2,332 matches
-
a mutat din Italia în Belgia, unde a rămas pe scurt timp, apoi a călătorit prin Germania și, în final, s-a stabilit în Moravia. Curând după aceea, el a devenit medic primar în Boemia. Pe 22 decembrie 1616 Senatul Venețian l-a numit pe Spiegel ca profesor de anatomie și chirurgie. El l-a succedat pe Casserio, care l-a înlocuit pe Fabrici după retragere sa în 1608. Pe 17 ianuarie 1617 Spiegel a efectuat o demonstrație publică anatomică în
Adriaan van den Spiegel () [Corola-website/Science/326919_a_328248]
-
și Țara Românească și de pe malurile Dunării și de la Belgrad și din Bosnia și de pe țărmurile Mării Negre și ale Mării Mediterane și din toate insulele acesteia și din toată Rumelia și Anatolia”. În același timp, Petru „s-a înțeles cu venețienii” pentru ca aceștia din urmă să-i atace pe otomani în Mediterană. În aceste condiții, otomanii au declanșat un război preventiv, deoarece, conform aceluiași izvor narativ, țarul „în anul următor era neclintit și ferm hotărât să atace pe neașteptate”. La 20
Campania de la Prut () [Corola-website/Science/326930_a_328259]
-
Asia cu oștile șahului Persiei, Uzun Hasan, sultanul Mahomed al II-lea (Gheorghe Dinică) intenționează să atace țările din Peninsula Italică, dorind să ocupe Roma și Republica Veneția. În anul 1474, oștile lui Soliman-Pașa (Colea Răutu), beglerbegul Rumeliei, atacau cetatea venețiană Shkodra. Pentru ca acțiunea militară în Italia să fie facilitată, era necesar să fie liniște la granițele de miazănoapte ale Imperiului Otoman. În acest sens, sultanul îl trimite pe solul Iusuf Ceauș (Nicolae Brancomir) în Principatul Moldovei pentru a-i cere
Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 () [Corola-website/Science/326971_a_328300]
-
a-i cere domnitorului Ștefan cel Mare (Gheorghe Cozorici) să plătească tributul pe ultimii doi ani, să-i închine cetățile Chilia și Cetatea Albă de la Marea Neagră și să renunțe la alianțele cu vecinii săi, cu Papa de la Roma și cu venețienii. În ultimul timp, Ștefan cel Mare scosese Țara Românească de sub ascultarea sultanului, detronându-l pe Radu Vodă, prietenul lui Mahomed, și luându-i întreaga familie ca ostatică. Prinții apuseni nu conștientizau însă pericolul otoman, trimițându-i lui Ștefan doar făgăduieli
Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 () [Corola-website/Science/326971_a_328300]
-
-i poruncește lui Soliman-Pașa să-și deplaseze oștile de 80.000 de soldați de la Shkodra către Sofia, unde urmau să se unească cu oștile lui Hrana-Beg și cu achingiii tânărului Ali-Beg. În acest scop, sultanul încheie o înțelegere temporară cu venețienii prin intermediul sultanei Mara (Dina Cocea), fiica despotului sârb Gheorghe Brancovici și văduva fostului sultan Murad al II-lea. Oștile otomane urmau să ierneze în Cetatea Camenița din Lehia, iar în primăvara următoare trebuiau să pătrundă în Ungaria și în Polonia
Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 () [Corola-website/Science/326971_a_328300]
-
o mare parte din oastea Moldovei. Acolo sosesc și comisul Ionuț Jder, revenit din Rumelia, și ieromonahul Nicodim (Emanoil Petruț), care renunțase la viața călugărească și redevenise oșteanul Nicoară Jder. Vistiernicul Cristea sosește din Italia doar cu făgăduieli, dar solul venețian Guido Solari (George Paul Avram) decide să lupte de unul singur alături de moldoveni. Pentru a atrage oștile turcești către Vaslui, unde Ștefan găsise un loc prielnic pentru luptă, sunt pustiite și incendiate satele din drumul otomanilor, fiind lăsate întregi doar
Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 () [Corola-website/Science/326971_a_328300]
-
există. Din acele timpuri, Paštrovićii erau menționați în mod regulat în documentele din arhivele din Kotor, Dubrovnik, Zadar și Veneția. În 1423, reprezentații aleși a comunității Paštrovićilor au semnat un tratat cu Republică Veneția și au devenit parte a statului venețian. În acel tratat, Paštrovićilor le-au fost garantată autonomia și schimbul liber de marfuri în interiorul statului venețian, fără a plăti taxe vamale sau de orice alt fel. În schimb, Paštrovićii au căzut deacord să se alăture armatei Venețiene, pentru a
Pastrovici () [Corola-website/Science/327022_a_328351]
-
Zadar și Veneția. În 1423, reprezentații aleși a comunității Paštrovićilor au semnat un tratat cu Republică Veneția și au devenit parte a statului venețian. În acel tratat, Paštrovićilor le-au fost garantată autonomia și schimbul liber de marfuri în interiorul statului venețian, fără a plăti taxe vamale sau de orice alt fel. În schimb, Paštrovićii au căzut deacord să se alăture armatei Venețiene, pentru a lupta în țările din apropriere. Paštrovićii fuseseră parte a Republicii Veneția până la căderea ei, în 1797. Familii
Pastrovici () [Corola-website/Science/327022_a_328351]
-
a statului venețian. În acel tratat, Paštrovićilor le-au fost garantată autonomia și schimbul liber de marfuri în interiorul statului venețian, fără a plăti taxe vamale sau de orice alt fel. În schimb, Paštrovićii au căzut deacord să se alăture armatei Venețiene, pentru a lupta în țările din apropriere. Paštrovićii fuseseră parte a Republicii Veneția până la căderea ei, în 1797. Familii descendente clanului Paštrovići: Novaković, Paštar, Bečići, Čučuci, Gracuni, Klapavice, Kalađurđevići, Dabkovići, Kuljače, Kentere, Kažanegre, Balići, Mitrovići, Grlomani, Anđusi, Despotovići, Đuraševići, Sankovići
Pastrovici () [Corola-website/Science/327022_a_328351]
-
împotriva Spaniei) și a Imperiului Româno-German care preferă să rămână neutru, au intrat în alianța. Între timp, ajutoarele pentru asediații orașului Famagusta n-au sosit la timp, iar cetatea s-a predat turcilor. Torturile la care a fost supus comandantul venețian Marcantonio Bragadin au determinat forțele aliate să se pregătească de război. Fiul ilegitim al împăratului Carol al V-lea, Ioan de Austria, a fost numit comandant suprem al flotei Ligii Sfinte. În toamna anului 1571, flotă creștină condusă de Ioan
Bătălia de la Lepanto () [Corola-website/Science/323759_a_325088]
-
câteva galioane, nave cu patru catarge și mai multe punți.Acestea erau folosite pentru a întări atacul galerelor.Vaslasii erau simpli sclavi sau condamnați care nu erau plătiți și nici înarmați. Un rol important în bătălie l-au avut galioanele venețiene, nave de mari dimensiuni, de neînfrânt și puternic inarmate.Au fost ultimele nave cu rame și galere cu vâsle utilizate într-o luptă. Coaliția statelor creștine, reunind Spania, Veneția, Genova, Savoia, Neapole, Cavalerii de Malta și Statele Papale aveau de
Bătălia de la Lepanto () [Corola-website/Science/323759_a_325088]
-
superioară numeric (206 galere creștine contra 300 de vase turcești), condusă de Ali Pasă. Abil condusă de Don Juan de Austria, flotă creștină s-a împărțit în 4 divizii. La capătul nordic, în apropierea coastei, se aflau 53 de galere venețiene, conduse de Agustino Barbarico. Urmau, în centru, 62 de galere sub comanda lui Don Juan și, în flancul drept 53 de galere conduse de amiralul Andrea Doria. O divizie de rezervă era staționată în spatele acestuia. Pe masura ce flotă creștină ocolea capul
Bătălia de la Lepanto () [Corola-website/Science/323759_a_325088]
-
în semicerc, atacând spre amiaza.Batalia a fost crâncena, în zona de centru, unde se aflau comandanții, lupta s-a desfășurat până la sosirea forțelor de rezervă creștine, care au învins rezistență turca.Barbarigo a fost ucis de o săgeată, dar venețienii au rezistat eroic asaltului otoman. Se părea că turcii se îndreaptă spre victorie, dar intervenția providențiala a lui Alvaro de Bazan, în fruntea rezervelor, a întors rezultatul luptei. Uluj Ali a fost obligat să se retragă, cu doar 40 de
Bătălia de la Lepanto () [Corola-website/Science/323759_a_325088]
-
ducato" (în ). "Casă de Monetărie a Veneției", "Zecca", îi va bate până la sfârșitul "Serenissimei". "Zecca" era situată în fața Palatului Dogilor și nu va fi desființată decât în 1870, de către Regatul Italiei. ul din Veneția își trage numele de la cuvântul dialectal venețian "zecchino", care, la rândul său, provine de la denumirea monetăriei, "zecca". În limba română, substantivul "țechin" este un împrumut din limba italiană: "zecchino". Celălalt cuvânt din română, "sechin" (o formă mai rară) este un împrumut din , care provine din cuvântul dialectal
Țechin () [Corola-website/Science/323777_a_325106]
-
zecchino", care, la rândul său, provine de la denumirea monetăriei, "zecca". În limba română, substantivul "țechin" este un împrumut din limba italiană: "zecchino". Celălalt cuvânt din română, "sechin" (o formă mai rară) este un împrumut din , care provine din cuvântul dialectal venețian "zecchino". Cuvântul dialectal venețian italian "zecca" provine din , „matriță pentru bătut monede”. Pe aversul monedei, evanghelistul Marcu, patronul cetății, înmânează dogelui Veneției drapelul purtător al unei cruci; circular, în latină: S[anctus] M[arcuș] VENET[iae], în română: „Sfanțul Marcu
Țechin () [Corola-website/Science/323777_a_325106]
-
său, provine de la denumirea monetăriei, "zecca". În limba română, substantivul "țechin" este un împrumut din limba italiană: "zecchino". Celălalt cuvânt din română, "sechin" (o formă mai rară) este un împrumut din , care provine din cuvântul dialectal venețian "zecchino". Cuvântul dialectal venețian italian "zecca" provine din , „matriță pentru bătut monede”. Pe aversul monedei, evanghelistul Marcu, patronul cetății, înmânează dogelui Veneției drapelul purtător al unei cruci; circular, în latină: S[anctus] M[arcuș] VENET[iae], în română: „Sfanțul Marcu al Veneției”. Pe revers
Țechin () [Corola-website/Science/323777_a_325106]
-
florentina era destinată comerțului pe termen lung. Este atat de bine echilibrată și de adaptată în funcția să încât va fi imitata peste tot! La Veneția, baterea monedelor de aur este relativ târzie, probabil deoarece, mulțumită comerțului sau exterior, societății venețiene nu-i lipsea numerarul și dispunea de instrumente de plată având curs în Orientul Mijlociu. "Țechinul" a fost o monedă de aur având aceeași greutate și același titlu că și "florinul florentin". A fost emis de Republică Veneția începând din anul
Țechin () [Corola-website/Science/323777_a_325106]
-
și dispunea de instrumente de plată având curs în Orientul Mijlociu. "Țechinul" a fost o monedă de aur având aceeași greutate și același titlu că și "florinul florentin". A fost emis de Republică Veneția începând din anul 1284. Ducatul din aur venețian își va schimba numele în "țechin" - fără să-și schimbe formă - în mod oficial începând din timpul dogelui "Francesco Venier" (1554 - 1556). În acea perioadă, țechinul valora 7 lire și 12 șoldi. La începutul secolului al XVI-lea, "Zecca" lansează
Țechin () [Corola-website/Science/323777_a_325106]
-
12 șoldi. La începutul secolului al XVI-lea, "Zecca" lansează o monedă mare de argint de 23,4 g, cu titlul de 826‰, curând denumit "ducato"; va fi ducatul de argint, care va servi de bază sistemului monetar al Republicii Venețiene. Pe la 1770, "țechinul" de aur valorează 22 de livre, în timp ce ducatul de argint valorează 8 livre. Au fost emise și fracțiuni de jumătate și de o treime de țechin, precum și multipli de 2, 3, 10, 12 și 100 de țechini
Țechin () [Corola-website/Science/323777_a_325106]
-
fost un diplomat grec ce a activat pentru Imperiul Rus și care apoi a devenit primul șef de stat al Greciei. s-a născut în Corfu, (Κέρκυρα/Kerkyra în Greacă), una din insulele Ionice, care la acea vreme erau posesiune venețiană. A studiat medicina, filosofia și dreptul la Padova, în Italia. La vârsta de 21 de ani, în 1797, a început practica medicală ca doctor pe insula Corfu. A avut toată viața convingeri liberale și democratice, deși provenea din rândurile nobilimii
Ioannis Kapodistrias () [Corola-website/Science/323767_a_325096]
-
câteva regiuni din Tracia, Salonic și zona înconjurătoare și Despotatul Moreii (în Peloponez). Legăturile dintre capitală și celelalte două regiuni erau posibile numai pe mare, rutele maritime prin Dardanele fiind ținute deschise cu ajutorul celor două puteri italiene ale vremii: Republicile Venețiană și Genoveză. Bizantinii erau mult prea slăbiți pentru ca să se apere singuri împotriva otomanilor și, ca lucrurile să fie mai complicate, imperiul era măcinat de numeroase conflicte interne. Supraviețuirea Constantinopolelui a fost asigurată o vreme de zidurile de apărare formidabile ale
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
de contoare comerciale pe coasta Asiei Mici, scutirea de vămi pe teritoriul Imperiului Bizantin și un monopol comercial în Marea Neagră, unde Veneția a fost practic exclusă. În Constantinopol genovezii au primit conform acestei decizii a împăratului o parte a cartierului venețian și Galata. În urma unui acord din 1288, comercianții genovezi se restabilesc în Accra. Cel de-al doilea război veneto-genovez s-a încheiat indecis, deși Genova a repurtat o mare victorie navală în anul 1298, la Curzola, distrugând întreaga flotă venețiană
Republica Genova () [Corola-website/Science/323326_a_324655]
-
venețian și Galata. În urma unui acord din 1288, comercianții genovezi se restabilesc în Accra. Cel de-al doilea război veneto-genovez s-a încheiat indecis, deși Genova a repurtat o mare victorie navală în anul 1298, la Curzola, distrugând întreaga flotă venețiană comandată de dogele Andrea Dandolo. Pierderile genovezilor în această luptă au fost atât de mari, încât republica va prefera să încheie în 1299 la Milano o "pace eternă" cu Veneția. Războiul nu a mai fost declarat, într-adevăr, dar la
Republica Genova () [Corola-website/Science/323326_a_324655]
-
de la Kavak comerțul în Marea Neagră, ceea ce a devenit o sursă de conflicte atât cu Veneția cât și cu Imperiul Bizantin. În 1350 Genova ocupă Negroponte și se aliază cu Imperiul Otoman împotriva Bizanțului. Conflictul cu Veneția reizbucnește din această cauză. Venețienii se aliază în acest conflict cu Aragonul și se angajează să lupte „până la destabilizarea, distrugerea și exterminarea finală a genovezilor”. În 1351 este obligat și împăratul bizantin să intre în această coaliție. Amiralul genovez Paganino Doria asediază în cadrul conflictului cetatea
Republica Genova () [Corola-website/Science/323326_a_324655]
-
se angajează să lupte „până la destabilizarea, distrugerea și exterminarea finală a genovezilor”. În 1351 este obligat și împăratul bizantin să intre în această coaliție. Amiralul genovez Paganino Doria asediază în cadrul conflictului cetatea Oreos de pe insula Eubeea, unde se adăpostise amiralul venețian Niccolo Pisani. Asediul a fost întrerupt odată cu apariția unei escadre aragoneze în Marea Egee. Armada genoveză se înfruntă cu cea venețiano-aragoneză în Bosfor. Ambele flote suferă pierderi foarte mari, și bizantinii sunt obligați să accepte o pace impusă de genovezi, care
Republica Genova () [Corola-website/Science/323326_a_324655]