2,132 matches
-
punkeri și cei ce se zbăteau să urce pe scara socială, dar Încă nu reușiseră să ajungă În primele rânduri) ocupa cele șase mese și Întregul spațiu al tejghelei dintre ele. Băieții stăteau Într-un separeu, fumând și discutând - destul de suav și etalându-și clar competența - dacă ar renunța la o partidă de sex oral sau la una de sex sub amenințarea armei, În timp ce noi, prietenele lor fidele (care nu făceam mai mult decât să-i sărutăm) Înghițeam cafele și analizam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
asta nu înseamnă că asociază jocul acesta amoros cu moravurile țărilor protestante. Prin aceasta, tânăra dovedește o atitudine caracteristică epocii sale. Într-adevăr, în Franța flirtul nu mai era de ani buni comparat cu o sămânță rea sau cu un suav boboc de trandafir importate de dincolo de Canalul Mânecii și aruncate în neprihănita grădină franceză. Imaginea aceasta nu mai era necesară reprezentărilor colective. Ea pălise parcă, iar în același timp se vestejise și idealul de tânără asemenea unui "crin virginal". Flirtul se
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
victime, conturi în bancă, viitori soți ascultători [...], trebuie să fii agresivă cu ei, până îi faci să pună genunchiul în pământ". Cum, bineînțeles, cu oțet nu prinzi prea multe muște, această violență trebuie să fie înveșmântată "în farmecul cel mai suav și în feminitatea cea mai cuceritoare". Într-un cuvânt, își sfătuise ea fiica, "trebuie să pari pură, delicată și rară ca o orhidee. Numai că, fii atentă: conturul florii trebuie să fie din oțel tăios". Drăguță metaforă... William Styron: drumul
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
și, prin urmare, la autodistrugere. Restrângând aria analizei la proza eminesciană, constatăm că, în ceea ce privește personajele feminine, Eminescu oscilează permanent între aceleași ipostaze prezente în lirica sa, între cultul Venerei și cel al Madonei. „Femeia atinge două condiții. Una e divină, suavă alcătuire de lumini, posesoare a tuturor virtuților, o donna angelicata, cealaltă, o Veneră ce s-a prostituat, un demon crud. Cea dintâi e „prototipul îngerilor din senin”, Madona Dumnezeie, cu surâsul blând, cu diademă de stele, ce de a doua
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
Erosul este, în Geniu pustiu, ca și în alte opere eminesciene, modalitatea prin care se produce un fel de iluminare interioară a eroului. Poesis este o „natură catilinară”. Rolul ei este însă mai mult unul metaforic, ea fiind o imagine suavă, o oglindă în care se proiectează personalitatea faustiană a eroului. Poesis cunoaște ambele ipostaze ale prezențelor feminine eminesciene. Ea este o actriță de mâna a doua, unde joacă roluri banale, deși are aptitudini de tragediană. Înfățișarea ei este una tipică
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
și își regăsește paradisul pierdut: „În zile calde ea se dezbrăca și, lăsându-și hainele 'n boschet, se cobora la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei . Prin transparența generală a unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
liric, ATN, 1972, 4; Daniel Dimitriu, „Până la asfințit”, CL, 1972, 5; Alexandru Lungu, „Până la asfințit”, VR, 1972, 8; Nae Antonescu, „Până la asfințit”, ST, 1972, 10; Daniel Dimitriu, „Tâlcuitorul”, CRC, 1978, 7; Sergiu Adam, „Tâlcuitorul”, ATN, 1978, 1; Mihai Duțescu, Solemnitate suavă, R, 1978, 4; Corneliu Popel, O tânără poetă, TR, 1978, 20; Dumitru Radu Popa, Trei poeți: Aura Mușat, Mircea Dinescu, George Alboiu, TBR, 1978, 139; Alexandru Duțu, „Dicționarul literaturii române”, RL, 1979, 49; Ioan Constantinescu, Un dicționar tezaur, CL, 1980
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
că ședea eunucul-șef al sultanului, venit la Brăila din doi în doi ani să recruteze fete pentru harem), erup în epic lirismul, pitorescul, cromaticul de sursă orientală și balcanică, barocul lingvistic, ce corelează onomastica bizară cu metaforismul delirant, sintagma suavă cu expresia groasă, suculentă, ca și duhul folcloric local, eresul, etnograficul regional, întrecând tot ceea ce se produce analog în opera prozatorului. Alte ambianțe individualizează lumea unui roman publicat după decembrie 1989, Amantul Marii Doamne Dracula. Apar și aici secvențe cârciumărești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
care se bazează pe folosirea perspectivei și a culorii. Tot în același univers de forme se situează și stilul rococo (mai ales cel vienez), caracterizat prin eleganța mișcării curbelor și contracurbelor în plan și în spațiu. Cromatica este gingașă, delicată, suavă, bazată pe tonuri de roz, albăstrui, vernil, violaceu și neliniștitorul auriu, simbol al regalității și al opulenței aristocratice. Dacă dialogul de curbe, cu orientare circulară, dă naștere vârtejurilor în imagine, desfășurările ondulatorii determină o mișcare vălurită în care privirea ne
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
poeta imaginează un teritoriu umbros și calm, în care "firul nopții dă colț și crește pur", iar "mirii unei lumi crepusculare" se pierd în natura primară. Elegia cunoașterii și a purificării se echivalează discret și generos cu o poezie a suavei palpări a materiei, luminii glaciare a "tonurilor clare" i se substituie "lumina moale, lumina bună", ori "bezna tandră", într-un univers somnolent"123. Volume ale maturității, cum le numește Nicolae Manolescu, "aceste volume, în mod esențial, nu mai schimbă mare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
relații decisive asupra condiției umane"73, resuscitând mediul diafan eminescian, Ana Blandiana rezervă o parte din spațiul acestui volum pentru adevărate ode închinate purității primare, într-un limbaj postromantic: "Din apă, ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave./ Adolescenți frumoși sau doar femei./ Dulce confuze, pletele jilave/ Nu îndrăzneau dorința s-o ascundă./ Apa era fără sfârșit rotundă,/ Luna turna pe luciul ei/ Ulei.// Pășeam desculți și limpezi/ Îmi simțeam degetele adormite în mâna ta,/ Era atâta dragoste
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a tradiției universale din prisma prezentului. Promovând ludicul prin intermediul versurilor scurte ("Luna turna pe luciul ei/ Ulei".), care întrerup brusc idilicul ("Apa era fără sfârșit rotundă") cu accente nocturne ("Din apă, ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave".), pentru crearea unei atmosfere de joc, de voie-bună, specifice celei din Întâmplări din grădina mea. În aceeași notă sunt și poemele cu primele infiltrații blagiene ("Vreau satul cu sunetul lacrimei mele", tema somnului, a străbunilor, a matricialului)74. Totuși, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Dumnezeu./ Se face liniște în mine/ Până la glezne, până la genunchi./ Este destul să-ți plimbi în somn/ Pe mine mâna/ Că frunze-mi cresc cântând/ Din trunchi,/ Este destul să îmi ridic privirea/ Ca să te văd./ O liniștită dragoste,/ Amiază suavă/ Ca o boabă de strugure/ Care-și găsește moartea/ În cerul visător al gurii". (Nu-mi voi mai aminti) Obsesiva metaforă a reîntoarcerii spre tărâmul copilăriei apare și aici, din nou anticipând universal volumelor ce vor urma: "Eu vin din
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
-ntreabă/ unde să-și pună cuibul, și nesfârșite turme/ Vin după mine și așteaptă locul/ Unde să stea și să se-nmulțească", "Brațele mele ca niște fulgere vii, jucăușe", "Din apă ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave./ Adolescenți frumoși sau doar femei/ (...) Apa era fără sfârșit rotundă,/ Luna turna peste luciul ei/ Ulei" etc. Odată cu înaintarea în vârste, întoarcerea virtuală sau doar încercarea de reconstituire a spațiului edenic al copilăriei devine imposibilă, natura însăși suferind și contribuind
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ceea ce timpul a deconstruit, asigurând regenerarea și purificarea întoarcerii în timp: "Plouă soare peste mine/ Și mă udă cu lumină./ Eu în joc stropesc cu soare/ Coala zărilor velină", "Din apă ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave,/ Adolescenți frumoși sau doar femei", "Era atâta liniște că timpul/ nu îndrăznea să spună vreo secundă,/ Cerul nu rostea niciun nor,/ Apa nu-ngăima nicio undă/ (...) Era atâta dragoste pe ape/ Că nu ne puteam scufunda" etc. Într-o strânsă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mă gîndesc. Mona: Adică speri să mă trimit singură... Octav: Ei, toate speranțele au o limită... Oh, sărman Hamlet! El o trimitea pe Ofelia la mănăstire ca s-o salveze de mediocritate... de feminitatea aceea împotmolită în sucuri glandulare... în suavele noroaie erotice... Și-acolo rămîne... Pe veci! Ha! El voia s-o ridice de la "mă iubește, nu mă iubește" la "a fi sau a nu fi"! Delirant, delirant, delirant! Mona: Păi nu-i aceeași dilemă!? Octav: Nu prea, iubita mea
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
editura Minuit, astăzi oricum pe cale de dispariție, au un pandant pe care l-am numit „minimalismul Biedermeier”, al unor scriitori care exaltă provincia și „moșia”, cu alte cuvinte Franța profundă, marginală, neatinsă de flagelul civilizației, În narațiuni ușoare, idilizante, delicate, suave (Christian Bobin, despre care nu va fi vorba În acest volum, este poate cel mai cunoscut reprezenant al acestui curent). O altă ramură a minimalismului, cea mai recentă, este „literatura Amélie Poulain”, care proiectează o viziune la fel de idilizantă asupra unei
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Soarele, cum spunea altădată Eminescu, se va răci și vor muri oameni și flori, orașe, semnale magnetice; o moarte organică a lucrurilor cutremură lumea, semnalând căderea în vid. Lumea trăiește spaima morții și a crimei: "veți cădea în genunchi/ surâzând suav și gândindu-vă la pumnalele/ veșnic ascunse sub haină și veșnic în gând" ("Tinerețe fără bătrânețe"). E o lume de coșmar ce se supune timpului straniu al morții: "E ceasul când unul adoarme/ și celălalt rămâne treaz, e ceasul/ când
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ca și natura, poetul se află într-o permanentă metamorfoză: "Sunați-mi fulgerele de vară trunchiul/ eu nu îmi sunt aidoma nicicând". Alteori zeu, pe jumătate sunet, se definește într-o muzică barbiană: "Desprinși din cântecul-inel,/ Văzduh și ape împânziră/ Suavii zei pe care el/ Aievea îi isca din liră". "Odihnă în țipăt" prezintă nașterea ca o ardere. Poetul face o călătorie către începuturile vieții, invocând motivul popular "tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte" (Petre Ispirescu). Trecerea de la naștere prin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pus cu sânii luna în eclipsă,/ Și-am îndrăznit să-ntrec în rotunjime/ Izvoarele credinței din vechime" sau: " Pentru odoare, din uleiuri scoși,/ Pe crucea geamurilor zac Hristoși" sau iată-l barbizând: Și cinstea mi-o păstrează fără pată/ Alunecând suav printre supuși/ O, fie-i mâna binecuvântată/ În liniștea curatului Albuș." O stare de euforie, de răsfrângere în bucurii și elan este redată plastic prin luminile strălucitoare ale cristalului: "O, azi sunt bucuros ca un cristal/ Fără cusur mi-s
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sau mici de tot sunt: inima, flacăra, cântecul, văpaia, bobul de mei, fructul, elefantul, timpul și haosul, dar mai ales gândul. Poemele de mai scurtă respirație sunt mai realizate ("Portret", "Orfeu", "Naiade și centauri"). Un suflu senzual învăluit în sonuri suave, în luptă cu vâlvătăile pasiunii se transformă în cântec de iubire: "Un cântec de iubire/ De purpură și aur:/ În mașteră-mplinire/ naiade și centauri." "Baladele singaporene" evocă figuri cunoscute sau mai puțin cunoscute: Paul Mihail, Constant Tonegaru, Eugen Schileru
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în afara harului, deși intuim frecvent influențe blagiene și argheziene: "și totul face dragoste sub ochii mei măriți/ cum se-mpreună-acum securea cu butucul" (imagine argheziană). Gheorghe Tomozei "Pasărea albastră",E. S. P. L. A., 1957; "Steaua polară", E. S. P. L. A.,1960; "Suav anapoda", E. P. L., 1962; "Vârsta sărutului", Editura Tineretului, 1963; "Noapte de echinox", E. P. L., 1964; "Poezii", ", E. P. L., 1965; "Patruzeci și șase poezii de dragoste", Editura Tineretului,1967; "Altair", E. P. L., 1967; Dacă treci râul Selenei", Editura Tineretului, 1967; "Filigran
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mai bine zis stimulii unor stări de început, de perfecțiune; aici are loc înțelegerea cu Dumnezeu, în virtutea căreia păcatul nu a ajuns-o niciodată. Ana Blandiana are vocația purității: "Din apă ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave/ Adolescenți frumoși sau doar femei,/ Dulce confuzie, pletele jilave/ Nu îndrăzneau dorința s-o ascundă." Sau: " Trecând din oglindă în oglindă,/ Din apă în apă,/ încearcă într-una,/ Fără să se desprindă/ Dar fără să-nceapă/ Întregul în somn." Este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sufletul se-mpute până seara" (blestemul ne trimite la Arghezi). Virgil Teodorescu se poate spune că reprezintă "gestul demitizator, al discreției și al sincerității". Limbajul lui este simplu, direct, dar încărcat cu imagini, nu arareori la modul ludic. Poetul îmbină suavul cu grotescul în două planuri ce se intersectează, ceea ce ne indică zbaterile unui poet trecut prin mai toate curentele literare moderniste în căutarea notei originale (impresionism, expresionism, suprarealism) (vezi "Globul ecvestru"). La Virgil Teodorescu, problematica poeziei militante este cuprinzătoare și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pentru săgeți și arcuri" ("Șopârla"). Alteori invocă desprinderea din femeie, contactul dintre suflet și trup, o anume voluptate a nașterii, încercând să o echivaleze cu mișcarea intimă a creației: "Poetul are o mamă, ce paradox/ Mama poetului este propria feminitate/ Suavă dependență de matca femeiască/ Și, tresărind molatic tot genul feminin.". În ciclul " De ce" este preocupat de artă, de poezie, "Iar cântecul să fie bătut în cuie fiindcă/ de el depind prea multe, și bocet și lozincă" ("Trădătorul cântec ambiguu"). Volumul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]