5,770 matches
-
căzându-mi peste pulpele picioarelor. Harum m-a liniștit cu un zâmbet. — Azi e vineri, școala e închisă, dar străzile sunt slobode, ca și grădinile. Ia-ți un codru de pâine și o banană și ne întâlnim apoi la capătul uliței. De atunci, doar Dumnezeu mai știe câte raite am dat pretutindeni. Adesea ne începeam plimbarea din Piața Miracolelor. Nu știu dacă ăsta era adevăratul ei nume, dar așa îi spunea Harun. Nu se afla acolo pentru noi nimic de cumpărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și nu se mai clinti din loc. Povestașul își continuă istorisirea. L-am ascultat până ce a ajuns la ultima sărutare. Și abia după ce gloata s-a împrăștiat, ne-am reluat și noi preumblarea. Piața Miracolelor era la răscrucea mai multor ulițe foarte umblate. Una dintre ele, înțesată de librari și de scribi publici, se deschidea spre spațiul din fața Marii Moschei; o alta îi adăpostea pe negustorii ce vindeau tot felul de încălțări și de conduri; o a treia era plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nostru nu vorbea decât cu o mutră preocupată. Era oare departe? Era primejdios? Alții s-ar fi oprit la aceste amănunte; noi ne mulțumeam să mergem. Ajungând în cartierul acela, spre amiază, am priceput lesne despre ce era vorba. Pe ulițe, stăteau femei rezemate de fațade sau de porți deschise, care nu puteau fi decât cele ale unor cârciumi. Harun imita atitudinea ațâțătoare a unei prostituate. Am râs. La rândul meu, imitam legănatul din șolduri al unei matroane. Și dacă ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
inconștiente se vâră în a patra crâșmă. E mai lumină aici, ni se pare nouă. Deslușim lângă ușă un chip. Barba asta, profilul ăsta, înfățișarea asta, ale cui sunt oare? Îmi trag capul înapoi și o pornesc în goană pe uliță. Nu fug nici de cârciumari, nici de slugile care îi aruncă afară pe scandalagii. Chipul pe care vreau să-l las departe, în urma mea, este cel al tatălui meu stând în crâșmă la o masă și având alături niște bucle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dacă va putea să intre; mă așteptam să-l văd azvârlit afară; mă temeam de asemenea că am să-l văd ieșind cu douăzeci de femei pe urmele lui și că voi fi nevoit la rându-mi să fug pe ulițe. Singurul lucru de care eram sigur este că Iscoditorul nu renunțase la proiectul lui nebunesc. Din când în când priveam la soare, adică la haloul lui dindărătul norilor. Începeam să-mi pierd răbdarea. La ușa băii, nu se zărea nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
apărată de vreo cincizeci de gărzi înarmate, îmbrăcate și întreținute pe cheltuiala mea, ceea ce era menit să le taie avântul bandiților care mișunau pe drumuri. De trei ori m-am oprit, în fața medersei Bu-Inania, în curtea moscheii andaluzilor, apoi pe ulița Olarilor, în vecinătatea zidului, ca să azvârl câțiva pumni de monezi de aur, primind în schimb laude și ovații. Punând la cale o asemenea paradă, îmi asumam niște riscuri. O vorbă răuvoitoare strecurată la urechea șefului cancelariei, apoi șușotită la urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ducă spre piazza Navona, aflată foarte aproape, unde se spunea că spectacolul, cel puțin acela al scamatorilor, nu se sfârșea niciodată, în nici un anotimp? Hans nu se gândea la nimic din toate astea. M-a tras după el pe niște ulițe înguste, pe unde era cu neputință să-ți croiești drum fără să treci peste mormane de gunoaie. Apoi, în locul cel mai întunecat, cel mai urât mirositor, s-a oprit brusc. Eram înconjurați de gură-cască jegoși, scheletici. De la o fereastră, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aer triumfător. Fără să zică nimic, reîncepu să meargă, cu un pas atât de ferm încât abia mă țineam după el. O jumătate de oră mai târziu, când se hotărî în sfârșit să facă popas, lăsasem hăt-departe îndărătul nostru ultimele ulițe locuite, aflându-ne în mijlocul unui maidan uriaș. — Aici era Forumul roman, inima cetății antice, înconjurat de cartiere pline de viață; azi i se spune Câmpul Vacilor! Iar în fața noastră, vezi muntele Palatin, și colo, spre răsărit, muntele Esquilin, în spatele Colosseumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lumina lunii, strângându-și traista la piept, cu pumnalul atingându-i șoldul și prins de după umeri de agresor, care-i îndruma pașii. Nimeni n-ar fi băgat de seamă ceva neobișnuit la cei doi bărbați. Traversau drumul, îndreptându-se spre ulițele înguste ale satului, ca doi prieteni care se sprijină unul pe altul după o beție. — Aici. Bărbatul îl îmbrânci spre o ușă. Intrară. Bărbatul închise repede ușa în spatele său, îl împinse pe Valerius la perete și-i puse pumnalul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Octavian Goga Că o vecernie domoala Se stinge zvonul din dumbrava, Pleoapa soarele-si închide Sus, pe o capita de otava, Norodul a cuprins podmolul Lângă frăgarul din ulița - De cârja sprijinit răsare Bătrânul preot la portița. Moșneag albit de zile negre, Așa îl pomenise satul, Pe pieptărelul lui de lâna Purtând un ban de la-mparatul. Domol, în mijloc se așază, Si sprijinind încet toiagul, Clipind din genele cărunte
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
ocolit acuma... El s-a temut, mai mult,- săracul... Pe luna palidă, pustie, De vânt se clatină copacul... * Proză Plouă... Pe-un târg mizerabil De glod și coceni Pe-un târg jidovit Și plini de dugheni -Și-aici stă iubita... Și ulița-i plină De fân și coceni Și trec cotiugare Cu saci de făină Și plouă mai tare Pe crâșme murdare, Pe-un târg sărăcit- -Și-aici stă iubita... Plouă... Pe-un târg jidovit. * Belșug Culori și fum de toamnă, plâns de
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
să-nceapă Ca de plăceri să tremuri... O, vis , o, suflet ideal, De n-ar afla Amantele din vremuri. * HIBERNAL NOPTAT II Ce umbră stă la geamul tău Ca de iubiri învinse ? ! Un fost poet, și-al nopții hău, Pe uliți ninse. Un plâns iernatic, innoptat, Cu viscol de urgie - În ceasul greu, întîrziat, Aleargă, cine știe... * MODERNĂ Cântau La "Radio" Populare, Aperitive, De-o țuică Și măsline. Legende clasice, Într-un castel, Departe, Secolul XVIII. Ceaiuri pișcoturi Și-acadele. Acolo
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
au trecut în după ‐ amiaza vieții, am simțit nevoia acută s‐o văd, s‐o privesc, s‐o contemplu în căminul cel vechi din satul 26 natal, sat de dor și de duh. Am găsit-o în pridvor cătând spre ulița ce m‐a dus cu ani înainte în vâltoarea orașelor mari ale lumii. Mă aștepta acolo, cu privirea ‐ ncălzită de dorul copilului dus de mult în lume străină, la învățătură și pricopseală! O, ce dureros de dulce m‐a‐ nvăluit
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
străbătea orașul nopții dintr-un capăt în celălalt, proclamându-și întâietatea ca un roman printre barbari. Un bărbat prăpădit ca și hainele sale, pătat ca și casele, prăfuit ca și străzile, se târa în patru labe de-a lungul maiestuoasei ulițe de târg - un pelerin pe drumul către Roma, prins, după câte se părea, într-un act de venerație. Acesta era Piatră. Nu răspundea la alt nume și adesea, nici măcar la porecla ce-i fusese aleasă. Tăcerea era destinul său, drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
stăteam și mă uitam năuc la lumina care se-așeza peste lujerii înrourați ai porumbului, peste tufele roșiilor, peste frunzele hreanului, cu bobi lucitori de rouă, peste buruieni, peste via vecinului, vedeam răzarea Soarelui, în aburul dimineții, cum trece pe uliță, ducându-se cu pași feriți spre pădure. Mă dezmeticeam greoi, era o altfel de trezire, aburii dimineții mă învăluiau ca duhurile unui tărâm care mă respira, chemându-mă, ademenindu-mă. Priveam mult, copleșit de uimire, misterul acelei grădini revenindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ultim respect, plin de dor și nespusă tristețe a despărțirii. În acele luni, când se știa că noi familii de evrei aveau să părăsească orășelul, o tristețe molcomă se pogora peste străzile acelea, peste curți și grădini, se prelingea pe ulițe, intra în ogrăzi, în odăi, în suflete, în cuvintele sau în privirile noastre. O tristețe învălmășită, în care se strecura și o ușoară invidie pentru desprinderea celor ce plecau de acele locuri și avântarea în necunoscut. Încolțeau și temeri pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu-mi poruncea nimic altceva decât să mă întorc la Ester și să mă supun. Povestea se sfârșise. Ticălosul însă nu se spânzurase în curtea bisericii. Nu-i stricase somnul Domnului. Și m-am întors să rătăcesc pe străduțele acelea. Ulițele troienite, casele negre, reci, copacii chirciți, sârmele troleibuzelor închiciurate, cu scame de nea, toate nu puteau să-mi spună ce trebuie să fac. Imaginându-mi în fel și chip întâlnirea cu Ester, încercam să mă birui, neputând crede totuși că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pauze rare de mâncat câte ceva, spre disperarea părinților. Credeau că mă întorc bolnav. Eram doar iarăși curat, mă limpezeau aerul satului meu, pădurea și balta cu respirațiile lor, zumzăiala curții și tihna grădinii, cerul ocrotitor și respirația devălmășită a acelor ulițe, case și trupuri între care reveneam ca o picătură de ploaie revenind pe pământ după ce fusese abur și hălăduise cine știe pe unde. Și am mai dormit astfel, adânc și uitat în mine, când am băut o jumătate de alcool
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
înspre zori, și ridică oameni. Într-o astfel de noapte am auzit mașina. S-a oprit la câteva case de noi. Locuia un om gospodar acolo, ascuns după un gard înalt. Gospodărie frumoasă, din câte puteam să-mi dau seama. Ulița se înfunda chiar în dreptul porții sale. Domina partea aceea de sat. În fața porții era un tăpșan pe care ne jucam deseori. În poartă, un nuc mare, umbros. Toamna, omul acela bătea nucile și ne lăsa să le adunăm pe cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
era legat cu scoci gros, verde și, acu’-i acu’, profesore, dau nici mai mult, nici mai puțin peste un porcoi de bani. Calupe, uite-așa, ca cașcavalu’ de-l făcea machidonu’ ăla de-l mai știi, Cartarană, din capu’ uliții, dinspre dispensar. De-o parte bani de-ai noștri, de aialantă, americani. Acu’ zi, ce făceai matale, maestre, dacă erai pus în situația asta? Ce alternative ofereai destinului? Aici chiar nu aveam ce să-i răspund. Puteam cel mult să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
numai o săptămînă, cea mai neagră dezonoare căzu asupra centrului de recreație și a creatorului său. Înainte ca Deulofeu să apuce să fugă și să-și asume una din multiplele sale identități, o bandă de asasini mascați Îl fugări pe ulițele din cartierul Santa Lucía, după care Îl spînzură și Îi dădu foc În Cetățuie, abandonîndu-i apoi trupul pentru a fi devorat de cîinii sălbatici ce mișunau prin zonă. După două decade de abandon, fără ca nimeni să se deranjeze să retragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
după el. Chiar a fost surprins că ea și noaptea Îl are În grijă și că ei, cei din casă, au trimis-o atât de repede să-l caute. Se auzise mai devreme și un zgomot de motor oprit În uliță, nu departe de gard. Mirosul prafului stârnit de mașină și al gazelor de eșapament se amestecase rapid cu parfumul pur al fructelor roșii pe care Însă acum nu le putea vedea pentru a le culege. Poate datorită noului iz, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
un navetist obosit care n-avea chef să stea de vorbă cu tine la ora aia În mijlocul drumului plin de noroi; ți-a zis și el ceva să scape de tine și a dispărut aproape instantaneu. Zisese: — Mergi așa pe ulița asta până aproape de moară, adică la industria locală, acolo se-nfundă drumul, dă În curtea morii. O casă sau două mai Încoace, pă mâna dreaptă, acolo stă. Doar atât zisese și dispăruse. Nu Întrebase nici care Grințescu sau Grințoiu, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
a unui asemenea scenariu. În partea din spate a curții, cumva În fața și spre stânga ruinei din cărămidă roșie, se află câteva ateliere noi, un fel de barăci ridicate din prefabricate ușoare, ondulate. Ferestrele lor mici sunt luminate, dar dinspre ulița care vine de la șoseaua principală nu pot fi văzute din cauza pereților groși, Înalți ai fostei mori. Aceasta e industria locală. Două camioane sunt parcate Într-o latură a curții, urmele lor În noroi pot servi de potecă. În ateliere se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
albastrul zorilor și zilelor de mâine. Căința postumă înseamnă abur și pieire. SUNTEM DEZRĂDĂCINAȚI „Spune legenda că a fost o țară, Cu holde de-aur și cer fermecat, Cu freamăt de codru și cântec de ape, Cu sfinte troițe la uliți de sat. Erau cosânzene cu bucle de lună; Prin crânguri haiducii de fier viforoși, Și vuiet de bucium și lacrimi de doină, Sihastre altare și cruci de strămoși. Și-n țara aceea de vremi îngropată, Vegheau voievozii pe-ntinsele zări
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]