16,454 matches
-
privi cerul, trase adânc aer în piept și murmura că pentru sine, deși mulți dintre ceilalți îl auziră și ei: —Taifun. —Taifun? repeta, alarmata, Vahíne Auté, ridicându-se dintr-un salt. Unde? Când? Navigatorul-Căpitan clatină din cap și schița un zâmbet, cu intenția clară de a o liniști. —Nicăieri... Deocamdată! — Atunci ce vrei? Să ne sperii? interveni imediat Omul-Memorie, căruia începuse să-i tremure carnea fleșcăita. Nicidecum, răspunse. Dar daca marea se-ncălzește în continuare, este posibil să se formeze un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
carenele Peștelui Zburător. — Chila nu mă-ngrijorează, îi explică elevului sau, în timpul unei asemenea inspecții. E groasă și perfect îmbinata. În schimb, pereții laterali au doar două degete grosime, iar legăturile trebuie să fie deja înmuiate de apă. Schița un zâmbet, nu lipsit de amărăciune. Ar fi foarte trist că, după ce i-am învins pe Te-Onó, un rechin alb și un taifun îngrozitor, să fim înfrânți de niște viermi hidoși, care ar putea fi striviți cu degetul. Tané nu va permite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
oamenii lui, cu pluta. Ajunseră în liniște până pe insulița, unde îi aștepta Chimé din Farepíti, iar apoi plecară, cu toții, catre Peștele Zburător. —Vin? întreba imediat Miti Matái, în clipa când puseră piciorul pe punte. —Vin, confirmă Căpetenia Războinicilor, cu un zâmbet larg. În zori au să fie aici. V-ați făcut bine treaba? Ne-am făcut-o. —Excelent! comenta vesel Navigatorul Căpitan. Cred că de data asta o să aibă o surpriză neplăcută. Le ordona vâslașilor să îndepărteze vasul la vreo jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu doar analiză de urină. Spune: — Iau și probe din păr și din unghii. Spune: — Asta pe lângă că-ți verifică trecutul. Clauza de moralitate. Verificarea trecutului. Verificarea creditelor. Codul vestimentar. În picioarele goale pe scenă, în locul unui reflector, în locul unui zâmbet sau încruntări, o secvență de film, un cer de noapte i se lățește pe chip. O galaxie de stele și luni. Buzele-i sunt roșii de la sucul de sfeclă. Pleoapele suflate cu pulbere galbenă de șofran. Și peste ele, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în două. Pune jumătățile una peste alta și le rupe în sferturi. Apoi în optimi. Apoi ce-o mai fi. Fărâme. Fărâmițe. Confetti. Spune: — Dacă vrei să ai succes în televiziune, trebuie cel puțin să fii în stare de-un zâmbet fals. Cel puțin prefă-te că-ți plac oamenii. Acolo, în camera verde, buzele ei roz se deschid și se deschid până când rămâne cu gura căscată. Buzele i se deschid și i se închid de două ori, de trei ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-și parchează oamenii mașinile, băltoace de antigel abia așteaptă să otrăvească vreo pisică ori vreun câine. Chiar așa chel cum e, veterinarul parcă mi-ar fi vechi prieten. Parc-ar fi unul dintre băieții cu care am crescut. Are un zâmbet pe care parcă l-am văzut în fiecare zi în copilărie. Îi știu gropița din bărbie, și fiecare pistrui de pe nas. Strungăreața dintre cei doi incisivi, știu cum obișnuia să fluiere prin ea. Aici și acum, îi dă o injecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Lani O’Grady, fiica drăgălașă din Opt e de ajuns, găsită moartă într-o rulotă, cu stomacul plin de Vicodin și Prozac. N-ai decădere, spune directorul ziarului, n-ai subiect. Fericitul de Kenny Wilcox, cu ridurile lui cauzate de zâmbet, nu s-ar vinde. Directorul îmi spune: — Găsește-i lui Kenny Wilcox pornografie pedofilă în computer. Găsește-i cadavre sub casă. Atunci ai un subiect. Directorul spune: Și mai bine, găsește-i toate alea, dar găsește-l pe el mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
se fărâmă în cuvinte tot mai tărăgănate. Chiar înainte să închidă ochii, întrebă ce mai face Skip. Skip, cățelușa mea. Și-i zic, bine, îi merge de minune. Și Kenny Wilcox spune: — Bine. Mă bucur s-aud... Și adoarme cu zâmbetul pe buze, pe când îi vâr țeava pistolului în gură. „Fericirea” nu-i de folos nimănui. Un pistol neînregistrat. Țeava e vârâtă în gura lui, mâna mea într-o mănușă, cu degetul pe trăgaci. Micul Kenny e întins pe sofa, dezbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Cu intențiile lor bune și studiile lor de istoria artei și lungile după-amiezi libere, până când le vin copiii de la fotbal sau balet. Îngerițele astea în rochiile lor de vară cu imprimeuri florale, cu părul lor curat prins la spate. Cu zâmbetul pe buze. Zâmbesc. De fiecare dată când le privești pe furiș. Au câte-o vorbă bună pentru fiecare pacient. Câte-un comentariu despre „ce drăguță colecție de urări de însănătoșire v-ați aranjat pe noptieră”. Ce drăguțe violete africane creșteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
târziu. E prea mult. Și totuși, la fiecare oră de yoga, la fiecare ședință cu părinții, de fiecare dată când privește un adolescent, îngerului acestuia de femeie aproape îi dau lacrimile. Ceva trebuie să facă. Așa că se întoarce, cu un zâmbet mai puțin larg. Îi spune: — Înțeleg. Îi aduce în secret o pizza. Un nou joc video. Spune: — Pune-ți o dorință și am să te ajut să ți se împlinească. Îl scoate pe ieșirea de incendiu și-l duce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ba chiar și-o scosese și o împunsese în anus, până când ea îi spusese să înceteze. Era dusă și o dureau toate, și în timp ce el îi îndoise picioarele ca să-i împingă tălpile în sus, deasupra capului ei, ea își regăsi zâmbetul de înger fals. După toate astea ejaculase. În ochii și în părul ei. Îi ceruse o țigară pe care n-o avea. Luând bongul de pe podea, el mai aprinsese niște iarbă însă ei nu-i oferise nici un fum. Apoi ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
am venit aici pentru că l-am iubit pe el, răspunde doamna Clark. Agentului Ciripel îi spune: Nu îndrepta camera aia către mine. Arăt groaznic pe video... Totuși, în lumina caldă a spotului camerei, doamna Clark zâmbește strângând din dinți, un zâmbet de clovn cu buzele ei ca niște baloane umplute cu apă, în timp ce spune: — Am venit aici pentru că am văzut un anunț. Și s-a încredințat acestui om pe care nu-l cunoștea? L-a urmat și l-a ajutat? Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pe casetă, însă acum probabil erau între două vârste. Erau tineri, cu mușchi lungi, bine reliefați la picioare și brațe, dar se mișcau rapid, ca și cum s-ar fi uitat afară din cadru la un cronometru. Ca să-și smulgă câte un zâmbet, Tess și Nelson spuneau pe rând ce vor face cu banii. Vor cumpăra o casă. Vor călători în Mexic. Vor face filme adevărate. Lungmetraje. Vor înființa propria lor companie de producție independentă, și nu vor mai munci niciodată pentru alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Tot ce-au văzut au fost două animale lipsite de păr, cu pielea de un roz închis și cu proporții aiurea, așa cum arată corciturile de câini, cu picioare scurte și gâturi lungi și torsuri groase fără talie. Rânjeau cu niște zâmbete largi cât capcanele de urs, în timp ce ochii le fugeau la aparatul de filmat să se asigure că mai era cineva atent. Își sugeau burțile. Și mai rea decât urâțenia lor comună era dovada că îmbătrâneau. Buzele lor țocăiau sonor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o puștoaică cu codițe și pistrui dacă n-a fost futută de cineva. Fiecare zvăpăiat, fiecare domnișoarac de copil în salopetă, cu o praștie în buzunarul de la spate, Cora îi întâlnește doar fiindcă au fost obligați s-o sugă. Fiecare zâmbet cu strungăreață e doar o mască aici. Fiecare genunchi înverzit de iarbă e un indiciu. Fiecare vânătaie, un reper. Pentru fiecare semn cu ochiul, chițăit sau chicotit, există câte-o căsuță de bifat în formularul de primire a victimelor. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
atenției, partenera se bucura de o sinceră apreciere. De mică își corectase mișcările și gesturile în fața oglinzii. Dansa, în timp ce radioul dat la maxim o făcea pe Sanda să se ascundă în spatele ușilor închise, învârtindu-se, analizându-și ținuta, privirea și zâmbetul. O dată ce stăpânea toate astea, mișcările trupului căpătau inflexiuni proprii, pornite din duioșia sufletului și cochetăria cu care, orice reprezentantă a sexului frumos, era născută. Nu se mira de reacția pe care o stârnea, pentru că tot ceea ce făcea era pornit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Câteva dintre ele, scăpate din strânsoare, zăceau căzute peste frunte. Fetița înțelese că aspectul părului ei nu este pe placul învățătoarei și nu se miră date fiind paratrăsnetele ancorate în creștetul ei. Tovarășa prezentă elevilor abecedarele, le oferi florile, adresă zâmbete din colțul buzelor anumitor părinți și declară prima zi de școală încheiată. Întoarcerea acasă fu o mare ușurare. Aruncă scrobeala cât mai departe, cu dorința neexprimată de-a o mânca șoarecii până a doua zi, îmbrăcă treningul și călare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
evadare. Încet, încet, străzile prinseră viață. Urletele, chiotele, râsetele sănătoase, puseră stăpânire pe oraș. Ghiozdanele zăceau aruncate după ușă, uniformele dormeau cocoțate pe umerașe, mingea se rostogolea bezmetică în mijlocul drumului și veselia coborâtă din cui însuflețea jocurile nevinovate ale copiilor. Zâmbete sincere, bucurie de-a trăi și lipsă de griji, toate ca o ploaie benefică peste micul târg moldovenesc. * * * În scurt timp înțelese că ierarhia funcțiilor și puterea banilor se fac simțite și în școală. Elevii din clasă se împărțeau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nu putea fi decât zăpăceală la cap și atât. Un alt copil pe care învățătoarea îl ridica în slăvi era Ana. Soții Lipșa, ambii croitori, se aflau la mare rang în liota părinților clasei. Tovarășa îi primea, întotdeauna, cu un zâmbet până la urechi și Luana se întreba, cu naivitate, ce mare brânză să încropești câteva boarfe pentru care nu-ți trebuie matematică să le duci la bun sfârșit. În ciuda acestei atenții exagerate, părinții Anei se prezentau cu o atitudine modestă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ei aflându-se și un băiețel cu o privire năucitoare, pe care doamna îl adora pentru frumusețea și inteligența deosebite. Crin Soveja avea gene lungi, irisul albastru și un păr negru, de tăciune. Era înalt, subțire, tăcut și pașnic iar zâmbetul timid și gropițele din obraji topeau sufletul Luanei când se uita la el. Era fascinată de acest coleg neobișnuit care n-o lua în seamă, nu-i vorbea și-i întorcea spatele atunci când se apropia. Atitudinea lui Crin rănea inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
e în aprilie! Nu știu dacă atunci o să mai am bani să-ți cumpăr un cadou. Ia-le acum. Luana îi mulțumi, cu intenția de a-și cere scuze pentru purtarea rece de până atunci, dar privirea chiorâșă a colegului, zâmbetul perfid și strâmb, o făcură să renunțe. La terminarea orelor fugi spre casă, grăbită să arate Sandei cadoul. Mamă, uite ce mi-a dat Damaschin azi. Femeia încremeni. De unde ai astea? Nu ți-am spus? De la colegul meu. Mi le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cususe, așa erau de rupte. Școlarii căscau gura ca la circ iar intențiile lor de protest împotriva scornelilor exagerate rămâneau fără șanse în fața debitului verbal al povestitoarei. Când tovarășa intră în clasă îi găsi așezați la locurile lor. Avea un zâmbet în colțul gurii, semn că ascultase la ușă aiurelile fetei. Mare figură mai ești, Luana, îi spuse alintându-i buclele blonde. Nu știam că am în clasă o așa creatoare de "gogoși". Din ziua aceea, de câte ori tovarășa lipsea, Luana se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și nefericită între cele două luă sfârșit în ziua în care Luana, la braț cu verișoara ei, se îndrepta spre casă. Își țineau ghiozdanele pe umăr și flecăreau verzi și uscate. În colțul străzii, "vrăjitoarea" dădu peste ele. Își înghițiră zâmbetele și o salutară politicos. Ce faci aici, Leon? Merg acasă. Femeia ridică o sprânceană. Ești prietenă cu ea, Emanuela? Desigur. E verișoara mea. Surprinsă, profesoara nu mai făcu nici un comentariu. De atunci, nota cea mai mică a Luanei la istorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
număra suficiente suflete care știau să-și apropie elevii, să facă din orele lor un adevărat spectacol al cunoașterii. O iubea pe doamna de română, nu doar pentru că era frumoasă și îngrijită, ca nimeni alta, ci pentru că reușise să aducă zâmbetul pe chipul rece și marcat de ură al lui Mincaș, se chinuise să facă din toți copiii elevi de nota zece, școlari egali în drepturi, capabili să provoace aceeași strălucire. Profesorul de educație fizică o aprecia. Între el și Luana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
putea să-l analizeze pe îndelete. Era înalt, suplu și îmbrăcat cu cele mai șic haine pe care le văzuse. Avea un chip de un exotism năucitor. Piele măslinie și catifelată, ochi verzi, cutremurător de frumoși, în colțul buzelor un zâmbet de copil alintat, o copie naturală și inconștientă a surâsului Elvis Presley. Luana înțelese de ce stârnise acest băiat o așa furtună de sentimente. Inima Luanei tresări așa cum o făcuseră toate celelalte. Livianu, secondat îndeaproape de un alt băiat antrenat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]