KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...80 81 82 ...384 >

9,583 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

carnivori. Asta îl mai liniști puțin, dar văzuse la televizor că nu se dădeau în lături nici de la carne dacă aveau posibilitatea, se semnalaseră chiar și atacuri asupra oamenilor. Simțea cum teama îl cuprinde încetul cu încetul și începu să tremure necontrolat. Acum alerga de-a binelea. Frunze și ramuri subțiri îl loveau peste obraji. Mirat, se întrebă de unde apăruseră acestea. Probabil că ieșise de pe drum și intrase printre copacii de pe margine. Asta nu era bine de loc. Încercă să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
acesta. Atunci auzi bufnitura. Încremeni pe loc cu inima bubuindu-i în piept. De data asta nu mai încăpea nici o îndoială. Ceva mare și greu sărise foarte aproape, la numai câțiva pași depărtare. Auzise foarte clar și simțise totodată pământul tremurând. Apoi frunzele începură să foșnească, ca și cum cineva sau ceva se venea spre locul unde se afla el. Părul de pe ceafă i se zbârli, în timp ce un frison rece i se scurgea pe spinare. Nu mai avea scăpare. Să fugă, era prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ea, într-o cutiuță de carton erau cheile. Cristi se lăsă să cadă înapoi în scaun cu cheile în mână. Introduse cheia în contact și o răsuci ușor spre dreapta. Toate aparatele din bord prinseră viață. Acele indicatoarelor începură să tremure și se mișcară de la locul lor în timp ce câțiva martori luminoși se aprinseseră. Cristian Toma căută din priviri indicatorul bateriei. Nu găsi așa ceva la bord. Doar un bec roșu indica faptul că alternatorul nu funcționa, sursa de curent fiind deocamdată doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
o grămadă de pietre adunate la un loc. Porni repede spre ea, fiind sigur că pe acolo vor putea traversa văioaga. Domnule inspector! Ce-i, măi, Vasilică? întrebă Cristi fără să se întoarcă. Cred că găsirăm ceva, auzi el vocea tremurând de emoție a agentului. Devenind dintr-o dată atent, Cristian se apropie în fugă. Pohoață stătea pe marginea văioagei și privea fix în vale. Ținea brațul ridicat arătând spre ceva aflat acolo. Din cauza surescitării tremura ușor și nu scotea nici un cuvânt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
că găsirăm ceva, auzi el vocea tremurând de emoție a agentului. Devenind dintr-o dată atent, Cristian se apropie în fugă. Pohoață stătea pe marginea văioagei și privea fix în vale. Ținea brațul ridicat arătând spre ceva aflat acolo. Din cauza surescitării tremura ușor și nu scotea nici un cuvânt. Inspectorul încercă și el să vadă ce îi atrăsese atenția tânărului agent. Câțiva metri mai jos, chiar la marginea unei grămezi de bolovani năpădită de tufele de boz, se vedea o cârpă de culoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
se opri câteva clipe și așteptă ca agentul să-l ajungă din urmă, după care porniră împreună mai departe. Ce-i cu tine? întrebă el. Ce să fie? se apără acesta. De când am descoperit șapca te-ai schimbat la față. Tremuri tot și trebuie să scot vorbele cu cleștele de la tine. Te comporți ca și cum ai avea o legătură cu toată treaba asta. Nu, se apără Vasilică scuturând din mâini, Doamne ferește! Lasă, măi, că am glumit! adăugă Cristi zâmbind, văzând fața pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mai puțin zgomot, temându-se de nici el nu știa ce. Mergea de câteva minute când auzi țipătul, departe în urma lui. Era vocea slabă a unui copil speriat. Se opri fulgerat în loc nevenindu-i să-și creadă urechilor. Trupul îi tremura de încordare. Aștepta să audă din nou vocea aceea dar zadarnic, pădurea rămânea mai departe tăcută. Pe măsură ce trecea vremea, devenea tot mai sigur că era glasul lui Rândunel. Copilul rătăcise de unul singur prin pădure timp de două zile iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
caldă pe gât. Era ceva foarte important, putea să jure acest lucru. Faptul că nu reușea să își amintească, îl enerva peste măsură. Încet, groaza devenea tot mai puternică, fără a se mai putea controla, maxilarul inferior începuse să-i tremure. Era conștient că panica amenința să-l copleșească. Dacă n-ar fi fost paralizat de frică, ar fi rupt-o la goană fără să mai stea pe gânduri. Ce Dumnezeu îi spusese Ileana? Gândul îi rămăsese la această întrebare deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
numai puțin la mine! Calistrat se întoarse spre ușă, unde toiagul stătea la locul său, rezemat de perete. Întinse mâna spre el și rămase nemișcat, concen trându-se intens. Preț de câteva clipe nu se întâmplă nimic, apoi toiagul începu să tremure săltându-se puțin de la pământ. Rămase așa un moment, după care se prăbuși pe podea. N-am reușit niciodată să-l fac să vină la mine, spuse Calistrat, respirând agitat și ridicând de jos toiagul pe care îl așeză înapoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
în memorie și, brusc, înțelesese despre ce este vorba. Își strivi o înjurătură printre dinți și se întoarse spre șofer: Întoarce, imediat! ordonă el. Căută tasta de apelare rapidă a numărului șefului convoiului din urma sa. Din cauza surescitării degetele îi tremurau și trebui să se concentreze ca să nu apese greșit. Dură o eternitate până ce legătura se formă și apoi sunetul de apel răsună mult în receptor. Cât timp vorbise la telefon cu necunoscutul, trecuseră de culmea dealului. Aici drumul era ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ca pe un corp material. Îl tenta să intre și să înfrunte bestia, avea toiagul la el și se simțea apărat. O mai învinsese o dată și nu se temea de ea. Se pregătea să pornească înainte dar toiagul începu să tremure în mâna lui. Inspectorul scutură din cap și se opri. Și dacă toiagul nu are nici o putere înăuntru? Până acum, nici un paznic nu s-a aventurat în vizuină, îi răsunară în minte cuvintele lui Calistrat. Își amintea că mai încercase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
găsise pe Vișinescu dormind. Intraseră în casă, fără să se sinchisească de zăvorul vechi de la intrare. Acesta zburase cât colo imediat ce se împinsese cu umărul în ușă. Bătrânul nici nu știa ce dăduse peste el. Era speriat de moarte și tremura din toate încheieturile. Se pomenise cu cei trei bărbați îmbrăcați în negru lângă pat. Sărise ca ars în picioare și abia apucase să-și bage cămașa în pantaloni când Boris îi spusese de documentele pe care le dorea Vlad. Brusc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
în capul oaselor. Întunericul ce îl înconjura era deplin. Greierii cântau ascunși în iarbă. Oricât se strădui, de data aceasta nu mai reuși să se apropie de nici unul dintre ei. Auzea vântul foșnind printre crengi și încercă să vadă frunzele tremurând. Zadarnic, nu mai era în stare să simtă vibrația naturii. Un regret imens îi sfâșia inima. Concertul se întrerupse brusc, cineva se apropia de locul unde se afla. Pași grăbiți veneau spre el. Comisarul era deja lângă remorca în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282

Și milostenia“, adăugă Petru. PÎnă la urmă, zădărît de căpoșenia lui Petru, care-i tot pomenea de minunile Lui, Simon zise: „Și eu pot să fac o minune ca Nazarineanul vostru!“ „Ușor de zis“, i-o tăie Petru, cu glas tremurînd. „O fi deprins niscaiva șiretlicuri de prin bazarurile egiptene“, zise un ucenic din suita lui Petru. „Să fim cu luare-aminte la solomoniile lui.“ „Și Nazarineanul vostru - cum Îl cheamă? - S-o fi inițiat În magia neagră?“, Întrebă Simon. „Au fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
vremuri unul din strămoșii săi ceruse cîteva fire de tutun pe care, după ce le amestecase, le scuipase În față, călăului. Ofițerul bătu din călcîie și Îi oferi tabachera sa de argint. („Domnilor, vă dau cuvîntul meu de onoare, nu-i tremura mîna mai mult decît Îmi tremură mie, cînd țin paharul ăsta. Cin! Cin!“) În lumina răsăritului, soarele cădea pieziș, ca-n cripta unui sfînt dintr-o ilustrată veche, iar fumul brumăriu al țigării se Înălța precum zorile. Condamnatul simți cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
cîteva fire de tutun pe care, după ce le amestecase, le scuipase În față, călăului. Ofițerul bătu din călcîie și Îi oferi tabachera sa de argint. („Domnilor, vă dau cuvîntul meu de onoare, nu-i tremura mîna mai mult decît Îmi tremură mie, cînd țin paharul ăsta. Cin! Cin!“) În lumina răsăritului, soarele cădea pieziș, ca-n cripta unui sfînt dintr-o ilustrată veche, iar fumul brumăriu al țigării se Înălța precum zorile. Condamnatul simți cum fumul, superbă iluzie, Îl moleșea pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
ar trebui să arate bărbatul vieții mele! (Patetismele tinereții) Și Într-o zi aflîndu-mă În redacția Însemnărilor rusești mă pomenesc În fața lui Mendel Osipovici care mă fixa insistent. Mi-am lăsat mîinile sub masă pentru a nu se vedea cum tremură. A doua zi m-a invitat la cină Într-un restaurant rusesc din Montparnasse. Cum despre el circula legenda că, aidoma lui Byron, se uita disprețuitor la femeile care mîncau În locuri publice, mi-am stăvilit foamea și am băut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600

pe care am trîntit-o cînd am ieșit. Am coborît scările furios, simțind cum din ochi Îmi năvăleau lacrimi de mînie atunci cînd am ieșit În strada dezolată, scăldată În frig și În lumină albastră. Aveam inima otrăvită, iar privirea Îmi tremura. M-am apucat să umblu la voia Întîmplării, ignorîndu-l pe străinul care mă observa nemișcat dinspre Puerta del Ángel. Purta același costum Întunecat și avea mîna dreaptă vîrÎtă În buzunarul de la jachetă. Ochii săi oglindeau crîmpeie de lumină la strălucirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
beznă, Învăluită În rîsul ei contrafăcut. 8 O mantie de nori scînteind de electricitate călărea dinspre mare. O luasem la fugă pentru a mă adăposti de aversa ce se apropia, Însă cuvintele acelui individ Începeau să-și facă efectul. Îmi tremurau mîinile și ideile. Mi-am Înălțat privirea și am văzut furtuna revărsîndu-se ca niște pete de sînge negre printre nori, acoperind luna și Întinzînd o mantie de neguri peste acoperișurile și fațadele orașului. Am Încercat să grăbesc pasul, Însă neliniștea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
vîrÎt sub copertina unui chioșc de ziare, Încercînd să-mi ordonez gîndurile și să mă hotărăsc cum să procedez. Un tunet a răsunat În apropiere, mugind ca un balaur ce trecea prin strîmtoarea portului, și am simțit cum pămîntul Îmi tremură sub picioare. Pulsul fragil al luminii electrice care contura fațade și ferestre se risipi cîteva secunde mai tîrziu. Pe trotuarele pline de bălți, felinarele clipeau, stingîndu-se ca niște lumînări În vînt. Pe străzi nu se zărea nici țipenie, iar bezna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
m-a oprit Înainte să ajung În sala de muzică. Un glas șuierînd În spatele meu, Înapoia ușii. Un glas profund, care șoptea și rîdea. În camera Clarei. Am Înaintat Încetișor spre ușă. Mi-am pus degetele pe clanță. Degetele Îmi tremurau. Ajunsesem prea tîrziu. Am Înghițit În sec și am deschis ușa. 9 Trupul gol al Clarei zăcea pe niște cearșafuri albe care străluceau ca mătasea. MÎinile maestrului Neri alunecau pe buzele ei, pe gît și pe piept. Ochii ei albi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
a cunoscut bine, sau așa credea. Inima Îmi tresări. — CÎnd a fost asta? — Pe cînd Încă mă mai pieptănam. Probabil că dumneata erai În scutece, și adevărul e că nu pari să fi evoluat prea mult. Uită-te la dumneata: tremuri, Îmi zise. — Din cauza hainelor ude și a frigului de aici, dinăuntru. — Altă dată să-ți anunți sosirea și am să aprind Încălzirea centrală ca să te Întîmpin cum se cuvine, mugurel de micșunea. Hai, ia-te după mine. ăsta e biroul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
iar acesta e un stabiliment respectabil; am să vă fac de rușine... Tata se ivi În ușă, Îl examină rapid pe cerșetor și apoi mă privi pieziș. — Tăticule, acesta este Fermín Romero de Torres. — Slujitorul domniei voastre, zise cerșetorul aproape tremurînd. Tata Îi zîmbi senin și Îi Întinse mîna. Cerșetorul nu Îndrăznea să i-o strîngă, rușinat de aspectul său și de rapănul care Îi acoperea pielea. — Auziți, mai bine plec și vă las pe domniile voastre, bălmăji el. Tata Îl apucă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
pe scări În sus pînă la apartament, În timp ce eu Închideam prăvălia. Cu multă oratorie și adoptînd o tactică de Învăluire, am izbutit să-l vîrÎm În cadă și să-l despuiem de zdrențe. Gol, părea o fotografie din război și tremura ca un pui jumulit. Avea semne adînci la Încheieturi și la glezne, iar torsul și spatele Îi erau acoperite de cicatrice cumplite, care te dureau numai cînd te uitai la ele. Tata și cu mine am schimbat o privire de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
acoperite de cicatrice cumplite, care te dureau numai cînd te uitai la ele. Tata și cu mine am schimbat o privire de groază, Însă n-am spus nimic. Cerșetorul ne-a lăsat să-l spălăm ca un copil, Înfricoșat și tremurînd. În timp ce eu căutam prin cufăr niște haine curate ca să-l Îmbrăcăm, auzeam glasul tatei care Îi vorbea necontenit. Am găsit un costum pe care tata nu și-l mai punea, o cămașă veche și ceva lenjerie intimă. Din lucrurile aduse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]