2,199 matches
-
de iarbă și țărână. Roua dimineții au luat-o cu ei pentru întotdeauna... le scutură cum poate, însă nu le pasă, au numai de traversat înapoi magistrala, - Hai acasă... astăzi trebuie să merg și la serviciu, nu ca tine ! Merge vioaie ținându-l strâns de mână, privindu-l dintr-o parte încrezătoare. Ajung imediat pe strada lor, este trecut mult de miezul nopții și pustiu... oricum nu îi observă nimeni, sunt neînsemnați! Este detașat; cineva nevăzut, necunoscut, parcă supraveghează din afară
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Cu drag și cu bucurie Vă salut... Septembrie! În sfârșit e toamnă! A venit încă o dată prea-bătrâna doamnă, Liniștit, în agitație O-nsoțea Octombrie. Acum vântul se-ntețește Norii vin, cine-i dorește?! Și cu picuri reci de ploaie Noiembrie vine vioaie. Ultimul în orice an Se cazează tot la han, Fulgi aruncă-n veselie, Decembrie... iarnă să fie!
Lunile anului by Alin Gabriel Caras () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83643_a_84968]
-
când Joan ne servi a doua porție de jeleu, se văzu un fulger, urmat de un trăsnet cumplit. Îmi plac furtunile, spuse ea. Simți atmosfera pământului. Când deveni clar că nimeni nu avea nimic de adăugat la observația ei, spuse vioaie: Știți ce am întotdeauna chef să fac când e furtună? M-am abținut să fac speculații, dar răspunsul s-a dovedit a fi total inofensiv. — Am chef să joc Rolurile. E nemaipomenit! Și de data asta, împotivirea noastră a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
prezentat. — A! Findlay dădu din cap cunoscător, dar în priviri i se citea amuzamentul. Desigur. Vechea atracție. Și McGanny cunoaște cel mai bine vanitatea scriitorilor. La urma urmelor, și-a ridicat o afacere pe ea. — Exact. Mă plimbam în pas vioi prin celulă deja, nerăbdător să se termine conversația cât mai repede. Am așteptat cât mi s-a părut un secol să rupă Findlay tăcerea, dar n-am mai putut să-mi înfrânez nerăbdarea: — Ei bine... Ei bine, ce? — Și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
câteva clipe, își puse valiza jos, lângă picioarele scării, își dădu la o parte părul ud și ciufulit din ochi și înaintă cu curaj. Ușa ducea într-o cameră de zi mare și veselă, unde un foc de bușteni ardea vioi, făcând să danseze umbre grotești pe pereți. Într-un fotoliu lângă foc ședea o femeie micuță, cu spatele încovoiat, înfășurată într-un șal și privind cu ochi atenți de pasăre andrelele pe care le mânuia cu degete îndemânatece. Aceasta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cărui prezență va suplini (mai bine-zis: va compensa) retragerea lui treptată (sau bruscă, cine știe?...) din preajma și din inima ei. „Ceea ce este inevitabil...”, gândește și Domnul R. în timp ce o urmărește cu privirea pe Teodora, cum se depărtează cu pas destul de vioi, fără a se uita înapoi. Închide fereastra, se întinde în pat și-și fixează privirea în tavan pe un loc de lângă plafonieră, exact acolo unde varul a început să se coșcovească. „Asta-i viața!”, își șoptește resemnat. Apoi își adună
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Hannibal era, dimpotrivă, să lupte; puterea sa nu era decît una ocazională și din care trebuia să obțină cu promptitudine toate avantajele posibile, în scopul de a-i conferi soliditate prin entuziasmul pe care-l imprimă toate acțiunile strălucite și vioaie, ca și prin resursele obținute din cuceriri. Dacă, în anul 1704, Principele Elector al Bavariei și mareșalul de Talleyrand n-ar fi ieșit din Bavaria ca să înainteze pînă la Blenheim și Hoghstet, ar fi rămas stăpîni pe întreaga Suabie, căci
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
și străzilor orașului. În camera de gardă erau cei doi medici de pe ambulanță, Doc Fischer și doctorul Wilcox - unul stătea la birou și celălalt pe un scaun rezemat de perete. Doc Fischer era slab, avea părul nisipiu, buze Înguste, ochii vioi și niște mâini de cartofor. Doctorul Wilcox era scund, brunet și purta mereu cu el o carte plină de indexuri, Prietenul și ghidul tânărului doctor, o carte care, consultată pe orice subiect, Îți oferea simptomele și tratamentul. Era indexată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
putut oare să-i spună că ea a făcut prima ce n-a mai făcut nici una la fel de bine după ea și să-i amintească picioarele durdulii și maronii, abdomenul plat, sânii mici și tari, brațele care-l strângeau tare, limba vioaie, ochii goi, gura care avea un gust bun, apoi ceea ce era deopotrivă stânjenitor, strâmt, dulce, umed, minunat, mic, dureros, complet, final, nesfârșit, fără de sfârșit, fără a se sfârși vreodată, sfârșit dintr-odată, pasărea mare care a zburat ca o bufniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
numai că nu-și dădea seama ce se Întîmplă, de unde venea adierea aceea altfel percepută decît pală, obișnuită a vîntului de dimineață. Calul, cu flori din lînă colorată pe frunte, prinsă de harnașamentul lustruit pentru Întîmpinarea anotimpului, alerga la trap, vioi, prin dislocările timpului, dînd impresia că aleargă spre un alt orizont, În timp ce Lung moțăia pe capra șaretei Într-o dulce legănare, pe cîmpia goală, În inima secolului douăzeci. Pămîntul, pînă-n zare, dincolo de ploi, de fulgere, de secete, doctrine economice, aparținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
e prea mare, așa că urmările - spuse el - s-ar putea ivi prudente, În timp, el se gîndește la oroarea terorii. E visător. De altfel și eu. Ceva totuși se va schimba. Rex fu Îngăduit În bucătărie, se Întîmpla rar, mișca vioi din coadă, se gudura pe lîngă doamna Pavel, care-i arunca din cînd În cînd cîte ceva, atenție deosebită de care se simțea copleșit, lătrînd Într-un fel aparte, prietenesc, a joacă. Doamna Pavel părea străină de evenimente, deși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
una din cele multe ce se auzeau sub ferestre, ale trecătorilor de pe stradă. Deschise și aici ferestrele, perdelele micului salon nu erau albe asemeni celor din sufragerie, ci cafenii. Trecătorii erau Îndeosebi tineri, fete, băieți, li se auzeau clar vocile vioaie. Ieși pentru puțin la fereastră să privească; Își rezemă coatele de pervaz. Era, În substrat, o evadare din liniștea ce Începea să fie din nou apăsătoare, a odăilor. TÎrziu, cînd să se culce, Își spuse că nu mai Înțelege nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
uneori, noaptea, el singur știa ce comunicări avea către acolo. Lumea lui se Înveselea lîngă fiecare colț al casei, dar cel mai mult nu lîngă mine ci la ivirea domnului Pavel, cînd apărea Îi sărea În față, mișca din coadă vioi, lătra a joacă, i se lungea la picioare. E o zi liniștită de duminică, soarele Încălzește orașul și cîmpia, dincoace și dincolo de fluviu. E anotimpul, luna În care am cunoscut-o pe Keti, În parcul din apropiere, cu 14 ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În care nu se simțea cuprins, părea să nu-l intereseze, dar pe care era bucuros, sau numai curios, s-o privească. După-amiază sporovăirăm, de data asta În sufrageria doamnei și domnului Pavel, amîndoi bucuroși de rarul oaspete al casei, vioi amîndoi, cu toată vîrsta lor Înaintată. În ce privește pe domnul Pavel, el avea acum 79 de ani, trecuse de mult de granițele generației lui, căci numai vreo șapte-opt din cei de altădată se mai aflau În viață. Doi dintre ei fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cu internat, În București, pentru că În municipiul-capitală a județului, unde mă aflam, nu exista un asemenea liceu. Era În ultima clasă. El albise, deși fața Îi era Încă tînără, soția, deși vizibil Îmbătrînită - dusese tot greul gospodăriei - era Încă la fel de vioaie ca În urmă cu aproape douăzeci de ani. Fiica cea mică era plecată de mult, locuia, acum la București, terminase Politehnica, se măritase, soțul era inginer ca și ea, părinții nu luaseră parte la cununie, totul fusese o „surpriză”, fără ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
a stăpînului casei atent cu eticheta, și pe generozitățile cunoscute ale soției sale. Într-adevăr, doamna Pavel Își ieșise În sărbătoare, descria cercuri, acolade, linii frînte În repede mișcarea mîinilor agitate de temperamentul ei trezit la viață, Însoțit de conversația vioaie cu care Întinerea - pentru ea În primul rînd - timpul obosit al acelei zile sau al acelor vremi... Domnul Pavel abia reușea să facă loc frazelor lui prin dislocările blocurilor de vorbire ale soției, așezate ca În construcții monumentale sau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
uitat despre care Începu să pomenească cu vioiciune. Fiica Anei - și asta fu salvator - prinse chef nestăvilit de vorbă, Își rostogolea impresiile „Încîntătoare” spunea, cu privire la forfota orașului, fără să știe că totul nu era decît reminiscența unei lumi altădată gălăgioase, vioaie și colorate, drum al vapoarelor spre mare, Întîlnire a felurite neamuri aduse laolaltă de jocul Întîmplării pe căile comerciale ale lumii; ce se vedea acum nu erau decît ultimele tresăriri ale acelei lumi, cu speranța - rămasă În subconștient - a reluării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
că n-am nimic, că sînt sănătoasă. Eu cred că e o eroare, dar deocamdată n-am ce face. Ce să fac? conchise rîzÎnd, iar fiica era cu adevărat bucuroasă de acest rezultat al consultului medical. După rostogolirea unei conversații vioaie, la care de data aceasta participai, doamna și domnul Pavel le propuse - Anei și fiicei - să mai stea o zi, să vadă orașul, invitație ce parcă era așteptată, căci Ana Încuviință, pe loc, mulțumind. Stăturăm Încă multă vreme, pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mimînd un joc al buzelor Între vorbire și rîs, rîdea chiar de uimirea mea, Încît oricine ar fi privit-o (aflîndu-se toți În momentul acela la o oarecare distanță, Lung trecuse mult În dreapta) ar fi dat totul pe seama unei conversații vioaie și banale ca Între vechi cunoștințe. Îi simțeam În timpul acesta strîngerea mîinii, apoi Încercarea firavă, de secunde, a mîngîierii coborînd de-a lungul degetelor și a podului palmei, dar, În răgazul de eliberare a unei clipe, Îmi retrăsei cu tristețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
n ar fi prea ...prost! Particularități: e liberă cugetătoare; îi place mult să facă politică; e prietena cea mai bună, cea mai si ncer ă și mai plină de afecțiune; ține mult la bibliotecă, la pian și la inteligentul și vioiul prieten al casei: Ralf.” Onorându-și promisiunea, la 14 noiembrie, publica profilul Doamnei Clemența Lupu Kostaki, pentru care „literatura românească... se încheia în numele lui Eminescu, Creangă, Maiorescu și Gherea.” Fără să facă politică, Doamna aprecia că „cei mai deștepți oameni
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
morții romanului cu care m-ați Înnebunit este atît de veche, Încît pare cu neputință să mai fie-n viață. Sigură fiind doar moartea sintagmei, chinuită de patruzeci de ani. Din ’60, vezi prefață la Abatorul cinci. Romanul e mai vioi ca oricînd, o dovadă vie fiind tînărul din Londra care l-a citit pe Robinson Crusoe de vreo treizeci de ori, și s-a aruncat de la etaj. Defoe a rămas În picioare, la fereastră. Blocat În cadru mai degrabă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mai poate defini, În funcție de dispoziția abdominală ori sufletească, o varietate de ciupercă comestibilă cît și un dans popular românesc, probabil cunoscut lui Paul Newman (regizorul filmului, de care ne vom ocupa după ora de botanică), dans cu o mișcare deosebit de vioaie și costum specific răspîndit În Oltenia, nu cred că mai are vreo importanță, titlul putînd suna pînă acum astfel: Efectul razelor gama asupra vîzdoagelor. Pe de altă parte, traducerea populară românească a omis cu obstinație acel Man-in-the-Moon care-ar Însemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
este imposibil ca effendia să-l dea jos pe președintele Iliescu ales prin vot liber de toți românii, și atunci ea a fost obligată să recurgă la asasinat. Unele tentative au fost descoperite și stinse În fașă.” Din acest sos vioi cu măsline și effendia se Înțelege limpede că alte tentative nu au fost descoperite, caz În care ne găsim În fața a două posibilități: fie n-au fost descoperite fiindcă n-au existat, fie au fost descoperite, dar prea tîrziu, așadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pozitiv pînă la sincopă În parametri clasici (el singur, ceilalți mai mulți, el slăbuț Înarmat, ceilalți foarte bine, el cinstit și viteaz și blînd și categoric, ceilalți mai nehotărîți, fură, ucid copii, violează mame, surori și bunicuțe care se mențin vioaie prin operații estetice și uite ce li se-ntîmplă, sparg bănci de fier, federale, În funcție de vîrstă și tonus muscular, sînt lași, urîți la chip, cu negi și traume În copilăria lor și-a altora, criterii date peste cap În Iugoslavia leur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
am mirat de cele auzite la emisiunea radio „Fără prejudecăți”. „Masturbarea nu dăunează deloc ascultătorilor noștri.” Totul e ca ascultătorii noștri să nu fie la volan. Ori la azil, unde poți muri fără prejudecăți și dintr-o acțiune mai puțin vioaie precum aceasta. Fănuș Neagu, În Țara, descoperă că „protestele Convenției Democratice sînt disperat crăcănate”. Asta pare că vine dintr-o poezie de pe vremuri. O disperare crăcănată m-a cuprins, iar toaleta-i ocupată și iubita complet beată. În viziunea aceluiași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]