2,542 matches
-
toată acuratețea și precizia unui farmacist (ea însăși fiind de profesie farmacistă) amănuntele morții lui. O simțeam în timp ce povestea, cum suferea efectiv, vibrând de durere pentru tot ce se întâmplase. Dacă aș fi putut înregistra tot ce-a spus, cu tonalitatea modulată de emoție, respectivele pagini, singure, ar fi fost poate cel mai complet și cald omagiu pentru marele dispărut. Mitu Banea, cumnatul și camaradul de luptă , începând de la intrarea în Legiune, cu procesul de lesè majestè (din 1938) sfârșind cu
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Pană (Cordonul sanitar), Remus Luca (Măriuca învață carte), Eusebiu Camilar (Execuția), Mihail Sadoveanu, Ion Călugăru. O zonă de normalitate și culoare aduce proza lui Marin Preda, prin cele câteva nuvele și fragmente de roman (Moromeții). Aceasta se distinge printr-o tonalitate nouă, repunând în drepturile lor exuberanța limbajului, firescul, colocvialitatea, fapt ce nu scapă vigilenței ideologice, prin intermediul lui J. Popper, contrariat că „unui conținut nou de viață i se mai suprapun forme de expresie învechite, care nu-i mai corespund”. Ideologul
FLACARA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287012_a_288341]
-
linia eposului baladesc: „Eu sunt o mahala/ cu gloduri și cu țațe, cu babe/ atârnate de-o andrea,/ cu țigănime și/ veșnice borțoase, sunt/ singura tristețe cu cișmea” (Mahala). Volumul este eclectic din punct de vedere valoric, dar și ca tonalitate. Abia în cea de-a doua carte, El-Roi (1997), lirismul se epurează de sonuri false, iar filonul vizionar-oniric se adâncește. F. uzează de un aparent neorealism, de sugestia sau de implozia unui metaforism agresiv, într-un discurs care mimează poezia
FRAŢILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287080_a_288409]
-
a cotidianului, dominată de prezența demitizată a iubitei. Transpunând tematica din nuvele, poetul va exprima încă o dată, în Supunerea pe arbori (1995), trăirea ca inocență a vieții rurale, a naturii (Rădăcini, Umbra și Semnul din sâmburi). Erotica recurge adesea la tonalități duios ironice, cu trimiteri nostalgic-parodice la vechi modele. Volumul din 1999, Posibilă glorie, nu se abate de la stilistica personală pe care și-a alcătuit-o autorul. Același filon nostalgic-tradiționalist se îmbină cu unul amar-ironic și chiar parodic, fapt vizibil în
GADEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287123_a_288452]
-
Facultății de Litere. Debutează în 1980 la „Luceafărul” și editorial, în 1987, cu volumul Știri despre mine. Colaborează la „România literară”, „Luceafărul”, „Noduri și semne”, „Convorbiri literare”, „Revue roumaine”, „Art-Panorama”, „Dialog”, „Flacăra”, „Poesis”. Cartea de debut este inegală, arborând poze, tonalități și limbaje diverse: de la baladescul cu modulații folclorice sau argotice la poezia conceptuală, metafizică, de la poza ludică la cea livrescă, artificială, de la poezia cotidianului la poezia vizionară, intens metaforică și alegorică. Surprinde frecvența termenului neologic, din sfera limbajului tehnic și
GALAŢANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287133_a_288462]
-
a viitoarelor volume, amestecul de serios și glumă, tragic și comic, dedublarea lui homo poesis în sfânt și „javră fiziologică”. Scrâșnind în pumni, cu grație (1993) nu se remarcă printr-o stilistică specifică, dar este o carte mai compactă ca tonalitate și tematică: poeme de dragoste (amorurile din orașul de provincie) scrise într-un limbaj aluziv, sugestiv, încărcat de o melancolie blândă, livrescă. Limbajul este stilizat, colocvial sau ceremonios ironic, cu un aer retro, pe alocuri învolburat de revolte sau sugestii
GALAŢANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287133_a_288462]
-
Freamăte, 1887, Amurg, 1888, Cartea unei inimi, 1890) strâng o producție lirică minoră, sentimentală și decepționată, în stilul epocii, cu idei, cadențe, imagini din Eminescu și François Coppée, poetul celor umili. O notă particulară se întrevede în discreția sentimentului, în tonalitatea surdinizată a versului. Cu Senzitive (1894) și Aquarele (1896), D. se dovedește un precursor direct al lui G. Bacovia și printre primii dintr-un lung șir de poeți ai nevrozei. Motivul putea fi împrumutat de la „decadenți sau simboliști”, însă a
DEMETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286723_a_288052]
-
numeroase volume de nuvele și multe romane, o proză realistă de analiză modernă, între psihism și erotism, scrieri elaborate ca niște „albume de familie”, cu „destine” omenești obișnuite și medii diverse, într-un stil totdeauna supravegheat, cu coloraturi lirice și tonalități confesive. Aceeași atmosferă se află în nostalgicele sale versuri din volumele Intermezzo (1939) și Flori de hârtie (1947). Dar reacțiile criticii au fost contradictorii: Pompiliu Constantinescu va aprecia nuvelele, dar va găsi romanele schematice, Perpessicius va metaforiza pe marginea lirismului
DEMETRIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286729_a_288058]
-
România literară” (1972), și editorial, cu volumul de versuri Esopia (1982). Indiferent de registrul adoptat, exercițiul imaginarului trădează la D. un amestec de umilință și orgoliu care duce la însingurarea pe „insula nimănui”. Poemele, trecute prin vama solitudinii, au o tonalitate difuză, cețoasă, scrise fiind ca pentru sine. Credința în puterea orfică a cuvântului („Un acoperiș plin de îngeri, un pustiu sub cer, / doar cuvântul ieșit pe fereastră ca un bărbat / prins în adulter / spintecă bolta și se răstignește pe cruce
DORIAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286836_a_288165]
-
versuri meditând asupra creatorului de artă, condamnat veșnic să caute perfecțiunea și desăvârșita exprimare de sine (Până la uitare, Statuie, Copac). Acestei ipostaze reflexive ce naște interogații despre condiția omului și a poetului, Coloană de-a lungul (1971) îi adaugă o tonalitate nostalgică, impresionantă prin sinceritate (Autoportret, Printre, Amurg de toamnă). În volumele ulterioare, Zăpezi fără întoarcere (1973), Ritualuri intime (1978) și Scutier la umbra clipei (1982), meditația devine mai gravă, tulburătoare întrebări sunt puse cu o luciditate resemnată, răspunsurile au „poleiul
DRAGOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
întâlnesc”, în mod paradoxal, în lirica lui D. E dificil de explicat această stranie simultaneitate a modelelor, această simbioză realizată din materii atât de străine una de alta. Iată-l mai întâi pe Arghezi, cel din Testament, decupat impecabil (ca tonalitate, ca ritm, ca lexic chiar) pentru a coagula tot un fel de artă poetică: „Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte, / Decât un nume adunat pe-o carte. / În seara răzvrătită care vine / De la străbunii mei până la tine, / Prin
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
acestuia, John Halmaghi, devenit redactor, readuce D. din 1975, la formatul inițial, păstrat până la ultimul număr. Editorialul lui N. Petra, Crestături (titlu ce va fi atribuit și rubricii permanente a autorului), deschide revista cu o profesiune de credință, dezvăluind în tonalități aforistice ținuta morală pe care inițiatorii o impun noii publicații: „Chiar pentru cei ce se pare că nu se mișcă și nu fac nimic, singurul lucru care se poate pune deoparte pentru socoteala de la sfârșit este cum mergi. Nici unde
DRUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286881_a_288210]
-
german Ernst Toller (1939), G. este prezent cu un grupaj de poeme în caietul Azur (Brăila, 1940). Volumele pe care le va publica începând din 1960, când îi apar versurile din placheta De-o vârstă cu țara, evocă liric, în tonalitate convențională, grandilocventă și cu risipă de metafore, cu prețiozități naive chiar, de vreme ce se vor ermetice, ogorul, șantierul, munca etc., experiențe sufletești, erotice și încearcă un fel de panoramare a timpului în univers ori, mai cuminte, a trecerii istorice. Păcatul fluviului
GORUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287320_a_288649]
-
și a altora. Critica, acumulată treptat, vizează întreaga întocmire socială, de la domn, boier sau negustor până la țăran. Nimeni până la G. nu înfățișase cu atâta luciditate și amărăciune traiul subuman al țăranului român. Când dă la iveală umilitoarea înapoiere a țării, tonalității blânde și cumpătate îi ia locul vibrația patetică, transmisă într-o frazare intens afectivă, aflată sub grifa durerii. Invectiva alternează cu ruga pioasă, duritatea cu exhortația creștinească sau cu apelul energic, mobilizator. Se schițează, de altfel, și un program de
GOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287310_a_288639]
-
A semnat uneori Alih, Cr., I. Gn., Gr., Nurog, Stroe. Placheta Câteva versuri (1901) nu a putut convinge decât prin calitățile limbii și ale versificației. Predomină tonul elegiac și se întrevăd germenii unei elementare filosofii a zădărniciei, compensată doar de tonalitățile revoltei și de nota de mesianism. În proză G. are însă momente de virtuozitate. Sunt schițe în volumul Alb și negru (1902) în șirurile cărora fiecare cuvânt se așază ca într-un mecanism detonator, în registru de pamflet, acuzând, în
GORUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287319_a_288648]
-
introductive la edițiile Poezii (I-II, 1983) și Poezii alese (1996), îndeosebi aceasta din urmă recuperând o parte notabilă din lirica religioasă scrisă de V. Voiculescu după 1944. St. O. Iosif. Doinirea ca vocație și destin (1985) revizuiește, într-o tonalitate polemică proprie criticului, opinii tradiționale și mai ales poncife provenite din definirea poetului „prin ceea ce nu are el și au ceilalți”. Miezul demonstrației stă în interpretarea doinei ca pattern al întregii creații și în decelarea deschiderilor către modernitate induse de
GRASOIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287343_a_288672]
-
parnasiană în formă, dar s-ar spune că e mai degrabă atras de experiența simbolistă prin apetența pentru inefabil și esențe. Multe poeme sunt concepute ca parodii și se intitulează Bacovia, Baudelaire, Rilke, Goethe, Apollinaire, Emil Botta, Nichita Stănescu. Sugerând tonalitatea specifică unui poet sau altuia, nu se uită pe sine, timbrul, spiritul personal al autorului rămânând în fiecare dintre texte. Parodia e doar un simulacru, în realitate numele de poeți sunt ipostazieri - e drept, nu altfel decât le păstrează orice
GRAMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287340_a_288669]
-
și „Revista Fundațiilor Regale”. Obscure rămân și circumstanțele în care și-a sfârșit, în chip voluntar, existența. Nici una dintre plachetele lui C. nu s-a păstrat în marile biblioteci, însă, desigur, poeziile cuprinse în ele sunt cele apărute în presă. Tonalitatea unei bune părți (Poem pentru grădina copilăriei mele, Întoarcere, Tinerețea care moare) este minor elegiacă, realizată în voalate tablouri edenice și acorduri vag jeluitoare. Cu timpul, gama trăirilor devine mai amplă, dar expresia acuză în continuare lipsă de originalitate - metaforele
CRISTIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286511_a_287840]
-
Abordând la debut, în stil nediferențiat, obișnuitele „teme majore”, el s-a remarcat încă de atunci și printr-o insolită (și chiar suspectă în ochii unora) preferință pentru o sursă de inspirație mai puțin „centrală” și, implicit, printr-o anumită tonalitate atipică. Născut „din grâne, din fân, din cucuruz”, poetul începe a răspândi, încă din primele volume, „mireasma pământurilor sfinte” ale Câmpiei Transilvane și, odată cu ea, „behăitul turmei”, „mugetul de vite”, „cântecul de greieri”. Pământul și roadele sale, fauna domestică, munca
HOREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287447_a_288776]
-
muzicalitatea simbolistă din rondeluri. Cultivat cu discreție aproape în toată opera, rondelul monopolizează în Măslinul lui Platon (1977) un întreg ciclu. Ponderea notei simboliste diferă de la o piesă la alta, această notă făcându-se mai distinct auzită în versurile de tonalitate elegiacă: „S-au scuturat toți trandafirii, / Se mai aude aiurând / Povestea tristă-n care mirii / Se întâlniră la comând. // [...] S-au scuturat toți trandafirii.” Dar simbolismul, cât există, nu angajează însăși simțirea poetică adâncă a lui H., care în esență
HOREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287447_a_288776]
-
a acordat Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române pentru contribuția la realizarea volumului Graiul, etnografia și folclorul zonei Chioar (1983). De formație lingvist, I. scrie și proză, dar scriiturii sale îi lipsește o anume ingenuitate a viziunii estetice, ceea ce face ca tonalitatea să nu diferențieze stilistic, bunăoară, o lucrare de specialitate a sa de un roman pe care îl compune. Astfel, Limbaj cotidian și rostire literară (1977) este o lucrare didactică de „cultivare” a limbii, ce tratează tematic o serie de aspecte
IANCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287481_a_288810]
-
Sucodru, în timpul celui de-al doilea război mondial. Relatarea, un soi de monografie exhaustivă, urmărește o serie de personaje, prea multe și unele chiar inutile, cu obiceiurile și munca lor, cu traiul dus sub ocupația horthistă, totul descris într-o tonalitate convenabilă politicii oficiale din anii ’80. Narațiunea este corectă, dar nu totdeauna adecvată dialogurilor „dialectale”, dovedindu-se și prea preocupată de detalii și de explicarea lor, ca și cum i-ar lipsi planul de perspectivă. În romanul Pensiunea Barbagia (1992), personajul principal
IANCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287481_a_288810]
-
1977). Apar frecvent poezii închinate ulciorului, covorului oltenesc, portului, oamenilor, câteodată sentimentul fiind de forțare a paletei prin care este semnificată zona respectivă. Aceasta se datorează faptului că atașamentul regional este dus uneori dincolo de limitele admise, unele poezii având o tonalitate fals folclorică, supărătoare. Mai reușite sunt versurile în care referentul geografic apare estompat: „Astă-seară, lume bună,/ Am să fac gaură-n lună/ Și-am să las să-i curgă-afară/ Băutura peste țară./[...] Puneți, oameni, la urloaie/ Damigene și butoaie/ să
CARIANOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286108_a_287437]
-
fanteziste și umoristice (1930), conține un alt fel de versuri (ca subiect, nu ca stil) - adică răspunsuri și replici la diferite articole din reviste interesate să afle unde își petrece scriitoarea vacanța, dacă semnătura ei este pseudonimul unui bărbat etc. Tonalitatea versului se schimbă sensibil în volumul de Poezii din 1939, apărut la doi ani de la moartea lui G. Topîrceanu, de care o lega o profundă afecțiune. Tristețea nu mai este o stare de spirit pasageră, ci devine o permanență, un
CAZIMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286152_a_287481]
-
înalță, iubite cititor, în inima ta curată Icoana Patriei Crucificate...” Intenția de păstrare a identității naționale, de susținere a moralului compatrioților aflați în exil și de încurajare a vocației literare se desprinde din paginile C. l. pe tot parcursul apariției. Tonalitățile prea grave determină uneori, din partea altor reviste, reacții de moderare, întrucât „ Frazele grandilocvente, patriotismul strident, potrivit într-un cuvânt de început devine supărător când se repetă prea des” („Carpații”, 6-7 / 1955). C. l. publică poezie, proză, eseu, studii (istorice și
CETATEA LUMINII. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286180_a_287509]