3,708 matches
-
ne placă, Ioane?” “Cum, ce?! Trotineta mea. Motor fain, tăblărie prima...” “Și șoferul e tot prima. Nu degeaba e-n prima lună de după luarea carnetului” îl tachinează Constantin Paraschiv. “...dar conduce destul de bine, pentru vechimea pe care o are la volan” încearcă să împace lucrurile și să stingă gâlceava care amenință să-nceapă Paul Alexandrescu. “Cred și eu că-ți convine să-i iei partea. Ai auzit, doar, călătoria aceasta o facem în cinstea ta” zice Gheorghe Gh. Petrea. “Ei, pe
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
spus eu altfel?” nu se lasă Paraschiv. “Măi băieți, știți ce zic eu? Dacă tot e ziua lui Paul și e o duminică așa frumoasă, ce-ați zice de un chef pe cinste?!” “Chef, chef, da’ după ce iei mâna de pe volan și scoți cheia din contact”, sare ca ars Gheorghe Gh. Petrea. “Păi, altfel, cum? Am la mine niște sticle cu bere. Le umplem. Acasă, om mai găsi noi și altceva. Iar, dac-o fi să ne-ncălzim peste măsură, ieșim
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
în câmpul conștienței și al raționalului. Iată, cu toate că, cei patru prieteni de-o viață călătoresc cu un mijloc motorizat, nimic nu pare să trădeze activitatea sau măcar existența unor motoare ori a ceva cât de cât automatizat. Nu există nici volan, nici aparatură de bord, nici un fel de manete sau pedale, nu există nimic. Doar dispunerea celor patru în șir indian, așezarea lor în ceva ce ar semăna cu niște bănci de școală, fotolii de spectacol, canapele din parc sau ceva
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
după ce închisese telefonul nu-și mai simțise degetele, până când se pomenise că-și apăsa obrajii cu ele. Fața îi era amorțită, ca și cum ea ar fi zăcut acolo, în noaptea geroasă de februarie. Mâinile ei, înțepenite și vinete, se încleștaseră pe volan în timp ce luneca printre rezervații. Mai întâi Winnebago, apoi vălurita Omaha. Arborii pitici de pe marginea șoselei neregulate se aplecau sub ciucurii de zăpadă. Intersecția Winnebago, terenurile pe care nativii americani din Nebraska se întâlneau la sărbătoarea Pow Wow, tribunalul tribal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
săgeată, pe care o știa ca pe propriul buzunar. Să zbori de pe șosea în centrul Nebraskăi - era ca și cum ai fi căzut de pe un căluț de lemn. Începu să se joace în minte cu data: 20.02.2002. Însemna ceva? Lovi volanul cu palmele, iar mașina se zdruncină. Fratele tău a avut un accident. De fapt, el o apucase de mult greșit pe la toate răspântiile cu putință într-o viață și mai greșise și banda. Telefoane primite la ore imposibile, de când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
al șoselei. Un covor de păsări înalte de peste un metru se întindea până la copacii din depărtare. Le văzuse în fiecare primăvară, timp de mai bine de treizeci de ani, și totuși această masă dănțuitoare o făcu să tragă brusc de volan, fiind cât pe ce să-i calce pe urme fratelui ei. El așteptase întoarcerea păsărilor ca s-o ia razna. Era deja întors pe dos încă din octombrie, când ea străbătuse același drum pentru priveghiul mamei lor. Împreună cu prietenii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ultimele săptămâni. Nu în mod deosebit, le răspunse ea. Îi spuseră că fusese la Silver Bullet, un bar amărât de pe Route 183. Ea le spuse că mergea acolo frecvent, după serviciu. Era un șofer prudent. Nu se urca niciodată la volan dacă nu se simțea treaz. Mașina era copilașul lui. Îi interesa dacă mai consuma vreodată și altceva în afară de alcool. Le spuse că nu și părea adevărat. Ar fi putut să și jure în fața unei instanțe. Fratele ei primise sau făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
-l necăjească pe Mark. Mama lor își luă obiceiul să-i plesnească de pe locul ei din față, mai întâi cu exemplarul din Rand McNally făcut sul, apoi cu copia cartonată din Judecata de Apoi. Cappy se mulțumea să apuce strâns volanul și să meargă înainte, cu acel grotesc măr al lui Adam ce i se umfla pe gât făcându-l să semene cu un bâtlan la pândă. Ajunseseră în sfârșit la unchiul lor, un bărbat care, până în urmă cu trei săptămâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
urmele șerpuitoare: mașina care venea dinspre oraș, orbită poate de farurile lui Mark, trebuie să fi pierdut controlul și să fi intrat pe banda lui Mark, chiar în fața lui. Luat prin surprindere, Mark virase spre dreapta, apoi trăsese mult de volan înapoi spre stânga - singura șansă, oricât de slabă, de supraviețuire. Virajul fusese prea brusc, iar camioneta lui ieșise de pe șosea. Stătea cu piciorul pe urma de roată, tremurând. O mașină se apropia de ei; ea și Daniel se refugiară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fac vreun rău, crezi că mi-aș fi riscat propria viață pentru asta? Ați auzit-o cu toții? Ați auzit ce-a zis femeia asta? —Te rog, Mark. N-o să pățești nimic. Urcă în mașină odată. —Lasă-mă pe mine la volan. Intru dacă mă lași să conduc. Vedeți? Nu vrea să-mi dea cheile. Eu întotdeauna o duc pe sora mea peste tot. Când suntem amândoi, ea nu conduce niciodată. Vino cu mine în mașină, spuse Bonnie. El cântări propunerea. —Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
tine acasă, zice Rupp. Să ne uităm pe scrisoarea aia de la Gardă. Nu trebuie să-mi faci mie favoruri, îi spune Mark. Dar își strâng lucrurile și se îngrămădesc în Chevy-ul 454 din ’88 al lui Rupp. Rupp e la volan, Duane în dreapta, iar Mark stă în spate, ca-n vremurile de altădată. Doar că începe să înțeleagă că vremurile de altădată nu mai sunt, asta dacă or fi fost vreodată. Rupp a pus noul CD Cattle Call la player, Hand
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
rând de la el, în momentul ăsta. Mintea lui era atât de brutal de diferită față de a lui Daniel sau față de propria ei minte. Era o extensie uriașă, calculată, a computerului de buzunar la care butona tot timpul. Putea sta la volanul Toyotei parcate, jucându-se cu obiectul ăla manevrabil ca un nou-născut care explorează o creșă. La anxietatea ei legată de tratamentul lui Mark, răspunse: —Gândește-te la costuri. Calculează beneficiile. Vezi care-s mai mari. Auzi la el. Aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
așa ceva. Rămaseră în tăcere. El se uită la ceas, apoi porni motorul. Nu mai avea mult timp ca să-l întrebe. —Robert? Crezi că pe atunci chiar mi-era nesuferit? Știi tu. Un fel de chestie ascunsă... Robert bătea darabana în volan. —Sincer? Nu era nimic ascuns. Ea izbucni, apoi lăsă capul în jos. —Păi, vezi? Asta face parte... Acum nu mai pot să spun că mi-e nesuferit, așa cum e. Chiar... nu mă mai deranjează. Ființa asta care... —Nu te deranjează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
întotdeauna să-l văd. —Cât de departe e? Ea își țuguie buzele în timp ce calculează: —Cam o sută cincizeci de kilometri? N-a mai rămas nimic din el ca să obiecteze. Arată prin parbriz, spre o țintă invizibilă. Ea devine neatentă la volan, aiurită chiar. N-au nici un viitor, iar trecut, chiar și mai puțin. Timp de două ore nu spun nimic despre ei. Nici despre Mark nu vorbesc prea mult. Se apropie cel mai mult de subiect când ea îi cere să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
întâmplă. Se preface, totuși. Pornește mașina și arată spre sud-est. După câțiva kilometri, cu glasul tot numai ispită, îl întreabă: —La ce te gândești? El clatină din cap. Nu poate face asta în cuvinte. Tăcerea lui o descurajează. Apucă strâns volanul, cu chipul gata să înfrunte ce poate fi mai rău. El o atinge pe braț cu încheieturile degetelor. Mă gândeam că te cunosc de-o viață. Fața ei se întoarce spre a lui și se descompune. Nu-l crede, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
s-o silească. Nu e întruchiparea dreptății, ci a fățărniciei. Pentru cine lucrai? Nu mai simte cu adevărat nevoia să știe. Dar e un fenomen neurologic dovedit: activitatea în centrul vorbirii are un efect atenuant asupra durerii. Ea apucă strâns volanul și conduce pe șoseaua dreaptă ca o riglă. —Dedham Glen, spune ea. Am lucrat la ei zi de zi, timp de un an. Luam o mie două sute de dolari pe lună. În sfârșit, anomaliile de pe harta lui Mark i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mă judeci pe mine. El clatină din cap pentru amândoi. Ceva mai mare decât judecata l-a adus înapoi. Vânturile întoarcerii acasă. Acum mai mult decât oricând, chiar când devine rece și odioasă, o cunoaște. Fața ei arde și lovește volanul cu palmele, cu ochii în toate direcțiile, scurgându-se în afară. Cu o zvâcnire a capului, o s-o silească să întoarcă, nu spre bungalow-ul ei, nici spre o cameră anonimă de hotel. Înapoi, unde a început povestea. Când în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o rogi să lucreze pentru voi. Nu sunt vorbe-n vânt. Aici discutăm despre viața mea. Își pune singur frână și respiră. Strânge iar din ochi. Arată spre perfuzie, în chip de scuză. —Frate! Trebuie neapărat să mă întorc la volan. Ce-mi fac ăștia? Brusc sunt Domnul Emoție. Cu căcaturile pe care le știu acum? Probabil că ar putea transforma pe oricine în altcineva. Acum nu i se mai pare un delir. Mâine va fi mai rău. Se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ducea sânge în zona capului, o să fie un copil inteligent, a zis cineva. Probabil nu-i era tocmai bine, rămânea lipsit de învelișul moale al lichidului amniotic, dar nu era încă în pericol. Mâinile lui A. lăsau urme umede pe volan, îi vedeam cu coada ochiului rictusul de spaimă abia conținută, mama vorbea, vorbea fără oprire. Acest drum spre spital m-a schimbat complet, Herr Doktor, cea care îți scrie acum din cabinetul medicului-prieten este cu totul altcineva decât cea care
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
67 Poveste cu serhaturile norocoase ale măritului herțog / 71 Unchiul cel de nebăgat în seamă / 75 Vara la pescuit și, mai apoi, la Cina creștină / 79 A venit vremea să ne facem apolitici / 83 Despre comunism, altfel / 87 Stau la volan și meditez / 89 Proza, bat-o focu', este proastă! / 93 Să dăm fuguța din real în ficțional / 97 Huntington și cercetașii / 99 La o sindrofie / 103 O alegorie cu anonimul provincial / 107 Viața operei și viața cealaltă, aceea de la bere
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
zic următoarele:"păi, dacă-mi permiteți, prețul mă atrage, e nouă mii litrul". Zice el: "da' nu cumpără nime', asta-i pântru sârbi, e proastă, bate avansurile la motor cu benzina asta". "Aha", zic. "Păi, vezi", zice. Mă aburc la volan și plec rușinat, las înaintea mea un beamveu așa cum stă bine unei dacii autohtone și îmi fac reproș că adică de ce a trebuit să mă intimidez, trebuia să-i spun aluia în nădrăgoci că la mine cam bate avansurile la
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
budistă care așa se numește: ashram! În Pondicherry, fosta Indie franceză căruia i se mai zice și Puduchery care ar fi să fie Satul Nou în limba tamil. Ashram-ul lui Sri Aurobindo, marele comunist mistic, învățător și poet. Stau la volan și meditez În visele mele din pruncie, se făcea că am devenit deodată bogat, primisem o moștenire concretizată în felul arătos al unui geamantan ticsit cu bancnote, așa cum aveau răufăcătorii americani prin filmele capitaliste. Astăzi, dacă stau și judec retrospectiv
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
lume ? E de dorit să aruncăm dorințele astea obștești sub preșul onorabil al moralei, al culturii, al pioaselor și cuvioaselor îndemnuri spre sărăcie din vremurile medievale ale Sfântului Francesco din Assisi? Iacătă, merg agale gândind la asemenea probleme, stau la volanul Daciei mele oarecare și meditez la asemenea afunduri de umanitate și, pe lângă mine, e o fojgăială de autoturisme din astea de dincolo de punctele vamale, toate lucitoare, toate nichelate, toate sforăitoare și nici una, dar absolut nici una, nu ar sta, Doamne ferește, în spatele
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
era parcat un camion cenușiu, iar ei se cățărară și intrară prin ușile glisante, așezîndu-se pe băncile înguste. Numai McPake, în haina lui căptușită cu blană mițoasă și mănuși militărești, era îmbrăcat pentru frigul pătrunzător de-afară. Puse mîna pe volan și camionul porni ușor. Sludden o strînse cu un braț pe Gay și cu celălalt pe Frankie. Frankie i se opuse arțăgoasă, pînă cînd îi spuse: Am nevoie de voi amîndouă, fetelor. Gerul ăsta mă dă gata. Toal și Nan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
suficientă substanță pentru a-mi permite să discut cu ei. Te-ai putea întreba de ce nu mă loveam niciodată de cei care mă înconjurau. Ei bine, la birou, ceilalți făceau tot posibilul să nu-mi iasă în cale, iar la volan, mă orientam după semnele de circulație și vehiculele apropiate, deși pietonii și decorul erau invizibile. Dar într-o zi mi-am parcat mașina pe partea obișnuită a străzii, am deschis portiera să mă îndrept spre birou și n-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]