5,887 matches
-
pieptănat, aproape lipit de țeasta capului. Se îmbrăcase cu cămașă și pantaloni negri, ca de camuflaj. Achile a încuiat bine poarta de fier și a luat-o în jos, pe Calea Victoriei, dar după câțiva pași s-a urcat într-o trăsură. Zogru l-a pândit și în noaptea următoare, și în fiecare noapte după aceea, de fapt, se ținea non-stop după el, de parcă s-ar fi aflat în misiune. Viața lui Achile nu era cine știe ce, se scula pe la prânz, cobora în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
puțin pe la Capșa și, cum dădea seara, colinda grădinile. Nu era nimic special, în afară de nopțile în care se furișa tiptil, întotdeauna în noaptea de joi spre vineri. După ce l-a pierdut în două rânduri, Zogru l-a așteptat într-o trăsură de stradă, chiar în fața casei, ascuns în vizitiu, iar Achile a urcat liniștit: - Du-mă încet până-n capu-ălălalt al lui Șerban Vodă. Drumul a fost insuportabil pentru Zogru, care tremura ca prostul, iar pe Calea Șerban Vodă își pierduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Natura, eterna muză a artei Suntem în secolul al XXI-lea și uitându-ne în urmă, la trecutul nostru, putem constata cu ușurința că totul s-a schimbat și a evoluat vizibil. Acum, spre deosebire de vremurile trecute, nu mai există acele trăsuri trase de doi cai albi și mândri, ci mașini luxoase si scumpe de 200 cai-putere. Acum, clădirile, sunt mai înalte decât falnicii brazi și drumurile pietruite, ce dădeau satelor un aspect medieval și clasic, au fost asfaltate. Acum, până și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
poposeau vrăbiile, care ba Își luau zborul, ba se Întorceau să se odihnească. De‑a lungul trotuarelor, tencuiala coșcovită lăsa la vedere, În lumina asfințitului, roșul originar al cărămizilor. Rareori trecea câte un automobil În zilele acelea. Ce vedeai erau trăsuri, camioane cu gheață, camioane cu bere și cai uriași care le trăgeau. Deosebeam oamenii după fețele lor roșii, albe, zbârcite, pătate sau netede; zâmbărețe sau violente, ori mânioase, ochii lor, gurile, nasurile, vocile, picioarele și gesturile. Cum se mai aplecau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
fum. Ni s-au tocit acoperișurile, ni s-a înmuiat caldarâmul. Nu mai e ce-a fost. Până și osândiții arătau altfel. Credeți că arătau ca dumneavoastră? Păi știți cum era adus osânditul de la închisoare la eșafod? Păi, știți ce trăsură aurită avea? Păi, știți ce se adunau de dimineață și cum îl mai așteptau cu sufletul la gură? Și cum se mai zbătea mulțimea ca să-l privească măcar o dată în ochi ori să-i rupă măcar o fâșie de cămașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
îi curge și lui în barbă; ochii lui s-au mărit, s-au înroșit; ARTUR nu mai poate clipi.) CĂIĂUL: Noi am înlocuit fanfara cu afecțiunea, covorul roșu cu mila față de osândit, eșafodul costisitor cu un cuvânt bun și sincer. Trăsura aurie am înlocuit-o cu o strângere de mână... Serviciul religios al preotului l-am înlocuit cu serviciul uman al călăului. Osânditul e astăzi ușor ca un fulg, el moare pas cu pas, înăbușit de dragostea călăului. Momentul acela murdar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și-i promiteau alte aiureli, îi goleau casa și dulapurile de orice bun cât de cât lucitor. Nenorocita de fiică pierdută a marchizului de Carabas, Cenușăreasă care n-ar fi recunoscut în ruptul capului că miezul nopții a bătut, că trăsura e un dovleac și rochia de bal o zdreanță, pierdu și puținul rămas de pe urma cățărătorului în cireș. Tacâmurile de alpaca se duseră odată cu ultima fată de gazdă, cu numeroasele ei verișoare și cu peștele lor cu tot. Bătrânei îi veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și părea că ascultă plin de interes spusele lui Goncea. - Am lichidat cu trecutul, se-nflăcarase maiorul. Altele avem pă agendă. Destindere, deschidere, reconciliere. Luptăm pentru pacea mondială. Toți ascultă de noi. Ne cheamă și ne-ntreabă. Nu vedeți, stăm în trăsură cu regina Angliei? Ca Carol al doilea. Ce știți voi cum se discută acuma... Studiați documentele, că e destule, nu puteți spune că nu aveți de unde. Da’ dacă nu studiați... Inginerul privi spre părintele Macovei. Acesta, la rându-i, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Era aceeași în care se plimbaseră și Nicolae și Elena Ceaușescu, în vizita lor din iunie 1978 în capitala britanică. - Vă pregătiți de... zâmbi Goncea, apropiindu-se de măsuță și cercetând amuzat decupajele. Chiar mângâie ușor petecul de gazetă cu trăsura regală, ca și cum ar fi vrut să o pună cât mai bine în lumină. - Cum trec anii, oftă mai apoi, ducându-se spre pat. Netezi cuvertura vărgată și se așeză tolănit între două perine. Trec anii ăștia ca nebunii peste noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în marș, forțat și peste el. El, Goncea, fiind convins că este, dacă nu chiar istoria în persoană, cel puțin un important mesager al ei. - Adică, oftă din nou Goncea, vroiam să spun că m-a inspirat poza aceea cu trăsura, că cum ar fi la un momentdat nu mai știe istoria cum devine faptele și persoanele. Că ești rege, că ești ești secretar general, până la urmă trăsura rămâne aceeași. Dar timpul... Timpul, vă dați seama, maestre Băcănel, cum se așează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
din nou Goncea, vroiam să spun că m-a inspirat poza aceea cu trăsura, că cum ar fi la un momentdat nu mai știe istoria cum devine faptele și persoanele. Că ești rege, că ești ești secretar general, până la urmă trăsura rămâne aceeași. Dar timpul... Timpul, vă dați seama, maestre Băcănel, cum se așează și trece, tot trece?! Mantinela apăru din bucătărioară. O cămăruță care era, de fapt, și baie (cu un duș derivat direct din conducta de apă caldă), și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
țineau sfatul lor acolo. Credințe vechi, dar vezi că lingurarii spuneau că până și preoții credeau în ele, dacă așa o fi fost. - Și taică-tu ce-a făcut? - Ce să facă? Și-a făcut cruce și-am plecat. În trăsură, mi-a spus: „Magda, ține minte întâmplarea de azi. Asta-i istoria. Când o să fii bătrână, nici tu n-o să mai fii sigură de cele văzute astăzi. A fost stejarul ăla acolo? N-a fost? L-au tăiat țiganii? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
telefonat tu, și... - Și-acolo în biserică, la slujbă, privindu-l pe Iacob și repetându-mi, aproape numărând clipele, n-am să-l mai văd, atât de puțin timp a rămas, dintr-o dată parcă m-am văzut cu tata în trăsură la Șoptireanca, privind nedumerită în jur. Nu înțelegeam ce se întâmplase. De ce toată zarva aia? Fusese un stejar și o cruce. Nu mai erau acum. Erau flori. Era frumos și așa. De ce tot țipa tata la ei? - Pentru că mințeau, izbucni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o traistă-ncăpătoare, S-aibă puii de mâncare. Puii lacomi se servesc Pân‟ce traista o golesc. Și din pelicanii mici Iată-i pelicani voinici! R Roata pune-n mișcare Lumea cea mare. Oamenii toți Și-au făcut roți, La trăsuri, la mașini, la care, La biciclete, la tractoare; Și toate Merg ca pe roate. Roata rostogolită Și nepotolită Aleargă, nu se-ncurcă, Coboară, urcă, Abia se oprește Și iarăși pornește. De când e stăpân pe roata cea mare, Omul odihnă nu
Dragul meu abecedar. In: ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
după ce trecea de poarta din fier forjat, vizitatorul potențial traversa o mică grădină cu arbori și statui, și ajungea în fața clădirii propriu-zise, prevăzută cu peron. După moda palatelor urbane occidentale, arhitectul construise o alee în formă de U, astfel încît trăsurile să poată intra pe o primă poartă, să se poată opri în fața intrării pentru a-i debarca pe invitați și să poată ieși apoi pe o a doua poartă. ori de cîte ori mă duceam la Casa monteoru în creierul
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
pe o a doua poartă. ori de cîte ori mă duceam la Casa monteoru în creierul meu se nășteau brusc imaginile unei epoci revolute cînd protipendada bucureșteană trăia în ritmul balurilor și al recepțiilor. îmi imaginam cu ușurință caleștile și trăsurile, iar mai tîrziu mașinile de epocă defilînd prin fața acelei intrări impozante, vedeam domni în smoking și cu joben ajutînd să coboare pe peron doamne cu rochii lungi și pălării spumoase, iar apoi intrînd cu ele în holul de marmură al
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
bun. scoase din buzunar o legătură de chei, deschise lacătul și desfășură lanțul. — Merci spuse Guy bătîndu-l pe umăr pe individ în timp ce acesta ne lăsa să pătrundem pe aleea simi-circulară din fața Casei monteoru (acolo unde vedeam eu în mod sistematic trăsurile de epocă, ele reveneau numai în prezența mea, intrau pe unica poartă încă funcțională, se opreau o secundă în fața peronului și ieșeau pe poarta dispărută între timp, un miros de cai frumoși rămînea în urmă). — a mai fost și ieri
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
care dezghioca varul, și uscăciunea, care umfla lemnăria, făceau din strada bucureșteană o caricatură în moloz a unei străzi italice. În apropierea mânăstirii și peste drum de ea, o casă cu ferestre înalte era încă luminată. În fața ei staționa o trăsură luxoasă cu doi cai albi, înăuntrul căreia dormea, cu capul în piept și cu hățurile în mână, un birjar gros, înfășurat în tipicul veșmânt lung și încrețit de catifea. Tânărul ajunsese cu greaua lui valiză în chip de balercă în dreptul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-i dea explicații volubile: - Nu știi ce om bun este Pascalopol și ce bogat e! Are o moșie imensă în Bărăgan și cai de călărie. Mi-a făgăduit că-mi dă unul. Ah, și cum aș vrea să am o trăsură luxoasă, cu doi cai frumoși! Este foarte chic! Dacă n-ar veni Pascalopol, ne-am plictisi grozav, fiindcă papa e cam ursuz și nu-l prinzi pe-acasă. Tu nu te plictisești niciodată? Eu, da! oftă Otilia. Câteodată îmi vine
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
altă carte în mână, coborî în grădină și se așeză să citească în chioșc. Curtea era pustie, toți intraseră în casă și chiar Marina nu se zărea, ceea ce da de bănuit că obișnuia să doarmă după-amiază. Pe la orele șase, o trăsură cu doi cai albi, aceeași din seara precedentă, se opri în fața porții, și din ea coborî Pascalopol, îmbrăcat într-un costum pepit, bine croit, cu ghetre albe, cu floare la butonieră și cu canotieră pe cap. Pascalopol deschise voios portița
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe Felix, care privea din chioșc, fu nu veselia volubilă a Otiliei, cât satisfacția reținută a lui Pascalopol, care nu se clasa deloc printre sentimentele paterne. Moș Costache ieși până în poartă. Otilia făcu un gest de adio cu mâna, și trăsura porni. Nu trecu mult și se strecură afară pe poartă și bătrânul cu panamaua lui. Felix rămase singur, oarecum surprins că nimeni nu-i notifică plecarea sau nu-l întreabă ce are de gând să facă, așa cum era obișnuit acasă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Va să zică, pe moș Costache tot Giurgiuveanu îl chema. Vârsta îi dădu lui Felix imboldul de a dezlega taina, însă deocamdată problema trebuia amânată, pe Marina neputînd-o întreba fără a dovedi că nu-și cunoaște nici măcar rudele. Abia pe la orele nouă, trăsura cu cai albi reapăru în fața porții. De astă dată, în afară de Pascalopol și Otilia, pe bancheta din fața lor ședea ghemuit și moș Costache. Marina fu strigată să ia un morman de pachete din trăsură. Pascalopol, găsind că e cald, propuse să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cunoaște nici măcar rudele. Abia pe la orele nouă, trăsura cu cai albi reapăru în fața porții. De astă dată, în afară de Pascalopol și Otilia, pe bancheta din fața lor ședea ghemuit și moș Costache. Marina fu strigată să ia un morman de pachete din trăsură. Pascalopol, găsind că e cald, propuse să meargă cu toții în chioșc, spre care se și îndreptă. G. Călinescu - Aha, zise el afabil către Felix, dumneata erai aici? Cummerge? Nu ieși nicăieri, nu te duci în oraș? - Să-l luăm și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
e cald, propuse să meargă cu toții în chioșc, spre care se și îndreptă. G. Călinescu - Aha, zise el afabil către Felix, dumneata erai aici? Cummerge? Nu ieși nicăieri, nu te duci în oraș? - Să-l luăm și pe el cu trăsura! strigă Otilia, care-și lepădasepălăria și mănușile. - Să-l luăm, firește, de ce nu? consimți Pascalopol cuamabilitate, dar puțin contrariat. Apoi adăugă: Crezi că dumnealui o să-i facă plăcere sa-și piardă vremea cu oameni de vârsta mea? Tinerii vor sa
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și se culcă. Târziu de tot, când se trezi o clipă din somn, întunericul se subția crepuscular și un cocoș cânta. Lui Felix i se păru că aude trosnitura ușii gotice de la intrare și, puțin după aceea, rostogolirea roților unei trăsuri. G. Călinescu III În ziua următoare, Felix nu merse în casa Aglaei, fiindcă Marina aduse știrea că Simion e "rău". Otilia lămuri lui Felix într-un chip foarte vag cum stau lucrurile, cu o discrețiune care se dovedi mai târziu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]