și spațiul acesta înghesuit și închis. Problema era, că nu știa ce căuta aici și unde se afla acum?! Iată deci din nou scopul, dar în altă formă: examinarea mediului acesta înconjurător absolut ridicol. Gândind astfel, Gosseyn ridică iar mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
de criză. Să-l scoatem dintr-un mediu în care ar putea primi orice fel de asistență. Pentru Gilbert Gosseyn aceasta era evaluarea stării de lucruri. Sigur, lucrul de care avea nevoie era, mai ales, să iasă din închisoarea aceasta strâmtă și înghesuită. Ar fi putut apoi să vadă, probabil, cum arată cei ce-l țineau prizonier; și poate că ar fi putut afla chiar cine erau ei. Mai erau și alte gânduri vagi care se derulau în profunzimea minții sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
întreaga sa existență, putea într-adevăr să funcționeze din punct de vedere al mobilității mușchilor? Totuși, când se gândi mai bine, își aminti că-și mișcase brațele. Împinsese cu ele în tavan. Pipăise tot ce putuse ajunge cu mâna în strâmta sa locuință. Dar, desigur, dacă și-ar desprinde legăturile, ar putea să se miște mai bine. N-avea nici un rost să stea și să zacă întins acolo. Era timpul să încerce câte ceva și să afle cum ar reacționa temnicerii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
automat pe talpă și pe călcâi când ridica piciorul, lărgindu-se când călca. În timp ce făcea aceste constatări, Gosseyn fu condus în viteză - fără să se poată împotrivi - către o ușă dintr-un colț și, prin ușa aceea, într-un coridor strâmt. Evident, următoarea etapă a ceea ce urma, avea să aibă loc în direcția unde mergeau. 3 Coridoarele - gândi Gosseyn - au și ele un capăt. Și, din moment ce încă era convins că se afla pe o navă spațială, se simți îndreptățit să anticipeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
a întâmplat ceva, nu puteam să trec liniștit prin închisoarea „Școlii Generale nr. 24“ din Floreasca (rebotezată „Liceul 32“) și, mai ales, să ies întreg din ea. Poate de vină a fost frecarea zilnică a pantalonilor aspri, groși, puțin cam strâmți; poate figurile pufoase, antipatice ale fetelor (nici șoimii patriei nu s-ar fi îndrăgostit de zâmbetele știrbe, cu urme și miros de dentist); poate aburii petrosinului plutind la fiecare început de trimestru prin clase. Era o lume curată, zglobie, îngrozitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și popor; pe Sanda-n amintire o păstrez, cu farul delațiunii-o luminez. Nu mi-e rușine, sunt bărbat: i-am slugărit, m-au terminat. De fiecare dată, rămâneam uluit. Cu trei sferturi de oră înainte de miezul nopții, în cotloanele strâmte și întunecate ale minții lui Bidileanu Ovidiu, avea loc o explozie lirică, un delir prozodic țâșnit din ciocnirea accidentală a cine știe căror neuroni, ca o scânteie de baterie moartă: curentul punea motorul cerebral în funcțiune, apoi se descărca. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
jucau table în pijama sau halat, pe băncuțe montate de ei, bucată cu bucată. Lângă linia ferată, zmeura creștea grozav, trebuia doar să ai grijă să nu te rupă câinii când băgai mâna prin tufe. Mai urmăreai și îmbrăcămintea: scurtă, strâmtă, exactă, să-ți taie răsuflarea. Din Pajura și până la Facultatea de Litere, Maria atrăgea toate privirile. Mă trezisem ca-n filme, cu-o fustă de câteva degete ridicată pe catedră, odihnindu-se peste fișele mele despre Urmuz; sau prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
soartei, frumuseți scumpe și irezistibile, încă neatinse de oboseala vieții, coborau din apartamentele descojite și se plimbau la braț pe-alei. Îți luau imediat ochii cu părul negru lăsat să fluture pe spate și fundurile micuțe tresăltând prin blugii prea strâmți. Și mai erau și tricourile albe, cu mânecă scurtă, lipicioasă. Mâinile se-atingeau firesc, molatic, într-o doară. Trebuia să fii anormal ca să nu-ți imaginezi lucruri. Maria crescuse acolo, printre „lucrurile“ din zonă. O parte le bănuiam, o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și Maria, și tânărul Lupu. Și eu aș fi făcut-o, dacă aș fi rămas undeva pe-afară. Privind cu nedumerire fotografia, Alexandru simte dintr-odată cum propriul său obiect începe să se întărească și să pulseze în pantalonii prea strâmți. Îi desface și, intrat într-un fel de transă din care, cu cât încearcă mai mult să se smulgă, cu atât coboară mai adânc, îi cuprinde capătul între degete, presându-l încet în sus și în jos, apoi făcându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
când călcâiul se ridica pentru a ajuta piciorul să urce într-o mașină sau să traverseze strada). Mai defilau și blugii cu talie joasă, strânși pe fund ca o pereche de mâini jucăușe. Deasupra, între talie și tricoul scurt și strâmt, trebuia expusă o fâșie simplă de corp, cu abdomenul gol, perfect întins. Porțiunea merita toată atenția, indiferent de posesor. Bărbații purtau și ei mocasini și pantaloni albi sau crem de bumbac, care le bombau fundul și cedau privirii glezna și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la sonerie și studiază lumea pe geam din spatele perdelei. Vecina purta un capot universal, decolorat, din care nu se dezlipea nici iarna, nici vara și niște papuci muștar, decupați la degete: pe-acolo țâșnea șoseta, mototolită ca un căluș. Ansamblul strâmt și neaerisit demara o dată la cinci zile spre piață, de unde se întorcea cu-o pâine și-o plasă de cartofi. Doamna Matei era cuminte ca un cadavru, n-o auzeai niciodată. Locuia într-o casă-mausoleu, cu draperiile trase și mobilierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai în vârstă, precum și-o vastă experiență de lectură (care documenta asfixierea lentă sau căderile în gol de la etaj) mă împiedicau să urc în cușca supraânălțată. Făceai un pas și nu știai unde ajungi. Lumina nu funcționa, cutia părea strâmtă (abia încăpeau două persoane, pipăindu-se, iar dacă nimereai cu vreo profă de la lingvistică, mergeați îmbrățișați, ca la nuntă) și-avea balans. Urcarea se realiza lent, însoțită de-un clămpănit dubios. Oricând se putea declanșa trosnetul final. Înțepenitul între etaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tu la Viena?“ „N-ai auzit că n-are încredere?“, am mai încercat o dată să scap. „Răspunde la întrebare!“, l-a ajutat și Maria. Mă simțeam încolțit, ca eroii lui Chiriță. Trenul zdroncănea fără milă. Cabina devenise dintr-odată mai strâmtă, chiuveta și paturile mă înghesuiau, lipindu-mă de ușa încuiată. N-aveam pe unde să ies, pusesem și sticla, preventiv. „Ei?“, a insistat Maria. I-am aruncat o privire urâtă, nerecunoscătoare. „Bine, bine, vă zic.“, am admis, „Trebuie să găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
familiei era alcătuită dintr-o odaie mare, care la nevoie era transformată în sufragerie, dintr-un salon, care, de altfel, era doar dimineața salon, iar seara devenea cabinetul și dormitorul lui Ganea, și, în sfârșit, dintr-o a treia cameră, strâmtă și întotdeauna ținută sub cheie: acolo era dormitorul Ninei Alexandrovna și al Varvarei Ardalionovna. Într-un cuvânt, în acest apartament totul era strâmt și înghesuit; Ganea răbda și doar scrâșnea din dinți; deși dorea să fie respectuos cu maică-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
salon, iar seara devenea cabinetul și dormitorul lui Ganea, și, în sfârșit, dintr-o a treia cameră, strâmtă și întotdeauna ținută sub cheie: acolo era dormitorul Ninei Alexandrovna și al Varvarei Ardalionovna. Într-un cuvânt, în acest apartament totul era strâmt și înghesuit; Ganea răbda și doar scrâșnea din dinți; deși dorea să fie respectuos cu maică-sa, de la primul pas făcut în casa lor îți puteai da seama că era un mare tiran în familie. Nina Alexandrovna nu era singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
la mine, rămânând tot întins, și-mi arătă cu mâna ușa cealaltă; femeia plecase, așa că nu-mi mai rămânea altceva de făcut decât să deschid ușa aceea. Am făcut întocmai și am intrat în camera următoare. Aceasta era și mai strâmtă și mai înghesuită decât precedenta, așa că nu știam nici pe unde să calc; patul îngust, de o singură persoană, din colț, ocupa grozav de mult loc; restul mobilierului era alcătuit doar din trei scaune cu mormane de zdrențe pe ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
copil înseamnă mult... Umblam într-un frac verde-închis, cu falduri lungi și înguste; nasturi de aur, mâneci garnisite cu blană roșie și cusute cu fir de aur, guler înalt, țeapăn, descheiat, cusut cu aur, ca și faldurile; pantaloni albi și strâmți din piele de elan, jiletcă albă de mătase, ciorapi de mătase, pantofi cu catarame... iar în timpul plimbărilor călare ale împăratului și dacă făceam parte din suită, purtam cizme lungi de cavalerie. Deși situația nu era strălucită și se presimțeau deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
necesități nouă pe cari prevederea guvernanților nu le-a putut prevedea. Adăogând la aceasta fluctuațiile politice, desele schimbări de guvern, lesne se va pricepe cum o măsură excepțională devine aproape normală și cum nu se poate pune o limită prea strâmtă facultății de a preântâmpina niște cheltuieli neprevăzute cu resurse extraordinare. În acest sens tabloul aci anexat sub nr. 3 prezintă și un interes istoric: la orice mișcare politică crește și suma acestor credite; astfel: consecințele lovirii de stat din 1864
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
acel nenorocit sistem ce bântuie întreaga administrație a țării, sistemul favorurilor, fie aceste pentru considerație de partid politic, fie de rudenii sau nepotism, fie de amiciție sau hatâr sau alte considerații de orișice natură ar fi. Acest sistem cu vederi strâmte și neprevăzătoare a făcut ca, chiar la numirea direcțiunei princiare, sau regale, după cum se numește ea azi, să domineze numai spiritul de partid, ca la numirile de amploiați ce face această direcțiune să se aibă în vedere mai mult alte
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
vă arătați filozofia de țap în toată goliciunea ei? Dar nu vedeți că nu știți a scrie românește, pentru că în viața-vă n-ați avut o carte de citire în mînă? Nu vedeți că nu gândiți românește, pentru că titva voastră strâmtă nu s-au îndeletnicit cu o asemenea carte de folos? De-ar fi propus încai bătrânul Ioan Ionescu a se adaoge articole agronomice în Cartea de citire, om care scrie materii agronomice în limbă bună, pe placul țăranului și al
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
și actorii, și Sam Shepard trebuie să fie atenți totuși, au trecut binișor de șaizeci de ani). Se pregătesc, oarecum simbolic, să vadă o eclipsă de lună albastră, iar vârstele lunii sunt și vârstele lor, rememorate într-un loc relativ strâmt, reședința de la țară, dar și în marea Americă, unde nu se mai simt acasă. SIMPSONS, THE Serialul de animație ce pare să parodieze atât un anumit tip de familie americană (cu pateticul Homer Simpson ca pater familias, cu tânărul și
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
spectatorului” sau a „cititorului” („Poezia modernă e un pumn mutând fălcile cititorului” - citim în Pe marginea unui festin). În ultimă instanță, această ruptură se manifestă ca izolare mândră a poetului - nou geniu romantic neînțeles - cu afișarea disprețului suveran față de „cercul strâmt” reeditat în societatea contemporană: „Zgârciți, numărați-vă în fiecare seară înainte de culcare puținele monede, scoase din uz, ale sufletului, pregătiți-vă alături paharul cu lapte al confortului egoist și mulțumit și adormiți fără vise și fără poeme, ca în trezie
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
postură de „iluminat” („Iluminatul va fremăta suav cu tremurarea nuferilor între trestii” „Vizionarul îngrămădea lucirile de cărbune care aveau să sfârșească prin a împodobi pereții acestor beții” - Obrazul de cretă), poetul evocă sau invocă o „călătorie halucinată”, - ieșire din cadrele strâmte ale realului oprimant și ostil: „Îmi lipeam fruntea fierbinte de panglica plecării și auzeam, prin circulația sângelui în șinele de fier, apropierea convoiurilor fabuloase. Pe stradă mă așteptau vecinii cu pumnalele în dinți, împărțindu-și dinainte fructele prăzii, gata să
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
zidurile” și cu un „bici încordat în cușca dresorului”, sub semnul definitiv al „singurătății”; în Poemoterapie, spectrul solitudinii se conturează în „plecarea celor din urmă prieteni”, pe o corabie incendiată; în Copacul-centaur libertatea poetului rămâne limitată la reveria dintre „pereții strâmți” ai odăii, iar după elogiul „scrisului dumnezeiesc de liber” urmează, în finalul Pădurilor orchestre, aceste rânduri melancolice: „Dar vocea ta, cântecul nostru, scrisul acesta mărunt, nu sunt decât scoicile și brățările uitate pe țărm și pe care un braț al
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
cum depășește Eminescu atât conceptul tradițional de materie, cât și pe cel de spirit. Eminescu vorbește de substanța imaterială din univers 129, iar Lyotard de un materialism nematerialist.130 Oamenii-monade au un loc în timp, memoria lor e a cercului strâmt eminescian, pe când, zice Lyotard, "Numai Dumnezeu are sau este memoria a tot programul său"131. Aceasta este o idee tipic eminesciană, exprimată aproape textual. Și: armonia divină, zice Lyotard, e "singura în stare să reprezinte totul", pe când omul-monadă nu are
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]