2,433 matches
-
Tu ți-ai pus În gând să o săruți pe Polixenia, o colegă de clasă, iar peste toate astea dragostea ta pentru chimie este de neclintit. Dimineața, În zori, când te pregătești să mergi spre uzina Republica, la practică productivă, urlete de moarte te scot din minți. Un guițat sinistru ca un ferăstrău mecanic trecând prin piatră. Vecinul tău de peste drum taie porcul. Pentru a doua oară În viața ta, vezi cum se taie un porc la oraș. Patru haidamaci Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Ceva care seamănă cu „copyright”-ul Adică ©. Ștampila Înroșită În foc Îți lasă pe spate o urmă care sfârâie, asemeni cailor pe care i-ai văzut Într-un western. Să știe toată lumea să nu mai angajeze un asemenea brutar. Cu urlete, sari din somn și din pat și Începi să explici visul tău năucitor. „Ce șah, băi, bucureștene, băi, ce crezi, că dacă ai lișeul, fași pi dișteptul cu mini, las’ că-ți arăt eu ții”. După ce te tăvălește prin iarba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
În strigătul acestui copil. Întinde mâna spre urechile aduse pe spate ale iepurelui și urlă: Ieee-puuuu-reeeeeee! Și ronțăie copilul la știuletele de porumb fiert. Îi strigă numele de iepure de la doar câțiva centimetri. Răsuflare de om peste răsuflare de animal, urlet disperat de iubire. Precum odinioară, Rodrigo de Triana, urcat pe catarg, zărind țărmul, descoperind America. Iepurele, și el un iepure acolo, Într-o țară a Făgăduinței. Iubit de un copil. „La pasarelă scândurile e putrede”. Toate acestea se Întâmplă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Înapoiere, la pierderea independenței, afectând viitorul țării și al poporului. Cum nu vor ei să rabde de foame. Cum vor ei să consume totul. Să ardă până la capăt. Până la capăt va arde și râsul plin de viață al lui Aurel. Urletele lui disperate, pot fi și invenție și literatură și cruntă realitate. Soția lui pierzându-și privirea. Ochii ei privind ochii lui Labiș. Labiș privind În ochii morții. Moartea privind În ochii căprioarei. Căprioara trecând dinspre păduri spre dealuri fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
familia mea a avut un accident... am în mână biletul de întoarcere. — Da. — E Angela? — Da. — Ce are? A căzut cu scuterul, acum o operează. — Operează ce? — Creierul. Nu plânge, urlă în receptor ca și cum cineva ar rupe-o în bucăți. Urletul încetează bruc și se aude din nou vocea ei înăbușită, falsă. — Ești în spital? — Da. — Ce-au spus? Ce spun? — Au încredere, da... Dar tu? Tu ce spui? — Eu spun că... Un hohot de plâns îmi urcă în gât, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
oi și să știe cu absolută certitudine că nu era prima oară când trăia. Sau să stea la o crâșmă dintr-un sat, sub o boltă de viță-de-vie, cu brânza, salata și vinul În față, și să audă În urechi urletul viscolului În pustietățile polare. Le cânta fetelor dintr-un fluier pe care Îl făcuse singur dintr-o rămurică și nu se jena să țopăie și să se Învârtă În fața lor ca un copil, până le smulgea hohote de râs copilărești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Yaniv, Ronen și Ninja au luat-o la fugă, iar câinele a reușit să rupă sfoara cu dinții și să se elibereze, dar numai la picioarele din față, cele din spate au rămas legate, și așa, țipând, nu mai erau urlete de câine, ci parcă de femeie, s-a târât pe burtă și a dispărut În tufișuri, iar el, Dimi, a văzut că băieții nu erau acolo, s-a speriat și a fugit după ei. Într-un sfârșit i-a găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
doar pentru el versete biblice, picioarele lovindu-i-se de pietre ascuțite, sub zăpada moale care cădea Întruna peste el Într-o tăcere absolută, Întreruptă doar din când În când de țipătul lugubru al vreunei păsări de noapte sau de urletele lupilor. Fima fu cuprins de spaimă. În clipa În care Închise telefonul, Își aminti că nu Îl Întrebase pe tatăl sau cum se simțea. Uitase că intenționase să-l ducă la analize la spital. Uitase până și să fie atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
soldații să se apropie de el, ca să Încerce să stingă focul, crezând probabil că băiatul care se carboniza sub ochii lor era un soldat israelian. Băiatul a ars cam zece minute În focul pe care el singur Îl aprinsese, scoțând „urlete Înfiorătoare“, Înainte să-și dea sufletul. În orășelul Or Akiva, În schimb, se petrecuse o mică minune: un copil de vreo cinci ani căzuse de la un etaj superior, se lovise grav la cap, Își pierduse cunoștința și nu Își mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
trebuia să răspund. Dialectul pe care îl vorbeam eu declanșa, de fiecare dată când domnișoara Kleinert mă scotea la lecție și eu trebuia să ies din bancă și să răspund, o veselie frenetică. O dată această veselie a culminat într-un urlet batjocoritor pe care domnișoara Kleinert nu l-a putut readuce la normal nici cu ajutorul nuielei. Cuvântul „coc“. Pe tablă era scris și cuvântul „cioc“. Și domnișoara arătă cu nuiaua litera C și întrebă cum se scrie acel cuvânt care poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
greu să mă abțin să-l sun pe taximetristul meu personal care să mă poarte prin toată Londra în căutarea porcului fustangiu. Dar puteam face ceva. Am sunat-o pe Tally. —Alo? Phil părea foarte stresat. Pe fundal se auzeau urlete și lovituri. —Bună, Phil, sunt Jenny. Aș putea să vorbesc cu Tally? — Nu. E plecată la un centru de înfrumusețare pentru ceea ce ea numește o dezintoxicare de 24 de ore înainte de petrecerea mea. Și bineînțeles, fata au-pair s-a îmbolnăvit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
călugăriță veselă. Marea se repetă. De patru zile șuieră la fel. O turmă uriașă de berbeci albi se năpustește, lingând nisipurile, ca după o retragere vicleană, să se arunce iar în dig, behăind și zvârlindu-și scuipatul cu răbufniri și urlete. Ziua, fug câteodată de ea, îndreptându-mă spre fundul orășelului, unde se găsesc cimitirele. Umblu, cu sandalele afundate în pulberea fină și albă a ulițelor, copleșit de febră, până când îmi dau seama că ceea ce caut este tot marea și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și să vadă mortul. Răposatul însă, nicăieri. „Cine a murit, domnule Zaharia?”, mă întrebă croitorul de peste drum. „Băiatul”, zisei liniștit, îndopând talaș în sobă și mestecând apoi cu pensula cleiul din ceaun. Atunci mi-am auzit femeia, cum scoate un urlet prelung. Dăm buzna cu toții într-acolo, și o văd cum își smulge părul, în fața latrinei cu ușa izbită de perete. Înăuntru, băiatul meu mai dădea încă din mâini și din picioare, arătându-ne o limbă vânătă și o pereche de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
se autoanalizează și, de odată, dezolat, și plictisit, vrea să moară. Câteodată cred că nu glumește. Sunt oarecum impresionat chiar, de moartea violentă pe care și-o pregătește. Aș fi dorit să-l văd cum mușcă pământul, pentru ca să-și oprească urletele și să nu întrebuințeze un procedeu banal, de care abia că se mai pomenește în gazete. Dar, întrucât este vorba de singurul meu prieten, cu care mă întâlnesc numai după ce ne despărțim, îl rog să mă ocolească de astăzi înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
infanterist face spumă, se bărbierește. Și atunci, din senin - sau poate că amuțirea păsărilor a fost un avertisment destul de asurzitor? -, vine peste noi orga lui Stalin. Ne rămâne prea puțin timp ca să înțelegem de ce i se zice așa. Să fie urletul, șuieratul și vuietul ei? Din două-trei baterii de aruncătoare, bucata de pădure e acoperită progresiv. Nu ocolește nimic, e temeinică, face una cu pământul toți copacii tineri ce promiseseră adăpost. De acolo nu exista scăpare; sau poate, totuși, în ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
am lăsat acolo și-am ieșit să caut alt druz. Taman atunci am auzit ceva așa ca un râs năbușit. Pentru Întâia oară m-am Îndoiat: iera să crez că-și râdeau dă măndel. Da pă loc am auzit un urlet. Pă zău meu că nu m-am Înșelat cu zodiile; da mai Întâi dă furie și p-ormă dă uimire, poa că m-am Înșelat totuși. Niciodată nu zic că alba care o văd io ie neagră. M-am Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Încă, da d-acu iera hoit pă bune. În odaie nema. Am văzut bățu, Îmi zburase dân mână; și avea sânge pă bot. Abia atunci m-am prins că chiar io-l mierlisem. Da negreșit, când am auzit râsu și urletu, m-am aiurit o clipă și-am schimbat ordinea zodiilor: pă candriu Îl cosisem dă zăpăcit. Poate iera chiar unu din ăia patru meșteri. M-am pus În prag la galerie și am strigat după iei. N-a răspuns nime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
am bunghit-o cum cobora bățoasă și căpoasă cu spume, precum soldățelu-țintă dă la tragerile dă tir dân iarmaroc. Cobora jos cu ochii Închiși și s-a dus Întins În tutun. Abea de-am Întors spatele, că mi-a și intrat urletu iei În tempane. Nu că țipa ca din gură dă șarpe, da acu cre c-am prins În iel, ca-n oglinjoară, tot ce o spăimise pă bibilică. Am coborât jos pă scări În goana mare și-am dat dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pe loc: Oare ce se petrece? Făcând pe detectivul, m-am dus să inspectez și m-am aventurat câțiva pași În ambianța din vecinătate, foarte hotărât, e drept, să-mi iau tălpășița la cel mai mic zgomot. Din stradă urcau urletul claxoanelor, reclamele vânzătorului de ziare, scrâșnetul frânelor care Îl salvează pe trecător, dar jur-Împrejurul meu domnea o mare liniște. Am traversat un soi de laborator sau partea din spate a unei farmacii, dotată cu instrumente și flacoane. Stimulat de ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
potol, băutură și șuetă i-a trezit soileala și la trei și douăzeci p.m. s-a și pus pă crivat. Mandea igienizam farfuria și cinzeaca și gemeam la gându că ce-o să servească diseară. M-a zmuls dân idei un urlet dă mai mare groaza, care-o să-mi rămână pregnant cât oi mai trăi. C-a depășit În oroare orice cartoforeli. Cotoiu Cachafaz ăl bătrân să Îndrăznise În prag la ogeacu meu după obiceiu lui Înveterat, iar don Capitano Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
să crede Garófalo*. Mai mult, să crede Giganti-Tomassoni*. Chitară propiu-zisă nu iera acolo În locantă, da lu Bo i s-a pus pata pă Adio, Pampa mea și toți am fredonat În cor și coloana jună iera toată decât acelaș urlet. Fieștecare, cu toate că scundac dă vârstă, cânta ce vrea mușchii lui, până când veața s-a pus să ne distrugă atenția, da n-a șters-o la fel dă ușor altu mai dă buzunar, mai ușor dă mânuit, mai practic, manevrabil cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
asupra punții-spate a vasului de cercetare John Hawes: platforma albă pentru aterizarea elicopterelor, colacii masivi de cablu, cadrul tubular metalic al unui robot subacvatic. Un echipaj al Marinei Militare lansa la apă un al doilea robot, Într-un potop de urlete, blesteme și fluturări de mâini; ale lor erau vocile abia percepute de Norman prin pereții groși, de oțel, ai camerei. În apropierea camerei, un marinar solid rostogolea un rezervor verde uriaș cu inscripția „Oxigen“, aliniindu-l lângă o duzină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Sînt așa de orb de lumină că vreau să trec prin lucruri. V. tînăr, e unul din momentele în care trebuie să te privești și să te declari. Cînd deznădejdea face ca toate apele să se scurgă înspre moarte, doar urletul te mai poate salva de la ștreang. „-Ce se întîmplă?“-spun-„Visez vindecarea și toți ies din mîinile mele purtînd cancerul sufletului meu încă neînfrînt“. „-Mi-e teamă că ai s-o faci în egală măsură în care mă înspăimăntă renunțarea ta
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Sint cuprins chiar de spaima că oamenii se vor trezi. Că iminența morții să nu fie molipsitoare și toți să dispere ca-n clipa de sfîrșit a lumii. Iar peisajul să se spargă. Orașul să devină un ghem viermuind de urlete, demență și rugăciune. „-Stai liniștit”-mă domolește tînărul Doctor. „Sfîrșitul lumii si Judecata de Apoi nu vor avea niciodată loc pentru că omenirea învață același lucru generație după generație. Nu se va maturiza niciodată. E construită în așa fel încît nu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
creștine, tragedia a încetat să mai existe. Și anularea ei a născut un alt fel de blestem, aparte. Omul, căruia i-a mai rămas o șansă la care nu mai are cum ajunge, nu mai are scuza fatalității implacabile, a urletului pe care să-l învingă; a acceptării ca atare. Și nici consolarea nu-i e la îndemînă. O astfel de tragedie surdă ca o durere de măsea și indiferentă în fața celorlalți vine să-l cuprindă: o bagatelă decisivă. Privit din
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]