2,412 matches
-
să bată pentru slujba de dimineață. Hugo se grăbea. În orice clipă puteau trece alți drumeți. Îl lăsă pe chior să zacă acolo unde murise: „Nimeni nu-l cunoaște și n-are de unde ști În slujba cui a fost. Doi tâlhari sunt mai buni decât unul singur. Amândoi l-au atacat pe cavaler. Pare mai adevărat...“ Luă punga de mătase a tânărului lipsit de viață, o cântări În mână, apoi lăsă câteva monede de argint să cadă alături de Simeon. Mai Împrăștie
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mâinile și picioarele ferecate...“ — Îl cunoști pe cavalerul pe care l-ai ajutat? Cioplitorul clătină din cap. Nu, nu-l cunoștea. — Atunci de ce l-ai ajutat? Rănitul ridică din umeri. — Străine, cred că minți... mai degrabă faci parte din banda tâlharilor. Spune adevărul, altfel te dau pe mâna oamenilor nobilului nostru duce, și ei vor scoate adevărul de la tine cu alte mijloace. — De ce nu-l Întrebați pe el? zise Simeon. Cavalerul o să vă spună adevărul, dacă pe mine nu mă credeți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Jur pe sfântul lemn al Crucii pe care a fost pironit Domnul nostru Iisus Hristos că nu vă mint. Nu știu cine vrea s-o omoare pe domniță. Sfânta Fecioară m-a ajutat s-o scap o dată de la moarte, dar poate că tâlharii vor Încerca din nou s-o ucidă. Așa că aveți grijă de ea! Găsiți-o și apărați-o, până nu-i prea târziu! Cioplitorul În piatră povesti toate Întâmplările zilei dinainte. Din clipa În care l-au trezit dimineața strigătele de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Bătrânii po vesteau că asta se Întâmplase În vara când molima cea nouă secerase multe vieți. Pe neașteptate, aripa morții se Întinsese peste ținutul muntos cu aer curat și ape limpezi, unde oamenii mureau de bătrânețe, dacă nu-i ucideau tâlharii sau dacă nu cădeau În nesfârșitele Încăierări dintre stăpânii lor. Din când În când, se mai prăvălea câte un brad și sfărâma un sătean. Sau câte unul era sfâșiat de urs. Femeile mai mureau la naștere. Nu era nimic nemaipomenit
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
O, nobilă doamnă, Îmi faceți prea multă cinste! Eu sunt doar un umil frate la mânăstirea Sfântul Trudpert. Părintele Constantius mă ceartă mereu pentru păcatul lăudăroșeniei, dar mereu greșesc. Adevărul e că pe tânărul domn Bodo l-au atacat niște tâlhari, pe când călărea fru mos pe sub pădure, nu știu Încotro. Ne-am Încrucișat pe drum, eu mergeam spre Säckingen, cum am spus, unde starețul mă trimisese cu niște veșminte. Domnul Bodo m-a salutat cu bunăvoință, am fost mișcat până la lacrimi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
păcate? Totuși, de data aceasta am fost bine sfătuit În netreb nicia mea, pentru că am văzut leșuri, cai răpuși, sânge curgând, mă rog, bătălie pe viață și pe moarte. Tânărul cavaler luptase cu vitejie, căci lângă el zăceau nu puțini tâlhari pe care-i doborâse. Am crezut că frumosul tânăr murise și el și mă pregăteam să-l Îngrop creștinește, când am vă zut că mai răsufla Încă. Într-adevăr, dintr-o rană adâncă din piept Îi curgea sânge. Deci era
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a sosi Adalbrecht și Eglord. — Cum, Eglord nu e aici? se bucură Adelheid. Unde s-a dus? — Nu știu, numai Satana Îi știe de urmă. Cine știe ce fărădelege pune iar la cale! Au plecat amândoi, s-au furișat noaptea ca niște tâlhari, după ce s-a dus și blestematul de popă, cu escorta sa Înarmată. Ușurată că Eglord nu era prin preajmă, fiica lui Bertold Îl urmă pe pietrar de-a lungul curții, la o depărtare potri vită. În zăpăceala care domnea acolo
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
te știu, nu ești tu cel care se laudă peste tot că vrea să se răzbune pe mine? N-o să-ți priască, ai să atârni de prima spânzurătoare, acolo unde ți-e locul. Un cavaler nu trage sabia Împotriva unui tâlhar la drumul mare! — Ucigaș blestemat, Îndrăznești să te numești cavaler, după toate fărădelegile pe care le-ai săvârșit? Tu, care ai necinstit-o pe fiica stăpânului tău, după ce ai adus nefericire În atâtea case? Nici de la uciderea mârșavă a domnului
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-l În temniță dacă mai trăiește, spuse acesta. Mâine Îl vom atârna În furci În piața din Freiburg, Împreună cu ceilalți trădători din Molsheim, care și-au meritat pedeapsa... Iar dacă a murit, Îi vom atârna leșul acolo, În rând cu tâlharii. Prin faptele lui a decăzut din demnitatea de cavaler, a cărei cinste a târât-o În noroi! Pe Adelheid, care nu-și revenise, o așezară cu grijă pe o litieră adusă În grabă. Nu se trezi din leșin și nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Încât nici măcar toți membrii Sfatului celor Zece nu-l cunoșteau. Sosirea lui la Zürich fu la fel de bine-venită ca Întotdeauna și nimeni nu băgă de seamă că În jurul carelor Încăr cate cu marfă stăteau prea mulți paznici. Drumurile erau nesigure și tâlharii pândeau pretutindeni. Ca de obicei, trase la cel mai bun han din oraș și se grăbi să-l viziteze pe bancherul Urs, cu care, spunea el, avea de făcut un schimb foarte important. Hangiul Întinsese deja masa de bun-venit: știucă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
tot spațiul e ocupat până la ușă. Mergeți repede la tranșee! Cei doi gardieni care făceau de pază în interiorul buncărului improvizat aveau menirea să vegheze la protecția și integritatea corporală a tuturor celor din interior. Nu de puține ori bande de tâlhari își căutau victimele din rândurile oamenilor adăpostiți. Sub amenințarea bâtelor și a cuțitelor, acești ticăloși îi deposedau pe bieții oameni de toate bunurile valoroase: bijuterii, ceasuri de mână, brățări, verighete și bani. Ba și haine. Era imposibil să opui rezistență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
se odihnea cu plăcere, fiind îndeplinite două dintre cerințele fundamentale: elementul estetic și siguranța personală. Deși nu mai era de mult tânăr, avea mersul suplu, energic, maiestuos, iar în privința forței fizice, puteai dormi liniștit, fără teamă de hoți ori de tâlhari în prezența acestui bodyguard necuvântător. Se plimba nestingherit prin ogradă, necunoscând niciodată legătura umilitoare și degradantă a lanțului. De cu seară își lua în primire postul ca o santinelă, veghind cu strășnicie întreaga proprietate asupra căreia era singurul și neînfricatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
copilărie estre "o miuță" jucată în curtea școlii, cu o minge făcută din cârpe, una mai degrabă ovală decât rotundă. Apoi, noaptea vin soldații înarmați până-n dinți și începe un altfel de joc, un joc absurd: sunt declarați "bandiți" și "tâlhari" și duși la gară, îmbarcați în vagoane de vite și porniți într-o direcție necunoscută. Și în tot timpul acesta în mintea copiilor revine, obsesivă, ideea că vor fi duși în Rusia și făcuți săpun. Episodul călătoriei (cu soldatul din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
este de a face ca și condamnații să fie redați societății oamenilor cinstiți, după ce vor ieși din închisoare. Societatea își va îndrepta privirile, îndeosebi, către copiii abandonați moralmente, căci ei sunt cei care fac să crească numărul criminalilor și al tâlharilor, prin regimul la care sunt împinși în închisori și prin disprețul ce le arată societatea după ce ies din închisori. Inițiativa de înființare a acestei societăți de filantropie a luat-o domnul Scarlat Ferichide, președintele Curții de Casație București și domnul
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
la sbor ca scînteia,/ Iar aripa-ți tare prin zări să te poarte./ Din sufletu-mi limpede du astă carte/ Poporului brav din Coreea...") de Andi Andrieș, Jos mîinile de pe Coreea! ("Coreea vrea pace, nu gloanțe, morminte!/ S-o știe tîlharii aceia/ Cu frac și monoclu!/ Că drepturi ce-s sfinte/ Se-ncheagă și cresc din aceste cuvinte/ "Jos mîinile de pe Coreea!") de N. Albu. Paradoxal e că tot aici redacția, într-un articol de fond, își impune, între altele, prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
urcau înspre acel punct. Căci orașul e situat pe niște coline. La șapte sute șaptezeci de metri deasupra nivelului mării. Mai sus decât muntele Tabor. Lumea vine aici cu speranța iluzorie de a se întâlni cu fariseul, cu centurionul și cu tâlharul cel bun, sărind peste neplăcerile prezentului, și se trezește într-un decor antedatat în care modernitatea aleargă după patină și falsul după autentic. Vestigiile urbane stivuiesc vârstele și rânduiesc zeii unul peste altul, dar orașul propriu-zis păstrează amprenta unui timp
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cuprinde și locul unde Isus s-a arătat pentru prima dată după moarte, cel mai puțin improbabil este acest sat circazian situat între Ierusalim și mare, pe o coastă, în mijlocul unor terase cu pini, chiparoși și roșcovi. Poartă numele unui tâlhar de drumul mare care-și făcea mendrele pe aici în secolul al XVIII-lea. Veniți tocmai de la mănăstirea normandă de la Bec-Hellouin, niște benedictini francezi au readus la viață această abație lăsată multă vreme în paragină. Frații de la Abu Gosh, vorbind
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
dreptatea să câștige. Nu se cunoaște cu exactitate ce s-a petreecut până în vara anului 1491, când Muha pătrunde iarăși în Pocuția, dacă e să dăm crezare Cronicii moldo-germane. Dar Jan de Targowiska, episcopul de Prszemysl, scria că „un oarecare tâlhar din Moldova, pe nume Andrei, zis Barula”, care se da drept rudă cu regele Cazimir, declara că el are drepturi asupra țării Rusia și că este sprijinit de sultan. Acest Andrei-Barula era prins în noiembrie 1491 de oamenii lui Mihail
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
și cu Colton din Hnilodvoe și cu Grigore din Cobolta și cu Pavăl din Dumbrăveni și cu Simeon din Loze și 10 hânsari din Măgura și cu Hânsar din ținutul Sorocăi”. Numele de hânsar este de origine slavă și înseamnă tâlhar, corsar. Miron Costin scrie că, în lupta de la Teleajen, dintre Mihai Viteazul și Zamoyski, husarii au decis soarta bătăliei, fiind „nedeprinsă oastea lui Mihai cu acest fel de oaste, ce s-au pomenitu husarii”. Toți îmbrăcați în fier și pe
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
fi acordat unor boieri posesia unor curți întărite, dacă se temea de puterea acestora. Curțile boierești se deosebeau de cele ale țăranilor doar prin întinderea lor și pentru că aveau garduri bine închegate, care să ocrotească averea boierului de atacul unor tâlhari. Întrebarea, care ar trebui să se pună, este de ce în secolul al XV-lea, dar și după aceea, nu au fost ridicate în Țările Române clădiri puternice din piatră, mai ales că, în anumite zone, nu lipsea materia primă. În
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
dependență infantilă o constituie confruntarea maximă cu maternitatea terifiantă: mama zmeilor. Am văzut că progeniturile ei refac pe dos modelul fraților viteji, mezinul întrupând cele mai importante puteri. Imaginea inversă a maternității rezidă în zmeoaică, cea care a zămislit răul tâlhar al lumii pămân¬tești. Puterile ei colosale sunt asistate de o istețime superioară față de cea a fiilor sau a zmeului consort, ea fiind capabilă să decodeze metamorfozele cuplului evadat de pe tărâmul infernal, sau să intuiască sexul real al presupusului voinic
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în această etapă vor induce o maternitate fabuloasă, dar nu în spirit consacrant, ci drept o nouă fază inițiatică. Tărâmul infernal în care fecioara își face ucenicia este populat de zmei sau, într-o ipostază mai apropiată de mundan, de tâlhari. Pasivitatea cu care ea se supune recluziunii are aceeași justificare ca anticiparea morții în basmele culese de Ovidiu Bârlea. Fata conștientizează traseul inițiatic și îl îndeplinește după datele rituale: „ - Ei, eu sunt fata împăratului cutare, m-a răpit zmeul și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Mama cea rea, cules „dincolo de muntele Marmore”. Cunoscut mai ales sub numele Alba ca zăpada, basmul tip AT 709 are în spațiul românesc o viziune diferită asupra tărâmului sacru. Persephona cea harnică nu întâlnește la noi pitici, ci zmei sau tâlhari, cum este basmul Oglinda fermecată din colecția fraților Schott . Intrarea în infern este aici evidentă prin sălașul ritual pentru etapa retragerii din lume. Tâlharii locuiesc într-o peșteră, într-o peșteră este închisă și fata care a încălcat interdicția camerei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
viziune diferită asupra tărâmului sacru. Persephona cea harnică nu întâlnește la noi pitici, ci zmei sau tâlhari, cum este basmul Oglinda fermecată din colecția fraților Schott . Intrarea în infern este aici evidentă prin sălașul ritual pentru etapa retragerii din lume. Tâlharii locuiesc într-o peșteră, într-o peșteră este închisă și fata care a încălcat interdicția camerei oprite, în basmul Mama zidită de vie221. Recurența acestui spațiu geologic în scenariul inițiatic adâncește simbolistica întoarcerii ob ovo: „Grota e considerată de către folclor
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
semn al penitenței totale. Denumită „interdicția lăudăroșeniei” de către V. I. Propp, tăcerea celui ce a fost în lumea arhetipală protejează taina la care se ajunge în urma unui proces evolutiv. Semnificativ este și numărul entităților din sacru. Zmeii sunt 9, iar tâlharii 12. Spre deosebire de pitici, specifici mitologiei nordice, zmeii au o simbolistică malefică, ei reprezintă dușmanul periodic al creației. Tâlharii pot fi o replică a lor în contingent, atacurile conduse în bande (de ambele grupuri de personaje) apropiindu-i de puterea anihilantă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]