200,946 matches
-
a modului cum sunt scrise inițialele, cu ce culoare, de la considerații despre copiști, savantul trece la interesul filologic și psihologic al documentelor. Marea sa pasiune au fost apocrifele, despre a căror importanță a ținut o erudită și pasionantă dizertație, în urmă cu 120 de ani, la Ateneul Român. I-a copleșit pe audienți cu frumusețea expunerii, cu mostrele de legende hagiografice, legende eshatologice și legende despre Antihrist, cele mai multe descoperite, cu imensă trudă, de el însuși: „De unde le-am scos? Din manuscripte
Mozes Gaster în cultura română by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/13157_a_14482]
-
mult nenatural într-un incipit care ar fi trebuit să aibă rolul fundamental de captatio. Astfel, mult așteptatul jurnal, „menit să modifice profund părerile despre secolul douăzeci, văzut din București”, se arată, încă înainte de a fi cunoscut, o făcătură. Până la urmă, conținutul misterioaselor și periculoaselor însemnări care ar fi cuprins „tot ce fusese cultură, politică, diplomație, viață mondenă, toate intrigile, adulterele, toți spionii, diplomații, oamenii celebri ș...ț o întreagă filozofie de viață”, toate acestea rămân, în cea mai mare parte
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
din oglinda sa blestemată - deci o înclinație spre obsesie și disperare”. Iar puțin mai încolo, demontînd stereotipul etnografismului: ,,Ștergarele, căpătîiele, scoarțele, ceramica și ornamentația în lemn, lucrăturile populare, dîndu-i un caracter oarecum livresc inspirației sale, rămîn, de fapt, mult în urmă.” Și, finalmente, așezarea definitivă a lui Țuculescu într-un spațiu fizic și simbolic ireductibil: ,,Oscilația între știință și artă mi se pare iarăși un semn al căutărilor absolute. Un joc pe lagerele balanței. Studiile lui: Protozoarele apelor subterane, Specii noi
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
aveau. De exemplu, nu profitau de apa caldă, nici nu-și aminteau să stingă imediat lumina când treceau dintr-o cameră într-alta, sau să oprească gazul puțin înainte ca mâncarea să fie gata. Da, câți făceau asta? Și pe urmă se mai și mirau că nu le ajung banii până la sfârșitul lunii. Ei, slavă Domnului, îi ajungeau întotdeauna. Avea de toate, și nu trebuia să se lipsească de nimic. Adevărul e că știa să facă economie. Nu lăsa niciodată mâncarea
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
piardă și făcea această extravaganță. Dar mai juca și alte jocuri, care îi veneau deodată în minte: în fiecare săptămână căuta, în vitrina prăvăliei din colț, numerele care i se păreau mai promițătoare. Le scria pe o hârtie și pe urmă se ducea să vadă ce numere ieșiseră în ziua tragerii. Nu nimerea niciodată și atunci punea cu satisfacție într-o pușculiță banii pe care nu-i cheltuise. Și în felul ăsta avea o dublă plăcere - se distra cu alegerea numărului
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
uita la televizor până la sfârșit, fiindcă nu mai avea ochi buni ca să tricoteze. Sigur că pierduse multe lucruri o dată cu trecerea anilor, în parte chiar vederea, și mult din sănătate. Dar mai ales oameni, Jacinto mai întâi de toate, și pe urmă practic toți prietenii și rudele din generația ei. Ani de zile se necăjea de fiecare dată când ștergea un număr de telefon din agendă și vedea cum numele scad mereu. Până ce rămăsese doar ea. Desigur, avea vecinele și portăreasa. Nu
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
iepuri de casă. Isprăvise cu ei când a început să nu se mai poată apleca să le adune iarbă. I-a părut rău, dar, stând și chibzuind, găinile erau suficiente. Avea totdeauna ouă, din când în când puișori, și pe urmă fiica portăresei se ducea să vândă puii la piață. Pui de țară, mai scumpi și mult mai gustoși decât ceilalți. Oricum era un venit, și în plus o distracție și o companie. În plus, îi plăcea să audă cocoșul cântând
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
a așezat de cealaltă parte a mesei, privindu-i. Îngerii mâncau satisfăcuți, apucau pâinea cu mâinile lor bătătorite și-și dădeau din ochi părul rar, pe care sudoarea li-l lipea de frunte. - Sunteți g-gata? a întrebat în cele din urmă unul dintre ei fără să-și ridice ochii din farfurie. Ea a dat din cap în semn că da. Își va pune hainele cele mai bune, și-a spus dintr-o străfulgerare, și-și va prinde părul la ceafă cu
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
atunci s-au înălțat tot mai mult și bătrâna a mulțumit, foarte satisfăcută, văzând totul atât de limpede de acolo de sus - copacii, acoperișurile, casele, mașinile foarte mici pe șosele, râurile și pădurile, malul mării, ogoarele semănate, munții, și pe urmă au luat mai multă înălțime și nu se mai vedeau decât nori, zburau peste o mare de nori, până în zare și asta era o priveliște care nu putea să existe pe lume și bătrâna s-a gândit, minunându-se, că
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
Identitatea lui trebuie stabilită, Insă sursele de care dispunem nu ne dau indiciile necesare. Hanrietta Eminescu, sora poetului, scrie la fel: „Atâta vă spun și vă rog să spuneți la toti că nenorocitul meu frate a murit În cea din urmă mizerie și moartea i-a fost cauzată prin spargerea capului ce i-a făcut-o un nebun, anume Petrea Poenaru. Să ferească Dumnezeu și pe cei mai răi oameni din lume să fie instalați la d-rul Sutu, că fiecare va
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
și nepereche;/ un dor de Unul infinit mă-ncarcă,/ sînt plin de zări și lucruri ca o arcă” (Plata luntrașului). Cumpăna delicată nu se poate menține, întrucît aviditatea față de „lucruri” se autodenunță, acordînd preeminență „golului” spiritual, fără ca totuși acesta din urmă să-și proclame consecințele ultime, anihilante: „O lăcomie sînt prin lucruri,/ un gol subit cerînd adăugire,/ în drumul spre nisip, sînt un prilej/ ogolioasei vieți, inel deschis prin solul lumii/ prin care fug răgazuri lacome” (Răgaz). Evident, „sufletul” (anima) dorește
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
păsări, foștii delfini./ Doar atît îmi rămîne? Doar linia vagă/ a încovoierii de ceruri peste trecut?/ Mă întreb, și capul îmi cade în piept,/ revin la uscat, viața mi-o îndemn să se ducă pe pași./ Merg cu marea pe urme, căci se aude/ veșnic alături și în spate foșnetul de mîngîieri al uitării” (ibidem). E clar că uscatul apare suspectat ca o obligație absconsă, iar marea e îmbrățișată ca un liman al izbăvirii... Dar pînă la urmă nici unul din elementele
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
cu marea pe urme, căci se aude/ veșnic alături și în spate foșnetul de mîngîieri al uitării” (ibidem). E clar că uscatul apare suspectat ca o obligație absconsă, iar marea e îmbrățișată ca un liman al izbăvirii... Dar pînă la urmă nici unul din elementele fundamentale ale lumii (apă, aer, foc, pămînt) nu-l satisface pe bardul care oscilează între peisajul fizic și suferința eului său imponderabil. Pămîntul se mărunțește, se preface în praful care „tot crește-n cenușa vieții purtată cîndva
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
asupra lui nu se găsește decât niscaiva „mărunțiș în monede nouă de nichel ca de șaptezeci de bani”? Unde este restul retribuției? Apoi: de ce plusul constatat în gestiune nu este în monedă curentă, ci „un pol de aur românesc” din urmă cu treizeci de ani? Și încă: are vreo semnificație faptul că polul respectiv era „învăluit într-o foiță de țigară” în condițiile în care nici un personaj din nuvelă nu fumează? Etc., etc. Un alt procedeu ce se circumscrie regulilor de
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
puncte de interes sunt plasate orbitor în cu totul alte zone ale narațiunii. De altfel, până la finalul Inspecțiunii, nimeni nu mai face vreo referire la scena din berărie! În schimb, întreaga aventură a celor trei camarazi porniți să dea de urma lui Anghelache pentru a-l avertiza că îl paște controlul este suprasaturată cu indicii manipulate expres pentru a inculca și a consolida în cititor absoluta certitudine a culpabilității lui Anghelache. Toate neconcludente, deloc „în chestie”, dacă le judecăm la rece
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
sunt cele marginale, oamenii sunt simpli muncitori sau pensionari, scenele de viață cotidiană banale, iar semnificațiile multiple și deloc futile. Timpul de trecere, postdecembrist, este urât și greu, oamenii mărunți sunt dezorientați de viața promiscuă care le frânge și orice urmă de moralitate. De aici și întâmplările crude, grotești, absurde ce par scoase parcă din știrile senzaționale ale ziarelor. De fapt, acesta este mediul care furnizează presei paradoxurile existenței, pentru că aici, unde viața e compusă doar din amănunte, „centrul cunoașterii e
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
hermeneut îi situează pe autorul Nopții furtunoase și pe cel al Crailor... într-o simptomatică consonanță de opțiuni estetico-temperamentale: datorită teoriei electricității și a privirii magnetice, tatăl și fiul își trădează deopotrivă “atracția lor către ’suprafiresc’”, iar prin cea din urmă ei “își dau mîna în hagialîcul imaginar către ’cel mai frumos dintre veacuri’ care ’fu al optsprezecelea’...”. O astfel de abordare a eredității și a interiorității secrete poate fi apropiată, cred, de teoria criptonimiei a psihanaliștilor Nicolas Abraham și Maria
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
perioadei simpla mențiune de complezență, fie că e vorba de Istoria... lui Călinescu din 1941, fie de perspectiva actualizată a lui Ov. S. Crohmălniceanu în primul volum din Literatura română între cele două războaie mondiale (1972, ediție revăzută). Aceasta din urmă îl situează foarte potrivit în capitolul Caleidoscopul mediilor, deschis de Cezar Petrescu și Ionel Teodoreanu, continuat cu Dem Theodorescu, Ludovic Dauș, D. V. Baronschi, I. Peltz, I. Ludo, Ury Benador, Ion Călugăru și mulți alții. Locul lui Teodor Scorțescu e
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
Tema nuvelei e insolită și atractivă: un seducător obosit se află dezarmat în fața unei tinere înzestrate cu puteri miraculoase. Dar narațiune se rezolvă simplist, incapabil să dezvolte atât resurse metafizice, cât și vectori mitologici. Deși se dovedește, în cele din urmă, ratată și insuficientă ca realizare, nuvele Magie albă merita să fie restituită, pentru a completa dosarul creației lui Teodor Scorțescu. Nici un efort documentar nu e zadarnic. O scriere minoră nu poate aduce schimbări de perspectivă sau de judecată. Dar nu
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
gri de cele mai multe ori, cu încrâncenări, cu revolte, cu renunțări, cu reveniri, cu lupte aprige cu sine și cu alții, mai totul sub teroarea aparatului de filmat, totul sub privirea neîndurătoare a regizorului, a producătorului, a colegilor, a telespectatorilor la urma urmei. Groaznic. Groaznic, pe naiba! Ia s-o vedem noi pe doamna Mona Nicolici mințind electoratul cu zâmbetul ei sidefiu și batjocurindu-l cu promisiuni realizabile doar de puteri extraterestre! I s-ar înțepeni mintea și limba, pe când la noi, politicienii
Hibernală cu Mona Nicolici by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13201_a_14526]
-
de cele mai multe ori, cu încrâncenări, cu revolte, cu renunțări, cu reveniri, cu lupte aprige cu sine și cu alții, mai totul sub teroarea aparatului de filmat, totul sub privirea neîndurătoare a regizorului, a producătorului, a colegilor, a telespectatorilor la urma urmei. Groaznic. Groaznic, pe naiba! Ia s-o vedem noi pe doamna Mona Nicolici mințind electoratul cu zâmbetul ei sidefiu și batjocurindu-l cu promisiuni realizabile doar de puteri extraterestre! I s-ar înțepeni mintea și limba, pe când la noi, politicienii, astea
Hibernală cu Mona Nicolici by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13201_a_14526]
-
o cultură fără o astfel de mișcare de idei nu ar mai fi cultură. Rezerva pe care o am față de astfel de apariții ține în principal de temperamentul meu, de maniera mea de a-mi gestiona timpul. Cred că, până la urmă, ai de ales între a te ocupa de propria ta operă și a acorda interviu după interviu. De altfel, știu eu cât e de important să-ți scrii opera ? Toate astea au doza lor de relativism. - De iluzie... - Sigur că
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
Aceeași realitate va naște mereu alte și alte interpretări. Suntem însetați de absolut, dorim să ajungem la o cunoaștere deplină, sigură, definitivă dar, pe de altă parte, există și dorința de libertate, de judecată personală, de interpretare și reinterpretare. Până la urmă, istoria e un joc... - Jocul cu trecutul... - Un joc serios, dar care nu trebuie luat excesiv în serios și care presupune personalitate, talent și abordări mereu noi. Nimic nu trebuie absolutizat. La fel cum nimic nu trebuie bagatelizat, fiindcă toate
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
că Europa e ceva ce facem noi astăzi și că nu e cazul să ne raportăm la nesfârșit la trecut. - Ceva de genul: dorim Europa, deci trebuie să existe ! Numai că nu întotdeauna lucrurile ies așa cum ni le dorim. - Până la urmă, asta este istoria: un complex de condiții materiale, care reprezintă partea de inerție, iar pe de altă parte, tot ceea ce avem noi în cap și de unde rezultă voluntarismul istoric. Sigur că nu poți să faci chiar tot ce-ți trece
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
pe care nu l-ai mai udat, fotografia soției pe malul lacului, orașul, frunzele și nisipul din mintea ta. Să scrii cu disperare. ș...ț Să nu-ți menajezi cititorul, să-l bagi la idei, la spital, să-i lași urme pe față, pe spate, pe ochi. Fără milă. Să pulverizezi într-una, nu contează ce, dar să pulverizezi. Să rîcîi.“. Un astfel de crez artistic sugerează poate un grad înalt de conștientizare a realului. Paradoxal, absența acestuia definește proza lui
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]