2,614 matches
-
ar fi crezut că a fost o cruntă răzbunare, sau fapta nebuniei religioase. În anecdotele despre sectarii iluminați, se povestesc câteodată executări de așa absurdă sălbăticie.” Aceste detaliu este mărit sub același efect de lupă al lui „simț enorm și văz monstruos”. Monstruozitatea actului criminal este transferată deta- liului, dar crima ca atare este circumscrisă unei forme de ritualitate care implică victime sacrificiale în cadrul anu- mitor microsocietăți sectare. Trebuie observat dublul regis- tru, unul al comentariului științific, detașat, calm, rigid, celălalt
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
luminoasa” teorie, însă teoria ca atare își relevă punctul focal în portretul robot al matoidului. Există aici un efect de coerență asigurat de o bună regie a focalizării obsesive. Maladia aduce în discuție dispozitivul senzorial al lui „simț enorm și văz monstruos”. Chiar și atunci când vederea este temporar blocată, auzul, celălalt simț angajat, îi preia prerogativele. „O încordare înaltă a atenției ascute simțirea auzului în singurătatea nopții ; când ochiul e dezarmat și neputincios, auzul pare că luptă să și vază.” Ne
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care ne confruntă cu mon- struosul. Imaginea este introiectată și conferă detaliului proporții terifiante. Imaginea se formează în „creier”, subli- niază naratorul, un creier bolnav care configurează imagini deformatoare după același principiu al exorbitării, codificat de expresia „simț enorm și văz monstruos”. Naratorul adaugă un amănunt important : „Ceea ce se petrecea în acel creier ieșea din sfera gândirii umane”, adică din sfera rațiunii, sfera în care proporțiile sunt respectate, în care privirea nu este deformată, în care ceea ce ochiul înregis- trează corespunde
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
la o treaptă de exaltare din care toate se vedeau, se auzeau, se pipăiau enorme, de proporții haotice”. Naratorul nu ezită să utili- zeze cuvântul „monstru” care ne apropie de expresia care consacră dispozitivul hermeneutic al lui „simț enorm și văz monstruos”. Leiba „vede” un monstru, dar în același timp acest fapt se întâmplă printr-o dereglare a simțurilor ceea ce face ca Leiba să vădă monstruos. Cel de-al doilea cuvânt-cheie, „enorm”, este și el întrebuințat în legătură cu simțurile, dintre care trei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
vede” un monstru, dar în același timp acest fapt se întâmplă printr-o dereglare a simțurilor ceea ce face ca Leiba să vădă monstruos. Cel de-al doilea cuvânt-cheie, „enorm”, este și el întrebuințat în legătură cu simțurile, dintre care trei sunt invocate : văzul, auzul și simțul tactil. Fragmentul desface expresia mai conden- sată din Grand Hôtel „Victoria Română”, Leiba Zibal „simte enorm și vede monstruos”. Ceea ce era un efect retoric prin care naratorul transmitea starea de exasperare, de nervozitate a devenit aici un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
astfel de caz, dar alegerea nu rămâne străină de calitatea exemplară a personajului vizitat de angoase ancestrale. Ceea ce surprinde în cele din urmă este un mecanism subreptice al violenței care beneficiază de dis- pozitivul senzorial al lui „simț enorm și văz monstruos”. Fixarea mâinii se constituie ca un efect de imagine, de decupare obsesivă a gestului care simbolizează violența. Am văzut că și gestul țintuirii și cel al spargerii craniilor sau cel al aprinderii luminii cu corelatul său torturant al arderii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
se află aici, însă carnavalul are în centrul său două elemente fundamentale : masca și o răsturnare violentă a ierarhiilor. Figurile inversiunii și ale crimei rituale în lapi- darea unui rege al carnavalului indică însă forța cu care „simț enorm și văz monstruos” devine matricea petrecerii cu un mai mult sau mai puțin pronunțat caracter orgiastic. După o observație subtilă a lui Giorgio Agamben, măștile de carnaval scot în evidență o gesticulație care anulează însă toate acele coordonate care configurează un personaj
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
este deopotrivă atroce și hilară, restituirea evenimentelor are toate atribu- tele comicului, vocea de Arlechin a povestitorului, - să ne amintim că Arlechin conducea alaiul morților -, nu ascunde nicio dramă, ci se resoarbe în mască, adică în gesticulație. „Simț enorm și văz monstruos” are aici sensul gesticulației, supraordonează lumea personajului și implicit sfera socia- lului, scoate din joc nu numai orice resort afectiv și cogni- tiv, dar abandonează personajele excesului. Putem însă recupera un sens al crud-hilarei isprăvi și din analiza resorturilor
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Mitică face experiența acestei inversiuni pe care lumea sărbătorii orgiastice o vehiculează ca expresie a unui sacru care se manifestă în imaginea scoaterii din țâțâni a lumii, a distrugerii ei în vederea refondării ei din nou. Regimul lui „simț enorm și văz monstruos” este cel al sărbătorii orgiastice, către care data de 1 aprilie trimite prin aluzie la regimul farsei și al carnavalului unde diversele meta- morfoze sub semnul măștii au loc. Caragiale va dezvolta acest univers în piesa D’ale carnavalului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Însă bătaia de joc e spiritul carnavalului, farsa trebuie expusă publicului, de aici și caracterul de spectacol al întregii aventuri. Astfel, momentul 1 Aprilie ni se înfă- țișează ca o arcană unde acționează același dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos” în contextul unui car- navalesc camuflat din care rezidă și spiritul farsei dusă până la ultimele consecințe. Apocalipsa veselă à la Caragiale Situațiunea, proză apărută în 1901, m-a intrigat de la prima lectură datorită unei singure fraze ușor de descoperit
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
compasiunea, ci jubilația. Trăirismul lui Nae este în deplin acord cu o catastrofă delectabilă. Apropierea sfârșitului constituie rațiunea unei plenare trăiri. Abnormul este aici rezultatul unei excitații jubila- torii, la antipodul celei nevrotice a lui Leiba Zibal. „Simț enorm și văz monstruos” devine un modus vivendi pe care discursul jurnalistic și cel al lui Nae îl împărtășesc odată intrate în rezonanță. Această jubilație în negativ nu are nimic din nihilismul rusesc al unor viziuni apocaliptice, al unor combustii religioase care fac
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a excesului în sensul grandorii : „nu trebuie să fie omul așa de pesimist. Lucrurile or să se-ndrepte... este o recoltă admirabilă”. În general, super- lativele marchează prezența mizascenelor hipetrofiate ale discursului, ele devin mărci ale lui „simț enorm și văz monstruos”. Interlocutorul speculează această inconti- nență elocutorie a partenerului de dialog, îl conduce către maxima întrebuințare, iar în final îi răspunde preluând mărci ale idiomului agramat al acestuia. Jubilația vicioasă a negativismului și propensiunea către discursul vituperativ relevă un vortex
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
constituie discursul lui Nae se află în strânsă legătură cu instabilitatea psiho- motorie a acestuia. Iar fixarea este recuperabilă nu atât dintr-un eveniment, nașterea, ci dintr-o frază cu caracter de predicție care reprezintă apogeul lui „simț enorm și văz monstruos”. În ce fel tirania rusească reprezintă o revenire la ordine ? Tirania în accepția cu care Nae o utilizează constă într-un exces al ordinii, ordinea ca exercițiu siste- matic al violenței Statului asupra cetățenilor. Ordinea totalitară elimină acele mobilități
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
un instantaneu violent și eficace. Acest mărunt funcționar are preț de o clipă viziunea unei soteriologii crude, în măsură să-i stopeze nu doar incon- tinența discursivă, ci și orice formă de discurs. Însă meca- nismul lui „simț enorm și văz monstruos” camuflează o criză a eului locutor, discursul devenind expresia aproape fizică a unei intemperanțe care-și caută antidotul într-o ficțiune violentă. Mărit, acest ridiculus mus relevă poten- țialul de violență și anarhie existent în subiectul pașnic al societăților
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dialectică dintre utopie și distopie și reprezintă modalitatea afirmării unei identități à rebours. Încă o dată, anecdota la I.L.Caragiale recuperează în mod subtil ca mise en abîme un efect de parabolă. Ceea ce constituie mecanismul deriziunii, dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos” oferă și perspectiva unei relecturi la scara acelor mișcări tectonice care pot converti comicul în teroarea istoriei invocate pasager. Ceea ce este remarcabil la Caragiale ține de conservarea celei de-a doua lecturi, al celui de-al doilea sens ca
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ătemporarăă a autorității, cu transgresarea calificată a interdictelor. Ipistatul Nae Ipingescu este maes- trul de ceremonii, cel care încalcă legea trăgând focuri de pistol în aer, focuri care dobândesc ecoul unor lovituri de tun în registrul lui „simț enorm și văz monstruos”. Petre- cerea, Lăsata Secului, marchează intrarea în perioada rituală a celui mai îndelungat post, care precede o sărbă- toare importantă, Paștele, o sărbătoare care posedă un caracter sacrificial, marcând patimile Mântuitorului și resurecția acestuia. Focurile trase în aer însoțesc
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
centrul ei execuția, spectacolul oferit de ghilotină sau linșajul. Această ambi- guitate și inversiune tipic carnavalescă lasă să se întrevadă propensiunea pentru exaltarea nimicului în paralel cu o exacerbare a simțului civic articulat discursului gazetăresc, mecanismul lui „simț enorm și văz monstruos”. „Lumea pe dos” a sărbătorii populare, corespunzătoare acelor fêtes de fous din tradiția medievală este regimul de lectură al intenționatelor acte ratate caragialești, pe care, însă, un nou discurs, un nou limbaj le camuflează și în același timp le
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
este vorba de o proximitate excesivă, de o complicitate subreptice a celor care trăiesc din aceeași substanță. Observăm că acest regim al reflectării deforma- toare în oglindă devine funcțional pentru o întreagă serie de situații. Dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos” permite o deformare a unor trăsături care fie alunecă în grotesc, fie se reflectă cu semn schimbat. Acumularea de calități este generatoare de hybris, și transformă orice figură într-una a excesului deformând-o plastic. Figura eroului este în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lui era așa de zguduitoare, încât auzindu-l, te mirai de nepăsarea eroului de bronz : cum oare nu descăleca, precum odinioară comandorul lui Don Juan, spre a face și el o demonstrație ?” Ziarul devine instrumentul deformărilor unde „simț enorm și văz monstruos” dobândește sub efect retoric legitimitatea discursului public. În termenii acestei retorici, regimul a devenit o dictatură, eroul un martir, justiția un pluton de execuție, toate aceste augumentări creând o perspectivă evenimențială demăsurată. Invocarea arestării pentru delic- tul de opinie
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Castelul lui Kafka. Adaptarea ordinului de mărime opune în mod adec- vat caracterului instituțional al tiraniei ca ex- creștere a puterii în raport cu cetățeanul considerabil diminuat sub raportul drepturilor și libertăților democratice, statura eroului de expresie contestatară. „Aș fi vrut să văz pe tirani față-n față cu Coriolan Drăgănescu !” Cu această frază, naratorul stabilește raportul echilibrat, simetric, între două instanțe care se situează în același ordin de mărime. Rapor- tul apare ca fiind dezechilibrat în prezentul naratorului, când vocației grandorii, staturii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a reproduce câteva pasaje din Amicul Poporulu“, de pe timpul când acest tânăr mergea foarte des la statuia lui Mihai... Să vedem”. Naratorul realizează un decupaj dintr-un discurs care stă sub semnul acestui exces retoric. Dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos” se află amplasat la nivelul acestei retorici. Indiferent dacă creditează sau discreditează, schimbarea de semn este irelevantă, enormul este scara la care acest discurs se raportează. Cărui tip de sensibilitate îi corespunde un astfel de discurs ? Își află el
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
al autorului se focalizează pe mecanismul prin care percepția publică asupra unui per- sonaj este dereglată metabolizând o contradicție prin care una și aceeași identitate este transcrisă în două registre opuse, ambele recuperabile în forma lor maximală. „Simț enorm și văz monstruos” se plasează la nivelul efectului retoric, nu la nivelul personajului vidat de conținut, deve- nit o formă, un om fără însușiri. Nu ajungem să cunoaștem niciuna dintre însușirile reale ale acestui personaj, ci doar pe acelea care îi sunt
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lapsus memoriam. În acest loc geometric, Coriolan Drăgănescu încetează să mai existe, metamorfoza sa este nu doar neexplicată, ci și inexplicabilă, inefabilă. El nu reprezintă nimic altceva decât subiectul unei deformări pe care acest dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos” o realizează. Dispozitivul este în măsură să producă o coincidentia oppositorum, expresia deformării fiind sesizabilă atât în registrul excep- ționalismului eroic, cât și în cel al expresivității mon- struoase, ca mutație a eroicului. Cât despre dimensiunea monstruosului, ea devine
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
neplauzibil al funcționarului. În fața acestui calm avem tumultul afectiv, agitația nebună, reacțiile emoționale exo- gene ale acestuia determinate de pierderea unui potențial câștig fabulos. Este Lefter Popescu un nevrotic ? Fiecare dintre reacțiile sale stă sub semnul lui „simț enorm și văz monstruos”, gesticulația sa este aiuritoare, oricum violentă, iar agitația maximă. Posibilitatea unui câștig imens, a loviturii norocoase care să schimbe radical traseul destinal al funcționarului creează în acesta un amalgam de emoții contradictorii care stau sub semnul clar al unui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
oricărei forme de presiune. Turbatul este Lefter Popescu fără nicio îndoială, iar metamorfoza măruntului funcționar spectaculoasă. Derizoria victimă a șefului ascunde în ea inversul neputinței și resemnării, un apetit copios pentru agresivitate. Dispo- zitivul caragialian al lui „Simț enorm și văz monstruos” s-a pus în funcțiune. Scos din cadrul unei existențe paș- nice, terne, chiar tasate, funcționarul explorează abisul posibilităților pe care i le conferă accesul la putere. D-nul Turtureanu acceptă ca Lefter să-l însoțească „numai după ce amicul își
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]