436,616 matches
-
cu o sinceritate dezarmantă. Manifestați chiar o anumită cruzime față de slăbiciunile dumneavoastră - în primul rând - dar și ale unor contemporani. De ce ați simțit nevoia să adoptați un astfel de ton și să exhibați în văzul tuturora amănunte ce țin de viața dumneavoastră intimă sau dintr-a altora? Aceste memorii pot fi socotite un mod de ispășire? - În primul rând este un mod de confesiune aproape integrală, nu totală; nu se poate totală. În al doilea rând, memoriile mele devin un mod
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
pot fi socotite un mod de ispășire? - În primul rând este un mod de confesiune aproape integrală, nu totală; nu se poate totală. În al doilea rând, memoriile mele devin un mod de autopedepsire. Am avut ani de zile în viața mea când am fost debusolat, când n-am știut să-mi găsesc axa pe care s-o urmez. Din fericire, mi-am regăsit-o, chiar cu pierderea vederii, pedeapsa ultimă fiind excesivă. Însă atunci când am pornit la scrierea memoriilor am
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
sinceritate, altfel nu-și mai aveau justificare scrierea și publicarea lor. Trebuie spulberată prejudecata asta că în memorii trebuie să dăm doze mici din existența noastră personală, chiar dacă ea este uneori urâtă. Nici un om nu este numai înger sau diavol. Viața noastră este un amestec de episoade frumoase și urâte și lumea trebuie să o cunoască așa cum a fost, pentru că și din momentele noastre de tulburare, de dezechilibru pot învăța cei ce vin în urma noastră. Ei trebuie să știe, de pildă
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
un fel e un noroc că n-o vedeți. - Da, dar am văzut-o într-o vreme...Ce poate să sugereze o asemenea firmă? Că oamenii sunt trecători, că și eu sunt un om trecător, că trebuie să-mi trăiesc viața intens, atâta cât mai pot, și să mă folosesc de fiecare clipă ca să scot ceva din ea. Nu-mi gândesc viața prin referință la moarte ca la un fenomen de paralizie; o gândesc ca pe o posibilitate de demonstrare a
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
o asemenea firmă? Că oamenii sunt trecători, că și eu sunt un om trecător, că trebuie să-mi trăiesc viața intens, atâta cât mai pot, și să mă folosesc de fiecare clipă ca să scot ceva din ea. Nu-mi gândesc viața prin referință la moarte ca la un fenomen de paralizie; o gândesc ca pe o posibilitate de demonstrare a ultimelor fărâme de vigoare mintală și psihologică pe care să le pot exprima în paginile de memorii pe care le dictez
Romul Munteanu: "Am ieșit din scenă ca un personaj mediocru." by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14255_a_15580]
-
1931", o publicăm, prima oară, acum. La vremea apariției Paginilor de corespondență, nu aveam detalii, în afara celor deduse din scrisori și a mențiunii Mihaelei Cristea, despre "prietenia" celor doi scriitori (Istrati nu face nicăieri vreo referire la acest episod din viața sa). Pe de altă parte, conținutul scrisorilor dovedea mai mult decît ceea ce Mihaela Cristea numise "o aleasă prietenie". O confesiune a Henriettei Y. Stahl, făcută cu puțin înaintea morții, avea să apară abia în 1996 (Mihaela Cristea, Despre realitatea iluziei
O relație puțin cunoscută by Zamfir Bălan () [Corola-journal/Journalistic/14285_a_15610]
-
să tresară în mine, adînc, ceva cald, mereu. Și acum: "laissons le temps passer" (Pagini..., p. 100-101). Nu s-au mai întîlnit niciodată. În convorbirile cu Mihaela Cristea, H. Y. Stahl mărturisește că nu l-a mai văzut decît fără viață, pe catafalc. "Pe catafalc, Panait Istrati părea tînăr, viu, frumos. Numai că avea splendoarea lui de ochi închiși." 10.III.1931 Panait Istrate, În prima clipă - răspuns scrisorii matale - ți-am trimes câteva cuvinte - nu știu ce înțeles le-ai găsit, însă
O relație puțin cunoscută by Zamfir Bălan () [Corola-journal/Journalistic/14285_a_15610]
-
mele încât mi s-ar părea nedrept să-mi schilodesc dorința asta de a-ți vorbi. Sunt bucurii sau dureri cari nu mai trec niciodată. Dumneata mi-ai dat una din acele bucurii. Prin asta m-ai legat pentru toată viața, chiar dacă nu ne-om mai vedea niciodată. De când te-am întâlnit îmi sunt gândurile mai limpezi și simt nevoea puternică să-ți înapoiez ceva din bucuria clară pe care mi-ai dat-o. Panait Istrate îți mulțumesc din tot sufletul
O relație puțin cunoscută by Zamfir Bălan () [Corola-journal/Journalistic/14285_a_15610]
-
mai scriu, sau nu trebue? În tot cazul Panait Istrate ordin dau din nou: când ai nevoe de suflet aproape, să te gândești la mine. Și apoi mai sunt mulțime de lucruri cari nu au cuvinte și nu pot lua viață pe petec de hârtie și pe cari trebuie să le simți. Henriette Stahl P.S.: În tot cazul îți dau și adresa din Berlin unde voi fi pe la sfârșitul lunei: Berlin W. 30. Victoria Luize Platz 8 "Pension Röhr" H. Y
O relație puțin cunoscută by Zamfir Bălan () [Corola-journal/Journalistic/14285_a_15610]
-
mă dusesem să-mi plimb mâhnirea și amintirile prin ceața și frământata după-amiază de sâmbătă. Treptat rămâi tot mai singur; ți se duc, puțin câte puțin, prietenii, profesorii, tovarășii admirați sau admirabili, persoanele care au constituit toată, sau aproape toată viața un punct de referință și un sprijin. Pentru că eu tot nu mă întorsesem, iar ziarul dorea indicații în legătură cu persoane care ar fi putut scrie despre figura marelui dispărut, soția mea le-a pus la dispoziție câteva nume și, în cele
Eugen Coșeriu by Florina Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/14292_a_15617]
-
cu un vechi prieten, tot lingvist, căruia i-am fost elev la un curs de doctorat pe când a venit în Granada, în 1950, cu recent câștigata catedră de latină: Antonio Fontan, a cărui prezență a fost atât de importantă în viața spaniolă a ultimilor 30 de ani ai secolului trecut. Am vorbit despre Coșeriu comentând textul elegiac al fiicei mele. A insistat asupra a ceea ce am spus și asupra a ceea ce spusesem și mai înainte în laudatio, atunci când a fost investit
Eugen Coșeriu by Florina Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/14292_a_15617]
-
și vorbire, scria, încă de acum o jumătate de secol: "Lingvistul... trebuie să fie în același timp botanist și grădinar; trebuie să ajungă la constituirea de tipuri abstracte și ideale de flori, dar numai pentru a îngriji cât mai bine viața capricioasă și uneori surprizătoare și nouă a florilor vii și concrete din grădina sa, trebuie să fie botanist, pentru a fi un grădinar mai bun". El a izbutit pe deplin. Un botanist mai bun și un grădinar al mai multor
Eugen Coșeriu by Florina Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/14292_a_15617]
-
a zis că arăta ca interiorul unui vierme. Te salut F., prieten vechi și gălăgios! Mă întreb dacă amintirea ta va dăinui. Iar tu, Catherine Tekakwitha, dacă vrei să știi, sunt atât de uman încât sufăr de constipație - răsplata unei vieți sedentare. Oare este de mirare că mi-am trimis inima sus, în mesteceni? E de mirare că un bătrân cărturar ce nu a câștigat niciodată prea bine vrea să intre în ilustrata ta color? Sunt un folclorist binecunoscut, o autoritate
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
că poporului în chestiune i-ar păsa în prezent. Iar dacă nu i-a păsat niciodată, cu atât mai rău pentru mine: sunt prea dispus să îmi asum presupusele umilințe ale popoarelor inofensive, după cum o dovedește munca mea de o viață cu A...ii. De ce mă simt atât de prost în fiecare dimineață când mă trezesc? Întrebându-mă dacă voi fi în stare să mă cac sau nu. Oare îmi va funcționa organismul? Îmi vor lucra măruntaiele? Bătrâna mașinărie o fi
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
cel puțin așa a dedus poliția din mizeria făcută). Eu mă întorceam acasă în fiecare seară la unsprezece fără douăzeci, punctual precum Kant. Iar ea avea să-mi dea o lecție, bătrâna mea soție. Tu și victimele tale fictive, zicea. Viața îi devenise cenușie în doze imperceptibile, căci, jur, chiar în seara aceea și probabil exact în momentul când se strecura în casa liftului, mi-am ridicat ochii de pe lucrarea despre lemingi și apoi i-am închis, amintindu-mi-o tânără
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
centru mort, pot percepe copacii ca entități distincte și pot deveni curios cu privire la numele râurilor, înălțimea munților, diferitele forme ale numelui Tekakwitha, Tegahouita, Tegahkouita, Tehgakwita, Tekakouita, oh, vreau să fiu fascinat de fenomene! Nu vreau să trăiesc înăuntru! Reînnoiește-mi viața. Cum pot exista ca recipient al măcelului de ieri? Sunt pedepsit de carnea mâncată? Să existe oare cirezi sălbatice care nu au o părere prea bună despre mine? Crimă în bucătărie! Ferme Dachau! Îngrijim ființe pentru a le mânca! Oare
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
bine sub regimul Ceaușescu, au stat în vile, au avut bani și toate cele, au mers în străinătate pe banii noștri, ai celor mulți, așa că... În decembrie 1989 și în lunile următoare, le-a fost pur și simplu teamă pentru viețile lor și ale familiilor, gândindu-se doar la modul în care să-și salveze pielea. Deși nu sunt un frustrat, mă deranjează - sub toate aspectele - faptul că cei mai mulți dintre ei conduc și astăzi, nu numai destinele țării, ci chiar ale
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14290_a_15615]
-
Cistelecan despre plictiseala filosofiei mari, care-și tratează cu dispreț cititorii și refuză orgolios scrisul clar și frumos. La filosofia mică, aceea stilistic atractivă, l-aș fi adăugat pe Schopenhauer. Un alt text remarcabil scrie d-na Sanda Cordoș despre Viața ca o pradă. Grafica revistei, excepțională. * În mereu interesanta Lettre internationale (ediția română, iarna 2002-2003), un fragment din memoriile lui Czeslaw Milosz: cine i-a citit marelui scriitor polonez și cărțile (apărute, unele, în românește) îl regăsește cu întreg imensul
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14297_a_15622]
-
celor trei au trezit bănuiala că mîna lungă a Securității lui Ceaușescu a ajuns pînă la München, Washington și Paris. Nu existau dovezi, ce e drept. Pînă deunăzi cînd penultimul director al postului, dl Rateș, rămas, el, din fericire, în viață (poate și pentru că mandatul său a acoperit îndeosebi perioada de după 1989), a avut acces prin CNSAS la 65 de dosare privitoare la Europa liberă. Deocamdată, spune d-sa. Așa dar, mai sînt și altele. Cîte oare? "Periate", după cum își dă
Crimele Arhitectului Șef by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14298_a_15623]
-
este (ar putea, ar trebui să fie) o formă de conservare a unei existențe. Se spune îndeobște că un om trăiește atîta timp cît amintirea lui rămîne vie în mințile urmașilor săi și ale celor care l-au cunoscut. Dacă viețile celor mai mulți dintre oameni se încheie, astfel, o dată cu dispariția propriilor copii sau nepoți, cele ale autorilor de jurnale rămîn conservate, ca într-un bloc de gheață, în caietele și/sau agendele care l-au însoțit în viață pe respectivul sau, în
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]
-
l-au cunoscut. Dacă viețile celor mai mulți dintre oameni se încheie, astfel, o dată cu dispariția propriilor copii sau nepoți, cele ale autorilor de jurnale rămîn conservate, ca într-un bloc de gheață, în caietele și/sau agendele care l-au însoțit în viață pe respectivul sau, în cazurile cele mai fericite, iau formă de cărți tipărite, cu drept de ședere pe rafturi de bibliotecă. La modul ideal, un jurnal ar trebui să permită reconstituirea fidelă a existenței de zi cu zi a autorului
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]
-
categorii de însemnări. Prima - și cea mai interesantă - o constituie notațiile din solitudinea müncheneză. Scrise de cele mai multe ori într-o stare vizibil depresivă, însemnările din această categorie se rotesc obsedant în jurul unor teme dramatice: singurătatea, bătrînețea, moartea, rolul hazardului în viață, ratarea, dispariția prietenilor, decadența culturii, eșecul existențial. Autoarea are sentimentul apartenenței la o lume dispărută (pe care o reface periodic, la capătul unor experiențe proustiene prilejuite de revederea unor filme de demult sau de apariția în vis a unor chipuri
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]
-
a unor chipuri trecute de mult în neființă), în vreme ce lumea de azi, cu sistemele ei de valori, adesea aberante, nu-i mai spune mare lucru: "Nu mai are importanță. Nu numai eu sînt chemată să dispar în curînd, ci toată viața asta întru spirit și cultură pe care am iubit-o eu și alți nebuni de teapa mea. Dar o vom iubi în continuare, expunîndu-ne rîsetelor și apoi uitării, a căror victimă devine cu timpul ea însăși" (p. 243). Fugit irreparabile
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]
-
maximă oroare, pentru autoarea octogenară de azi, care își trăiește depresiile în asurzitoarea liniște a apartamentului din München, ele reprezintă un soi de "acasă" din punct de vedere temporal. Pentru că atunci se afla la vîrsta speranțelor, a marilor opțiuni, cînd viața se afla în față cu toate promisiunile ei. Iar evocarea acestor perioade îi prilejuiește autoarei cîteva considerații amare despre trecerea omului prin vremi. Ele sînt un veritabil document existențial, dar și o probă de talent scriitoricesc: "Viața noastră adevărată, cea
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]
-
marilor opțiuni, cînd viața se afla în față cu toate promisiunile ei. Iar evocarea acestor perioade îi prilejuiește autoarei cîteva considerații amare despre trecerea omului prin vremi. Ele sînt un veritabil document existențial, dar și o probă de talent scriitoricesc: "Viața noastră adevărată, cea care a trecut, n-a fost numai marcată de război, hitlerism, comunism și irespirabile atmosfere intoxicate de ele, adevărata noastră viață, deși scursă pe alături, atunci, acolo (s.a.) a avut loc. Acum supraviețuim. Viețuim într-o epocă
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]